Rodnei-Suhard 24-27.06.2017 (partea I)

Creasta Rodnei și Suhardului (tură CAR U Cluj)

Colegi de tură: Marcel Giurgea (Lușu), Mihaela Giurgea, Maria Giurgea, Ella (prietena Mariei), Gabi Bălan, Cristi Mateș, Ștefan Prisca, Alex Ionuț Rotariu, Ovidiu și Raluca Motioc, Cezar Partheniu (cu plecare de la Zăvoaiele Borcutului), Cristi Chira, Ana (sora lui Cristi), Cristina Jurcovan, Dana Man, Lucian Lucaci, Vlad Dismacsek, Bianca Daraban, Adriana Andreica, Aida Tincu, Marian Pop (cu plecare din pasul Prislop).

Detalii premergătoare

Tura a fost propusă de Lușu și de Cristi Chira cu schimbare de chei de mașini la tabăra comună de sub șaua ”La cărți”. Colegii s-au organizat în câte trei mașini în fiecare capăt de traseu, eu am mers cu trenul de noapte și m-a recuperat Lușu din Romuli. După șaua Gărgălău eu plănuiesc să traversez Suhardul și, poate Călimanii sau munții Bistriței până la lacul Izvoru Muntelui și Bicaz. Doar pentru mine este distanță mare de casă, nu se merită să merg atât doar pentru două zile (am mai făcut asta cu munții de graniță de două ori în ture CAR, deci nu ar fi de mirare!). Lușu mă ajutase prin email cu o hartă pentru munții Suhard, hartă pe care o am printată în format A3! Mulțumiri!

Colegii au plecat de vineri seară sau de sâmbătă foarte dimineață și au dormit vineri seară fie la Zăvoaiele Borcutului, fie în pasul Prislop.

Echipa din Prislop lasă mașinile la mănăstirea Prislop, urcă pe TR până în poiana Știol și apoi pe BA până în șaua Gărgălău, au parte de ceva zone cu ceață și, cu multe pauze de masă și somn, ajung pe seară în șaua ”La Cărți” unde ”ne vor lua prin învăluire :D”. Masă și distracție pentru toată echipa (11 corturi) și a doua zi, după salutările de rigoare, sfaturile pentru traseu și schimbul de chei (esențial!) pornesc spre Tarnița ”La Cruce” (”tarniță” înseamnă ”șa” de cal - îmi spune Lușu, eu confundasem cu ”garniță” :D!), apoi Pietrosul Rodnei, Tarnița Bătrânei, vârful Bătrâna și coborârea pe Obcina Strâmbă la Zăvoaiele Borcutului la mașini. Spre final au parte de o aversă. Se vor întâlni cu echipa cealaltă (din care am făcut și eu parte o perioadă) în pasul Șetref la un schimb de impresii la o ciorbă și la papanași :D!

Ziua 1 - sâmbătă, 24.06.2017

Pentru a fi odihnit, aleg să merg cu trenul la vagon de dormit. Îi spusesem șefului de vagon că trebuie să cobor în Romuli și sperăm fiecare că celălalt știe unde este. El nu a mai fost pe linia asta, eu nu am mai coborât în Romuli, ci mai departe în Leordina pentru munții Maramureșului :D! Merg în compartiment cu un cuplu din Vișeu cu un copil pe care îl aduseseră la tratament la București și cu o bunică ce merge cu nepoții la fată la Sighetul Marmației. Avem ce vorbi până se întunecă și ne liniștim repede la somn. Fiecare cu gândurile și durerile lui, cu dorințele și speranțele de mai bine! 

Trenul merge în regim IRN până în Beclean pe Someș, schimbă locomotiva și în 40 de minute pornește mai departe în regin regio pe Someș și apoi din Salva pe valea Sălăuței. La 4.24 trebuia să ajungem în Romuli. Șeful de vagon mă anunță din timp, sunt pregătit cu rucsacul și la oprirea de la ora care trebuia, nu vedem nici o gară. Noi suntem pe partea dreaptă a trenului și este o curbă la stânga! După ce pornește vedem gara și ne bodogănim fiecare în sinea lui. Nu-i nimic, cobor la Dealu Ștefăniței (următoarea stație) aflată la 9 minute cu trenul și doar 6 kilometri! Aici cobor pe răcoare, mulțumesc și urez drum bun și întreb șeful de gară unde e șoseaua. 

Îmi indică, mulțumesc și ies la șosea și dă-i la vale în lumina de început de zi. În Dealul Ștefăniței văd niște cai pe dreapta drumului încețoșat și multe case de lemn, las marcajul TA pe valea Frumușica (Fundoaia) spre punctul ”La Vălaie/La Jgheaburi” din marcajul de creastă BR, ies din localitate, trec pe sub un viaduct mare și intru în comuna Romuli (de care ține și Dealul Ștefăniței). S-a luminat de ziuă, las pe stânga drumul de pe valea Repede și mă sună Lușu. Venise cu mașina să mă ia și acum e în Romuli și are semnal1 Ne bucurăm de revedere, pun rucsacul în mașină (a se reține că e puțin după ora 6.00!) și abia la Zăvoaiele Borcutului voi realiza că Mihaela, soția lui, a dormit în mașină! Tare lungi ar fi fost kilometrii pe jos până la Zăvoaie... Lungi, nu imposibili! Mulțumesc, Lușu, pentru ajutor!

E aproape ora 7.00, lumea se trezește, fac cunoștință cu toți (în afară de Lușu și Mihaela, nu mai știu pe alții, sunt colegi noi pentru mine :D), întindem masa (cafeluța e esențială pentru unii dintre ei :)!), mă bucur de mâncarea adusă de colegi (ditamai sacoșele cu tot felul de bunătățuri ardelenești) și pe la 7.45 suntem gata de drum!

După săgeata indicatoare facem stânga, trecem apa, dăm de frăguțe mici și dulci (tot vom aveam plăcerea asta după izvor, în prima parte a traseului!), trecem printre cele două cabane și regrupăm la foișor. De aici încotro? Nu se văd marcaje. Lușu merge pe drumul din stânga izvorului-borcut-izvor sulfuros mineralizat și amenajat cu ciment și țeavă și pe acolo e drumul bun. Noi cercetăm direct în sus prin pădure, dau de un al doilea borcut sub un molid, fetele găsesc niște ciuperci pe care le vor prepara pe seară și peste un pârâiaș ajungem la Lușu care ne aștepta să regrupăm.

Urcăm direct și solicitant, trecem pe lângă un gard al unei crescătorii de porci mistreți (pe stânga), potecile ne duc în sus și tăiem astfel o zonă de culoar verde (marcat de Alina Cârja, colega noastră care a parcurs traseele din Rodnei pentru harta din seria ”Munții Noștri”), ieșim tot pe piciorul Obcinei Strâmbe și în vreo 50 de minute ieșim la o poiană mare și largă. Seamănă cumva cu Poiana Narciselor de pe muntele Tomnatecul din munții Maramureșului. Pe stânga avem deasupra noastră stâna din poiana Ciungel și un izvor chiar sub noi, intrăm în drumul de mașină (pe care avem neplăcuta surpriză să urce un 4x4 gălăgios) și continuăm spre vârful Bătrâna (1710m) unde încă mai avem puțină vizibilitate. 

Intrăm în ceață și coborâm pe platoul șeii Bătrânei (1679m). Chiar dacă pe săgeata indicatoare scrie 1710m! Facem pauză fiindcă e izvor ceva mai jos, câțiva colegi se duc să alimenteze cu apă tot ce avem ca sticlă și eu stau cu fetele pe rucsaci. Avem parte de muzica faină a bețelor de trekking (vântul șuieră prin găurile lor în mai multe tonalități în funcție de poziție!). Se întorc colegii cu rezervele de apă pline și pornim mai departe prin ceață.

Cam în 35 de minute trecem pe lângă crucea din Bătrâna (din capătul de sus al piciorului Bătrânei), ”așezată și sfințită în locul acesta [la 23 iulie 2013], prin grija unor oameni mărinimoși, pentru a fi punct de sprijin și de reper pentru toți cei care vor călători prin locurile acestea”. 

