După un răsărit care acum îmi pare un fel de auroră boreală găsesc un pic de timp liber ca să verific ce mă rugase un prieten: să verific starea zăpezii în Valea Albă. Ar vrea ca în acest sfârșit de săptămână ”să dea” (personal nu îmi plac astfel de termeni dar fac excepție fiindcă îmi e prieten vechi și e un om de nota 10!) o coborâre pe schiuri. Probabil că e ultima din sezon...
Așa că merg un pic în capătul nordic al Blidului pentru câteva poze la imensitatea pereților din sudul Blidului Uriașilor înainte de a coborî în Iad (Iadul Văii Albe). Sunt stânci și pereți de care nu reușesc să mă satur :)
Acum, la mijloc de mai firul Iadului Văii Albe încă are o limbă de zăpadă de 5-6 metri lățime. Peste o lună va fi singurul loc din zona înaltă în care mai găsim limbi de zăpadă...
Găsesc brâne atât de frumoase pe panta dintre Iad și Valea Albă și tot înaintez pe ele. Trepte evidente, mici șei, pante înclinate cu iarbă, limbi rare de zăpadă... Riscul de alunecare pe iarba udă și prezența unei limbi de zăpadă înclinată cam la 45 de grade mă opresc să merg mai departe. Mai aveam cam 100-150 de metri până în firul Văii Albe... ”Safety above all” a devenit motto-ul meu de ceva vreme și la serviciu și peste tot pe unde merg. Asta știindu-mi capacitatea fizică și psihică... Se vede firul Văii Albe, îmi pot da seama că sunt limbi de zăpadă cu poduri și pe sub ele curge la greu apa care coboară de sub pereții Caraimanului (de aici se vede mai mult peretele de sub vârful Caraiman cu toate firele care îl străbat). Fac ceva poze pentru prietenul meu și mă întorc până la firul Iadului.
Aș putea să mă întorc fix pe unde am venit și, pentru schimbare, urc pe ”versantul drept” al Iadului Văii Albe. Abia sus, sub buza Iadului, trec o linie de zăpadă și, la vreo 50 de metri sub marcajul CR, trec pe partea cealaltă a firului și urc pe la barieră spre releu. Nu am mers niciodată pe serpentinele drumului și acum iau la pas fiecare metru din ele. În penultima serpentină parcă aș ieși un pic din drum... Traversez o limbă de zăpadă-gheață și ajung în buza văii Mălinului. Că tot sunt în inspecție a zăpezii, voi încerca să îmi dau seama de zăpadă și pe valea asta. Anticipez că în we am văzut cel puțin un grup de 7-8 schiori care ”au dat o coborâre pe aici”. Plus un grup masiv care a urcat (vreo 25 cred, format din mai multe grupulețe) tot pe Mălin...
Întors acasă, îmi verific adăpostul (făcut așa în joacă, nu am apucat să dorm în el!) și spre înserat admir căldura apusului (fotografii știu cel mai bine ce înseamnă ”lumină caldă” :) )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu