Mâine trebuie să ajung la serviciu. Dar e vremea așa de frumoasă și muntele drag mă cheamă! Urc cu o zi mai devreme ca să fac o pauză la dragii prieteni Florin (cabanier) și Alex Tomescu (proprietar) de la Caraiman!
Ziua 1 - 30.08.2025
Nu am grabă și cu un tren particular (Softrans) sunt la 9.30 în Bușteni. Cunosc bine drumul până la telecabină și apoi mai departe fiindcă acum doar (!) 40 de ani l-am făcut pentru prima dată. Bine, în vara aceea, nu în amintirea acelei lungi ture (pentru vârsta de 6 ani) de la Babele la Omu și apoi pe Valea Cerbului până în Bușteni. Nu este meritul meu, ci al tatălui meu care a știut să îmi insufle, pas cu pas, dragostea pentru Munte! Dar să revenim la ziua de azi...
Ajung la telecabină unde doar salut cunoscuții și mai departe merg spre începutul marcajului CA care urcă pe valea Caraimanului (”Jepii Mici” cum se zice popular!). În timp ce mănânc un sandwich stau la povești cu un angajat al parcului care încasează taxa de parc și dă indicații despre trasee. Cei mai mulți sunt revoltați de taxă. Când omul este doar un angajat care își face treaba, așa cum a primit ordin! Și majoritatea indicațiilor sunt pentru drumul spre casdcada Urlătoarea, ”marele” drum care durează circa o oră (PR). Cred că doar un grup sau două cer informații și urcă pe valea Caraimanului.
Salut colegul de la Parc și pornesc la deal. Trec de săgeata care îmi indică drumul la stânga lâsând în față drumul spre aducțiune și valea Spumoasă. Și tot la deal, pas cu pas. Undeva după scară mă intersectez cu un cățel simpatic ce cobora. Mai sus mă depășesc doi alergători. Se vede asta după rucsacii mici și hainele mulate. Bine, asta nu este regulă, dar îi identific cu ușurință fiindcă am tangențe cu domeniul alergării montane (eu nu alerg pe munte!). Mai departe, tot în sus, urmez poteca ce mă duce cu câștigarea altitudinii la zona de jnepeni. Mă ajunge din urmă și depășește un grup de tineri undeva sub Brâul lui Răducu. Îi voi întâlni la trecerea peste apă unde ei fac pauză și eu trec ca acceleratul pe lângă ei. Mno, chiar cunosc bine poteca și știu unde să îmi dozez efortul! În două ore de la plecarea pe potecă sunt la primul cablu care marchează cumva ieșirea în poienile alpine (sau ”carpatice” :D) care precede golul alpin (13.00)!
Mai urc câteva zeci de metri și găsesc un loc de popas în afara potecii. Fac pauză de câteva minute să beau niște apă. În fond eu nu am nici o grabă că doar sunt în lumea mea. Alte grupuri au de urcat în timp util ca să poată coborî cu ultima cabină sau să poată reveni în Bușteni pe lumină. Ținta mea de azi este la maxim o oră mai sus de mine! Așa că urc pas cu pas prin soare, pe poteca nisipoasă și ajung la cablurile care urcă sub pragul de la baza cascadei Caraiman. Orientativ fiindcă este un pic mai sus de baza cascadei. Și aceasta, acum uscată, se află mai la stânga potecii marcate...
Urc în prag pe varianta clasică a potecii. Sunt câțiva înaintea mea care se grăbesc să urce pe panta mai mare. Sunt lanțuri pe ambele variante și e alegerea fiecăruia cât și pe unde să meargă. Trec pragul la dreapta și apoi tot în sus pe trepte de piatră ajung în căldarea finală. Urmează serpentinele care mă scot la cabana Caraiman la ora 14.00. Deci trei ore într-un mers semi-susținut, cu ceva pauze de câte ori a fost nevoie!
Fiind oameni de munte, toată după-amiaza decurge foarte fain: povestiri, planuri, vin fiert, ceaiuri, beri, ajutor pentru prietenii salvamontiști care veniseră cu alimente noi pentru cabană, plimbări în jurul cabanei, seara cântece de chitară... Exact așa cum este normal să fie pe munte! Mulțumesc, Florin! Mulțumesc, Alex! Sunteți niște oameni foarte faini! Și, poate suna un pic a laudă, dar aici chiar se potrivește vorba: Omul sfințește locul!
Ziua 2 - 31.08.2025
Dimineața trece tot așa în tihnă, cu mic dejun și povești înainte de pornire la drum. Pentru unii este spre cabină, pentru alții spre mașinile parcate la Piatra Arsă. Pentru mine (10.50) drumul urcă pe Brâna Caraimanului (marcaj PR). E una din potecile foarte faine din ”grădina casei”. Așa că urc, pas cu pas, spre Șaua Caraimanului în apropierea căreia se află Crucea de pe muntele Caraiman. Doar undeva după lanțuri mă întâlnesc cu un grup vesel care coboară. Faină alegere de a merge pe aici pentru peisaj și caprele maro care parcă stau agățate pe cine știe ce tăpșan sau pe un stei...
Scurtă pauză în care povestesc ceva cu un fain fotograf Florin Andreescu înainte de a merge mai departe. Și pauza este exact în șaua de unde se vede sub noi Valea Albă și giganticul perete al Văii Albe cu releul Coștila deasupra...
Direct la deal spre vârful Caraiman, apoi Șaua Văii Albe, urcarea pe drum până deasupra vârfului/platoului Iadul Văii Albe... Este unul din locurile care mă fascinează la serviciu prin forma elegantă, în fiecare zi cu vizibilitate. Alături de pantele ce coboară din vârful Obârșia, Șaua Sugărilor, Șaua Văii Cerbului sau abruptul Morarului spre adâncurile văilor. Asta pentru cine are ochi să vadă... Mai departe ajung pe același marcaj CR la circa 2450m de unde se vede trio-ul Ocolit - Omu - Capul Morarului și de aici în sus spre locul de muncă... O altă tură începe de diseară sau mâine dimineață. Și pe aici în postarea următoare...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu