Muntele Mare 23-25.05.2017

Maraton Apuseni 2017, 27 mai... După cum știți, sunt voluntar ”permanent” la Maraton Apuseni și, de câțiva ani am fost repartizat în punctul ”La Răscruce”. Mi s-a spus că sunt expert în locul ăsta :D! Ca să nu mă plictisesc, în fiecare an am căutat să vin pe altă parte până aici ca să mai și cunosc alte mici colțuri de țară din Țara Moților și Țara Mocanilor. Fiindcă este o diferență geografică între ele! Mai vin doi prieteni, Adi Brezeanu din Buzău și Ramona Varro din Timișoara și stabilim să ne vedem vineri dimineață la Skiland, basecamp-ul maratonului. De aici urmează să ne facem treaba de voluntari, parte ce va fi într-o postare ulterioară. Până atunci eu mă hotărăsc să vin la basecamp sau în punctul ”La Răscruce” din Câmpeni peste Muntele Mare. Cum nici Adi, nici Ramona nu pot veni, rămâne să vin singur. Mă consult cu dl. Dinu Mititeanu asupra variantelor de urcat în culmea Muntelui Mare (este expert după mai bine de 50 de ani de bătut potecile zonei) și ajungem împreună la cea mai bună variantă (pentru belvederi): Bistra-Sălăgești-Dealul Capsei-Dâmbureni-Tomnatec-dealul Scredelului-poiana Balomireasa. Vorbisem cu un prieten, Ilie Deoancă, din Câmpeni să îmi găsească un loc de campat și cu toate stabilite, sunt gata de o nouă ”explorare”.

Ziua 1 - marți, 23 mai 2017

Am concediu începând de marți, 23 mai și pornesc la drum. Îmi făcusem rezervare la Alis Group și la 10.25 pornesc din autogara Militari (dacă nu mă înșel, am plătit 65 de lei pe bilet). Cu pauzele de rigoare ajungem în Alba Iulia unde se eliberează cea mai mare parte din autocar. Așa că pot vorbi în liniște cu șoferul până la ieșirea din Alba. E moț și îmi spune că a tot fost pe sus pe Muntele Mare în tinerețe cu animalele. Chiar îmi dă câteva sfaturi utile. Până în Alba știam drumul, de aici începe noul pentru mine. Până în Șard merg destui localnici și până în Zlatna un grup de tineri zgomotoși. Foarte faini oamenii de pe aici, plini de viață și totuși îngândurați. Știu că e viață grea pe aici, sunt multe neajunsuri și chiar mă bucur când aud că sunt unii care se descurcă și au afaceri și case faine! Din Șard știu că la dreapta se merge spre Ighiu (unde este o fabrică de pâine foarte faină), Bucerdea Vânoasă (despre care am auzit câte ceva), Craiva, Craiva Veche și Piatra Craivii (unde plănuiesc să ajung cândva la cetatea dacică Apulon/Apollon). Drumul urcă pe valea Ampoiului spre pasul Bucium și sunt mereu cu ochii pe geam. Las pe dreapta Ampoița cu ale sale calcare vestite pentru cățărători, apoi Poiana Ampoiului, Presaca Ampoiului și ajungem în Zlatna. Pe drum tot văd panouri descriptive cu formațiuni calcaroase ca Piatra Corbului, Piatra Boului, Piatra Varului... În Zlatna, autocarul oprește în centru la statuia lui Avram Iancu, ”crăișorul munților”, și coboară trupa de copii și cea mai mare parte din autocar. Mai rămâne câțiva în autocar, printre care un pensionar care miroase urât și pe care șoferul se jură că nu îl mai ia (asta când coboară în Abrud). Drumul urcă foarte fain prin Izvorul Ampoiului (chiar urmăresc unde se termină apa și se pierde undeva la stânga într-o serpentină) și după câteva serpentine strânse ajunge în pasul Bucium. Câte locuri faine sunt pe aici prin zonă, mai că aș sta mai mult timp!!! În Cerbu intrăm printr-o poartă de lemn, lăsăm la dreapta drumul spre Bucium Sat (spre Detunate, Roșia Montană, Roșia Poieni, Geamăna... locuri cu rezonanță...) și coborâm spre Câmpeni. Mă mir de nu îl știe șoferul pe Ilie, doar amândoi sunt de-ai locului! Intrăm prin capătul estic al Câmpenilor și facem stânga pe valea Arieșului spre autogara Crisoil Apuseni. Nici nu știu cum s-a făcut ora 18.30! Ilie mă așteaptă și mă recunoaște bucuros. Parcă ne-am cunoaște de-o viață și e prima dată când ne vedem! Mergem pe jos la el acasă, mai stăm la povești și la masă cu faina lui soție și spre seară mă duce la el la cabană să stau peste noapte. Ce campare... Povestim de toate, e un om sportiv și muncitor, e un om de munte... Rămâne să ne vedem dimineață dacă nu plec prea devreme (am drum lung până la Muntele Băișorii pentru două zile).

Ziua 2 - miercuri, 24 mai 2017

Mă trezesc cu dealul Bistrii în față și în drum spre oraș mă întâlnesc cu Ilie și îi mulțumesc pentru tot. E un om tare fain! Îmi recomandă să merg până în Bistra cu un Matiz din cele ce sunt în față la Profi. Trec podul de 100 de ani peste Arieș, doar fac o poză la muzeul Avram Iancu (e închis așa dimineață și nu am idee unde voi ajunge astăzi) și mă tocmesc cu un șofer de mă duce (cu aparat) până în Bistra la drumul ce urcă de la Primărie spre Balomireasa (9.40).

Pun rucsacul în spate și la drum printre case foarte faine din lemn! Nu mă pot abține să nu pozez câteva! Drumul e asfaltat până pe la ultimele case și apoi rămâne drum de piatră. 

Tot urc și mă opresc să întreb niște oameni de e drumul corect. Îmi confirmă că e bine și le e tare drag să vorbească cu cineva care nu-i de-al locului. Omul, să-mi fie iertat că nu mai știu cum îl cheamă, mi se plânge că de la toată exploatarea de la Roșia Montană s-o lăsat cu paralizie și boli la coloană, o fost paralizat și acum abia de curând ce o început să meargă cu cârje. Și așa să bucură pentru mine că pot mere pă sus :D! Îmi povestește toate câte o îndurat cu operațiile și tare mi-i drag să îl ascult. Vă dați seama că aici doar să întrebi de omul ce-o fost paralizat și o început să miargă și tăți știu de el! Când să plec, îmi zice să îmi dea niște slană și brânză, să am la drum. Apăi am destulă în spate, zic bătând pe rucsac. No, las să ai! Trimite femeia și îmi aduce o bucată de vreun kilogram și jumătate de slană și peste un kilogram de brânză. Gratis! No, ce poți să le mai zici decât multe mulțumiri? 

Doar ce mai merg câteva sute de metri și mă vede un nene din curte. Unde te duci? Sus la Balomireasa și apoi peste Muntele Mare la Muntele Băișorii! Hai că te duc eu aproape până sus, doar să pun motorină și mergem! Are de luat lemne de sus și urcăm cu un tractoraș cu o remorcă specială. Mai vine un vecin de se miră că am venit eu din București și merg pe aici și pregătim atelajul de drum. Omul pe tractoraș și eu pe osia din față de la atelajul pentru lemn. No, bată-te să te bată, ce noroc ai, Cezare! Drumul e foarte fain și mereu omul se grijește să stau bine! Îi bine, îi bine! Urcăm până în zona Dâmburenilor, ia o canistră de benzină de la un om de aici pentru TAF-ist, revenim în culme și ajungem în zona Tomnatecului. Aici vine TAF-istul de îi aduce lemnele. Până aici te-am adus! Ajut și eu cât pot la încărcatul lemnelor (”băiatul e de la mediu” ”de unde te descruci tu așa cu lemnele?”), mai bem o gură de vișinată (eu nu aș bea, dar nu pot refuza oamenii), ne salutăm și de aici merg pe jos. Omul ajutase niște localnici cu o căruță mai ponosită să și-o înzdrăvenească și mai sus pe drum cei doi oameni ce mergeau pe lângă căruță îmi zic să pun rucsacul în căruță că mă duc ei până în Balomireasă. Ei merg în Picioragu, adică nițel la stânga din Balomireasa! Eu nu știam unde merg ei, ei nu știau unde merg eu :D! Așa că din vorbă în vorbă ajungem în Balomireasa unde facem o pauză de țuică și slană. Aici ni se despart drumurile și eu voi merge pe cont propriu!

