Dupa o noapte calduroasa si placuta, vom porni in ultima zi a acestei ture extraordinare. Harta imi arata ca am de parcurs o distanta destul de mare (cred ca peste 25 de km) si vremea nu pare sa tina cu mine. De fapt era exact ceea ce ma asteptam si nu am avut de ce sa ma plang! Singur m-am inhamat sa fac acest lucru si ca urmare placerea acestei ultime zile ploioase si albe a venit sa incununeze tot ce am trait in aceste zile.
Trezirea mi-a dat-o cam pe la 6.30 soarele care abia se hotarase cu cateva ore in urma sa treaca dupa orizont. Inca era caldurica in camera si poate chiar prea cald. Ies de sub plapuma si observ ceea ce nu mi s-a mai intamplat de mult: transpirasem in somn de caldura. Deci pot sa spun ca ma simt acasa fiindca doar acolo ma simt asa de bine. Doar ceata si ploaia de afara imi aduc aminte unde sunt si ma trezesc la realitate. Asa ca mananc ceva de dimineata (din putinul care mi-a mai ramas), imi strang hainele complet uscate, dau un pic cu matura ca sa las curatenie mai mare decat am gasit si ies pe geamul pe unde am intrat inchizand cu grija zavorul si acoperind spartura in geam. Imi iau apa de la izvor, mai fac cateva poze si pornesc la drum (7.15).
Cobor vreo 20 de minute in continuarea vaii pe care incepusem cu o seara inainte pentru a ajunge in ceea ce se forma spre valea Vinddalen. De la cabana aveam impresia ca intru intr-un nou fost fiord. De la ploaia "nebuna" ce a curs toata noaptea, apa de langa cabana curge vijelioasa pe langa poteca mea. Abia reusesc sa fac cateva poze cu aparatul care comenteaza la umezeala totala.
Stiam ca poteca face stanga pe Vinddalen printre doi giganti stancosi (668 si 713m fata de cei cca 600m unde ma aflu acum).
Pornesc pe vale printre picaturile care imi deschid cateodata peisaje verticale pe ambele partii ale vaii. Un mic strat de padurice scunda lasa locul peretilor sa se inalte spre cer. Eu abia le vad baza peretilor si cateodata si varfurile. In 30 de minute coborasul pe vale se linisteste si ajung la Tyrojuvet, zona mlastinoasa de unde se separa traseul meu pe marginea realtiva a fiordului. Identific intersectia dupa stalpul instalat aici si vad ca spre Skrøylå trebuie sa fac dreapta. De fapt identificasem locul inainte sa vad stalpul fiindca vazusem varful de 600m pe care trebuia sa il ocolesc prin spate.
Fac o pauza de 5 minute pentru necesitati si ma pregatesc sa trec raul umflat. Gasesc o trecere pe cateva pietre putin acoperite de apa. Aveam bocancii uzi si doar temperatura scazuta m-a facut sa tresar putin cand am simtit-o in bocanc. Am sarit repede pe cateva pietre pana pe partea cealalta a apei. De aici urc printr-o padure de mesteceni care acopera panta de 40 de grade strabatuta de un parau la fel de suparat ca toate apele de pe aici. In 20 de minute T-urile rosii ma duc in saua din spatele varfului. Sunt acoperit in totalitate de ceata si pozele ce ar fi iesit aici ar fi fost albe complet. Fac stanga dupa varf si am parte de o scena extraordinara. Ma aflu pe o brana sub peretele vertical din dreapta. Sub mine vad primele stanci la vreo 50 de metri si totul pare sa se arunce in adancurile albe. Doar atat se putea vedea in jos:
Poteca ma duce la dreapta acestui perete si ma trezesc la coada unui lac intre doi pereti la 60 de grade inclinati spre lac. Harta imi spunea sa ocolesc pe stanga. Dar aici e perete!!! Ridic ochii de sub gluga plouata a gecii si zaresc un semn rosu pe perete mai sus. Deci trebuie sa gasesc o brana sa urc si pasii par sa ma duca singuri pana sus. Lacul Stakklitjørna se intuneca in ceata sub mine in urmatoarele cateva minute. Din muchie cobor pe o treapta stancoasa si apoi spre lac printr-un valcel impadurit pe care il parasesc spre stanga. Speram sa nu mai am de-a face cu limbi de zapada si aici trebuie sa traversez una care se afunda in lac. De data asta e mai simplu fiindca e dezghetata si nu am probleme la trepte (ca ieri).
Trec de acest lac si urc prin mlastina de deasupra lui. Pana sa ajung la lacul urmator, semnele ma conduc spre dreapta printr-o zona pur alpina. Pietrele par sa se pravaleasca din toate directiile si iarba abia se mai vede pe firele de vale. Directia mi se pare un pic ciudata si totusi urmaresc semnele fara retinere. Urc pana aproape sub varful sudic al lui Rundvassknuten (713m) si fac stanga intrand intr-o alta vale. De fapt este o mare curba de nivel sub acest varf, curba care ocoleste pe dreapta un lac partial inghetat.
Pete mici de zapada inca ma insotesc pe langa poteca. Ajung in saua de dupa acest lac si conform hartii trebuia sa incep sa cobor spre Rundavatnet (Lacul Rotund). Dupa sa incep o coborare usor descendenta pe partea stanga a unei caldari largi. Este exact caldarea acestui lac. Stalpii de lemn marcati si cateva T-uri pe copaci ma dirijeaza pe partea stanga a lacului. Ii vad forma rotunda si ma apropii de buza lacului. In jos vad cum continua valea mea.
Vad intersectia de dupa lac (10.05) si de aici urmez poteca marcata in jos pe vale. In descrierea circuitului fiordului, DNT spune ca de aici e drum forestier. Il vazusem dar eram convins ca poteca e mai scurta decat drumul. Asa ca ii dau bice pe poteca ce merge pe marginea dreapta a unui parau. La un moment dat vad ca poteca pare sa coboare la apa. Desi era si alta ptoeca ce mergea inainte, m-am gandit ca singurul scop pentru care poteca a coborat la apa este traversarea acesteia. Intr-adevar dupa un colt vad urmatorul semn si drumul forestier 50 de metri mai jos. Cobor la forestierul care venea cam de unde banuiam eu. Ploaia mi-a taiat elanul de poze si am continuat pe forestier pana la pescaria de la lacurile Endrane. Aici vad indicatorul spre Sollifjellet (561m) de unde pe vreme buna se vad platformele de la Hengjandeviga si Preikestolen. Cum vremea ma gonea din zona, am lasat acest varf in linistea lui si am pornit mai departe pe forestierul acum mult mai larg si mai amenajat. Ma mai uit o data in spate la albul din care am coborat, alb vazut acum de la cca 300m (10.40).
In 15 minute marsaluiesc pe drumul ce coboara pe marginea stanga a unei imense caldari ce tine in mijlocul ei cateva case si terenurile agricole din localitatea Fossmork. Am prilejul sa se ridice putin ceata si vad peretii nordici ai Lysefjord si apa neagra a acestuia. La 10.55 ajung la parcarea de la Skrøylå. Ploaia uda absolut totul, inclusiv singura masina ce sta in parcarea inconjurata de un gard. Ma gandesc ca e o mica sansa ca cei care au aceasta masina sa ma ajute cu cativa km si pornesc mai departe pe asfalt. Asfaltul face cateva curbe largi pe care eu le tai direct pe iarba pe sub linia de curent. Intre a doua si a treia curba o turma de oi speriate fuge din fata mea dupa un minut in care curiozitatea le blocase. Ajung la intersectia de unde pleaca drumul in dreapta sus spre Fossmork (nu e bun sensul pentru mine) si mai tai inca o curba larga pana in fundul vaii Eidalen. Ma ploua in continuu si nu am ce face decat sa merg. Imi propun sa fac semn tuturor masinilor care opresc cu speranta ca ma va lua cineva. Fac vreo 3 km in coborare pana in Nedreidane, localitate aflata pe malul lacului Eidavatnet aflat la 7m altitudine. Deci ca altitudine pot spune ca am terminat fiordul. Drumul face o curba larga de 1.5 km pe dreapta lacului pe sub peretii de 20-30 de metri verticali. Drumul ingust de o singura banda serpuieste la 10 metri deasupra lacului si ajung imediat la grupul de case numit Øvreidane. Aici este iesirea propriu-zisa la fiord. Oau, ce mare e fiordul!!! Cred ca are vreo 300 de metri latime si doar o barca turistica il strabate pe mijloc. Ma gandesc ca respectivii turisti au avut ghinion cu vremea asta si sper sa aiba parte de peisaje faine mai sus pe fiord. Eu pornesc pe soseaua ce ajunge pe malul fiordului. Dupa vreo 500 de metri fac o pauza necesara ;) si vad prima masina in spatele meu. Opresc la semnul meu si se ofera sa ma duca la feribot la Oanes. Era masina din parcare si proprietarii urcasera la o casa de vacanta sub Sollifjellet. Deci dorinta mea s-a implinit!!! Stam de vorba si imi spun ca ei de fapt merg in Stavanger acasa. Indraznesc sa ii intreb daca ma pot duce pana acasa in Svg si fac asta cu placere. Asa ca pe la ora 13.30 sunt acasa.
Rememorez fiecare moment din aceste zile si ma indrept spre casa plin de noi experiente si bucurii!!! Sper ca fiecare din voi sa fi gustat din cuvinte si cele cateva poze ceea ce inseamna salbaticia si frumusetea fiordurilor norvegiene!!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu