Țaga 22.11.2020

Munții Țaga... În principal brașovenii au auzit de ei. De puțin timp au început să fie mai cunoscuți fiindcă stau în umbra marilor Făgărași, a Pietrei Craiului și a Bucegilor (circuitul vârfului Ciuma e una din turele recent parcurse de mai multe grupuri). O parte in textul de mai jos este preluat de la organizatoarea și prietena Mihaela Bacea căreia îi mulțumesc pentru toată tura.

”Munții Țaga sunt o grupa mică ascunsă cunoașterii de măreția masivelor ce o învecinează. Drumul care șerpuieste de la Zărnești spre Plaiul Foii și Valea Bârsei o separă de strălucitorul Crai spre sud. De la Plaiul Foii, Bârsa Groșețului devine granița răsăriteană cu marii Făgărași, iar spre apus Bârsa Fierului și râul Șercaia o desparte de munții Perșani. Nordul este închis de frumoasa depresiune a Făgărașului.”

În Perșani am ajuns mai în vară și acum ideea de a merge în munți noi m-a tentat teribil. Așa că răspunsul pozitiv la tură a venit imediat.

Colegi de tură: Sebe, Raluca și Tibi, George, Mihai A., Mihaela, Geo, Cosmina, Raluca V., Cezar, Mihaela Bacea

Cum suntem în pandemie și restricțiile de circulație ne țin în case între 23.00 și 5.00, matinal ne pornim din oraș spre Plaiul Foii. De aici vom pe drumul forestier spre Rudărita pentru care trimisese Miha un mail prealabil la Regia Publică Locală a Pădurilor "PIATRA CRAIULUI" R.A. (contact 0268223007, email rplppiatracraiuluira@yahoo.com) pentru a specifica data, intervalul și numărul mașinilor care vor accesa drumul forestier. 

Ajunși la Plaiul Foii, suntem nevoiți să facem o reorganizare pe mașini fiindcă Geo are cauciucuri de vară. După patru kilometri ne oprește prima barieră și lăsăm mașinile în aval de aceasta. Așa că ne pornim pe jos pe cei 6 kilometri până la cantonul Rudărita unde se termină în mod clasic tura de creastă a Făgărașilor. Nu și pentru mine care la început de septembrie m-am separat de grup și am mers până la Tămașul Mare și apoi spre Plaiul Foii!

Puțin înainte de Rudărita a doua barieră cu lacăt ne închide iarăși calea și, fiind per pedes, trecem pe lângă ea. După ultima parte îngustă a văii calea se deschide larg spre poiana cantonului. Aici părăsim BR care face stânga spre Făgărași și noi intrăm pe valea Cenușii. Mergem circa doi kilometri în care ni se alătură un cățel de la o remorcă de tăietori de lemne și tot povestind, nu ne dăm seama când trec kilometrii. La prima intersecție (atenție că pe aici nu mai avem semnal la telefon și punem în aplicare modul avion!) avem în față valea Cenușii și în stânga valea pârâului Izvorul Lerescu. Facem o pauză de sandwich-uri pe lemnele de lângă intersecție înainte de a porni pe ultima vale amintită spre șaua Nămaia (alți doi kilometri). Șaua este într-o zonă împădurită și găsim aici o baracă forestieră și un drum care ne duce spre nord pe un vag marcaj TG. ”Spre sud acest drum se duce până la vârful Văcarea Mică, apoi o ramură se desprinde spre Făgărași via Comisu, iar cealaltă face un 180 de grade spre nord trecând în valea Sebeșului și de aici scurgându-se lin până în depresiunea Făgărașului.”

Din șaua Nămăii/Nămaia urcăm câteva sute de metri și ne oprim într-un loc de unde avem o privire panoramică spre creasta Făgărașilor. ”Negociem” vârfurile vizibile de aici și facem câteva poze înainte de a ne continua drumul. 

După vreo 200 de metri lăsăm drumul la stânga și noi facem dreapta pe marcajul TG car ne urcă pe un drumeag până la un fel de drum forestier pe curba de nivel de 1400-1500 de metri. Acesta merge pe sub culmea formată din vârfurile Nămaia, Țaga, Fața Sfântului Ilie și Muntele Fierului de unde se lasă spre Plaiul Ciumei și Bârsa Fierului. Cu altă ocazie vom merge pe acest drum. Acum timpul limitat ne va scurta din planuri. Uite aici o schiță pentru orientare:

Mai precis planul nostru este ca din vârful Țaga/Țagla să coborâm pe muchie spre sud spre vf Ișiu și apoi prin niște poiene și un fel de forestier să ne lăsăm spre cantonul Rudărita...

Cu câteva pauze cu vedere spre muchia dorită și în spate spre mărețul Crai urmăm curba de nivel care ne duce pe sub vârfurile Țaga și Fața Sfântului Ilie. După cum vedeți în schița de mai sus cele două vârfuri luptă pentru supremația de altitudine a grupei montane! Va rămâne vârful al doilea pentru o tură ulterioară...

 

Cam după o oră de mers ajungem în dreptul vârfului Țaga a cărui ”piramidă” nu pare să aibă nici un drum de acces sau potecă. Sunt circa o sută de metri diferență de nivel pe care, în ciuda protestelor lui Sebe, îi abordăm în regim Nirvana. Adică, pentru cei care nu au mers cu Mihaela, Nirvana înseamnă direct prin pădure și pe pantă, uneori în stil 4x4, spre punctul cel mai înalt. Eu sunt cumva la deschidere de drum și tare îmi place să descopăr pe unde mergem mai departe la fiecare pas. Diferența de nivel scoate untul din noi și ajungem cam în jurul orei 15.00 în zona vârfului. Care, așa cum descrise Miha mai devreme :), este cel mai înalt și de acolo în jur totul coboară. Surpriza mare este să găsim aici, în loc  de bornă, un vechi adăpost acum cu acoperișul pe trei sferturi căzut. Repet că nu pare nici un drum până aici și a fost cu siguranță spre est. Acum, datorită zonei total sălbatice, nu se mai intuiește nici un drum. E rece, facem o pauză de vreo 20 de minute pentru poze înainte de a începe coborârea.

Parcă nu am coborî pe unde am venit și Miha îmi propune să încercăm să coborâm spre est pe unde panta pare mai domoală. Așteptăm să ne adunăm toți și descoperim ceva poteci care ne coboară ceva mai lin și apoi abrupt spre drumul de mai devreme. Explorarea zonei de sub vârf a fost ceva în stil militar: ne-am întins pe o zonă mai largă și am coborât apoi pe unde a părut cea mai ușoară variantă! Ajungem la poteca marcată de mai devreme și suntem încântați de sutele de urme de urs încastrate în gheața și în zăpada înghețată. Nu ne-a apărut nici un blănos în cale și sunt destul de convins că sunt pe undeva prin zonă... Să nu uităm că avem cu noi un câine obișnuit cu pădurea și cu multele ture dus-întors pe lângă noi.  

Înainte de a porni la vale Fluturii (Raluca și Tibi) au deschis ditai caserola unde înghesuiseră fără milă o bunătate de tort de mere, pe care l-am devorat împreună, într-un luminiș frumos de unde puteam admira în toată splendoarea lui, Craiul. Prin devorat să înțelegeți că ne-am înfipt mâinile în conținutul caserolei și ne-am oprit abia când era curată toată caserola :)!

Cum cochetasem câțiva cu ideea de a traversa din culme în culme până spre Plaiul Foii, analizăm situația și ajungem la concluzia că nu mai avem timp fiindcă este ziua scurtă (este deja ora 16.00). Așa că renunțăm și la culmea directă spre Rudărita și ne lăsăm cumva pe niște drumuri de exploatare spre obârșia văii Cenușii. Cumva trebuie să ajungem pe lumină la drumul pe care am venit mai devreme și apoi totul e ca și rezolvat. 

Așa că pornesc cu Sebe pe drumuri intuitive, așteptăm să avem toți camarazii de tură în vizor și ne lăsăm pe viroage și drumeaguri de exploatare până la punctul de unde se formează un fir de apă clar. Ne uităm în spate cu puțină tristețe spre culmea cea mai înaltă, pe unde mersesem mai devreme și continuăm pe firul apei până se formează drumul. Ajungem curând la lemnele pe care mâncasem ceva mia devreme și de aici avem doar drum întins până la Rudărita (17.05) și apoi până la mașini. Drumul este foarte fain și luminat de puzderia de stele de pe cerul senin. Chiar și acum, cu oboseala de peste zi, povestim de toate și nu ne dăm seama cum trece timpul. Ulterior din ceva poze vom descoperi că eu și Sebe ne știm de undeva de prin '95-'96 de la cercetași. Ce de vreme a trecut și ce ni s-au schimbat drumurile vieții :)...

Să nu uităm de cuțu pe care a trebuit să îl lăsăm la baraca lui, a mai venit după noi până la următoarea baracă și a fost alergat înapoi de câinii de aici. E un pic un moment de tristețe, dar trebuie să înțelegem că fiecare cățel are teritoriul lui de apărat.

Puțin după ora 18.00 suntem la mașini și drum întins spre casă. Asta după ce adunasem vreo 22 de kilometri de mers pe forestier... Cu câteva minute înainte de ora limită 23.00 Miha ne lăsase pe toți pe la case și intră în casă bucuroasă de reușita zilei și turei.

Se prefigurează alte și alte ture prin grupa Țaga fiindcă sunt atâtea culmi de explorat, pe multe direcții. Cam totul este nemarcat (din când în când sunt ceva marcaje rare cum am găsit noi). Unedva mai la vară, când ziua e mai lungă, vom vedea ce planuri mai facem prin munții aceștia puțin umblați!