Ultima tură din 2020, prima tură din 2021
Tot Mihaela Bacea este organizatoare ca și la câteva ture recente. Doar că acum este mai mult tură de distracție și, cum se întâmplă deseori, planul de acasă nu se potrivește cu cel din târg. Mai exact într-una din zile era plănuită o tură în zona Homorod Băi cu plecare chiar de la pensiunea Homoród Kulcsosház unde stăm noi (marcaj TR). Nu vom parcurge traseul și în schimb vom avea ceva ”aventuri” spre punctul cel mai înalt al munților Harghita. Vedeți mai jos :)!
Nu intru prea mult în detaliile organizatorice fiindcă nu interesează. Cert este că pe 31 decembrie plecăm toți de la casele noastre (era să zic din București, dar am avut și colegi de tură din alte orașe!) spre Homorod Băi, după rotații și schimbări pe mașini pentru a mulțumi pe toată lumea.
Seara, ne organizăm pentru revelion/reveillon, fiecare după propria dispoziție. Unii stau mai devreme, alții mai târziu... Cert este că pe 1 ianuarie abia pe la prânz pornim la drum în prima plimbare.
Plimbarea înseamnă o încercare de a ajunge pe vârful Harghita-Mădăraș (1800m). Traseul auto merge prin Brădești, Zetea, Sub cetate și stațiunea Izvoare pentru a urma apoi drumul spre stațiunea de schi. Pe drum vom face haz de pronunția maghiară a satului Târnovița: Küküllőkeményfalva :) și în Brădești (aflat pe Târnava Mare) aflu despre niște peșteri aflate în peretele stâncă al dealului dintre Brădești și Beclean (Odorheiu Secuiesc).
La capătul stațiunii Izvoare suntem dezamăgiți de regula locală de a urca mai sus doar cu lanțuri (mașinile 4x4 pot merge fără lanțuri) și taxa de 10 lei pe mașină. La început comentăm și doar două mașini din grupul nostru vor urca (Petru și Mihaela). Noi 4 din mașină (cei doi George, Laura și cu mine; nu am mai trecut lista cu participanți!) pornim pe jos și după vreun kilometru începe gheața și apoi zăpada. Puține mașini au reușit să urce până în stațiune, multe se întorc și se face blocaj (inclusiv colegii noștri curajoși), chiar o mașină a alunecat spre râu și e nevoie de alte mașini puternice ca să o scoată de acolo. Doar noi, per pedes, reușim să mergem mai departe, până la izvorul aflat la circa 1400 de metri altitudine. Chiar nu e de mers cu mașini slabe sau fără lanțuri mai sus: zăpadă mare plus gheață! Așa că ne vom întoarce și George ne va aștepta cu mașina după o scurtă escală la Odorheiu Secuiesc (la întoarcere de la izvor pentru vreun kilometru până la coadă ne ia un grup de tineri maghiari cu o dubiță). Tot acolo va merge și Mihaela cu colegele ei de mașină :)! Ne vom revedea cu toții acasă pentru o nouă seară de masă și distracție!
2 ianuarie 2021... Vremea e mult mai bună și Miha propune o nouă încercare de a urca pe vârful Harghita-Mădăraș. Patru colegi vor rămâne la pensiune și vor face o plimbare pe acel TR spre pârtie (e doar o linie de zăpadă pe mijlocul pârtiei, insuficientă pentru schi).
La 11.00 pornim la drum, chiar cu o mică pățanie (comică): deși am fost printre primii care am coborât la masă (eu cu Laura), din bucuria plecării colegii ne vor uita la pensiune :)! Cumva din convoiul de mașini se întoarce o mașină după noi și vom ajunge la bariera cu taxă după o urcare spre lacul și barajul Zetea. Aici Mihaela e șefă la montat lanțuri și putem să urcăm cu toții în stațiune. Revedem grupul care ne-a luat ieri și intrăm în vorbă cu un grup care urcase ieri pe partea cealaltă (drum de piatră, mult mai alunecos) din Vlăhița. Eu nu recomandasem drumul din start fiindcă astă vară drumul ne-a rearanjat toate organele interne până am ajuns sus :)! În fine, urcăm în stațiune unde sunt foarte multe mașini și abia găsim locuri în parcare. Ne bucurăm de vremea care este total opusă față de cea de ieri și regrupăm pentru urcușul spre vârf (mai fusesem vara).
Urcăm pe pârtia de sănii din spatele pensiunii Pethő Panzió și urmăm marcajul TA spre vârf. Cam pe la jumătatea distanței spre vârf suntem în poiana largă în care se află tinovul Seche în partea de jos și marcajul BA face dreapta spre cascada Szökö - cascada pârâului Săritor (45 de minute). Ceva poze și pornim mai departe pe drumul larg ce duce spre vârf.
De vara trecută mi-am propus să vin vara aici fiindcă sunt multe locuri de văzut în circuite de câteva ore cu punctul cel mai înalt în vârful de 1800 de metri. Va fi cândva... Inclusiv cu vizita cascadei amintite!
Acum urcăm spre vârful pe care sunt tot felul de monumente ale comunității maghiare din România. Se spune că aici este locul sfânt al secuilor și din acest motiv sunt aici atâtea monumente... Cert e că e cel mai înalt loc din toată zona locuită de secui și se poate vedea cam tot teritoriul în care găsim secui în țara noastră. Facem o pauză mai lungă pe platoul de vârf pentru geografia zonei (de la Apuseni la Făgărași, Crai și Bucegi spre sud până la Hășmaș, Ceahlău spre est și munții Suhard și Rodnei spre nord). Doar de la Coștila, în zile extrem de senine și clare, mai poți vedea aproape toți munții noștri! Facem și ceva poze de vârf înainte de a porni în circuitul gândit și negociat de acasă. De fapt eu nu știam de circuit fiindcă nu eram prezent la discuții și aici intru la deschiderea potecii, direct în miezul problemei. Știam doar că trebuie să coborâm pe TR pentru început!
Sparg puțin poteca și coborâm mai mult intuitiv spre șaua care ne separă de vârful Tărhăuaș (1551m). Știu că nu vă spune nimic fiindcă nici mie nu îmi spune și vă puteți orienta pe harta de pe
site-ul Munții Noștri. Sunt atât de bucuros și încântat de zăpada mare în care intru până la mijloc încât nici nu îmi pasă că nu am parazăpezi și sparg poteca prin zăpada mare și faină. Mereu mă uit să văd toți colegii în spate. La marginea pădurii dau de marcajele TR și după o ”grămada cere vârf” pornim mai departe prin pădurea superbă. Poteca ne coboară rapid cu pauze pentru poze și oprim pentru regrupare în poiana în care vara ar trebui să fie Izvorul cu Perle Gyöngyös. Acum este plin de zăpadă... Lăsăm să treacă doi schiori pe lângă noi înainte de a porni la drum spre stânga pe o potecă faină pe curbă de nivel. Ceva mai încolo schiorii își pun focile fiindcă e o zonă de ușoară urcare înainte de a ajunge la marcajul BA.
În dreapta noastră este o ruină veche pe dreapta și un refugiu nou, de lemn, pe partea stângă. Facem ceva poze pe aici înainte de a porni mai departe pe BA spre stațiune.
Miha mă lasă să preiau conducerea grupului și o voi ceda mai încolo într-o coamă aflată prin pădure. În fond e un drum larg, de exploatare, fără zăpadă multă... Coborâm în drumul de mașină ceva mai jos de intrarea în stațiune și urcăm la stânga spre grupul de cabane și restaurante. Fiecare merge în ritmul lui și ne vom pierde unii de alții printre cabanele de lemn. Căutăm colegii la o terasă gălăgioasă și îi vom vedea (Laura îi vede) pe terasa liniștită a pensiunii Madarasi Gyopár. Urcăm acolo pentru o bere sau un ceai cald și proprietarul ne spune că azi este o zi de excepție: putem vedea Apusenii! Mai aflăm de la el ceva detalii legate de taxa percepută pe drum și aproape de apus pornim spre mașini. Dar să nu uit de simpaticul cățel pe care l-am ospătat cu câte ceva de la noi...
La mașină vedem pe cer culori superbe și ca urmare alergăm în locurile unde se pot vedea cel mai bine, pe un pinten aflat la începutul drumului care merge spre Vlăhița și apoi la capătul de sus al pârtiei. Și vedeți că a meritat în culorile de mai jos.
Urmează drumul spre pensiunea noastră și program liber de seară. Stabilim traseul pentru mâine și fiecare stă după plac la ultima seară în grup :).
3 ianuarie este ziua plecării spre casă. După pozele de grup și cele sub vâsc curățăm locul unde am stat câteva zile și pornim la drum spre Miercurea Ciuc pentru o întâlnire și ceva aprovizionare cu produse locale și mergem spre Tușnad pentru ultima vizită în stil montan. Suntem mai puțini fiindcă două mașini au plecat spre casă fără tura propusă.
După Tușnad intrăm în Bixad și facem stânga pe drumul care ne duce în multe serpentine la parcarea dintre vulcani. E vorba de vulcanii din masivul Ciomatu, unul mai nou în care s-a format lacul Sfânta Ana și al doilea mai vechi în care este tinovul Mohoș. Deocamdată planul este ca de aici să urcăm pe vârful Ciomatu Mare (1301m).
Așa că de la parcare pornim pe marcajele CR și BA care duc spre Băile Tușnad. La un moment dat îmi vine mie ideea de a merge în stațiune și doar șoferii să se întoarcă la mașini și să ne recupereze din stațiune. Planul ăsta rămâne pentru altă ocazie, posibil într-un concediu la Tușnad... Tot urcăm pe marginea conului vulcanic al lacului Sfânta Ana și la un moment dat redirecționez grupul spre dreapta spre marcajul TA care urcă spre vârf. Așteptăm să vină toți înainte de a începe urcarea printre pietre imense pe prima parte a culmii și apoi pe sub culme și iar revenire până la o poieniță unde pe un copac scrie Nagy Csomad/Ciomatu Mare. Pauză de ceai și fursecuri și Miha este convinsă că punctul cel mai înalt este ceva mai încolo. Așa că mergem pe coama vulcanului ce adăpostește tinovul Mohoș și vom găsi în punctul cel mai înalt o bornă pe care o ridicăm pentru pozele de vârf.
De aici începe într-adevăr coborârea! Nu mai există marcaje și este foarte simplu: urmăm linia coamei! Ceva mai jos ne oprim pentru câteva poze la copacul ”de la cota 1100” și continuăm coborârea până într-o șa unde întâlnim un marcaj TG. La dreapta coboară spre Mohoș, la stânga spre capătul nordic al stațiunii Băile Tușnad. După cum spuneam, un alt motiv de a veni aici câteva zile într-un concediu! Coborâm spre tinov tot povestind și Miha ne așteaptă cu tot grupul crezând că am pățit ceva. Doar îmi place să absorb cât mai mult din locuri...
Gândul meu și al Mihaelei este să intrăm prin tinov să le povestesc câte ceva. Doar că teoretic s-ar merge într-un singur sens, de la parcare spre zona unde suntem noi. Chiar la intrarea în poteca prin tinov iese un grup cu ghidul Janos cu care mă cunosc de vara trecută. Dau mâna cu el și se oferă să ne ghideze în sens invers după ce lasă grupul cu care venise să meargă spre ieșire. Trecem canalele făcute special pentru protecția tinovului și ne așezăm la locul cu băncuțe pentru introducerea în tinov. Nu vă dau detalii prea multe din respect etic al meseriei de ghid. Chiar dacă am atestat de ghid de turism și aș putea fi eu ghid aici, în meseria asta se cedează locul ghidului local care știe mult mai multe detalii. Cu pozele de mai jos vă invit să vizitați tinovul și vă asigur că vă va plăcea mult de Janos. E tare simpatic și cu multe povești și glume în ”desagă”. Ne însoțește până aproape de ieșire până la tinovul cu crocodil (vă las să descoperiți despre ce e vorba) și de aici preia ultimul grup în sens invers cu rugămintea către mine de a închide poarta ca să nu mai intre alt grup. O vizită plăcută și interesantă pentru colegi și chiar pentru mine care fusesem destul de recent pe aici!
La parcare câțiva dintre noi vizităm obiectivul ”cel mai important pentru orice turist” (sunt două locuri destinate, spun asta pentru că e important chiar dacă nu e prea frumos de menționat), fac poze la hartă și apoi, înainte de plecare vedem la un chioșc un produs interesant: pâine cu untură și ceapă. Evident că am mai mâncat ceva de genul ăsta și curiozitatea ne face să ne luăm câte o felie. Este turistică ideea și de efect, așa cum erau și langoșii din Poiana Zânelor din Borsec (de citit
aici).
Cu bucuria locurilor noi și a trecerii dintre ani, pornim spre case cu gândul la zilele faine ce au trecut și la multe ce au să vină.
La mulți ani!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu