Neața bună! Pregătiți pentru o nouă plimbare? Eu sunt pregătit și... după micul dejun, pornim la drum! Vorba unui bun prieten, Dinu Mititeanu, o călătorie are trei faze: prima în care o plănuiești, cu harta și cărțile în mână, alta când faci călătoria fizic și a treia când o rememorezi. Pentru voi poate fi prima sau ultima variantă. Eu acum, când vă povestesc, sunt în a treia fază ”în Atena” și, cine știe, dacă voi mai reveni, în prima...
Deja v-am obișnuit cu toate regulile casei privind micul dejun. N-ar avea rost să mai insist pe ele. Poate doar că am schimbat ceaiul cu o cafea dulce, eu care de obicei nu beau cafea :).
Merg așadar la stația de metrou Monastiraki unde cobor două niveluri ca să iau metroul de pe linia spre aeroport, doar două stații până la Evagelismos/ΣΤΑΘΜΟΣ ΕΥΑΓΓΕΛΙΣΜΟΣ. Ies de la metrou și, pe stânga sunt, ca și în alte stații, exponate arheologice din timpul construcției stației. Povestim cu altă ocazie.
Este o singură zonă cu aparate și două ieșiri. Ies pe cea din dreapta (unde e un chioșc de cafea de unde am înțeles că îți poți lua cafea gratis!) și parcul Rizari/Πάρκο Ριζάρη. Găsesc niște scări care mă urcă pe partea stângă la o bisericuță albă. Este vorba de biserica Sf. Gerorge/Gheorghe/Ιερός Ναός Αγίου Γεωργίου Ριζαρείου Σχολής, prilej cu care spun ”La mulți ani!” și alte urări prietenilor care astăzi își serbează ziua de nume!
Eu am alt plan și pozele de astăzi sunt cadou pentru voi, sărbătoriții zilei!
Trec prin parcul Evangelismou/Parcul Bunei Vestiri/Πάρκο Ευαγγελισμού și încep urcușul pe strada Marasli/Μαράσλι. Numărasem eu pe Google Maps că după 5 străduțe voi începe să urc pe scări. Sunt străduțe foarte apropiate și, înainte de a urca pe scări, traversez o piață locală stradală. Tarabe cum am văzut mai rar pe la noi și mai mult prin țările aflate mai la est de noi.
După cum vedeți în poză, se termină strada și încep scările. Câteva rânduri de trepte pe care le urc cu pas vioi. Mi s-a trezit piticul permanent: dorința de a urca pe munte! Chit că aici e un deal în mijlocul orașului. Veți vedea ce belvedere este de sus!
Urc toate rânduri de trepte și după ultimul fac stânga. Mai sunt vreo 10 metri până la peretele de piatră și apoi începe zonă abruptă. Aici am surpriza să mă aflu în intersecția Dora D'Istria. Știam ceva despre ea și uite ce spune Wikipedia: ”Dora d'Istria a fost prima femeie care a escaladat vârful Mönch din sistemul Jungfrau în Alpii Elvețieni (4105 m), la 11 iunie 1855, după trei zile de expediție. Pe vârful muntelui a fixat drapelul valah alb-galben-albastru, pe care numele Valahiei, țara sa dragă, era brodat cu litere aurii. La 1 iunie 1860 a escaladat și vârful Mont Blanc. Ascensiunea a fost cea de-a treia ascensiune feminină în Alpi, după cele din 1808 a Mariei Paradis și din 1838 a Henriettei d'Angeville. Așa cum observă Geo Șerban, în cartea sa La Suisse allemande et l'ascension du Moench (1856) autoarea "adoptă un ton dictat îndeaproape de mișcările febrile ale inimii: «Il ne s'y trouve pas un mot, pas une phrase qui n'aient été tracés par le coeur»". Era renumită ca o bună alpinistă, practica tirul și călăria, era talentată în pictură. A participat cu două peisaje, inspirate de poezia lui Heine: a) Bradul și b) Palmierul, la un concurs organizat de muzeul Ermitaj din Sankt Petersburg, pentru care a primit medalia de argint.”
În capătul străzii, la dreapta e o potecă ce urcă spre vârful dealului Lycabettus/Λυκαβηττού. Fiindcă el este ținta mea în momentul de față!
Urc pe poteca pietruită și mai apoi asfaltată, pe serpentine care îmi dau repede altitudine. Nu spun pentru laudă, dar cu siguranță antrenamentul mă face să depășesc fără efort multe persoane. Unele suflă greu chiar și la coborâre!
Poteca urcă, nu foarte abrupt, la început prin pădure și printre aloe imense și apoi în gol, doar printre cactuși și arbuști țepoși. Cum sunt pantele mari, din loc în loc sunt plase de protecție pentru plante. Că doar n-oi fi dus cu pluta să te arunci de aici, în mijlocul orașului :)! Mă aștept să fie mai mult de urcat... În mai puțin de 10 minute sunt la intrarea pe platoul bisericii Sf. Gheorghe de pe Lycabettus/Ιερός Ναός Αγίου Γεωργίου Λυκαβηττού. Bisericuța este construită în sec. XIX și înlocuiește vechea biserică bizantină a profetului Elias.
Vârful Lycabettus are 277 de metri deasupra mării (”marei” cum scrie la gările de pe valea Prahovei!) fiind astfel cel mai înalt punct al Atenei!
”Numele dealului este strâns legat de foarte multe povești populare, una dintre ele vorbind de acesta ca fiind un refugiu al lupilor (lycovatias drymos - muntele lupilor), în timp ce altele susțin că numele Lycabettus s-a format din cuvintele lyci și vaino referindu-se la locul unde apare prima dată amurgul.
Seara, partea de sus a dealului Lycabettus este iluminată, astfel dacă acesta este privit de pe Acropole acesta seamănă cu un sufleu gigantic, în timp ce ziua este doar de culoare verde dată de pădurile de pin se împletește cu albul rocilor calcaroase dominat de biserica albă Agios Giorgios!” (sursa: www.infotour.ro).
Intru în biserică și apoi fac câteva poze sau rog pe o fată cu aparat să îmi facă două-trei poze cu telefonul și puteți vedea panorama asupra orașului. E foarte fain să fii deasupra orașului (e vedere la 360 de grade) și îmi apar în față următoarele două obiective pentru astăzi. Dar să le luăm pe rând!
Mai întâi cobor la Sky Bar. Bine, ideea mea e doar pentru poze și, la intrare, văd pe un afiș oferta zilei: două variante de meniuri la 13 euro! Și pare destul de consistent. Așa că mă așez la o masă și imediat vine un domn amabil cu meniul detaliat. Aleg meniul Mousaka care conține o salată grecească, o porție de musaca, o budincă foarte faină și un pahar de vin roșu! Păi cum să nu pară tentant! Mai ales că vreau să văd cum e musacaua lor. Eu am experiență în familie cu musacaua și aici eu se laudă că ar fi ceva diferit. Și este! Nu vă spun ce e diferit, vă las pe voi să veniți să gustați aici! Mă lăfăi ca un domn (și aici ca și aseară la Kotili arăt numele meu de familie și e prilej de glume: parthenos sau ceva de genul ăsta înseamnă ”virgin” și la mine nu e cazul :)!). Văd pe geam amfiteatrul și întreb dacă am poteci să ajung la el și apoi să cobor spre Evangelismos. Nu prea știe băiatul și e de înțeles într-un fel, e doar angajat aici! Dar ar fi trebuit să știe, face parte tot din promovarea turistică a zonei! No... Îi mulțumesc mult și voi porni singur mai departe (de la toaletele exterioare în jos)!
Poteca e pietruită și e ușor de coborât pe ea până la parcarea de lângă amfiteatru. Aici se organizează multe concerte în aer liber la Festivalul din Atena. Bine, astea sunt informații turistice... În spatele panoramei zonei de vest a Atenei mi se arată muntele Ymittos/Hymettus/ΥΜΗΤΤΟΥ. Căutând pe internet, aflu că muntele are 1026 metri în vârful Evzonas și pe el sunt multe poteci inclusiv Poteca/Drumul Calvarului. Știu că scrisese și Alexandra Pușcașu mai demult despre el... Are peste 1000 de metri? Este considerat munte în România? Deci trebuie să ajung, nimic nu îmi poate sta în cale! Și cum e ultima zi în care mai pot face asta, sigur merg azi!
Dar până la asta explorez micile culmi calcaroase din jurul amfiteatrului. Chiar încerc să urc pe deasupra lui până unde pare cel mai sus. E vorba de cățărătură elementară și la un moment dat pare prea expus fără ceva echipament. Bine, dacă aș mai fi fost cu cineva cu siguranță că m-aș fi încumetat. Dar așa singur nu vreau să se întâmple ceva și să fie greu de rezolvat. Așa că urc cât mă simt în siguranță, fac câteva ”cadre” și cobor la drumul asfaltat. Evident că eu sunt ăla anormalul! Cine să vină dinspre stâncile alea când pe aici se poate merge cu mașina :)))? Dar sincer, mi se rupe mie de părerea altora atâta timp cât știu bine ce fac și pe ce mă bazez!
Mai cobor vreo sută de metri să caut poteca pe care mi-o arăta Google Maps și la vale prin pădurea de pini!
Potecile sunt superbe și pline de verde. E o întreagă rețea de poteci și nu poți spune niciodată pe care ai fost și pe care nu. Doar ”busola” din cap și scopul tău te duce pe unde vrei. Sunt oameni care se plimbă cu cățeii, sunt unii mai mici, alții mai mari... Toții cățeii sunt veseli și se joacă. Din partea oamenilor am observat o oarecare teamă, o tendință de a feri câinii de alți oameni. Eu m-aș juca cu toți cățeii, așa sunt de dragi. În fine, nu am prea mult timp de joacă acum. Când eram pe sus am stabilit cu Mihaela o întâlnire la Evangelismos ca să mergem spre mănăstirea Kaisariani. Eu cred că îi spusesem că vreau să urc pe Ymittos... Bine, pentru ea acum e ceva imposibil fiindcă, în primul rând, nu are timp suficient. Și cred că nici antrenament!
Deci, cum ziceam, găsesc străduțe care mă coboară în spatele bibliotecii Gennadios/Η Γεννάδειος Βιβλιοθήκη (deschisă în 1926 cu 26000 de volume, acum cu peste 120.000 de volume legate de Grecia modernă și de vecinii ei). Pe Atlasobscura găsisem ceva despre ea: ”o bibliotecă impresionantă ca cea din Frumoasa și Bestia - dacă Bestia ar fi fost un istoric grec.” (sursa: www.atlasobscura.com). Acum este accesibilă doar studenților și, cu cerere de la paznic, pot face câteva poze din exteriorul gardului. Mai mult, îl rog să deschidă poarta unei doamne care nu știa cum să iasă din curte!
Să nu credeți că mă informez doar de pe Atlasobscura. Când e să caut informații despre un loc, încep cu wikipedia, apoi cu ”what to see”, apoi cu Atlasobscura, apoi cu cărți sau ce am prin casă, și la fața locului cu Google Maps. Să știți că dacă dați zoom cât de mult se poate, vă arată ceva obiective ”hidden” pentru care puteți căuta apoi informații pe Google. Și, slavă Domnului, suntem în era în care ne putem bucura de multitudinea de informații online!
E vremea să luăm o pauză de câteva minute și revenim... Fiindcă până la întâlnire vom mai vedea niște obiective, ad-hoc :)!
----------------
--------
--------
--------
Back on line! La vreo 600 de metri de mine este un alt obiectiv interesant. Așa că pe strada Spesfippou/Σπευσίππου și apoi pe câteva trepte și pe Xanthippou/Ξανθίππου ajung la Bazinul/rezervorul lui Hadrian. Intrarea (mă rog, intrare... locul de unde e vizibil prin geamurile mari de sub arcade!) se face din dreptul unei terase cu mulți copaci, în spatele cinematrografului Dexameni/ΔΕΞΑΜΕΝΗ. Bazinul a fost construit sub conducerea lui Hadrian în 125-140 d.C. din nevoia cât mai mare de apă a Atenei. Apa venea în bazin printr-un apeduct subteran de circa 20 de kilometri de sub muntele Parnitha. Bazinul a fost dezafectat în timpul ocupației otomane forțând rezidenții să sape fântâni și a fost definitiv scos din folosință în 1929 o dată cu construirea barajului Marathon. (sursă: theplacesihavebeen.com)
Pe strada Irodotou/Ηροδότου cobor la marele bulevard Leoforos Vasillis Sofias/Λεωφ. Βασιλίσσης Σοφίας pe care ar trebui să ajung la locul de întâlnire. În față am Clubul Armatei Sarogleion și pe partea dreaptă muzeul artelor cycladice/Μουσείο Κυκλαδικής Τέχνης. Poate cu altă ocazie, acum nu mă interesează... Merg la stânga spre stația de metrou Evagelismos unde trebuia să mă întâlnesc cu Mihaela și primesc mesaj că a intervenit ceva și mai întârzie. Nu-i bai! Am dat de ceva interesant!
