E nevoie de mine și pornesc la drum. Din gara Ulmeni ies spre Vâlcele și înainte de Sărata mă opresc puțin la biserica ”Sfinții Trei Ierarhi”. M-au atras crucile în memoria eroilor căzuți în cele două războaie mondiale și crucea mai mică, veche dintre ele. Biserica și-a început viața cam o dată cu mine și puteți citi mai multe aici.
La valea Sărății fac o mică pauză pentru câteva unghiuri. Încă nu a venit primăvara (se vede din culori)... Aș vrea să îmi amintesc unde am mai găsit o fereastră în aceeași formă ca stâlpii podului...
La ”bombă” dau de o veche fântână și de o cruce ”în dungă”. E un loc de trecere de pe vechiul drum dintre București și Buzău, așa cum este și Crucea Manafului, aflată mai jos între Săhăteni și Năeni. Prin vii urc spre Adi, la intrarea în comuna Merei.
Fiecare apus este altfel aici, unul dintre ele fiind în imaginea de mai jos. Vom petrece toată ziua următoare la povești și abia ziua cealaltă pornesc spre casă. Evident că pe alt drum decât până acum. Sau, chiar dacă, e același drum, găsesc mereu ceva nou.
Printre vii cobor la canal, îndrumat de câțiva săteni, și după câteva poze la sistemul de curățare a apei mă îndrept spre Sărata pe care știu pe unde să o trec (la un pas pe la stâne, pe unde e apa mai mică de obicei). Și tare frumos e canionul văzut de aici...
Trec de prima stână și văd o turmă pe câmp. Evident că sunt și câini și merg cu grijă cât mai pe malul canionului. E o ființă neagră în mijlocul câmpului. Mă gândesc că e ”câinele-alarmă” și mă depărtez cât mai mult. E de fapt un mielușel rătăcit de turmă... Cumva mă liniștesc și îl ”împing” spre turmă. Sare vesel, se mai uită la mine, mai sare și tot așa...
După ultimii pereți ai canionului sunt aproape de drumul național. Vă las să spuneți voi ce e ”pădurea uscată” de mai jos...
Pe drumul cunoscut găsesc pe stânga o combinație interesantă de construcții: o cruce și o piramidă. Piramida pare să fie un adăpost, un rezervor ceva... Așa o asociere între creștinism și alte religii... Știu, poate vi se pare că deviez, dar simbolistica e interesantă. Poate voi afla vreodată ce e piramida asta (poate un fel de bornă?) cu potcoavă încastrată în beton la intrare (tradiția noastră pentru ”noroc”)...
Înainte de DN mă opresc câteva clipe la roata fântânii părăsite și apoi intru printr-o poartă ”fără poartă”. Curiozitatea, mama ei de curiozitate! Pare părăsit aici și sigur găsesc eu ceva interesant. Poate și niște câini sălbatici (nu a fost niciunul)...
Găsesc în schimb niște magazii de cereale dezafectate. Sunt patru magazii circulare printre care poți intra. Fiecare are în mijlocul acoperișului o gaură de aerisire și umplere și pe laterală o gură prin care se lua grâul din magazie (și prin care văd eu acum în interior). Dacă nu ai știi ce sunt, zău că ai putea crede că e vreun buncăr sau vreo cameră de pedeapsă din închisoare...
Și ruinele până la gară parcă ar fi cine știe ce vechi cetăți antice... Un fel de ”antic” este grămada de caiete, dosare, manuale și blocuri de desen aruncate undeva în boscheții din apropierea gării. Ca de obicei din față nu se vede nimic, din spate...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu