Diham 16-17.09.2025

În postarea anterioară tocmai ce plecasem din tura de la Coștila. M-am oprit puțin în Șaua Sugărilor fiindcă de aici se vede foarte fain răsăritul.

Ziua 1 - 16.09.2025

Stăm aici un pic să admirăm răsăritul și apoi, pe sub Cerdacul Obârșiei mergem pe BG, varianta de vară, până în Șaua Obârșiei/ Șaua Văii Cerbului (spun la plural deși am fost singur; merg cu voi, virtual, cei care citiți acum!). Aici se văd ambele văi, Mecetul Turcesc și Găvanele ieșind puternic în evidență. Urc pe poteca oficială, pe sub Porumbel și apoi urmez drumul de iarnă care urcă pe sub Găvanele. Nu chiar pe marcaj, ci acolo unde e deasupra șaua dintre Găvanele și Ocolit, merg direct pe niște mici pante (nu am fost niciodată exact pe aici!) și ajung în șa. Ocolesc vârful cu același nume sau Bucura Dumbravă și la 7.55 sunt la Omu. Cabana este închisă și merg la stație unde povestesc cu prietenii faini de aici. Este și Nelu, prieteni comun, ne bucurăm de revedere și ne servește cu câte o cafeluță. Mulțumesc! Cea mai bună cafea este cea băută cu prieteni, la 2500 de metri altitudine!

Dintr-o poveste în alta nici nu ne dăm seama cum trece timpul... Ba micul-dejun, ba altă cafea, ba o zeamă la prânz... Ba amintiri din alte ture și din întâlnirile comune, total neașteptate, prin munții dragi... Eu sunt hotărât să cobor la Diham și la 14.45 am rucsacul în spate, ne strângem mâna prietenește și pornesc la drum. 

În 5 minute fac dreapta pe marcajul BR care mă duce peste Bucșoiu. După al doilea prag întâlnesc un grup care vrea să urce la Omu. Îi anunț că nu e nimeni la cabană și doar la stația meteo. Așa că de sus se vor re-orienta spre Hornul Mare sau Drumul de Vară pentru a coborî la Mălăiești. Eu îmi văd de drum: cobor în Șaua Bucșoiului, pe dreapta mă uit spre ”scara Balaurului/Bucșoiului Mic” și spre valea Bucșoiului și apoi urc pe poteca nisipoasă până pe vârful Bucșoiu (15.25, 40 de minute de la Omu, exact cum spusesem!). Ceva poze și apoi la vale! Las intrarea în Brâna Caprelor și tot în jos. Mă uit la altimetru și greu trec sub cota 2000... Parcă muntele vrea să mă țină la înălțime cât mai mult. Nu mai fusesem pe aici de 12-13 ani și nu mai țin minte chiar toate curbele! Cert e că la 15.17 intru printre jnepeni și aici începe distracția: poteca e un mare culoar nisipos spălat de ape. Așa că merg mai încet și sunt atent la fiecare pas. Dacă altă dată nu era nevoie să mă țin de lanțurile de mai jos, acum este nevoie! Printre jnepeni și copaci este și mai ajunecos și abia aștept să ajung la Prepeleac, locul unde mă întâlnesc cu poteca Take Ionescu ce vine de la Mălăiești.

Abia aștept să ajung la banca lui Traian din Poiana Bucșoiului pentru pauza de hidratare și de energizare. Un gând pentru cel ce ne-a fost prieten și ne-a rămas în suflet și în amintiri după tragica avalanșă de pietre și viitură de pe valea Bucșoiului. Apoi tot pe curba de nivel și la vale până la Pichetul Roșu. Nu am mai fost de mult pe aici și nu știam că și aici este montată o băncuță. Nu scrie nimic pe ea...

Schimb marcajul în PR și merg la stânga spre Diham. Exact 43 de minute, așa cum scrie ”45” pe săgeată! Îmi aduc aminte de zecile de dăți când am parcurs poteca asta. Mai ales când mergi singur e foarte ușor să amesteci pașii prezentului cu cei ai trecutului...

Fix în față este ruina vechii cabane. Merg în locul unde îi era intrarea și apoi o ocolesc, cumva cu tristețe că nu mai este și cu, iarăși, călătoria prin amintirile de aici... Printre barăcile în care se caza când era cabana plină (am dormit într-una din ele), acum cu copaci în interior ies la cabană la drumul închis direct spre Predeal. Sunt ceva lucrări forestiere și se preconizează a se deschide poteca destul de repede. Intru în cabană și este doar Nicu. Lucrează la ceva camere sus și o sună pe mama Oara să îi spună de mine. Îmi dă camera și niște ceaiuri și mă relaxez până vine mama Oara cu mașina. Voi ajuta la descărcat și apoi ne luăm cu povești din trecut și din prezent și cu masa de seară. Doar noi trei suntem în cabană. Salutări reciproce de la George de la Omu pentru mama Oara și reciproc!

Ziua 2 - 17.09.2025

Dacă ieri a fost o vreme superbă, azi este alb. Abia ce se văd brazii din curte și dincolo de ei este alb (ceață). Povestim puțin la o omletă și un ceai și apoi, cu mulțumiri și îmbrățișări Dihamului și mamei Oara - un ”acasă” de cel puțin 30 de ani - pornesc la drum. Aleg un traseu mai puțin umblat și atât de fain: Coama/Muchia Lungă! Pentru asta urc pe drumul de mașină în fața vechii cabane și îl urmez până la Șaua Grecului. Așa faine sunt vacile pe care le întâlnesc pe drum și care inspiră cea mai pură pace. Pe care vreau să o simt cât mai mult, măcar astăzi...

Cunosc bine traseeul și ceața nu este o piedică. Unii ar întreba: dar nu ți-e frică pe vremea asta, când nu vezi nimic? De ce mi-ar fi frică? Am muntele în vene și pădurea îmi transmite tot ce am nevoie. Și am ferma convingere că merg doar pe unde vrea Bunuțu'. ”Merg” și la propriu și la figurat fiindcă El ne dă doar experiențele de care avem nevoie. Nu cele pe care le vrem noi! 

Așa că merg pe sub gardul unității militare, urc vârful Leuca Mică (1448m), parcurg zona de pădure și poiană alpină și la 12.48 ajung pe vârful Grecului (1432m), după 50 de minute de mers de la Diham. Ce plăcut este, chiar și cu umiditatea de rigoare!

Zece minute pauză și apoi încep coborârea pe Coama/Muchia Lungă. Nu este marcată și asta nu e problemă pentru mine. O cunosc bine, cel puțin primele două treimi sau chiar trei sferturi. În ultima parte am mers pe mai multe variante: una care ajunge pe coamă până jos, în Bușteni și alta care face dreapta pe ceva drumuri de exploatare și ies la podul de pe strada Nestor Ureche. Vedem pe care oi nimeri. Intersecția asta este mai jos de crucea montată de Plutonul Cercetare din cadrul B21VM ”în amintirea eroilor căzuți pe acest aliniament în timpul Marelui Război”. Nu știam de crucea asta și este tare faină!

Mai cobor vreo zece minute și drumul mă duce natural tot pe coamă. Nu cel principal care pare o viroagă umplută de arbuști tineri, ci un pic mai la dreapta. Trec de un drum de exploatare care pare să coboare spre valea Cerbului și merg tot înainte. E faină coborârea și mai ales la final cobor cu grijă la fiecare pas fiindcă se resinte în genunchi coborârea de ieri: 1200 de metri diferență de nivel din Bucșoiu plu coborârile de la Coștila în Șaua Sugărilor și cea de sus de la stâlpul de lângă Omu până în Șaua Bucșoiului. Bine, astea sunt minore față de numărul scris mai sus! Pe ”Piciorul Potecii” ies în capătul străzii Decebal. Fain tare!

Îmi găsesc ușor drumul până la gară fiindcă știu bine direcția. Și nu e nevoie de telefon sau GPS!

Și cu asta închei tura de septembrie. La revedere, Bucegi! Ne vedem data viitoare!