Încă vreo jumătate de oră urcăm până la Crucea Bârsanului (asemănătoare cu cea de mai sus) din Podul Bătrânei și facem o pauză de energizare și sfătuire. Planul tainic al lui Lușu este să urcăm cu toții măcar până pe vârful Rebra (2119m) și poate și pe Pietrosul Rodnei. Expune variantele (ocolișul pe Rebra și posibil Pietrosul Rodnei sau drumul pe curbă de nivel până în Tarnița ”La cruce”) și alegem cu toții varianta prin Rebra. Urcăm cu toții prin ceață și vânt și, înainte de vârful Gropilor (urcuș destul de susținut contra vântului) găsim un loc ferit de vânt unde facem pauza de masă (până se liniștește vântul și putem merge mai departe printre tufe de rhododenron). Vârful Gropile (2063m) ne primește cu soare și ne răsfirăm printre stâncile lui tot admirând florile, văile și colosul Rebra-Buhăescu Mic-Buhăescu Mare-Pietrosul Rodnei cu umbrelă de nori pe frunțile cele mai înalte ale munților. Urcăm, fiecare în ritmul lui și regrupăm chiar pe/sub vârful Rebra. Două colege vor să rămână aici să se odihnească și restul (9) mergem spre Pietrosul Rodnei. Cică am face maxim o oră și jumătate dus-întors și de fapt facem vreo două ore și jumătate :D! Mai bine pentru odihna lor!

Buhăescu Mic aproape că nici nu se simte. În schimb urcușul este solicitant până sub Buhăescu Mare (2257m) și, cum sunt în față, sugerez să mergem și pe vârf (poteca ocolește puțin pe vest!). Dacă știau colegii de asta, nu se luau după mine :D! Coborârea este și mai solicitantă și se coboară pe stânci până aproape în Curmătura Pietrosului aflată la 2110m altitudine!

În dreapta se văd Tăurile Buhăescului sub vârful Grohotu (2197m, plin de grohotiș mare!) și apoi urmează urcușul până la marcajul BA ce vine de la stația meteo și lacul Iezer (e o limbă de zăpadă pe care Maria și Ella se vor distra la întoarcere!) și urcă (și noi de la Rebra venisem tot pe BA!) până pe Pietrosul Rodnei (2303m, cel mai înalt vârf din Carpații Orientali!). Lușu ne spune povestea alipinștilor maghiari morți sub vârf în vremea când, pentru puțin timp, nordul Maramureșului a aparținut ungurilor și cei mai vajnici alpiniști maghiari au venit iarna neechipați corespunzător pe cel mai înalt vârf al lor și și-au lăsat oasele pe aici. Cumva ca o răzbunare a Muntelui :D! Facem pauză bucuroși, colegii îmi arată frumosul vârf Toroioaga și alte vârfuri fotogenice și, după poza de grup, coborâm înapoi spre Rebra, de data asta pe poteca marcată cu BA pe sub Buhăescu Mare, potecă unde găsim și apă care se prelinge pe stânci (nu ne-am luat apă la noi crezând că ne întoarcem repede!). La fete suntem cam la 17.30, luăm rucsacii și ne pornim la vale pe culme spre Tarnița ”La Cruce”. Mihaela Bacea îmi spusese să iau ceva dulciuri pentru copiii ciobanului de la stâna de lângă tăul Rebra. Nu mai coborâm până acolo de sus din tarniță. Avem altă direcție acum...

Din Tarnița ”La Cruce” (1981m) urcăm pe drumul larg spre drumul de culme de pe piciorul Buhăescului Mare (pe care e Piatra Buhaiului, 1696m) și facem dreapta pe marcajele BR de pe pietre spre stâncăriile vârfului Obârșia Rebrii (2055m). După ele mă opresc și îmi aștept colegii (fiind locuri noi pentru mine, sunt mereu însetat de munți și prind viteză fără să îmi dau seama), regrupăm și coborâm pe curbă de nivel spre șaua Obârșia Rebrii (2002m). În față sunt vârfurile ”La cățâni” (2025m) și Cormaia (2033m) care duc spre piramida vârfului Repede (2074m), denumire care vine cu siguranță de la pantele care se lasă ”repede” în căldări. Nu mai avem vreme pentru acest vârf! 

Facem stânga pe o curbă de nivel în ușoară coborâre, apoi stânga în câteva serpentine și ajungem în cădarea Zănoaga Cățânilor unde e un izvor fain (doar bem, nu umplem rezervele fiindcă avem apă în șaua ”La Cărți”!) și admirăm cei doi străini care campaseră aici, câinii care stau cuminți pe lângă cortul lor și oile care pasc liniștite deasupra potecii. În ușoară urcare ajungem în linia de creastă tot văzând la stânga șaua lângă care vom campa. Poteca ne duce pe după linia crestei și apoi la stânga coboară printre pietre (sub formă de cărți lipite în bibliotecă) spre izvor și panoul descriptiv. Mai încolo vă spun povestea locului, acum trecem pârâul și pe dreapta pe marcaj CG urcăm pe un mic platou și vedem tăul ”La cărți” spre care coborâm traversând o limbă de zăpadă. Colegii (cealaltă echipă) vine din dreapta ”prin învăluire” și tare ne bucurăm de (re)vedere. Așa treabă să ne întâlnim calculat mai rar! 

Ne montăm corturile, mergem să luăm apă de la izvor, mâncăm împreună (ce e de mâncat împreună, ce e separat gen supe, mâncăm fiecare pentru el), mai bem ceva licori (puține) cu grade și mai mult ceai de rhodo din prima tufă și mai toată trupa se duce la foc lângă tău. Eu nu mai rezist și mă bag în sacul în care adorm instant!

  

Ziua 2 - duminică 25.06.2017

Dimineață ne trezim pe la 6.15-6.30 și nu e deloc grabă. Avem de povestit, de mâncat, de strâns corturile, de luat apă, de consfătuit, de dat ultimele lămuriri pentru mașini. Cum sunt locuri noi pentru mine, vreau să le și explorez puțin. Pe deasupra tăului (e un panou cu informații despre ghețari și reflieful glaciar, de la noi sau din munți mari de prin alte părți), pe lângă tău (unde, acum când scriu, este construit un nou refugiu montan!), pe sub jnepenii de sub căldarea tăului unde sunt niște zone cu pietriș mare, pe la izvor unde e panoul ce descrie locul...

”La cărțile munților Rodnei. Fântâna lui Râțâfoi

Izvor carstic aflat la altitudinea de 1842 metri, în Tarnița Negoieselor, în locul numit, datorită formelor calcarelor cenușii stratificate din zonă. Este un punct de atracție turistică deosebită datorită florei specifice arealelor calcaroase și lacurilor nivale din apropiere. Legenda acestui izvor are rădăcini din vremuri de restriște când mulți oameni alegeau calea haiduciei, o adevărată formă de manifestare a bărbăției. Când încă munții erau plini de stâne, bourimi, văcării și stave, haiducii se dădeau la furturi de animale mari care erau trecute peste graniță pentru a fi vândute, se creease o adevărată filieră. Oameni păgubiți se plângeau autorităților neputincioase să facă față acestor practici. Nu se încumetă nimeni în bandele de haiduci pentru a fi desconspirate până când o evreică din Borșa pe nume Ratz, mai mult bărbat decât femeie, își face curaj și se infiltrează printre ei sub numele de Râțâfoi. Participă la escapadele haiducești, notându-și meticulos toate mișcările trupei. haiducului cel mai bătrân nu i se părea ceva în regulă, o bănuia că ar fi femeie, îl obseda acest lucru și urmărea momentul potrivit pentru a se convinge. Într-uan dintre zile trupa de haiduci înnoptează lângă izvor. La Bujdee, unde aveau adăpost amenajat din piatră, pentru vremuri grele. Nu poate adormi și în miezul nopții se hotărăște și-și zice în sinea lui ”amu-i momentul potrivit!”. Astfel își pipăie cuțitul din teacă și se năpustește asupra ei. Îi rupe hainele și se convinge de dreptatea lui, iar cu sânge rece de haiduc îi taie beregata. 

2 Februarie

În ziua de 2 februarie este sărbătoarea creștină numită Ziua cu lumină. Această zi se mai numește și Ziua ursului deoarece se spune că, dacă în ziua aceasta este soare, ursul iese din bârlog și, văzându-și umbra, se sperie și se retrage, prevestind astfel prelungirea iernii cu încă 6 săptămâni. Dimpotrivă, dacă în Ziua ursului  cerul este înnorat, ursul nu-și poate vedea umbra și rămâne afară, prevestind apropierea primăverii”.

Ne strângem bagajele, ne facem pozele de grup, alimentăm la izvor și mai facem ultimele poze și ne salutăm, fiecare grup mergând în direcția de unde vine celălalt.

Din Șaua Între Izvoare (1820m) ajungem în Tarnița Negoieselor (1844m) și facem la stânga pe sub Negoiasa Mare (2049m) și Negoiasa Mică (2010m). Negoiasa Mare este, în glumele de aseară, K2-ul matinal! În Dosul Negoieselor găsim sub potecă o stâncă ce ne dă prilejul de pauză, poze și observat și alte stâncă din jurul nostru.

Urcăm răsfirați în Tarnița Bârsanului (1932m) unde facem pauză de respiro și de echipare pentru vânt și apoi ușor ajungem în urcare în Șaua Puzdrele (2035m) dintre vârful dublu Puzdrele (2189m) și vârful Laptele (Anieșul Mare) (2167m). Aici intrăm în vorbă cu ciobanii turmei. Cum Lușu știe mai bine denumirile locului și obiceiurile celor care au dat terenurile pentru oierit, aflăm că în jos e valea Anieșului și că oamenii sunt de departe și aici le-au fost repartizate terenurile. Ce greu o fi pentru ei, mai ales că stau aici doar câteva luni pe vară. Mulțumim de vorbă și pornim mai departe prin ceață, pe curba de nivel de sub vârful Laptele (mai e un vârf al Laptelui pe care se ajunge din Șaua Între Izvoare). Urmează Șaua Laptelui pe care o străbatem printre valuri de nori/ceață, suficient cât să vedem căldarea și ruinele fostei cabane Puzdrele și urmează un ucuș susținut spre vârful Galațului (2048m). Cum marcajele nu sunt foarte clare, fiecare prinde o altă potecă și facem pauză de energizare când se unesc potecile pe culmea ce urcă spre partea înaltă a vârfului amintit.

Așa cum se întâmplă în Crai (și nu numai) avem impresia că am ajuns pe vârf. Exact în punctul ce pare cel mai înalt vedem că mai sunt două vârfulețe și abia pe ultimul GPS-ul ne confirmă altitudinea maximă. Deci de aici vom avea doar de coborât! În fața noastră se vede șaua Gărgălău sub nori și culmea Gărgălău-Omului cu acoperiș alb-gri. Probabil că mă va prinde ceva urât pe acolo. Eee, e bine de colegi că de aici coboară, eu voi continua prin negură! Coborâm în Șaua Galațului (1879m) de unde un marcaj TA coboară spre fosta cabană Puzdrele și mai departe spre Complexul Turistic Borșa (planuri de bicicletă pentru colegi) și apoi în șaua Gărgălău unde regrupăm. Luăm apă și de aici drumurile noastre se despart. Mai bine zis eu continui pe creastă și colegii vor coborî spre pasul Prislop și mașini (eu mai am zile libere). Unii vor face și o ieșire până la Cascada Cailor, pe niște zone expuse pe care le vor ține minte toată viața (nu au fost incidente, doar zonă expusă, după cum voi înțelege ulterior de la Ovidiu).

Eu urc spre alb-gri, spre vârful Gărgălău și o vreme urmăresc cu privirea grupul colegilor care coboară într-o serpentină largă spre căldarea în  care este lacul Izvorul Bistriței sau Tăul Știol. Ei vor face stânga înainte de tău, sper eu să nu le fi stricat buna-dispoziție mașinile 4x4 care stăteau lângă lac. Întâi urc pe o aproximativă curba de nivel și apoi cresc panta pe un culoar de pietriș cu mult rhododendron. Aproape în capătul lui fac dreapta pe marcaje, mai văd puțin tăul Știol și ajung pe o buză de munte unde văd că două fete (străine după alură așa cum mi-a părut și Claudia Damoc la recenta tură în Crai!) care fac poze sub buză la tufe de rhodo. Trec pe deasupra lor, fac dreapta pe la niște stânci și poteca mă duce în zona vârfului Gărgălău (2158m). Merg la stânga pentru o poză cu borna de vârf și revin la potecă pentru a continua mai departe spre vârful Omului.

Sunt pe culmea aflată puțin peste cota 2100 și în stânga văd uriașul Ineu ridicat la aproape 2300 de metri (secundul munților Rodnei). Îl văd ca un fel de Negoiu făgărășan, poate tot așa și ca dificultate. În condițiile pe care le veți vedea ceva mai jos, chiar a fost mai dificil decât Pietrosul Rodnei!

Poteca mă duce pe dreapta (vestul) vârfului Clăii (2117m) și apoi mă urcă între stâncăriile vârfului La Cepuri/Cepi (2102m) (pe harta Muntii nostri este trecut greșit ”La Cepe”). La dreapta printre stânci cobor printre tufe de rhodo și apoi fac stânga până în șaua ce mă desparte de vârful Omului. Se vede din ce în ce mai aproape Ineul și știu că mai am ceva de mers până acolo... Poteca ocolește pe stânga vârful și ajunge în culmea ce își schimbă direcția (în sensul meu de mers) dinspre sud spre est. Ies un pic din potecă pentru a urca pe vârful Omului (2136m) pentru câteva mesaje. Este altitudinea a două refugii faine din Făgărași (Călțun) și Iezer-Păpușa (Iezer), ambele fiind la 2135 metri! Am ținut să ajung pe vârful Omului, unul din vârfurile cu nume Omu/Omului de la noi (va mai fi unul mâine în Suhard, mai este unul în Cozia și, bineînțeles, cel mai înalt din Bucegi!). Revin la potecă și îmi spun că va urma o porțiune monotonă de culme până sub vârful Ineu.

Mă înșel! Vârfurile Cișa (2039m) și Coasta Netedă (2060m) îmi vor pune la încercare abilitățile de orientare și de cățărare pe pereți expuși! Foarte faine pasajele și deloc încântătoare pe vreme urâtă. În zona asta am parte de senin cu ceva nori, așa cum a fost de la vârful Gărgălău încoace! În stânga se vede căldarea Putredu cu o stână mare și creasta Tomnatecului. Eu continui pe creastă până pe vârful Tomnatec (2051m) și cobor în șaua Bila (Gaura Ineului) (1987m) de unde mai am o ultimă urcare pe piciorul/pintenul Ineului din care se desprinde la stânga muntele Crăciunel. După picior/pinten este Șaua Ineului (2110m) de unde intru iarăși în plafon de nori. Știți că pe munte intrarea în plafonul alb înseamnă și scăderea bruscă a temperaturii cu câteva grade (dacă e vorba de nori și nu doar de ceață pufoasă!). Mai mult, nu prea se mai vede mare lucru în afara potecii, și aceasta destul de vagă...

Înainte de urcarea spre vârf văd crucea și monumentul lui Valentin (Bebe) Nistorescu, salvamontistul în memoria căruia se organizează un memorial chiar în acest week-end. Frumos moment!

Văd că poteca mă duce la dreapta pe curbă de nivel. Pe undeva pe aici ar trebui să fie un refugiu și nu se vede nimic. Păi da' cum, și să nu ajung eu pe vârful Ineu despre care am auzit atâtea povestiri? Ies din potecă în stânga prin ceață, urc direct panta, dau de o potecă pe stânga mea (marcată cu BR) și merg tot în sus pe ea până în șaua de sub vârf și apoi până în vârf. Adică 15 minute urcuș susținut de la poteca marcată de jos! Mă bucur de reușită, trimit știrea alor mei și cobor apoi pe partea stângă pe altă potecă, în direcția Șeii cu Lac (2120m). La care ajung după ce întâlnesc marcajul pe curbă de nivel și un panou informativ care mă anunță că sunt pe ”poteca caprei negre”! Ce o mai fi și aia...

Ajung în Șaua Ineuțului (2060 metri) și vremea mă îndeamnă să urmez sfatul lui Lușu și cobor să campez la lacul Lala Mică (marcaj TA). Cobor rapid căldarea spre lac și văd că mai este un cort acolo și cineva afară. Trec de pârâul care curge în lac, ajung la panoul descriptiv lângă care e celălalt cort și scot repede cortul. În timp ce îl montez începe ploaia. Toarnă cu găleata, chiar mă întreb cât îmi rezistă fundul cortului (fără probleme!). Zgomotul ploii acoperă chiotele din cortul vecin și nu îmi vine deloc să ies să vorbesc cu ei. Aștept să se oprească ploaia de tot și prin băltoace cobor la lac să îmi iau un bidon cu apă. E bine să am peste noapte și mâine oi mai vedea ce fac. Cred că, așa cum m-a sfătuit Lușu, ocolesc Ineuțul pe la Lala Mare și ies în Șaua Gajei/Găgii/Găjii pentru a continua pe culme spre pasul Rotunda.

Și aici, mă bucur ca și în multe alte locuri de pe creastă, că în sfârșit ajung și voi cunoaște locurile în care clujenii de la mine din club vin destul de des...

Ziua 3 - luni 26.06.2017

(urmează în postarea următoare)