Lângă Muzeul Bizantin și Creștin (evident cu o tonă de obiecte religioase, cam cum este la MNAR la un întreg etaj care prezintă începuturile artei la noi, sec XIV-XVIII) este Muzeul Războiului din Atena/Πολεμικό Μουσείο Αθηνών. Prima dată văzusem un avion de luptă expus în curte și imediat m-a atras. Și când am făcut asocierea Polemiko cu război/conflict...Îi transmis Mihaelei să nu se grăbească fiindcă am destule de văzut. Nu intru în muzeu, sunt mai mult atras de exponatele de afară: avioane de luptă, tunuri, un avion rudimentar care îmi pare a fi al lui Aurel Vlaicu (e ceva asemănător tot cam din aceeași perioadă), un elicopter, diverse variante de transportoare, automate etc. Nici nu simt cum trece timpul pe terasa muzeului, de jur împrejurul lui. Cred că aș putea sta aici cu orele... Pe partea cealaltă (adică unde este intrarea) este, la baza scărilor, un submarin de mici dimensiuni care aduce mai mult cu o torpilă :)! Pe un tun este imprimată imaginea sfântului Gheorghe cu balaurul, probabil protector al trupelor... Lângă o ancoră văd și o statuie cu o cască-simbol a vechilor atenieni și un scut rotund și în partea de jos un vas stilizat... La loc de cinste este statuia unei asistente medicale de război...
Trec prin parcul Rizari/Πάρκο Ριζάρη și intru în intersecția în care se află statuia Alergătorului/O Dromeas. Este o statuie integral din sticlă (plăci de sticlă suprapuse una peste asta), construită în 1988-1994 de către Kostas Varotsos în piața Omonia și îl reprezintă pe Phidippide și faimoasa lui cursă de la Marathon la Atena pentru a anunța victoria în luptă. A fost mutată din piața Omonia deoarece vibrațiile de la metrou puteau să o distrugă. (sursă: www.atlasobscura.com). N.r. Și aici există o linie de metrou pe sub el (cea care merge spre aeroport, după ce ocolește muntele Ymittos), doar că este la adâncime mai mare și nu se resimt vibrațiile metroului!
Ciudat că pe același site nu scrie nimic despre măslinul de lângă statuie. E adevărat că are doar 500 de ani față de cel pe care îl găsim pe site-ul amintit (Vouves) și care se presupune că ar avea circa 2000 de ani!
Cel de lângă Dromeas este donat municipalității ateniene de către firma ERGOSE S.A. în cadrul acțiunii de mediu pentru salvarea măslinilor o dată cu exproprierile pentru calea ferată nouă Korinthos-Patra, în zona satului Elanoias din zona Aegialia.
Adevărul e că m-am cam chinuit la pozele astea fiindcă erau doi tineri care se tot pozau în poziția alergătorului. Or fi știind ce reprezintă?
Revin la stația Evangelismos pentru a mă întâlni cu Mihaela. Vă spuneam că vă arăt ceva de aici. Este vorba de niște conducte din argilă, cu puncte de observare, descoperite când s-a construit stația de metrou și sub parcul Rizari. Conductele se presupune că aceste conducte făceau parte din canalul principat al sistemului de distribuție a apei construit începând din vremea lui Peisistratids (527-510 î.C.) de la izvoarele râului Ilissos de sub Ymittos. S-au descoperit urme ale drumului principal spre Mesogeia, morminte, urme ale atelierelor de olărit, de bazine rotunde și rectangulare de apă, de fântâni, sarcofage cu multe bijuterii și îmbrăcăminte etc.
Luăm autobuzul 224 care ne duce preț de 15 stații la capătul vestic al cartierului Kaisariani/Καισαριανή. Zona este cunoscută mai mult pentru Universitatea care se află pe dealurile din împrejurimi. Practic suntem la baza muntelui Ymittos și eu mă simt acasă. Simt cum respir prin munte. Am atâta energie în mine de îmi vine să alerg la deal. Mă abțin totuși că nu sunt singur acum și caut să păstrez un ritm decent. Văd că Mihaela este un pic speriată de ”nebunii” care merg pe aici cu viteză și nu acordă prioritate și caut cât mai mult să merg pe unde este safe (adică pe poteci sau prin locuri protejate cu benzi). Doar intrăm un pic în cimitir și nu găsesc nimic interesant. Ca o paranteză, până acum cel mai interesant cimitir mi s-a părut în Milano. Cine a fost știe că este vorba de Monumentale. Numele spune totul!
Mergem pe marginea drumului, trecem de podul pe care merge bulevardul Leof. Alimou Katechaki și urcăm pe drumul care urcă spre mănăstirea Kaisariani. Chiar dacă drumul e îngust, e ok fiindcă mergem pe margine și trec pe lângă noi doi o mașină și vreo trei bicicliști. Eu sunt așa de bucuros că pot urca pe munte!!! Din când în când Mihaela mă mai frânează fiindcă resimte lipsa exercițiului. Aș merge până la schitul de pe vârful Taxiarchi, dar simt ceva nemulțumire din partea Mihaelei. Vrea să se întoarcă. Bine, ea își știe programul mult mai bine decât mine și și așa, e foarte bine că a venit cu mine până aici! Eu mă îmbufnez un pic fiindcă vreau să urc și nu o pot lăsa singură. Chiar dacă îmi spune că găsește ea drumul de întors! N-am ce face, mă întorc cu ea! Mergem pe cealaltă variantă de drum (cea de jos, sensul celălalt de mers), ne bucurăm de pinii cu forme ciudate, alungite și cumva mă bucur când ajungem la stație. Este un autobuz care pleacă și o anunț pe Mihaela că eu încerc să urc până pe vârf. Probabil că pentru ea e ceva extraordinar de greu. Mi-a spus că o singură dată a fost cu mașina până sus. Dar nu mă cunoaște ca să știe ce îmi poate pielea! Ne mulțumim pentru drum împreună și mai ales eu pentru tot ajutorul și sugestiile în Atena și rămâne să ne auzim la telefon sau pe net! Faină ghidă în oraș!
No acum, Cezărică, dă-i la deal! Ceea ce mai devreme parcursesem cam într-o oră parcurg acum în 15 minute și, din drum puțin înainte de mănăstire urmez o potecă ce urcă pe deasupra unui cablu negru (de curent cel mai probabil). Ajung undeva între mănăstirea Kaisariani și schit și continui tot în față, în sus printr-o alee botanică. Un fel de mini-grădină botanică îngrijită de cei de la mănăstire! În capătul ei de sus văd o potecă ce tot urcă. Hai pe ea! Și dă-i și urcă, și dă-i și urcă... La un moment dat dau de o potecă mai orizontală, fac dreapta pe ea în ușoară urcare și apoi la stânga ajung la un drum. De fapt asta și voiam și nu știam cum să ajung la drumul ăsta. O observație: nu sunt deloc marcaje turistice și doar din loc în loc câte un punct roșu sau negru, ca pentru alergători! În drum fac stânga și după vreo 500 de metri iar la dreapta. Urmează alte serpentine care mă scot, destul de abrupt și direct la un foișor de observație. Alt drum în sus și ies la asfalt. E bineeeee!
Dreapta pe asfalt și în vreo 500-600 de metri e o serpentină în ac de păr la stânga. Asfaltul merge spre antenele din partea nordică a zonei de vârf. Din intersecție este un punct roșu care mă scoate din asfalt și mă urcă pe o potecă de piatră roșie pe ceea ce e cunoscut drept Drumul Calvarului/Calvary Path/Μονοπάτι Γολγοθά. Iarna bănuiesc că e destul de greu, acum merge. Sunt cam spre apus și tare mă miră și mă bucură când văd un alergător și mai apoi un turist (în teniși și geacă de piele) care cobora. Dar eu mai am puțin de urcat până la gardul ce înconjoară unitatea militară/de transmisiuni) de pe vârf. Bag ceva elan și mă opresc abia la gard. Nu am voie să merg mai sus spre vârf dar garantat sunt mai sus de 1000 de metri (poate 1010 sau 1015!). Fac ceva poze la apusul care se lasă superb deasupra golfului Pireului. Mai exact se numește Golful Saronic (cel pe unde mă plimbam ieri pe faleză!)
No și-acu' Cezărică, ce faci? Merg pe tufele de ienupăr la stânga, pe lângă gard, fac dreapta pe lângă el și ies la o construcție cu toate ușile închise. Mă adăpostesc puțin de vânt, dau câteva mesaje celor dragi și mă uit cu jind spre vârf. Dar poarta e închisă cu un ditamai lacătul, nu pot risca ceva ilegal aici. Așa că mă mulțumesc cu câteva poze și prin golurile tufelor de ienupăr ies la o altă clădire și apoi la asfalt. Asfaltul coboară spre stația meteo (care e pe dreapta mea), mă gândesc că nu e un motiv justificat să bat la ei la ușă și continui în coborâre. Trec de o parte din antene și undeva cam pe la mijlocul zonei de antene drumul cotește brusc la stânga. Așa că mă opresc, îmi iau la revedere în gând de la zona vârfului și la drum pe asfalt. Mai sus era o inscripție cu 10.000 (dacă nu mă înșel) și jos de tot era una cu câteva sute. Trag concluzia că asta e distanța pe care o am de parcurs... Ultimele poze, se întunecă și eu tot cobor la vale. Și la telefon mai am puțină baterie, vreau să o păstrez... O mașină trece pe lângă mine în trombă. Pare să frâneze mai în față și când ajung la ea accelerează iar. Cine știe ce o fi în mintea șoferului, am impresia că se joacă cu mine. Trec de curba de unde pleacă drumul calvarului, mai trece o mașină pe lângă mine și a treia oprește. Bineînțeles că i-am făcut semn. Povestim de toate și e uimit de curajul meu de a pleca așa de târziu pe aici... În fond e doar drum și asfalt, ce se poate întâmpla? Îmi povestește doar de mistreți și de lupi, urși ei nu mai au pe aici... Și îmi mai povestește de incendiile artificiale sau naturale (când vara este extrem de cald). Interesante informații și nici nu ne dăm seama când ajungem la stația de autobuz din Kaisariani (de unde plecasem). Îi mulțumesc și chiar e un autobuz în stație și merg cu el spre oraș (până la Evangelismo, ați ghicit!)
De aici cu metroul la Monastiraki și... să merg acasă? Neah, prea frumos se văd coloanele de la biblioteca lui Hadrian. Fac câteva poze și merg mai în față de pozez și câte ceva din Agora Romană și din Acropolele fain luminate. La dreapta este Biblioteca lui Pantainos/Βιβλιοθήκη του Πανταίνου și mai sus și în față, mai precis sub Areopagus este Agora Ateniană. Pe aleea Polignotou/Πολυγνώτου merg printre Agora grecească/ateniană și Areopagus/Acropole (cu câteva poze) și mă atrage (fotografic) templul lui Hefaistos. Știți că nu am fost sus, pe Acropole, dar lumina îmi pare mai interesantă pe templul lui Hefaistos. Așa că fac cumva să ajung mai aproape de el, pentru un unghi mai potrivit. Acesta va fi tocmai din apropierea stației de metrou Thissio/Θησείο.
Pe lângă statuia lui Theseu/Άγαλμα του Θησέα și pe strada Adrianou/Αδριανού și pe alte străduțe ajung la Monastiraki și acasă. Bateriile sunt duse, și la telefon și mie! Pun telefonul la încărcat vreo oră și jumătate și eu îmi încarc bateriile cu un duș fierbinte și luuuung. Dar cumva mă răzbește foamea și, de data asta, vreau să mănânc undeva tradițional și afară. E destul de rece, mulți sunt în interior. Mă las atras la Kafeneion Oraia Ellas/καφενείο Ωραία Ελλάς de souvlaki de pui care vine pe un platou imens. Alături de o bere bună și, din partea chelnerului Xenofontas Granadokis (un om super de treabă cu care am povestit una-alta legate de tradițiile popoarelor noastre), un țipuro cald cu miere (yamiii, parcă și acum când vă scriu am în gură gustul fain al băuturii alcoolice acceptabile pentru noi), Xeno îmi aduce și o porție imensă de gauffre, Inițial mi se părea un preț prea mare, dar, vedeți și voi, că merită! Și banii și Xeno, e un om foarte fain (mi-a dat și cartea de vizită personalizată la final!). După 11 noaptea abia mă mai pot mișca de cât de mult am mâncat și merg alene spre casă. Și somn...
Ah, uitasem ceva. Înainte să plec am intrat, la invitația cu Xeno și în interior. Mai ales la etaj unde sunt și toaletele! Și aici e o atmosferă tipic grecească, cu orchestră și muzică tradițională! Măi, nu știu cum fac grecii ăștia de și mie, mai pretențios la chestiile astea de oraș și de atmosferă, mi-a plăcut la nebunie!
No, după altă zi plină, sper că v-au plăcut locurile pe unde v-am plimbat prin cuvinte și poze și, dacă ajungeți în vreun concediu prin Atena, să le testați și voi cu mai multe simțuri decât ați folosit aici. Dar mai avem o jumătate de zi de povestit :)...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu