Povestiri bucureștene 22 Făurar A.D. 2014

Azi l-am comemorat pe tata după un an de la dispariția fizică de pe Pământ, motiv pentru care ziua mi-a fost ocupată în mare parte cu asta. După toate tradițiile îndeplinite simt/simțim nevoia (eu și Ilinca) să fim noi așa cum ne știm de ceva vreme (și cum continuăm să ne descoperim). Ilinca vroia să meargă la un film gratuit la cinema Union și ajungem puțin înainte de ora începerii (20.00). Filmul se numește "Dristor", e un semi-metraj regizat de un student în anul 3 la scenografie și "plot"-ul e legat de activitățile sub-urbane din acest cartier bucureștean (mafia drogurilor și a homosexualității). Acum eu nu prea cunosc dedesubturile cartierului și nu pot spune dacă e adevărat sau nu, cert e că "regizorul" nu a putut să ne spună ceva coerent despre film (părerea mea, nu trageți în pianist dacă vi se pare altfel!). În metrou observ titlul unei cărți în mâna unui tânăr: "Vioara de la Auschwitz". Sună interesant pentru o viitoare lectură! Ne mai plimbăm prin oraș și Ilinca vine cu ideea să mergem în Pasajul Englez (numele provine de la vechiul hotel English transformat la un moment al istoriei bucureștene în bordel de lux... detalii despre asta se pot găsi pe Wikipedia). Intrăm dinspre strada Academiei și parcă reclamele roșii amintesc de "gusturile de altă dată". Ilinca îmi povestește câte ceva despre "Raise the Red Lantern", un film chinezesc din 1991. Lumina, balcoanele celor trei etaje, magazinul de pălării, barul "de cartier" din mijlocul pasajului, mirosul de găinaț, rufele puse la uscat pe balustrade, murdăria de pe stradă... parcă ne întoarcem undeva cu cel puțin 100 de ani în urmă! E o senzație foarte faină și stranie să te întorci în timp. Hai pe scări în sus să vedem dacă putem ajunge la balcoane! Urcăm cu timiditate și tupeu (just go over the limits!) până la etajul 1 (e un avizier ca la o administrație de bloc), continuăm la etajul doi și apoi la 3. Un pic scary, un pic mai mult interesant și incitant! Ne întâlnim cu un restaurator de pictură veche și , intrăm în vorbă și (om pe om se simte!) ne invită la el în atelier la un ceai. Povestim de toate (aventuri cu autostopul, aventuri de pe șantiere, aventuri de prin țară, povestiri despre oameni, despre locuri, despre energie, despre pasiune, despre corectitudine). Apa pentru ceai ne vine într-un bol metalic (unique!) și ne alegem dintre ceaiuri: ceai verde cu mentă pentru mine, ceai negru pentru Ilinca! Nici nu simțim cum trec orele în care istorisirile trec una după alta: colegi mai mult sau mai puțin serioși pe un șantier de la mănăstirea Snagov, autostopuri imposibile prin zona Carpaților de Curbură, milițieni care așteaptă prin boscheți cu arma în mână, ocazii după care au apărut prietenii neașteptate, povești despre vecini și filme (în pasaj au fost filmate scene din "Cuibul de viespi" și "The necessary death of Charlie Countryman"), povestiri despre ceaiuri japoneze și despre miere și stupi... Ups, a trecut de 11 noaptea și e posibil să nu mai prindem metrouri spre casă. promitem să ne revedem cândva și mai hoinărim ceva prin oraș până să ajungem acasă! Ce poate ascunde un obscur pasaj bucureștean!