RT Jåttånuten 14.06.2010

RT Jåttånuten 14.06.2010

Plimbarea aceasta a fost total neprevazuta si a avut darul sa ma relaxeze mai mult decat speram. Jåttånuten este varful dealului de 138m in care se afla baza centrala NATO din Norvegia si toata Europa nordica. Imi propusesem chiar din august anul trecut sa ajung pe acest varf chiar daca nu eram sigur ca pot urca pana in padurea ce ascunde cativa pereti semiverticali.

Dupa munca intensa din ultimele saptamani pentru pregatirea lucrarii de dizertatie, am reusit astazi sa am toate materialele gata. M-am zapacit in orele de predare a lucrarii si am ajuns astazi dupa ora de inchidere. Oricum deadline-ul e pe 15.06 si nu e nici o problema. Simteam ca imi explodeaza capul dupa noptile pierdute pentru lucrare si am zis ca ma plimb un pic prin padurea de langa Ullandhaug, turnul radio-TV mentionat in tura trecuta aflat pe cel mai inalt punct din Stavanger. Asa ca la 16.00 am pornit prin padure fara tinta. Chiar daca sunt foarte multe alei pe aici (vedeti tura de pe Hinnaberget), pasi m-au purtat prin padurea virgina din mijlocul orasului. Potecile si cantecul pasarilor m-au purtat parca in alta lume diferita de agitatia, stresul si aglomeratia orasului (vorba vine, aglomeratie ca Stavanger e un oras extrem de linistit fata de multe orase de acasa, sa nu mai zic de agitata Londra despre care ati citit tot in ultima perioada). O dulceata de veverita m-a oprit pe loc si m-a facut sa zambesc la frumusetea naturii pure. Manca o aluna si cand m-am apropiat la mai puti nde 2 metri de ea, a zbughit-o in sus pe copac pana pe la vreo 20 de metri. De pe o potecuta pe alta, am iesit intr-un cartier al orasului aflat intre paduri. Cred ca nu voi uita niciodata acele case: doar cu garduri vii sau fara garduri, flori in toate curtile, case aranjate cochet, liniste aproape totala, pitici sau alte statuete simpatice prin curti, mori de vant miniaturale, lumini ornamentale... Si nu vorbesc din imaginatie, asa e pe aici!!! Vad in fata Jåttånuten si ma gandesc ca nu ar strica sa incerc sa urc pe acest varf. Strazile fara trotuare si limitate de verdeata ma duc pana la biserica si cimitirul din Jåttå. Am intrat un pic in cimitir plin de respect pentru cei care au ramas aici pentru vecie. Majoritatea trecusera in alta lume intre anii '40 si '60 si porumbeii sculptati in monumente stau la capataiul acestor oameni trecuti prin multe greutati (cel putin doua razboaie mondiale). In fine, gasesc combinatii de strazi care ma duc spre varful dorit. Ultimele case isi deschid portile si ma lasa sa inaintez. Vad sub palcul de padure de pe varf ca e un gard al unitatii militare. Imi dau seama ca nu pot ajunge in varf si caut sa merg cat mai sus. Urc pe langa o scoala de echitatie si un calut ma lasa sa il mangai putin prin gard. Mai sus o cireada de vaci negre nu ma lasa sa inaintez. Vin toate spre mine in alergare (vreo 6 vaci mari si negre). Eu ma protejez cu un gard electrificat care le opreste. Ocolesc un pic zona si mai sus gasesc o alee care ocoleste varful pe stanga. Urmez poteca pana la gardul unitatii NATO. De aici urc un pic prin padure si cu vreo 50 de metri inainte de varf, ma lovesc de un gard de 2.5 metri cu trei randuri de sarma ghimpata in partea superioara. Aici trebuie sa te opresti, Cezare! Merg in dreapta pe langa gard si urc pe un fel de forestier pana la o poarta in gard blocata cu un lacat mare cu cifru. Stiu ca mai sus nu pot ajunge (18.00), ma asez 5 minute pe o piatra si admir tot Stavangerul pazit cu strasnicie de Organizatia Atlanticului de Nord. Imi stabilesc drumul de intoarcere in linie dreapta spre Madla, zona in care locuiesc eu. Vazusem ca trebuie sa trec E39 si acolo nu stiam exact ce o sa fac acolo. Am pornit la vale pe cateva drumuri de tara si am reusit sa intru pe o alee marcata pentru plimbare. In capatul ei ies exact la locul unde fusesem oprit de vacile negre mai devreme. parasesc poteca si prin iarba pana la genunchi tin linia dreapta peste vreo 3-4 terenuri cultivate pana la autostrada E39. Gasesc o pasarela de trecere si rasuflu usurat. De aici tin linia dreapta si peste terenul cultivat (cu iarba) al ultimei case, ies la Hafrsfjord, la 100 de metri de coltul sud-estic al fiordului. E exact ce vroiam fiindca de aici pornesc pe drumul 509 pe langa fiord si trec pe langa Sverd i fjell - Swords in rock - Sabiile din stanca, monument emblematic al Stavangerului pentru victoria regelui Harald Haarfagre din 872. Sunt in Madla si cateva zeci de minute ma despart de casa. Gasesc cateva strazi care ma duc pana la ora 20.00 la caminul in care voi mai sta cateva zile pana la intoarcerea in frumoasa si batjocorita noastra tara.

Din pacate nu am deloc poze din plimbarea asta fiindca, asa cum a fost si cea cu puii de caprioara, plimbarea a fost o decizie neasteptata. Sper ca cel putin cuvintele v-au "teleportat" putin in salbaticia din centrul orasului.