Ziua 3 - vineri 24.07.2020
Vă spuneam că sunt în concediu și că nu am ore de trezire sau de plecare la drum... Plapuma e prea pufoasă ca să mă dau jos din pat devreme. Abia pe la 10.00-10.30 mă urnesc fiindcă îmi e foame și mă duc la Riki pentru micul dejun consistent. Abia apoi îmi iau rucsăcelul și pornesc la o nouă zi de explorare (12.30). Primul loc pe care vreau să îl vizitez astăzi este rezervația de mesteacăn pitic unicat. Și cum în timp am ajuns neîncrezător în ceea ce găsesc pe net, îmi vine greu să cred că rezervația poate fi în mijlocul stațiunii. Mai degrabă tind să cred că este ceea ce Google Maps îmi arată că ar fi undeva pe ”centura” Borsecului. Așa că merg pe strada Jokai Mor și apoi urc pe strada Nadas pe unde este traseul turistic 3 BA. Remarc ceea ce spune Stoenică: pe aici e singurul forestier asfaltat! La panoul turistic fac dreapta pe șoseaua de centură pentru vreo 400 de metri. Așa îmi arată telefonul că aș ajunge la rezervația botanică Borsec! Urc constant și după prima serpentină mai am vreo sută de metri și înainte de ieșirea dintre copaci cică aș fi ajuns. Ar trebui să găsesc ceva pe stânga. Urc prin pădure și mă bucur de adânciturile din pădure, de florile foarte faine și de ceva mesteceni. Nici pe departe să fie pitici!
Eu sunt mulțumit de explorare și cum ar trebui să urc puțin până la platforma numită ”baia de soare”, renunț, mă întorc câțiva metri printre copaci și pe o potecă pe care o văzusem mai devreme cobor deasupra pensiunii Korona și mai departe prin spatele bisericii ajung la aleea Elisabeta deasupra izvoarelor 1 și 2. Găsesc o alee pietruită care mă duce în parcul central. Acum îl pot vedea cât de frumos este, pe lumină. Trec pe lângă muzeul apelor minerale (închis) cu o frumoasă arhitectură locală și pe aleea 7 izvoare urc puțin la stânga la făinuțul parc amenajat cu panouri ce descriu istoria stațiunii. Mă încântă astfel de locuri unde nu simți grupuri care stau la picnic la o masă din lemn. Ocolesc parcul și pașii mă duc pe strada Stadionului spre rezervația Scaunul Rotund/Kereksek. Deci înseamnă că azi voi explora zona asta... :)
Rezervația geologică Scaunul Rotund se întinde pe circa 70 de hectare și întâlnim formațiuni naturale din travertin, peșteri, grupuri de stânci, doline, izvoare minerale cu efecte benefice pentru sănătate. Se spune că Borsecul a fost descoperit de un cioban din Săliște care, bolnav de ulcer, a băut din apa dintr-un izvor și s-a vindecat. Auzind acasă de asta, colonelul Gunther bolnav pe patul de moarte a auzit de asta și a fost adus aici și după 6 săptămâni s-a întors acasă la Ditrău sănătos și pe jos. Cert e că aici începe Poiana Zânelor pe care o voi explora pe toate părțile. Mai întâi, contrar tendinței normale de a merge pe aleea obișnuită, cobor în față la izvoarele minerale amenajate (baia din Poiana Zânelor) și mă uit la calitățile fiecărei ape (cu poze, evident). Revin la aleea turistică și văd un panou ce povestește despre Cetatea Bufnițelor. Dar vă povestesc câte ceva mai încolo, când voi ajunge acolo! Deocamdată ajung la intersecția unde o alee secundară iese la dreapta spre Grota Urșilor.
Pe marcajul TR cobor la Grota Urșilor/Medvedbarlang. ”Grota Urșilor este o formațiune naturală cu stânci uriașe și fiuri adânci. La scorburile stâncii putem ajunge printr-un coridor îngust, care este înconjurat de brazi uriași și stânci cu forme interesante. În apropierea intrării în grotă aerul devine tot mai rece, unde putem simți un val de aer rece în zilele caniculare”. Cobor pe marcaj și găsesc o grămadă de oameni care intrau în grotă. Așa că aleg să fac altceva până se mai eliberează locurile. După ce văd panoul pe care sunt descrise traseele de via ferrata (a se merge doar cu echipament!), cobor pe marcaj până la drumul forestier de sub formațiunile stâncoase și văd că marcajele continuă în stânga. Revin pe marcaj și explorez zona din partea stângă (cum urc), opusă coridoarelor Grotei Urșilor.
Acum e mult mai liber și pot explora în liniște. Totuși evit privirile curioase fiindcă nu vreau să vină și alții după mine. Motivul e simplu: aici oamenii sunt în șlapi sau adidași de pânză și nu știu ce este mai încolo. Nu vreau să vină după mine în locuri inaccesibile lor! Intru în al doilea coridor și, după câteva zeci de metri, dau de scoabe metalice și de semne (PA, PG, PR) ce indică traseele de via ferrata ca dificultate. Pe aici e bine să mergi cu echipament specific ca să explorezi totul. Sunt poduri suspendate, brâne expuse, scări ce te coboară în abisuri, tuneluri prin care trebuie să mergi (indicate de cablul conducător). Eu merg doar pe unde mă simt în siguranță fără echipamentul specifici de ferrata! Suprafața este mică și traseele sunt încâlcite și spectaculoase. Revin la poteca marcată din care pornesc traseele de ferrata și, în sfârșit, îi vine rândul și Grotei Urșilor.
Coridorul principal are 60 de metri și circa doi metri lățime. Nu apuc să ajung în capătul lui că văd în stânga o galerie îngustă. Tot așa, cu grijă să nu se bage nimeni după mine, intru în galerie. Sunt două locuri în care merg pe vine și chiar mă pliez prin zona îngustă până în capătul culoarului. Îmi place tare mult și nu mă grăbesc spre ieșire... Totuși ies și continui coridorul până spre capăt unde e o coborâre destul de îngustă. Cobor prima săritoare de vreo 3 metri și nu mai pot înainta. Dar unghiul de aici e foarte fain! Urc înapoi, trec de scara de via ferrata și ies prin coridorul principal la marcaj și apoi în sus pe lângă balustrada reparată.
La capătul balustradei văzusem mai devreme pe cineva care urcase în poiana din dreapta și era încântată. Trebuie să merg și eu acolo! Urc prin poiană și apoi cobor un pic în dreapta. Printre frăguțe foarte gustoase ajung deasupra Grotei Urșilor și recunosc locul de deasupra galeriei ”secrete” :). Mă întorc cu pauze de frăguțe și mă întorc la aleea principală pe care sunt multe grupuri de turiști. Chiar unii mă întreabă dacă merită să meargă la Grota Urșilor și răspunsul meu e mai mult decât afirmativ. Se gândesc să vină la întoarcere... Mergem toți semigrupați până la Izvorul Vechi unde e o intersecție de drumuri.
În jos pare să fie o simplă alee și mă întorc la mofetă/izvorul vechi. Este izvorul cel mai vechi (din legenda ciobanului), secat și ies la suprafață emanații de gaze și energii vindecătoare. Apa izvorului a secat în urma exploatării travertinului din apropiere. În mofetă se intră doar sub îndrumarea medicului specialist deoarece gazele pot avea și efecte pozitive și negative dacă nu știi să le controlezi. Mofeta e închisă și spuneam că în ea se intră doar cu bilet luat de la O Saros.
Ghidez (greșit) grupul în față spre Peștera de Gheață/Jegbarlang și eu merg un pic la balconul vechii exploatări de travertin. Pare gura stinsă a unui vulcan! Mă întorc la intersecție și merg după grupul care se întoarce și îmi spune că încolo e doar Cetatea Bufnițelor și că peștera e pe cealaltă alee. OK! De fapt ei se opriseră unde poteca cu balustradă începe să coboare mai abrupt. Cobor treptele și ajung la pârâul pe care se află izvorul Pierre Curie și de unde mai departe se merge la Cetatea Bufnițelor pe câteva serpentine cu balustradă de lemn și apoi pe o curbă de nivel.
Cetatea Bufnițelor este un promontoriu stâncos de pe care se poate vedea șoseaua DN 15 care merge spre pasul Tulgheș prin valea Bistriței. În apropiere se pot vedea o fortificație cu urme de gloanțe, cuiburi de mitraliere și cazemata. Se spune că în aceste stânci își construiesc vulturii cuiburi (gândul mă trimite la Cuibul de Vulturi din Berchtesgaden unde nu am reușit să ajung până acum).
Revin la izvorul Pierre Curie și după poteca cu trepte de lemn văd pe stânga un loc panoramic. Cobor pe un drum de exploatare în vechea exploatare de travertin/vulcanul de care vă spuneam și îl explorez cât de mult se poate. E cel pe care îl vedeam de la balconul de lângă mofetă! Revin la țâșnitoarea de lângă mofetă, iau apă și apoi cobor spre Peștera de Gheață/Jegbarlang.
Peștera nu este atât de grandioasă. Are 120 de pași lungime și este destu lde periculoasă prin pasajele înguste și uneori aluneacoase. Temperatura este de 3-4 grade Celsius și, uneori, chiar și în zile de vară se poate găsi gheață în interior (marcajul CG te duce până la intrarea în peșteră pe o potecă amenajată foarte fain). Păcat de toate inscripțiile din apropierea intrării în peșteră... Eu mă bucur de explorare și mă voi opri unde pasajul devine prea îngust ca să mai pot înainta (chiar și pe lateral!). Locul e marcat de un cablu pe care bănuiesc că s-ar urca... Mai ales la ieșire prind niște unghiuri foto foarte faine. Vă las să vedeți în imaginile de mai jos :)
Revin la panoul descriptiv și aud un grup vorbitor de maghiară care citește de pe panou și vorbesc în limba lor. Nu spun nimic și mă gândesc că pentru ei va fi o dezamăgire. În special copiii speră să găsească gheață în peșteră! Revin la mofetă și pe aleea principală spre Poiana Zânelor. Totuși Google Maps îmi arată că sub mine e o exploatare dreptunghiulară și intru direct prin pădure spre ea. Ajung deasupra exploatării și sunt bucuros că am găsit locul văzut în poze. La stânga ajung cumva la aleea marcată cu TR care pleacă din drumul de la mofetă dinspre Peștera de Gheață prin exploatarea de travertin și apoi ajunge pe un drum forestier mai jos de Grota Urșilor (cel pe care am mers mai devreme înainte să explorez zona Grotei). Vechea exploatare este superbă și merg peste tot pe unde e posibil și în siguranță!
Ies în aleea principală și apoi afară din rezervație. Aș mai avea un singur loc aici ca să spun că am văzut tot ce se poate. Și, completez acum, mâine de fapt voi mai vedea încă niște locuri faine care completează vizita Poienii Zânelor! Acum este vorba despre Peștera Scaunul Rotund spre care nu există marcaj oficial. Motivul este foarte simplu: se poate intra doar cu echipament specific fiindcă intrarea e formată din două puțuri de circa 5 metri adâncime și în plus zona de deasupra intrării este acoperită cu pământ și dacă vizitează prea mulți, există riscul prăbușirii și acoperirii intrărilor. Peștera deține recordul de cea mai lungă peșteră de tuf calcaros din România (235m). Fiindcă e atât de riscant nu voi da detalii și doar spun că se pot găsi în articolul unuia din cei mai prolifici exploratori speo din țara noastră. Se poate găsi ușor articolul pe internet. Eu urmez indicațiile și ajung în punctul cel mai înalt din rezervație. Pe aici cercetez zona vreo jumătate de oră până să găsesc intrările în peșteră. Sunt wow!
Revin la stadion și după el găsesc niște blocuri de travertin care îmi aduc aminte de pasiunea tatei pentru această rocă. Vorbesc puțin cu maică-mea la telefon și apoi cobor prin parc pe aleea 7 izvoare până la centru (unde e restaurantul Falo și magazinul ”La doi pași”). Îmi iau câte ceva de mâncare și urc la pensiune să las toate acasă. Sunt mulțumit de toată ziua și merg la Riki pentru masa de seară. După masă voi fi atât de obosit că abia observ iepurele din curte și mă afund în plapuma moale pentru un somn profund și luuuuung :)!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu