Retezat 29.08-02.09.2018

Tabăra Toamnei în Retezat 2018

Tabăra este organizată de Cotyso, drag coleg de la CAR U Cluj, cu foarte multe detalii (https://www.facebook.com/events/424148171411251/). Eu sunt doar unul din cei 40 de participanți, nu stau să îi enumăr pe toți. Ca de obicei voi face o descriere subiectivă, nu pot spune exact ce au făcut colegii la alte ateliere (sau cine a fost la fiecare atelier).

Miercuri, 29 august

Inițial voiam să vin cu un tren de noapte miercuri seară și, cum Cezar Manea merge cu mașina din București și e singur în mașină (Cezar e unul din invitații lui Cotyso, în special pentru atelierul de alpinism), e de acord să mergem împreună. Așadar drumul ne duce întins pe ruta București-Petroșani-Ohaba de sub Piatră-Mălăiești. Mai avem de mers prin Nucșoara până după cabana Cârnic și Cezar mă întreabă dacă nu vreau să vizităm cetatea Mălăiești. Haide! Chiar și drumul de la parcare până la cetate e fain amenajat. Cetatea Mălăiești este o fortificație medievală nobiliară de sec. XIV-XVII, întărită în timp cu zidurile curții din jurul turnului fortificat. Citiți mai multe pe panoul de mai jos.

Continuăm cu mașina după Cârnic până la apeduct, eu vizitez apeductul pe o parte și pe alta până sunt toate bagajele pregătite și pornim la drum spre Pietrele și Gențiana. Se mai putea merge puțin cu mașina, dar nu și pe ultimele serpentine spre Pietrele. Aici viitura a distrus drumul de nici cu tractorul nu se mai poate merge (când vom coborî într-una din zilele următoare pe culmea Lolaia și valea Stânișoara la Pietrele, vom afla de la Mec, cabanierul de la Pietrele, de munca pe care o are de făcut pentru a-și repara ditamai tractorul după drumul ăsta). 

Din ultima serpentină facem stânga pe TA, trecem de intersecția  cu TR și apoi de cea cu TG ce vine de la Pietrele și tot urcăm până la Gențiana. Mă bucură să merg iarăși pe drumul ăsta și mai mult când Cezar îmi spune să merg mai încet că nu ne aleargă nimeni (în felul ăsta mă obișnuiesc să merg în ritmul celorlalți, poate un pic mai repede decât ei). La cabană Petre ne întâmpină ca un vechi prieten (și este!) cu un ceai cald și mai stăm la povești puțin până la somn. Așa, ca o paranteză, îmi place stilul lui Cezar chiar dacă nu e 100% ca al meu: culcat devreme și trezit devreme!

Mai pe seară a ajuns și Lucian Crișan dintr-o tură în Godeanu. E alpinist și va fi om de bază la atelierul de alpinism. Iarăși o altă foarte scurtă paranteză: termenul de atelier l-am auzit în ultima vreme și se folosește că e la modă, eu prefer denumirea de ”activitate”.

Joi, 30 august

Deocamdată suntem doar noi trei, Luci, Cezar și cu mine (tot Cezar, le-am spus să îmi spună pe al doilea nume dacă vor ca să nu se încurce și doar Cezar mi-a spus așa de câteva ori). Nu putem sta pe loc când e o zi așa de frumoasă. Cum ei sunt alpiniști, vor să urce un traseu în peretele Bucurei. Inițial zic că urc și eu și atunci îmi iau echipamentul necesar (ham, cască, o coardă din cele două ale lui Cezar) și pornim toți trei în sus spre lacul Bucura (circa 9.30) pe BA. Facem o mică oprire la placa comemorativă de sub crucea lui Cuxi, continuăm și ieșim la soare ceva mai jos de platforma de sub lac și de aici se vede marele perete al Bucurei. Imposibil să îl confunzi! Mai continuăm pe marcaj spre Curmătura Bucurei și înainte de peretele final facem dreapta pe bolovani ca să ajungem sub perete, la baza traseelor. Erau niște topo-uri la cabană, nu le verificasem și Luci are noroc că are semnal la telefon și le poate descărca. Asta în timp ce Cezar face o scurtă inspecție a zonei să identifice punctele de plecare. 

Eu nu mă simt ok să urc (cu siguranță ca secund aș fi urcat fără probleme), anunț asta și Cezar cu calmul lui specific insistă doar puțin și îmi spune că e ok. Ar fi vrut să urc și eu! Ei găsesc intrarea în Creasta Vulturilor pe o platformă înierbată vreo 10-15 metri de locul unde suntem, se echipează și eu le spun că urc pe vâlcelul înierbat din stânga și merg până pe Bucura II și apoi Bucura I. E mult mai soft, mie mi se pare mai sigur, deși susțin că și cățărătura este o activitate sigură dacă ai ce îți trebuie și mai ales dacă știi să folosești echipamentul cum trebuie! Stau pe un pinten pietros și îi urmăresc cum se echipează. Cezar pornește în prima lungime asigurat de Luci și aud când strigă că a regrupat și văd că pornește și Luci. Parcă am un mic regret că nu am mers cu ei și îmi schimb imediat optica: pot vedea alte locuri noi, chiar dacă nu evoluez în cățărătură!

Așa că urc pe vâlcel și văd că se separă în două. Varianta din stânga pare cea mai ușoară (pe dreapta par niște săritori și le voi vedea mai apoi de sus) și pe ea într-o jumătate de oră sunt sus în creastă între primul vârf de la Curmătura Bucurei (cred că îi spune Bucura III) și Bucura II. Fac câteva poze și urc pe creastă printre ditamai bolovanii tipici de Retezat spre vârful Bucura II (2374 m). E atât de pustiu și de pietros aici, parcă e altă lume! O lume frumoasă pentru cine știe!

Urmez creasta relativ plană și apoi urcușul (intru în marcajul BR) care mă duce până pe Bucura I (2433 m). E unul din puținele locuri din Retezat unde am semnal și dau câteva mesaje. Chiar nu mă grăbesc nicăieri și aștept vreun ceas să văd dacă apar colegii mei pe Bucura II. Doamne ferește, nu îmi fac griji pentru ei în traseu, doar că dacă vin, mă întorc să merg cu ei înapoi spre cabană (vor coborî clasic, prin Curmătura Bucurei și chiar mă vor aștepta ei vreo oră la cabană). Nu apare nimeni pe Bucura II și doar două fete (poloneze cred) pe Bucura I și trec pe lângă ele mai departe pe BR spre Retezat. Nu țin neapărat să urc pe vârf, aș coborî pe faina vale a Stânișoarei...

Poteca îmi e cunoscută, nu mă sperii de niște ”bolovani” sau de singurul cablu de pe traseul aflat la limita rezervației științifice Gemenele, trec de câteva vârfulețe și ajung în șaua Retezat (2251 m). Renuț definitiv la ideea de a merge pe vârf și mă gândesc să cobor până la lac și apoi să fac o traversare pe nemarcat peste culmea Stânișoarei la lacul Pietrele și înapoi la cabană.

Cobor cu o familie foarte faină care trebuia să ajungă la Pietrele și apoi mai jos la mașină. Le spun de planul meu pe care îl schimb: fiindcă nu am fost niciodată pe valea Stânișoarei (marcaj TA), aleg să merg cu ei (și vom povesti multe) în jos pe vale. Prima oprire o să o facem la lac unde alimentez cu apă în pauza mare de odihnă de aici. În fond, ce atâta grabă?

Cu chef de mers pornim mai departe, găsim marcajele care merg pe dreapta apei și apoi trec pe stânga pe o brână deasupra firului apei, intrăm în pădure și colegii de tură îmi spun povești despre fata mai mare care a luat o pauză aici cu altă ocazie și nu a mai urcat până la lac, tot coborâm prin pădure, trecem de intersecția cu CA care vine de pe Lolaia, mai coborâm pe lângă firul apei până la podul refăcut (l-a luat apa pe cel vechi și acum e refăcut dintr-un buștean și balustradă), coborâm apoi 15-20 de minute până la Pietrele și fetele au nevoie de o pauză. Cum o parte din bagaje mai rămăseseră la Gențiana, doar tatăl montaniard va urca cu mine într-un ritm alert (35 de minute) până sus la Gențiana, ia bagajele și înapoi la vale. Eu am ajuns acasă :D!

Ceai cald, bucuria revederii cu colegii (unii colegi din club chiar vor veni la noapte sau chiar și mâine seară), mai stăm la povești și seara la somn.

Vineri, 31 august

Se organizează astăzi ateliere de drumeție și cățărat/cățărătură și fiecare participă la ce își dorește. După cum spuneam, la atelierul de cățărat colegii de club doritori vor parcurge toate cele trei trasee echipate din peretele Bucurei (astăzi sau mâine). Mâine va mai fi un atelier nou, în puternică dezvoltare la noi în țară și în club. Vă spun mâine despre ce e vorba!

Acum plecăm tot așa cam pe la 9.30 în trupă de nouă camarazi de munte în drumeție. Ne vom respecta planul făcut de aseară cu toată oboseala care se adună în timp. Urcăm până la lacul Pietrele, avem vreme de ceva poze și de aici vrem să trecem spre valea Stânișoara (ce voiam eu ieri să fac în sens invers). Din partea cealaltă intuisem o trecere pe la o mică șa și acum, pe partea dreaptă a lacului vrem să mergem pe pietre într-acolo. Doar că undeva deasupra lacului, pe un culoar cu bolovani de Retezat, vedem momâi în sus. Logic că urcăm pe momâi, doar nu degeaba sunt ele aici marcate de ciobani. Doar Cezar găsește o altă variantă care îl aduce la noi puțin înainte de a ajunge în culmea Stânișoara. Sus, după șaua de trecere, facem o scurtă pauză de admirat gigantul Retezat și valea care se lasă sub noi, nu foarte jos. Coborâm la lac unde intrăm în traseul oficial TA de ieri.

Chiar ieri cei din grup spuneau că trebuie să îți lipsească ceva să urci toată panta aia până în șaua Retezat. Și asta facem noi acum, chiar și cu mici scâncete și ambiționari (”păi ce, dacă am venit eu până aici, să nu urc?”). Șaua Retezat ne întâmpină pentru pauză înainte de a urca colosul Retezatului. 

Tot secretul este să nu te grăbești și să urci pas cu pas fără a te uita continuu la cât mai ai de mers. Bolovan cu bolovan câștigi altitudine și aproape nici nu îți dai seama când ajungi la platoul vârfului. Cezar ne aștepta acolo și cu toții urcăm câțiva metri până la vârful de 2482 de metri altitudine. Pauză, îmbrăcat că vine ceața și începe să bată și vântul puțin. Ne lasă să mâncăm puțin și apoi ne ”gonește” la vale. De fapt bunul simț ne gonește fiindcă ”ocupasem” zona vârfului și veniseră și alte grupuri și nu își puteau face poze!

(Acum când scriu și am harta lângă mine, mă și duce gândul la zona comună dintre crestele Prelucele-Retezat și Vălăreasca) unde zona dintre șaua Prelucele (2245 m) și vârf pare foarte abruptă. Interesant plan pentru altă dată... De fapt tot cam atât coborâm și noi acum pe BG până în șaua Lolaia (2215 m), abrupt și prin ceață în prima parte până la o mică șa de unde se poate vedea din lateral lacul Ștevia (pare adânc după cercurile de culoare mai închisă). De sus de pe vârf (adică în prima poză) se vede lacul de deasupra...

Din șaua Lolaia marcajul BR coboară la lacul Ștevia și apoi pe la refugiul Condor la Râușor. Ne întâlnim aici cu un cuplu care urcase pe CA de la Râușor prin șaua Ciurila, plănuiesc să urce pe vârf și apoi să revină pe această BR înapoi la mașină. Cu siguranță sunt din zonă, noi mai de departe venim pentru mai multe zile în Retezat! 

Continuăm pe culmea Lolaia cu șapte milioane de bolovani și de pietre care ne seacă genunchii și picioarele... Avem nevoie de pauze fiindcă ne cam comentează tălpile de la atâta piatră :D (Cezar ne spune că iarna este cu totul altceva și îl credem, totu le acoperit de zăpadă și se merge mult mai ușor)... Trecem de Lolaia Sud (2270 m), apoi de Lolaia Nord (2180 m) și coborâm destul de mult în șaua Ciurila la 1780 m. Bine că aici nu mai avem atât de multă piatră! De fapt separarea de marcaje nu este la stâlpul din creastă, ci vreo 100 de metri mai jos. Din creastă doar CA coboară la stânga spre Râușor! Din șaua Ciurila (de la separarea de drumuri), cel marcat cu CA este cu un sfert de oră mai scurt decât cel marcat cu BG (care mai continuă prin pădure și apoi face dreapta spre Pietrele). Noi ne întoarcem pe CA în susul văii Stânișoara spre cascadele Stânișoara și apoi la vale pe CA/TA pe la podul pe unde fusesem ieri trecem apa și coborâm la Pietrele. 

Colegii pornesc la deal spre Gențiana și eu mai rămân cu Cezar care schimbă câteva vorbe cu Mec, cabanierul. Se știu de mult și au lucruri faine de împărțit/povestit. Din astea sunt convins că învăț ceva, fie și doar ascultând :)! Pornim și noi mai pe înserat în sus spre Gențiana.

La cabană e toată lumea, mâncăm și povestim de seară și fiecare stabilește la ce atelier merge mâine. Cred că ați ghicit, eu voi merge tot în drumeție fiindcă m-a atras Cotyso cu un loc fain despre tatăl meu îmi povestise de câteva ori. Care este? Imediat aflați :D!

Sâmbătă, 1 septembrie

Cam de pe la 7.00 sunt treaz, nu mai am somn. Mănânc ceva și peste vreo oră sunt gata de drum și cam încă o oră aștept să fie gata și colegii care se anunțaseră pentru drumeție. Știu că par cam stresant pentru unii stând sprijinit în fața cabanei în bețe ca și cum aș spune ”Hai odată!” :D 

Pornim la 9.00 și câteva minute la deal pe aceeași BA spre lacul Pietrele. Sunt mai în față și merg (din obicei) mai repede. Cam pe la podeț și apoi la crucea lui Cuxi fac pauză și Cotyso tot îmi zice să merg mai încet. Scad ritmul fiindcă nu sunt singur, mergem grupat și facem o pauză la Bordul Tomii. O colegă ne face niște demonstrații de bouldering chiar pe partea surplombată a Bordului! Mai departe urcăm la lac (photo-sesion) și în sus pe serpentine spre Curmătura Bucurei la 2206 metri altitudine. Fiindcă am mers destul de susținut (două ore și câteva minute de la cabană), aici este nevoie de o pauză. Și o luăm fiindcă locul e foarte fain! Se vede toată partea centrală a Retezatului cu ”fetele”, lacul Bucura, Bucurelu și puțin spre Tăul Agățat și Judele. Uite că Judele mi-a rămas și de data asta neatins! Caut semnal pentru ceva mesaje și pornim mai departe în sus spre vârful Custura Bucurei (2370 m) care pare un colos din locul în care ne aflăm. 

Să nu uit de echipamentul pe care a spus un nene că ni l-a lăsat acolo. Chiar mai devreme ne dăduse, mai cu forța, un costum de schi să ne îmbrăcăm în el. Probabil venise supraechipat și toată atmosfera de pe munte i-a creat o stare mai halucinantă :D! L-am lăsat între jnepeni și îl vor lua colegii mâine (sau cei de după noi).

Fiindcă promisesem să spun mai devreme, pe lângă atelierele de drumeție și cățărătură, astăzi mai este și un atelier de alergare montană la care s-au înscris și participat 5 oameni! I-am văzut de sus din șaua dintre Custura Bucurei și Colții Pelegii: erau niște pete colorate undeva mai sus de lac!

Urcăm pas cu pas pe sub Colții Pelegii, mai povestim una-alta, îmi aduc aminte de stânca unde iarna am avut ceva emoții la trecere și facem pauză în șaua de după Colți. Chiar ne întrebăm pe unde este traseul Muchia Mare din Colți și răspunsul îl găsiți aici: http://snow-trace.blogspot.com/2009/02/retezat-topo-trasee-de-alpinism.html: chiar pe muchie! În fine continuăm până pe vârful Peleaga (2509 m). Nu suntem singuri, mai sunt și alți montaniarzi! Trei fete de la noi din grup stabiliseră că nu mai merg în continuare pe traseul lung și coboară pe Piciorul Pelegii pe CG până la lacul Bucura și apoi se întorc pese Curmătura Bucurei la cabană. Dăm jos steagul Baroului Dolj (va rămâne la cabană ca față de masă) și îl punem pe poziție pe cel național cu un pic de cordelină! Facem ceva poze și plecăm mai departe pe BR/CG spre șaua Peleaga.

În șa (2285 m) ne aflăm între două salbe de lacuri: în stânga sunt tăurile din Valea Rea și în dreapta Peleaga (Ghimpele) și Peleguța. Ultimul e suspendat sub Piciorul Pelegii, îl vom vedea doar ceva mai de sus din drumul spre Păpușa!

În mai multe etape de mers-pauză urcăm pe Păpușa, tot stând în urmă ca să nu prindem ditamai trenul de creastă din față (un grup mare care de multe ori formează un monom parcă nesfârșit!). Îi vom ajunge din urmă sus pe Păpușa, motiv pentru care stăm doar câteva minute pe vârf (nu ai unde face nici măcar o poză) și pornim puțin înapoi de la vârf și apoi dreapta pe BR. Partea asta este total nouă pentru mine (mă rog, fizic, că așa mental și pe hartă mai mersesem pe aici). E o coborâre aproape la fel ca cea de pe Peleaga, un pic mai scurtă și terminată, deasupra Tăului Păpușii, cu o coborâre pe lanț și scară naturală. Aici trecem câte unul, de altfel cum suntem obișnuiți să mergem pe munte! Cotyso e cel care coboară primul și ne supraveghează până trece și ultimul. Bine, ne și supraveghem unul pe cel care vine în spate!

Urmează o curbă de nivel (chiar dacă aparent poteca ar părea să urce pe creasta înaltă până la 2403 m) și coborâm în partea de sus a unui platou lung. Undeva pe aici convenisem să mâncăm înainte de a intra în... Porțile Închise! Căci ăsta este locul despre care auzisem în copilărie! Înainte de platou văzusem un grup care urcă din dreapta, de sub noi, și prima impresie este că urcau pe nemarcat. Se pare (conform hărții) că pe acolo este un marcaj PA de la refugiul Stâna de Râu pe lângă Tăul Țapului. Tăul menționat este singurul din Retezat care are o insuliță. E imposibil să îl confunzi!

Cum spuneam, ajungem pe platou, sunt printre primii și văd pe cienva cunoscut: Adriana Andreica și Florin Grec din club. Veniseră doar pentru două zile la Stâna de Râu și parcurseseră Porțile Închise. Le-au deschis pentru noi :D! Ne bucurăm tare de revedere (surpriză) și acum știm că o să ne vedem și săptămâna viitoare în Padiș, tot în tură a CAR U Cluj! 

Merg la colegi, mâncăm puțin și suntem pregătiți să intrăm în Porțile Închise!

De jos, din șa, pare amenințător traseul: este o ditamai verticala care coboară spre Valea Galeșului! De fapt traseul merge puțin pe sub creastă (iese de câteva ori în creastă) și este în urcare continuă. Cred că la coborâre ar fi mai dificil, nu imposibil! Poteca este expusă de multe ori, e adevărat. Și mai este și un singur pasaj (n-am reținut să fie mai multe) unde ai o coborâre de vreo 5-6 metri la liber cu un ”perete” de jnepeni pe partea stângă. Spun stânga fiindcă indiferent de urcare sau coborâre, jnepenii sunt pe aceeași parte. Se merge întotdeauna cu fața la stâncă! După pasajul ăsta nu știu să mai fie ceva dificil și mai urmează un urcuș ceva mai lejer până în șaua Vârfului Mare (2370 m). Eu aș fi vrut să urc și pe Vârful Mare din față (2463 m) și Cotyso e în față și ne cam grăbește. Are dreptate fiindcă în față se vede un front de nori negri care vine dinspre Țara Hațegului. Dacă ne prinde furtuna aici nu e prea plăcut...

Facem stânga pe TR și, pe măsură ce coborâm, se luminează cerul. Asta e bine, am scăpat de furtună! Așa că acum coborâm mai lejer spre lacul Galeșu (la lac ne vom lămuri care sunt vârful și șaua Galeșu, așa sunt toate denumirile de aici!). Cu un coleg din Arad (iartă-mă că am uitat numele!) rămân în urmă (el venise mai mult pentru alpinism, coborârile astea pe pietre sunt solicitante, nu doar pentru el, pentru toți!) rămân mai în urmă și vom coborî pe marcajul TR până la lac (adică pe dreapta văii). Restul colegilor, mai în față, coboară chiar pe firul văii, dau de marcajul CR care urcă prin Șaua Zănoagelor la Tăurile din valea Rea și apoi în Șaua Peleaga și se opresc să ne aștepte mai sus de lac. Le facem semne și coboară la lac unde merităm toți o pauză. Și o ”baie” la picioare în apa rece a lacului. Relaxare totală, nu altceva! Eu iau niște apă din pârâul Galeșu și Cotyso insistă să pun pastile ca să nu facem vreo toxiinfecție, pornim la vale (uf, iar o iau înainte), ne amintim de tura de pomină de iarnă unde am pierdut marcajele și am urcat prin zăpadă până la mijloc pe aici (într-o zi întreagă abia am ajuns de la Gențiana până la lacul Galeșu și înapoi), intrăm în pădure și încerc să îmi aduc aminte unde este ieșirea la stânga spre Tăul dintre Brazi.

Găsim intrarea (de fapt o recunoaștem amândoi, nu știu dacă din grup mai fusese cineva pe aici și înainte) și mergem la frumosul tău ascuns în pădure. Ce moale este în jurul lui...

Rătăcim un pic până găsim continuarea corectă (marcată) a traseului și PR ne duce în în Valea Rea. Știm niște poteci nemarcate care ne scot în TG de Valea Rea peste niște cascade foarte faine și un podeț de lemn interesant.

Coborâm pe TG, îl aștept pe Cotyso (evident iarăși sunt mai în față) fiindcă nu mai știam exact ieșirea spre valea Pietrele și preia el conducerea grupului. Ceva mai jos este intersecția oficială de unde facem stânga pe CR (un marcaj mai puțin oficial) până în valea Pietrele. E atâta verde că e o plăcere să mergi pe aici, chiar și așa după toată ziua lungă. Deja după ce trecem apa Pietrele este floare la ureche până la cabană unde ne întoarcem tare bucuroși de Munte!

Seara (”mai rămâi puțin, te rog, este cea din urmă seară”) după masă Alex Păun scoate chitara și vom cânta până târziu după miezul nopții. E adevărat că un pic cam tare și, la un moment dat trecem pe cântece mai liniștite! 

Duminică, 2 septembrie

Plecăm undeva pe la prânz și pentru unii ar cam fi zi de relaxare. O echipă merge iar în Peretele Bucurei și Cezar propune un atelier de cățărătură în Muchia Frumoasă (sau unde reușim). Din prima zi ochise Muchia Frumoasă! Doar că ajungeți dacă aveți cum la Muchia Frumoasă prin jnepenii de câțiva metri înălțime! Încercăm de câteva ori să ne apropiem de zonele de stâncă de sub muchia Stânișoara și renuțăm la idee. Poate totuși găsim ceva stâncă pentru exercițiu. Urcăm un pic pe poteca marcată și la prima poiană vedem un perete la stânga la câteva zeci de metri. Pare bun! Mergem la el, e bun și Cezar, după ce ne explică tot ce înseamnă echipament, coardă, noduri, sisteme de fixare în stâncă etc, găsește traseul pe care vom face practică (vreo 10-12 metri, nu mai mult). Personal mă bucur mult că, pe lângă filat, urcat și rapel, învăț cum se face ramonajul în mod practic (teoria e ușoară). Chiar de câteva ori urc apoi micul hornuleț din stânga traseului nostru ș ireușesc să fac niște prize fără să folosesc genunchii! Strângem tot echipamentul, mergem la cabană, luăm tot bagajul, îl salutăm pe nea Petre și la vale. Pe data viitoare :)!

Coborâm pe același traseu clasic marcat cu TA și apoi BA până la mașină și de aici, după o scurtă pauză la cascada Lolaia, pornim pe același traseu ca la venire spre București (Ohaba de sub Piatră-Petroșani).

Ce faine amintiri, ce faine întâlniri și ce faini colegi! Mulțumiri tuturor!