Colegi de tură: eu și mini-rucsacul de oraș
Cum sunt aproape sigur că nu voi prinde iarnă de Crăciun (plec spre alte țări mai calde), acum mă "arunc" în viscol pentru ultima dată pe anul ăsta. Inițial plănuiesc să merg doar o zi să parcurg câteva scurte trasee ce leagă Piatra Mare de munții Neamțului. Veți vedea că a ieșit mai mult și mai plăcut decât "programasem".
Sâmbătă - 07.12.2013
Cu un tren Interregio și cu harta în față mă îndrept spre Predeal. Ochisem un mic traseu ce leagă șaua Pietricica de valea Azugii și vroiam să cobor de la lacul Găvan spre Azuga și apoi pe această mică CA de legătură spre șaua Pietricica. Pe străzile Predealului urc spre fostul hotel Cioplea (acum Belvedere), intru în pădure pe BR și CR cu avânt spre viscol. Fiindcă zăpada mă întâmpină cu fulgi rapizi din față! Las în stânga PA și urc tot înainte pe poteca înghețată. E luciu pe potecă și evit cu mare artă momentele de echilibristică!
Prin locuri pe unde am ceva vechime (Susai e prima cabană la care "am fost dus" acum mai bine de 30 de ani), trec de stația de apă și de drumul de mașină ce duce spre valea Azugii (acum marcat cu CR), câțiva metri mă urcă spre intersecția cu CA spre Clăbucet Plecare și apoi la stânga mă îndrept spre Susai pe "bulevard". În stânga văd o Cruce Roșie ascunsă pe un copac în pădure. Pe aici știam că este marcajul și cobor pe el cinci minute până la drumul de mașină! Treceri frumoase peste și pe lângă copaci! Revin la "bulivar", urc pe marcajele BR și CA recunoscând fiecare delușor, fiecare curbă, fiecare copac, fiecare poieniță, fiecare pas. Ajung la ultimul urcuș și pas cu pas merg spre cabană. Acum e de fapt un mare hotel! Înainte de șaua cabanei aud niște lătrături. E normal să facă gălăgie pe aici! Ce "nebun" mai vine pe vremea asta? Se adună 6-7 ciobănești, mă latră și știu că de fapt nu au răutate în ei. Doar apără cabana și, fiind loc turistic, nu pot fi așa de aprigi ca cei de pe la stâne. Mă opresc, vorbesc cu ei, mă mai apropii, își transformă lătratul într-un dat din coadă bucuros și vor să se joace. Binențeles că au și reținerea de a se juca cu un necunoscut!
Văzând care e atmosfera pe aici, nici nu mai intru în restaurant. Las cățelandrii la intrare și cobor câțiva metri pentru a porni pe CA/BR (e un marcaj ceva mai jos de cabană). Așadar aici e schimbarea de plan/sens! Inițial vroiam să cobor pe TR spre Valea Azugii și apoi să mă întorc spre șaua Pietricica. Și ce mă fac dacă nu găsesc intrarea spre șa? Așa de sus știu pe unde să cobor. Schimb sensul circuitului (îmi permit asta fiind singur). Pe sub gardul cabanei (e și un stâlp indicator nou), urmez un drum de TAF care mă coboară la stânga spre drumul auto pe care e CR (cel de care vă vorbisem nițel mai sus). Știu că mai fusesem demult pe aici și nu mai recunosc locurile. Motiv bun pentru a savura fiecare curbă și fiecare pas! În doar 10 minute de coborâre ajung la drum și intru pe poteca pe care am fost acum câteva săptămâni. Peste 4-5 minute am parte de singurul moment cu soare. Chiar vroiam să prind o clipă ca asta și Ari îmi dorise și ea soarele printr-un mesaj pe telefon.
Urc pe culme prin culoarul de brazi, semnele mă urcă puțin în dreapta și apoi printr-o coborâre în serpentine ajung în șaua Pietricica (10.38). Nu e un loc semnificativ. Doar o mică înșeuare în pădure de unde iese CA (pe care merg acum) din marcajele CR/BR!
În 5 minute de urmat Crucile Albastre, cobor peste vreo două praguri de pământ până la valea Azugii. E înghețată și apa curge în mișcări alunecoase pe sub gheață! Mă opresc puțin chiar în mijlocul gheții și îmi distrez ochii și gândul cu mini-cascadele de sub placa de apă.
În 20-25 de metri ies la drum și mă uit la locul în care sunt. Clar am luat decizia cea mai bună fiindcă altfel nu știu cum aș fi dibuit intrarea asta! Nu ai indicator, nu ai marcaje pe copaci... Nu mă miră că nici măcar montagnarzi cu vechime nu știu de traseul ăsta! Tot îi viscol și îmi continui drumul. Merg la stânga pe valea Azugii (amonte) tot așteptând să mai apară ceva marcaje. Aș vrea eu marcaje! Peste cinci minute văd un animăluț în față! Zoom-ul natural identifică specia mai repede decât cel mecanic. E o vulpe care aleargă spre mine! Întâlnire de gradul 3! Mă opresc să scot aparatul ca să am dovada întâlnirii (să nu zică alții că minciunesc)! Până să se deschidă aparatul, vulpița m-a văzut, a făcut cale-ntoarsă și înapoi pe drum și spre pădure!
Merg după vulpiță, îi văd urmele pe unde s-o evaporat în pădure, continui câteva sute de metri, fac dreapta lăsând în stânga drumul ce urcă spre șaua și apoi valea Gârcinului, las păstrăvăria pe stânga, trec de locul unde CA părăsește drumul și urcă spre culmea nord-vestică (stânga cum merg eu acum) și ajung la TR dintre culmea Rențea și lacul Găvan. Ninsoarea viscolită este la ea acasă și nu am ce face decât să înaintez prin ea! Am trecut eu prin multe altele mai grele, asta e doar o mângâiere a obrazului!
Spre stânga îmi rămâne în urmă TR spre șaua "Țigăilor", mai merg vreo sută de metri și urc la dreapta vreo 10 minute pe drum de TAF până la lacul Găvan. E înghețat și mă bucur tare să îl văd! De acum pot spune că sunt acasă!
Stau doar câteva secunde pentru poza de mai sus și pornesc la dreapta pe TR spre casa de vânătoare Retevoi. Știu poteca pe culme și totuși reușesc o dată să pierd marcajele. Nu erau atâtea defrișări aici :(! Prin pădure ajung la o primă poiană largă unde îmi dispar marcajele de pe linia principală a culmii. Revin la ele prin pădure pe dreapta (nord), mai merg câteva minute și ies într-o altă lungă poiană cu puiet de brad. Poteca largă merge pe marginea nordică a poienii pe lângă pădure.
Parcurg poiana pe toată lungimea ei și după alte cinci minute prin pădure sunt la casa de vânătoare Retevoi/Retevoiu/Ritivoiu. Izvorul din dreapta potecii e înghețat și nu am nevoie de apă. Doar de niște energie din mâncare! La 12.40 intru înăuntru și sunt un pic mâhnit de ce văd pe acolo. Scândurile din paturi sunt rupte, soba e distrusă. E și destul de frig! Mi se pare că și masa a fost arsă și îmi revine inima la loc când văd masa mare de lemn în holul de la intrare! Mănânc niște salată de boeuf și două mere, golesc jumătate din cutia cu biscuiți și peste o jumătate de oră sunt gata de drum (după ce verific să fie mai curat ca atunci când am venit). Cobor prin ninsoare pe lângă cele două foișoare de vânătoare, prin ceață reușesc din când în când să văd mai mult decât cei câțiva metri obișnuiți și mă orientez după semne și urma de potecă.
Ajung la defrișarea lungă, cobor pe partea ei dreaptă și las în dreapta o altă linie tăiată "pentru a face pârtie", cobor pe partea stângă a defrișării pe un drum care mă conduce pe dreapta ei sau pe mijloc până la un drum perpendicular pe direcția de coborâre. Traversez drumul și continui în jos. Știu că la capătul defrișării trebuie să fac stânga și dibuiesc poteca după marcajele ascunse printre crengi mari și albe. În câteva secunde ies la valea Azugii. Parcă am mai fost pe valea asta azi ;)! Altă dată aici am făcut pauze de masă, acum doar în trecere! Merg la stânga (aval), trec primul pod de beton și după el fac dreapta spre piciorul spre Susai (14.00). Cu ochii închiși pot spune pe unde sunt marcajele! Încep să câștig metru cu metru printre copacii înalți și drepți.
Într-o jumătate de oră fără grabă ajung la poiana Susaiului. Sunt abia la marginea ei și mă întâlnesc cu TA ce vine din stânga de pe poteca pietruită spre cabana lui Ceaușescu. Voi avea de reparcurs și poteca asta în primăvară!
Vârtejurile de zăpadă se joacă pe lângă mine și mă lasă să trec printre ele spre cabană. Întâi ajung la sala de sport, trec prin curtea ei, pe un drum de mașină de 60-70 de metri ajung la primele dependințe ale hotelului și întreb un angajat de acolo dacă știe când au fost refăcute marcajele BR/CA. Nu știe nimic și de la cabană aflu că Salvamontul Predeal a instalat stâlpii de lângă cabană și a refăcut marcajele. Mă joc două minute cu prietenii mei patrupezi de mai devreme și intru în hotel pentru întrebări despre marcaje. Au hărțile pe care le am și eu și nu prea știu mai multe! Clar, de la ei nu pot scoate informații noi! Dacă tot sunt aici, comand un ceai pe care îl savurez cu câțiva biscuiți. Aud niște discuții tare interesante dintr-un grup venit aici la team-building.
"Ne-ați adus aici ca să asistăm la ședințe lungi și să stăm în casă. Mai bine nu veneam!"
Organizatorul încearcă să împace și capra, și varza și își liniștește colegele supărate.
La 15.30 pornesc mai departe. Îmi modificasem/lungisem traseul spre Gârbova și apoi Predeal. Las cățeii la ei acasă, cobor în câteva minute până la despărțirea marcajelor BR și CA și de aici pornesc pe culmea Clăbucetului spre stația de telescaun. Vântul nu întețește să bată și ca urmare fac foarte puține pauze și poze.
Trec pe lângă o bornă de graniță austro-ungară, urc și cobor câteva vârfulețe și ies la pârtia Cocoșul pe care urc ultima bucată de traseu până la stația de telescaun. Este ora 16.30 și destul de multă ceață și frig. Suficiente motive ca să trec în grabă pe lângă fostul hotel Clăbucet Plecare și să continui pe TA pentru vreo 25-30 de minute până la cabana Gârbova! Poteca coboară încet până în șaua Gârbova și de câteva ori reușesc să evit alunecușul de pe potecă mergând 15-20 de centimetri în lateral. Cam pe la ora 17.00 ajung la cabană și intru pentru un sfat și un ceai cald. Îmi promisesem de mult să nu mai stau aici fiindcă mi se păruseră prețuri exagerat de mari. Nici acum nu aș sta! Stau un pic la povești cu cabanierul Ion Peticilă și îl întreb de intrarea în traseul ce coboară la jumătatea pârtiei. Nu am mai fost pe aici de câțiva ani buni și mi se păruse mai devreme că sunt ceva defrișări pe traseul de coborâre!. Îmi arată locul/fagul de unde începe traseul la stânga și mă îndeamnă să rămân peste noapte și să plec mâine dimineață. Îi e cumva teama pentru siguranța mea față de animale. Stau un pic pe gânduri fiindcă nu am suficienți bani cash. Îmi spune că pot plăti cu cardul și asta mă face să iau hotărârea: rămân aici în seara asta! Cazarea este 50 de lei/persoană în cameră de două persoane cu duș cald și televizor. De ultimul chiar nu îmi pasă! Îmi las rucsăcelul în cameră, mă schimb cu haine uscate, anunț acasă că nu mă mai întorc în seara asta și cobor la masă. Îmi iau un ceai și un bulz foarte, foarte bun! Fiindcă voi fi plecat de Crăciun din țară, acum se face în așa fel încât pentru mine parcă e seara de ajun: mâncare bună, muzică bună de munte cântată de cei de la CALEnDAR în boxe, oameni simpatici (o gașcă de tineri din Brașov cu profesorul lor) și în plus la televizor e un film din seria "Singur acasă". L-am mai văzut de nu știu câte ori, dar vorba unui tânăr, Crăciun fără "Singur acasă" nu se poate. Adolescenții ies la săniuș și la foc, revin mai târziu îmbujorați (unii amețiți) la masă și îi las să se distreze. Pe la 22.00 eu urc în cameră, vorbesc puțin cu Ari și mă retrag la somn după un duș fierbinte. De când nu m-am mai lăfăit eu așa pe munte!
Duminică - 8.12.2013
Mă trezesc lejer pe la 8.30 și deschid geamul. E răcoare și îl las doar cât să mă înviorez. Îl închid la loc și mă uit ce e afară. Încă nu s-a oprit viscolul și doar a mai încetinit din intensitate. Chiar mă întreb de ce vroiam eu să mă grăbesc aseară? Pentru ce să merg pe întuneric când am o zi întreagă la dispoziție? Îmi fac înviorarea, mă îmbrac, îmi strâng micul meu bagaj și cobor la masă. E atât de liniște după toată agitația de aseară! Doar cabanierul și cu un ajutor sunt prin sala de mese. Apare și profesorul cu care mai schimb câteva vorbe și apoi cabanierul. Îmi manifest și față de el mulțumirea că am rămas peste noapte și comand un ceai și o omletă. Până le mănânc,dl. Peticilă caută să afle cum se folosește cititorul de carduri. De când are aici cititorul, nimeni nu a mai plătit cu cardul! Sună pe cei de la bancă, îi explică toți pașii și reține cât de cât cum se face. Termin de mâncat și ne agităm amândoi să rezolvăm. Nu e chiar intuitiv, dar reușim! Bucurie pentru amândoi! Prima tranzacție cu cardul pentru el și mulțumire pentru mine că am putut plăti așa. Mai schimbăm câteva vorbe ca să încerc să îi aduc aminte când am stat ultima dată aici (un Crăciun undeva prin 2000 sau chiar mai demult). Cu mulțumiri și strângeri de mână pornesc pe la 10.00 la drum. Pe TA las în sus drumul pe care am venit și intru prin pădure. Poteca este bine delimitată și probabil că aseară pe viscol aș fi avut ceva de lucru. Mai bine că am plecat acum! Trec prin două defrișări, cobor prin pădure pe un culoar frumos și peste vreo 40 de minute sunt la pârtie la capătul de jos al teleschiului.
Sunt atent la cei doi boarderi care se chinuie să coboare pe partea de sus a pârtiei fiindcă sunt multe zone cu pietre. Trec pe partea cealaltă (dreaptă) a pârtiei pe unde e poteca și cobor la vale în fața lor. Peste vreo 200 de metri pârtia se împarte în două și poteca continuă pe dreapta ramurii din dreapta prin pădure. Unul din borderi mă întreabă dacă pe acolo ajunge la tunuri și îi confirm asta. Îi las pe pârtie și eu intru prin pădure sperând că se mai potolește ceva din viscol. Prin pădure simt mult mai puțin vântul. În vreo 10 minute ies la o răscruce de pârtii (cea din față e principala și cea din dreapta ajunge la telescaun). Traversez brațul din dreapta și pe semne cobor până la Clăbucet Sosire. Viscolul e dublat de tunuri și senzația poate fi doar bănuită din imaginea de mai jos.
E devreme, doar 11 și ceva! Ce fac eu acum până la primul tren? Cu mers de plimbare prin parc merg până la podul de la calea ferată și la dreapta la gară. Am tren până la Ploiești la 12.33 (IR1763) și de acolo mai departe altul spre casă. E prea devreme și n-aș vrea să îngheț în gară așteptând. Am mai mult de juma de oră de așteptat. Ies la ocazie la DN. Nici eu și nici alte două doamne nu avem noroc la ocazie. Nu i se face nimănui milă de noi în viscol! Măcar eu am mănuși, tantiile astea nu au mănuși și le îngheață mâinile și mai mult. După vreo 10 minute mă duc la gară și îmi iau bilet la tren. C'est la vie! Într-o oră și jumătate ajung în vest și caut alt tren spre București. Primul tren e din Ploiești Sud peste o oră! Știam că autobuzul 2 ajunge la Sud, mă urc în el repede (nu erau case de bilete deschise și ca urmare am mers cu inima strânsă pe blat) și în 15 minute sunt la Sud. Iau bilet la un alt IR (1652) care vine dinspre Moldova. În alte 45 de minute ajung în București puțin înainte de ora 16.00. Mulțumit de rezultatele mele, ajung acasă cu mult mai devreme decât de obicei și mă bucur de o baie caldă după zilele astea de vânt și viscol.
Cam astea au fost plimbările mele montane în anul ăsta. Săptămâna viitoare plec spre India și acolo chiar nu știu unde, cum, cu cine și când voi ajunge! Știu sigur că mă așteaptă o aventură unică și irepetabilă! Să vedem cât s-or lungi poveștile de acolo!
Duminică - 8.12.2013
Mă trezesc lejer pe la 8.30 și deschid geamul. E răcoare și îl las doar cât să mă înviorez. Îl închid la loc și mă uit ce e afară. Încă nu s-a oprit viscolul și doar a mai încetinit din intensitate. Chiar mă întreb de ce vroiam eu să mă grăbesc aseară? Pentru ce să merg pe întuneric când am o zi întreagă la dispoziție? Îmi fac înviorarea, mă îmbrac, îmi strâng micul meu bagaj și cobor la masă. E atât de liniște după toată agitația de aseară! Doar cabanierul și cu un ajutor sunt prin sala de mese. Apare și profesorul cu care mai schimb câteva vorbe și apoi cabanierul. Îmi manifest și față de el mulțumirea că am rămas peste noapte și comand un ceai și o omletă. Până le mănânc,dl. Peticilă caută să afle cum se folosește cititorul de carduri. De când are aici cititorul, nimeni nu a mai plătit cu cardul! Sună pe cei de la bancă, îi explică toți pașii și reține cât de cât cum se face. Termin de mâncat și ne agităm amândoi să rezolvăm. Nu e chiar intuitiv, dar reușim! Bucurie pentru amândoi! Prima tranzacție cu cardul pentru el și mulțumire pentru mine că am putut plăti așa. Mai schimbăm câteva vorbe ca să încerc să îi aduc aminte când am stat ultima dată aici (un Crăciun undeva prin 2000 sau chiar mai demult). Cu mulțumiri și strângeri de mână pornesc pe la 10.00 la drum. Pe TA las în sus drumul pe care am venit și intru prin pădure. Poteca este bine delimitată și probabil că aseară pe viscol aș fi avut ceva de lucru. Mai bine că am plecat acum! Trec prin două defrișări, cobor prin pădure pe un culoar frumos și peste vreo 40 de minute sunt la pârtie la capătul de jos al teleschiului.
Cam astea au fost plimbările mele montane în anul ăsta. Săptămâna viitoare plec spre India și acolo chiar nu știu unde, cum, cu cine și când voi ajunge! Știu sigur că mă așteaptă o aventură unică și irepetabilă! Să vedem cât s-or lungi poveștile de acolo!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu