RT Lysefjord rundt 12-16.05.2010 day 1

RT Lysefjord rundt 12-16.05.2010 day 1

Dupa niste planuri si calcule intregi, ceva antrenament (daca se poate spune asa despre tura de saptamana trecuta) si multe socoteli privind locurile unde voi dormi, mi-am stabilit sa fac ocolul fiordului Lysefjord. Acest ocol este o tura trecuta la categoria extrem chiar si pentru norvegienii din zona care considera (inclusiv DNT - DEN NORSKE TURISTFORENING) ca se poate face in 10 zile. Fiordul are in linie dreapta 42 de km de la Lysebotn, localitatea din capatul estic al fiordului, pana la gura de varsare in Høgsfjorden si apoi in Marea Nordului. Este cel mai lung fiord din zona si are cateva obiective interesante de-a lungul lui: Preikestolen (o platforma de cateva zeci de metri patrati suspendata la 600 de metri deasupra apelor fiordului), Kjeragbolten (un bolovan imens blocat intr-o fisura glaciara, bolovan aflat la 1000m altitudine cu fisura adancita pana in apa rece a capatului estic al fiordului), Hengjandenvida (un fel de Preikestolen), Daladalen (vale intr-un vechi fiord paralela cu Lysefjord), zona alpina din jurul varfului Kjerag protejata prin lege, Flørlitrappen sau cele 4444 trepte din lemn pe langa fosta linie de funicular ce cobora de la Ternevatnet (740m) pana la nivelul 0, drumul suedez sau Svenskevegane pana la cabana Skåpet, orasul preistoric de la Landa si multe peisaje impresionante. Pe parcurs veti vedea ca am reusit sa ajung doar la o parte din acestea si m-am bucurat nespus de tot ceea ce mi-a oferit natura.

Probabil ca va intrebati de ce am plecat miercuri in aceasta tura. Ideea a fost ca joi (Inaltarea) a fost zi libera, luni 17.05 a fost ziua nationala a Norvegiei si a fost liber, we liber si ziua de vineri s-a facut liber ca sa lege toate aceste zile intr-un we mai mare de 5 zile. Asa ca pe la 16.00 am strans in graba rucsacul mare pentru tura mai lunga si am pornit cu autobuzul spre centru si apoi spre feribotul care merge spre Tau. Mi-am anuntat colegii si familia ca plec in tura asta mai lunga si e posibil sa nu am semnal la mobil. La 17.05 feribotul a inceput traversarea de 40 de minute peste Høgsfjorden (42 NOK). Tinta mea in seara asta era cabana Preikestolen (Preikestolenhytta) si posibil Bratteli daca am noroc la ocazii sau autobuz pana la cabana mentionata. La inceput n-am avut noroc si primii 3-4 km i-am facut pe jos pe asfalt. Am avut noroc cu niste rusi care mergeau in Jørpeland si m-au dus pana acolo cu o pauza la o constructie din piatra pe malul fjordului (construita in 2000).

Din Jørpeland mai merg vreo 2 km si opreste o pereche de norvegieni care ma vazusera in sens invers. Erau oameni de munte si banuiau ca vreau sa ajung la Preikestolenhytta. S-au oferit sa ma duca pana acolo si mi-au aratat un drum mai scurt folosit inainte de construirea complexului turistic de pe malul lacului Refsvatnet. Asa ca la 19.45 le-am multumit si am intrat pe traseu.



In cateva minute am ajuns la primul punct de panorama asupra lacului Refsvatnet. Peisajul imi era cunoscut si am facut doar cateva poze la cararea pietruita pe care am urcat cu o viteza destul de mare (de partea asta din traseul va aduceti aminte din doua ture din august si septembrie anul trecut). Trec in graba pe sub vf Moslifjellet si ii recunosc ambele intrari in traseu (desi mi-am propus sa ajung pe acest varf, cred ca imi va ramane restanta pentru cand voi mai ajunge alta data in Norvegia). Dupa a doua intrare in traseu cobor intr-o zona mlastinoasa traversata de un pod amenajat din lemn la mijlocul caruia o placuta ma anunta ca sunt pe a doua platforma spre Preikestolen.

Platforma asta se termina cu un urcus spre a doua platforma. Urcusul e un pic pietros si nu imi pune deloc probleme fiindca mi-e extrem de cunoscut (aproape pot sa spun ca ma simt acasa pe aici). Inainte sa sar pe primele trepte, dau de doi turisti care se plang ca pentru ei ca oameni de birou, traseul este destul de greu. Ei imi spun ca pentru mine nu e chiar asa usor fiindca imi simt viteza de mers. Le spun ca am mai fost de doua ori si imi ureaza drum bun.

Dupa saua de deasupra pantei pline de stanci mari ajung la punctul de intersectie spre Bratteli (20.20). Imi ascund rucsacul sub o stanca mai mare langa masa de lemn de la intersectie, iau trei mere in buzunar si ma indrept in viteza spre Preikestolen. Urc un pic peste o mica treapta stancoasa si apoi cobor pe platforma unde sunt doua lacuri unde vara norvegienii fac baie. De retinut ca lacurile astea au temperatura apei de maxim 10 grade. Pe malul lacului din stanga vad doi norvegieni cu cortul. Ce placut o fi sa dormi aici in bratele iubitului/iubitei!!!

De aici urc pe curba de nivel si in 15 minute ajung la vestita platforma Preikestolen (20.50). Sunt singur si bate vantul suficient incat sa nu pot sa stau prea mult. Fac cateva poze in jur si dupa aia incerc sa urmez un traseu care pare sa continue desi peretii se ridica destul de mult deasupra platformei.


Traseul pare sa se blocheze intr-o fisura in perete. Aici am o retinere cateva secunde: vad niste trepte in peretele aproape vertical si ma intreb daca e bine in sus. Fac cativa pasi in sus hotarat sa ajung in varful cunoscut si apoi inapoi pe varianta ocolita. Dupa aceste trepte se linisteste panta si gasesc si marcajele. Deci pe aici e traseul!!!


De aici mi-a fost extrem de usor sa cobor pe varianta a doua de traseu pana la cele doua lacuri. Cei doi iubiti se incalzeau unul pe altul si sper ca trecerea mea rapida pe langa ei nu i-a deranjat prea mult. M-am intors in graba la masa unde imi lasasem rucsacul si am verificat ceasul. Era 21.25 si soarele inca nu dadea semne ca vrea sa se duca la culcare. Asta imi era de mare ajutor fiindca mai aveam de facut cateva ore de traseu pana in Bratteli si speram sa fie ok traseul si sa nu am probleme. Pornesc pe singura poteca care pare sa mearga spre nord. Ma uit un pic pe harta si imi dau seama ca nu e bine. Eu trebuia sa cobor o diferenta destul de mare de nivel si sa merg pe o curba de nivel pe sub niste pereti stancosi. Si de fapt eu eram deasupra peretilor. Poteca ma urca incet pana sub varful Lammatoknuten de 615 metri si apoi cobor pe poteca destul de evidenta pana la lacurile aflate la 500m altitudine ascunse adanc sub acest varf.

Trecuse de ora 22.00 si soarele depasise orizontul. Se lasa seara si eu eram cumva pe teren necunoscut si nemarcat. Vrut-nevrut trebuia sa urmez harta si sa incerc sa cobor la traseul marcat. Identific o sa intre varfurile lui Troppeknuten de 604 si 616m si ma indrept intr-acolo. Urcusul final in sa e presarat cu niste stanci destul de mari care acopera albia unei ape ce se aude destul de suparata. De aici conform hartii trebuia sa cobor pe o platforma cu cateva lacuri si apoi in jos prin padure spre traseu. Varianta parea sa fie cea care urmareste panta cea mai lina.

Ocolesc lacul cel mai intins pe stanga si noaptea ma ia in bratele ei (23.10). Sunt nevoit sa folosesc lanterna de la telefon fiindca bateriile de la lanterna propriu-zisa se dusesera de tot. Na belea acum: daca ma lasa si telefonul? Mi-am promis ca folosesc functia de lanterna cat mai putin si doar in seara asta pentru a pastra macar putina bateria sa dau mesaje sa se stie pe unde sunt. Mai verific o data harta si vad ca trebuie sa cobor pe un fir de apa pana la lacul Skogavatnet aflat la 400m altitudine. Fac acest lucru si in 10 minute sunt la marginea lacului. Degeaba ma rugase profesorul meu sa iau de aici o proba de sediment pentru lucrarea mea de master! Era doar pietris care nu imi folosea la nimic. Asa ca ma asez pe o buturuga la marginea lacului si mananc o ciocolata, beau putina apa si mai verific o data harta. Era ora 00.00 si mai aveam destul de mers. De aici poteca parea sa se desparta in doua: drumul marcat pe langa lac si altul nemarcat mai pe sus cu cca 50 de metri diferenta de nivel. Zic sa urc pe cel marcat cat sunt semne. Un urcus in padurea salbatica ma face sa verific marcajele de 2-3 ori. Continui pe vale si ies la un lac si un mic platou stancos caracteristic zonei. Ratacesc un pic si cobor pana la taietura in perete care se termina cu platforma de la Hengjandeviga. Era prea tarziu sa mai cutreier pe acolo si urc pana in capatul taieturii in stanca. Aici dau de un semn T rosu care ma linisteste pe moment. Eram pe drumul bun. De aici insa se strica sandramaua!!! Poteca coboara prin padurea asezata pe pereti cateodata aproape verticali. Ce cauti, Cezare, pe aici la ora asta? E 1.30 si tu esti ratacit prin munti periculosi prin inclinare? Niciodata ratacit!!! Nu ma dau batut si incerc sa tot cobor pe sub pereti. O treapta terminata brusc in gol ma determina sa ma intors si sa incerc mai pe sus pe sub linia de curent electric. Stiam ca pe aici e poteca nemarcata pe care bineneteles ca nu o vedeam acum pe bezna. Deci instinctul trebuia sa fie pe primul loc. Si a si fost!!! Tot urcand incetisor pe un platou usor ascendent, dau de un perete vertical care ma dezmeticeste un pic pe harta. De aici incerc sa cobor pe o usoara curba de nivel. Trebuia sa fac ceva sa pierd din altitudine. Tot coborand prin padure dau de alte verticale care ma forteaza sa urc inapoi pana la un loc mai plat unde pot sa cobor spre primul fir de apa. Pe harta erau doua fire de apa pana la Bratteli. Trec primul fir si dau sa cobor pe el. Curand pare sa se faca un canion care ma forteaza sa fac stanga pe o brana. Dupa repetarea fazei cu peretele vertical de mai devreme, ajung si la al doilea fir de apa. Bucurie mare caci ma apropii de localitate/grupul de case!!! In doua minute facute pe o poteca clara ajung la o magazie de la prima casa (ora 03.00). Vad ca zavorul se poate deschide si caut sa intru in casa aflata la 10 metri de magazie. Totul e inchis cu lacat si ma intorc la magazia in care intru cu usurinta. Imi fac un culcus dintr-un scaun pliant, imi schimb tricoul si sosetele ude, mananc o conserva de peste, cateva felii de paine si un mar, imi dau jos bocancii si ma infasor in folia de supravietuire sub care ma incalzesc putin. E destul de frig (4-5 grade), dar oboseala ma amorteste si adorm bustean pentru cateva ore de somn pana la mijirea zilei urmatoare.