Pe hartă este o cruce de unde ar trebui să fac dreapta pe drum. Treaba e că nu văd nici o cruce și sunt o grămadă de drumuri. Merg pe un drum în față și cobor puțin la un fir de apă. După el pare să fie un drum mai mare în față în urcuș și unul la stânga. Merg la stânga pe firul apei și apoi ușor dreapta pe niște drumeaguri. Nici un semn, nimic, nimic. Ajung într-o zonă mlăștinoasă în urcare și caut să trec prin ea fără a mă uda. Am noroc și ies la un alt drum ce coboară în dreapta. Urc la stânga cu ideea de a mă întoarce în poiană să mai caut o dată drumul ăl bun. Urmele fac cumva un ocol la stânga, mă întorc în jos pe drum și văd că nimeresc pe partea pietruită ce coboară la cursul de apă (identificat mai târziu ca fiind Zboru). Văd niște cai sus în poiană și crucea căutată la orizont. Bun, deci acum trebuie cumva să fac stânga... De notat că nu e nici un marcaj și, probabil, BR merge prin partea înaltă a poienii. La stânga merg pe drum și abia la două ore de când am ajuns în Balomireasa dau de primul marcaj BR. Aceeași bucurie ca atunci când eram pe Camino și am găsit un marcaj înainte de Cervera. Doar că atunci eram hotărât să merg acasă dacă nu găsesc marcaje, acum am doar convingerea că e drumul bun și continui cu îndârjire. Drumul și marcajele rare mă duc în poiana Căpățâna aflată sub vârful omonim și cotește ușor la dreapta trecând pe deasupra unor colibe cu mulți cai pe lângă ele.

Mai trec un pasaj cu pădure unde mi se confirmă marcajele prin săgeți desenate pe sub crengile brazilor, ies în poienile de sub vârful Smidele și apoi iar prin pădure în cinci minute sunt în poiana Smidele/poiana Smedea/Crucea Bătrânei. De aici un marcaj BG coboară la stânga prin șaua Tina Bogdanului, pe la colibele Dumitreasa și Urășa, prin văile Irișoara și Someșul Rece până la Gura Negruței (7 ore, săgeată metalică indicatoare). Eu continui pe sub pădure pe BR. 

Urmează poienile Munceloasele de sub vârful Piatra Groșilor, o altă zonă prin pădure și apoi intersecția de la Fântâna Șpirului din Munceloasa unde este o schimbare de direcție la 90 de grade la dreapta. De aici pe marcaj CG se ajunge la stânga tot în Gura Negruței. De notat că poienile sunt pline de ceață și doar niște marcaje foarte rare și o bornă de graniță înainte zonei împădurite îmi confirmă că sunt pe drumul bun. Înaintea intersecției amintite începe o ploaie rapidă care mă face să merg cu barba în piept urmărind doar pietrele cu marcaje! Uf, păcătoasă vreme și mă cam așteptam la asta! Dar, nah, am plecat, acum nu mă poate întoarce pe mine din drum o ploaie! 

Drumul mă duce în șaua Prislop prin ploaie și mă las în jos în dreapta spre colibe. Mă latră câinii de la depărtare și înseamnă că sunt și oameni aici. Mă apropii în lătratul câinilor, trec printre vacile care stau molcome în ploaie și iese un om din singura colibă amenajată ca stână. Îl rog să mă lase să intru să mă încălzesc un pic și schimb câteva vorbe cu el. Vine și colegul lui și sunt cam morocănoși și pierduți cu gândurile lor. De obicei ciobanii îmi sugerau să rămân la ei. Acum nici unul nu dă semn că ar face asta și chiar văd o sclipire în ochii lor când le spun de fosta cabană pastorală de mai sus de șa spre vârf. Da, poți sta acolo, e după pădure, acolo pe drum! Așa că dau bună ziua și urc pe drum prin pădure în același lătrat al câinilor. Pe dreapta dau de primul panou cu descrierea sitului Natura 2000 ROSCI0119 Muntele Mare și îi fac o poză pentru lectură ulterioară.

Mai urc puțin pe drum și, lăsând la stânga și dreapta brazi înalți și demni, văd puțin la dreapta drumului fosta cabană pastorală. Aici stau, nu contează că are doar zidurile și acoperișul de lemn, nu are geamuri sau uși și în cele patru camere e bălegar mărunt aproape peste tot. Montez cortul într-una din camere și îmi aranjez toate pentru înnoptare (circa 21.30 și încă nu e întuneric complet).

Ziua 3 - joi, 25 mai 2017

Mă trezesc cam pe la 9.00 în talăngi de vaci. Urcaseră cei doi ciobani cu vacile aici și le pasc liniștite. E adevărat că ei cam înjură animalele că se duc prin cine știe ce văioage și trebuie să meargă după ele (asta îmi spune ăl bătrân care o vreme a stat pe marginea de piatră de la ”terasa” cabanei). Chiar am parte de niște boturi curioase de vacă ce vor să intre spre camera unde am eu cortul, pe ușă sau pe geam, să vadă ce e curiozitatea albastră și rotundă dinăuntrul camerei (cortul, ați ghicit!). Aștept să plece, strâng toate și pe la 10.00 pornesc mai departe la drum. Verificasem harta și știam că mai am câteva ore doar până la Muntele Băișorii, deci nu are rost să mă grăbesc prea tare!

În 8 minute sunt la Cemele Țiganului, las la dreapta drumul ce merge spre marcajul CR spre vârful Neteda (plănuisem să merg pe aici dacă e vreme bună și să ajung în zona ”La morminte” pentru a aduce onorul de ziua Eroilor și apoi pe la Piatra Cântătoare), și la stânga urmez printre vaci drumul ce urcă pe malul mării de jnepeni (dacă era senin probabil vedeam în dreapta unitatea militară de pe Muntele Mare), trec pe lângă panoul 8 ce descrie flora și mă opresc câteva minute la panoul 7 ce descrie fauna din sit (este puțin în afara drumului și voi reveni la el pentru a continua mai departe).

Drumul coboară la dreapta (suntem cam la cota 1700), trec printre ultimele pete de zăpadă și cotesc la stânga, las intersecția cu CR care vine din Lupșa, scurtez niște serpentine între care este o colibă-stână și la stânga ajung la panoul descriptiv nr. 4 (zona ”La mocirle”) și ajung la panoul nr. 3 din zona ”La Poduri”.

Aici sunt două habitate care merită vizitate (chiar e recomandat): Turbăria cu vegetație forestieră (vegetație de la nivelul solului reprezentată prin multe specii de mușchi, rol de purificator și rezervor de apă, ape brun-roșiatice datorate taninilor transportați de ape), respectiv Pădurile acidofile de molid din etajul montan. Vă las câteva clipe să vă delectați cu imagini și să vă imaginați că sunteți cu bocancii printre ”pernițele” de mușchi și apele roșiatice.

În 10 minute sunt la panoul de ieșire din situl Natura 2000, tare bucuros de informațiile și locurile prin care am trecut. De aici mai am de urmat Drumul Militar care mă coboară într-o jumătate de oră la Șesul Cald. Sun organizatorii MA să anunț că sunt aici și că merg la basecamp. E prea devreme și încă nu au venit și hotărăsc să cobor pe marcajul CR spre Skiland. 

Între timp vorbesc cu dl. Dinu, îl anunț că îi aștept pe Adi și Ramona la basecamp și vineri dimineață pornim spre Răscruce. Aflu de la dl. Dinu că acesta e traseul de cros de la Maraton Apuseni. Deh, dacă eu am tot fost voluntar pe traseul de maraton în zona cea mai îndepărtată de basecamp, nu am de unde ști detaliile astea! Pe o potecă pe curbă de nivel ajung în pârtie (pe hartă îi spune Drumul Telefonului), la capătul telescaunului caut puțin continuarea traseului pe sub restaurantul închis, o găsesc deasupra lui și continui pe curbă de nivel până în drumul forestier ce urcă prin șaua Plopiș și pe sub vârful Buscat merge la Șesul Cald. Sunt acasă, în loc cunoscut! Cobor la Skiland, mă ”laud” că sunt primul voluntar, pun ceva haine la uscat și ajut cu tot ce se poate la descărcarea mărfii pe seară (mâncarea, băncile, mesele, corturile pentru punctele de aliementare etc). Spre seară mai vin alți colegi și ne odihnim pentru zilele ”fierbinți” care vor urma.