După cum spuneam data trecută, primul traseu pe care vreau să îl parcurg acum în Leaota este valea Bădenilor-Vâja până sus pe vârf. Și mai urmează și altele. Mă bucur tare când anunț că vreau să merg câteva zile în Leaota și prietena Angela Vasilescu vrea să mă însoțească. Asta înseamnă că în sfârșit parcurg și eu niște trasee cu încă cineva... Mulțumiri anticipate :)! Plecăm vineri dimineață din București, lăsăm mașina în Câmpulung la mama unei prietene de-a ei și apoi cu microbuzul mergem până în Bădeni. De aici începe tura noastră :)!
Ziua 1 vineri 11 mai
La 9.45 suntem gata de drum la harta lângă care e menționat că traseul este marcat cu PA de Oxigen și Salvamont Argeș. OK :D! Pornim deci pe valea Bădenilor, trecem de intersecția unde se intră într-o altă zonă a Bădenilor (aici vedem că pe drum ar fi 22 de kilometri până pe vârful Leaota!), continuăm pe asfalt prin Valea Bădenilor (contrar a ce știam despre zona asta, vedem multe case foarte frumoase și aranjate și doar în capătul satului o enclavă de țigani unde ne surprinde spațiul aproape inexistent între case; singura explicație posibilă e că au casele așa apropiate ca să se încălzească mai ușor iarna, la fel ca albinele :D) și după ultimele case dispare asfaltul și vom merge în continuare pe macadam/drum pietruit bun. Urcăm încet pe lângă apa Bădenilor/Bădeanca cu multe baraje și căscăduțe și ajungem la 12.10 la cantonul Făgețel. Aruncăm rucsacii de-o parte și explorăm cantonul. Sunt câteva camere încuiate și îngrijite, se poate dormi și pe terasă la nevoie (e adăpost). Angela e ”ocupată”/încântată cu pozatul zecilor de șopârle care se încălzesc la soare pe lângă noi și au viteze incredibile când se simt amenințate, eu umplu sticla cu apă, mai mănânc ceva turtă dulce și pornim mai departe la deal.
Lăsăm în dreapta valea Țâbrei și după o oră și 10 minute de la canton suntem la ieșirea din valea Bădenilor spre valea Vâjei și muntele Vâja. Aici este o casă neterminată și marcajul urcă pe lângă ea. Înainte de a începe urcușul facem o pauză de revigorare...
La 13.45 începem urcușul pe muntele/muchia Vâja. În prima oră urcușul este abrupt și susținut și nu ne grăbim. Avem toată ziua la dispoziție. Apoi panta se mai domolește și urcăm mereu și mereu cam până la ora 16.00 când ieșim pe partea despădurită a muchiei. Dacă până aici se poate merge și iarna cu ceva dificultăți datorate pantei, începând cu zona asta riscul de cornișe și zăpadă mare crește și ca urmare nu recomandăm parcurgerea muchiei iarna (nu spun că nu este posibil cu echipament și experiență, dar este foarte greu; deh, fiind munțomani cu vechime, vedem vara cu ochi de iarnă!). Ținem linia dintre pădure și poienile (defrișările) de pe partea dreaptă și ajungem curând la o zonă stâncoasă. Sunt câțiva pași de semi-cățărare cu zone cu nisip și jnepeni (marcajul este fix pe stânci) și trec eu pentru a vedea apoi dacă nu este vreo variantă mai ușoară care ocolește stâncile. Fără rucsac găsesc varianta și vin cu Angela pe acolo (adică prin pădure). Nu e nici pe aici așa de ușor, ai aceeași diferență de nivel! Doar că nu mai e la fel de expus!
Deasupra pietrelor începe o zonă cu defrișare (ținem tot linia muchiei) și apoi o ușoară coborâre în șaua în care se află o faină stână (circa 16.50). Facem inspecția stânei și luăm decizia: aici dormim! Cum încă e lumină mergem să căutăm izvorul stânei. Este imposibil să nu fie în apropiere! Izvorul este chiar în spatele țarcului și acum este secat! Așa că ne trebuie altă sursă de apă chiar dacă momentan avem destulă apă. Fiecare merge în câte o direcție cu regula de a ne da semn când am găsit apă. Mai este un izvor ceva mai sus de stână pe partea dreaptă a culmii și acum este secat și el (se vede zonă mlăștinoasă de sub izvor) și eu voi găsi un culoar de pădure și poteci care mă scot spre cascadele de la obârșia văii Vâjei, de sub vârful Leaota (inclusiv un izvor bun aproape de ele). Mă întorc bucuros de descoperire și vom vedea dacă avem nevoie dimineață de apă. Mai stăm la povești și ne culcăm la ceva vreme după lăsarea întunericului.
Ziua 2 12 mai
Dimineață eu sunt un pic mai leneș :D, abia la 6.30 ies afară. Angela deja inspectase zona și nu mai avem vremea de ieri: e ceață mai ales în sus unde urmează drumul nostru... De aseară văzusem un cuțit de lemn și chiar zic că trebuie să fac o poză că e celebru prin glumele legate de urși (aici cred că este folosit pentru rașchetarea brânzei sau alte activități de genul). Până facem noi toate pregătirile se face aproape 8.00. Nu ne sperie ceața, pornim la drum după GPS în speranța că vom găsi și marcaje. Și asta se întâmplă din când în când prin ceață, printre tufele de rhodo (nu prea multe) și printre stâncile ce aduc uneori a Făgărași. Spun cu toată tăria acum că muchia Vâjei este cea mai frumoasă zonă din Leaota (acum după ce am parcurs tot ce e teoretic traseu turistic)! Până la 9.15 (o oră și jumătate, nu mai mult, dar timpul ăsta pare o eternitate când nu vezi pe unde mergi!) urcăm toată culmea până sus în mijlocul culmii Leaota.
Îi spusesem Angelei de planul meu de a merge dus-întors pe muntele Răteiul până la cantonul Brătei (marcaj CR) care leagă Leaota de Bucegi prin valea Brăteiului și nu e încântată de idee. A mai făcut asta de curând, îmi sugerează să las bagajul la stână și nu vrea să mai urce toată culmea muntelui Răteiul. Poate singura variantă ar fi să mă aștepte la stâna de la golul alpin și nici asta nu pare prea interesant. Înseamnă să cobori până acolo (circa 1900 de metri altitudine doar ca să ai de unde urca apoi fiindcă planul meu continuă de sub Frumușelu pe culmea Vaca). Așa că Angela ar opta pentru o plimbare spre Cioara și e prea multă ceață. Rămâne pentru ea varianta de a merge înaintea mea la stâna de sub Frumușelu și să mă aștepte acolo. Va dormi până la urmă în stâna din Rătunei și mai multe detalii puteți citi în descrierea Angelei :)! Amândoi urcăm pe vârf, facem o mică pauză și coborâm până la lacul de sub vârf. Aici ne separăm, eu urmând să parcurg muntele Răteiul și să mă întorc spre vârful Leaota și apoi vârful și stâna Frumușelu. Nu va fi să ne întâlnim decât la finalul turei!
Cobor pe poteca foarte bine conturată pe muchie (exact pe muchie, se văd momâile!), trec de cele două vârfuri (2018 metri, 2005 metri) ale muntelui Răteiul și apoi la vale pe la o cruce, din momâie în momâie sau din marcaj în marcaj. Am momente cu ceață, momente cu ceva senin... Cam pe la ora 11.00 ies din ceață la țarcul de deasupra stânei și apoi la intersecția dinainte de stână. Marcajele fac la stânga și eu merg la dreapta să inspectez stâna despre care îmi povestiseră și Angela și o prietenă Mihaela din București (amatoare de Leaota). Este acceptabilă, se poate dormi în ea. Acum doar dosesc bine rucsacul fiindcă am de gând să mă întorc (adică să respect planul inițial). Mă întorc la intersecție urc pe deasupra stânei și apoi pe lângă al doilea țarc și pe linia culmii ajung în șaua de după stână unde marcajele foarte clare fac stânga în pădure.
De aici totul este în coborâre! Întâi parcurg o zonă de pădure cu copaci uscați, apoi ies într-o defrișare (cică este defrișare și replantare controlată!) și aici pierd marcajele. Urmez tendința de a merge pe sub defrișare fiindcă pare un drumeag. Și semne... plua... Așa că mă întorc la defrișare și urc pe partea ei de jos. Ia unte că apar și semneleeee... Era de fapt doar o traversare a defrișării în partea de sus! E o mică porțiune de urcare, apoi o zonă plată și un luuuuung culoar de coborâre pe muchia dintre Brătei și valea Șutile. Ultima parte este mai abruptă și mă trezesc cu o coborâre super abruptă la stânga până la apa Șutilei. Găsesc trecerea și ajung la casa de vânătoare Brătei (citisem de o urcare pe traseul ăsta pe blogul Alexandrei). Aici este un grup mare de țigani, îi salut și merg mai departe. Sunt tare simpatici și vedeți cât de ”de treabă” peste câteva rânduri (chiar în cel mai bun sens al cuvântului). Întreb și mă dirijează spre podul peste apa Brăteiului. Vreau să ajung la marcajul CR spre Bolboci și apoi mă întorc. Trec podul (pe cel de jos, nu cel de sus), fac dreapta pe drum și ajung la cabana Brătei unde este marcajul dorit. Aici stau vreo jumătate de oră cu tatăl proprietatului care venise să își ajute fiul la treburi. Sunt atât de faini că aș rămâne aici dacă nu aș ști că mă așteaptă rucsacul și Angela pe undeva pe sus. Îmi dau apă minerală și niște cola, prefer să le beau aici, le mulțumesc și pornesc la drum înapoi. Nu mult fiindcă voi fi oprit la cabana de vânătoare/canton silvic!
Țiganii tocmai se pregătesc de masă. Sunt oameni fără serviciu din zona Bădenilor și o firma i-a angajat cu ziua să ajute la replantări. Chiar sunt mândri și îmi spun ce replantări și unde au făcut (sub coordonarea silvicilor) și sunt și eu tare mândru de ei: muncă cinstită, muncă pentru natură, unitate! Sunt atât de faini că nu mă lasă să plec până nu mănânc cu ei. Unde sunt zece guri se găsește și pentru a unsprezecea! Nu vă spun că ei se lasă mai la urmă și întâi îmi dau mie ciorbă și cartofi prăjiți cu două copane și apoi mănâncă ei. Respect, dragilor! Nu le vine să creadă când le spun pe unde am fost zilele trecute și cât mai am de gând să merg. Tocmai d-asta insistă să mănânc ca să am energie. Și lor trebuie să le mulțumesc. Atâta omenie rar am mai văzut! Cred că stau vreo oră și ceva aici până pot să plec mai departe la drum :D!
E același traseu ca mai devreme și ca urmare la 15.20 sunt înapoi la stână de îmi iau în primire rucsacul (cam o oră de urcare). Am drumul cunoscut și îmi ia o oră și 15 minute (16.35) până sus la lac (nu alerg, e un mers normal cu rucsac mare în spate)!
Știam că Angela e în față spre Frumușelu, nu mai aștept și cobor pe varianta de mers pe sub vârf (e drum forestier) pe urmele ei. Într-o limbă de zăpadă se văd treptele săpate de Angela ceva mai devreme. Nu știu cât e de lungă bucata asta și oricum e ceață... Ajung la intersecția cu drumul direct dinspre vârf și continui pe drum până Curmătura Tâncavei. Deocamdată nici o urmă de Angela în afara treptelor din limba de zăpadă!
În Curmătura Tâncavei ies câteva sute de metri pe drumul de mașină ce coboară jos în valea Bădenilor (cel despre care v-am spus ceva mai sus de cantonul Făgețel) și mă întorc înapoi în Curmătură. Probabil că acum este momentul când a trecut și Angela prin zonă și nu ne-am intersectat :D!
În mod normal marcajele merg de aici încolo spre sud pe drumul de culme. Mai parcursesem drumul ăsta de câteva ori (ultima dată în toamna trecută) și acum vreau să fac o scurtă deviere până după vârful Frumșelu. Asta înseamnă să urc exact pe linia crestei peste vârful Obădaru, cele două vârfuri ale muntelui Vaca și apoi să cobor peste vârful Frumușelu în șaua de după el și puțin înapoi spre culmea Vaca. Mă rugase Mihaela să măsor altitudinea celor două vârfuri fiindcă tot merg în zonă. E mult mai interesant traseul de culme, sunt niște căzături de pietre așa de interesante spre vestul vârfului Vaca 2 și iarăși e interesant Frumușelu care practic iese din linia culmii și merge un pic spre vest pentru a se lăsa într-un picior lung și împădurit (muntele Țâbra) spre valea Bădenilor. În fine după Frumușelu cobor într-o șa pe care o recunosc după o cruce metalică (oricum am GPS-ul pornit, nu îmi fac probleme de orientare, chiar și pe ceață), la drum fac stânga până în capătul de sus al muntelui Vaca și găsesc poteci de animale care ar trebui să mă coboare la stână (e vorba de stâna Frumușelu cum apare pe hărțile vechi).
Găsește tu stâna, Cezare! În locul stânei mai sunt doar câteva bârne și restul e putrezit. Eu știam de pe hărți că mai este o stână mai jos pe muntele Vaca și văzusem și niște poze relativ recente (doi-trei ani) și mă încumet să cobor spre ea. Angela nu avea siguranța acestei stâni. Treaba e că nu am plecat nici unul din noi cu cort, doar cu saci de dormit și deci în cea mai rea situație în care nu găsim stâne ar trebui să facem bivuac. Bine că noaptea este destul de rece, deci soluția rămâne doar în stâne! Tot mă întreb unde ar putea să fie Angela și știu că se descurcă. Am totuși așa o oarecare reținere că ne-am despărțit traseele... Angela știa de planul meu cu Vaca și apoi urcat din valea Marginea Domnească la cabana Leaota și speram să ne vedem acolo. Bănuiesc că ați citit descrierea ei să vedeți că a fost cu totul altfel! Acum ce să fac, îmi continui traseul chiar cu speranța că o voi găsi la stâna din Vaca.
Coborâșul pe culme e lejer prin pajiștea alpină și apoi prin pădure. Poteca e mai mult decât clară și mă scoate, la 19.40 în poiana mare unde ar trebui să fie stâna. Mă opresc la marginea poienii fiindcă aud un sunet ciudat: e ca un fel de urlet de lup combinat cu o chemare de animale sălbatice mai mari. De fapt e un cerb care își chema cele două ciute din mijlocul poienii! Apuc să le văd fundulețele albe în viteza pe care o iau la stânga spre pădure! Cobor cam până în locul unde erau ele și văd la stânga multe poteci de animale care, evident, duc spre stână. Așa că merg pe ele și în câteva minute sunt la stână.
E adevărat că miroase un pic a brânză și a oaie... Stâna e un pic înclinată spre vale și e proptită cu niște lemne solide (asta am observat mai târziu în poze). Las rucsacul pe bancă, inspectez cele două camere de dormit și aleg locul care e cel mai puțin înclinat și miroase cel mai puțin. Adică în a doua cameră (din cele trei) pe partea stângă. Interesant e că de la înclinare ușile dintre camere se închid foarte greu! O dată cu întunericul mă bag și eu la somn fiindcă a fost o zi destul de lungă...
Ziua 3 13 mai
Trezire și mai matinală: la ora 06.00 e multă lumină și sunt afară pentru răsărit. Ce spectacol fain să simți cum primele raze de soare îți încălzesc fața... Îmi aduc aminte de un reveillon recent în Covasna unde am făcut asta pe 2 ianuarie de au zis prietenii că prea exagerez :D!
Peste o oră sunt gata de drum, revin în linia culmii și continui pe lungimea poienii (și e lungă!) și apoi pe un drum evident pe culme (o coborâre continuă, de câteva ori trebuie să ocolesc niște copaci căzuți). Undeva aproape de cota 1000 drumul parcurge o defrișare și după puțin timp iese din culme la dreapta pentru a coborî în zona fostului canton ”La ziduri” sau intersecția apelor Frumușelu și Marginea Domnească. Drumul coboară la o zonă cu lemne tăiate, câteva zeci de metri mai jos de intersecția amintită și de podul de beton. Lângă lemne vedeți și voi ce urmă am găsit :D! Eu sunt mai mult decât liniștit, a venit și animalul la apă!
De aici îmi este cunoscut drumul spre cabană. Merg câteva sute de metri pe Marginea Domnească și apoi fac dreapta la săgeată pe drumul ce urcă până suuus la cabană (o oră de mers susținut). Doar înainte de cabană fac o pauză să alimentez cu apă de la un izvor aflat chiar la drum. Inspectez cabana și sunt cuprins de melancolie după reveillonul pe care l-am făcut aici acum câțiva ani. Urc în camera în care am dormit, fac ceva curățenie și îmi pas rucsacul ascuns, mai fac ceva curățenie și pe jos prin sala de mese. Asta fiindcă afară dă o răpăială cu grindină de în cinci minute toată iarba e plină de sfere mici de gheață. Așa cum a venit de repede, așa și trece și în vreo trei ore totul este uscat. Voi afla apoi de la Angela pe unde a prins-o momentul ăsta...
Sunt hotărât să o aștept pe Angela la cabană, las ceva semne să vadă că sunt pe aici și pornesc pe la 13.00 spre stâna de piatră pe care o inspectez în lung și-n lat tot așa cu speranța că va apărea Angela.
Revin la cabană, nu pe același drum, ci din șaua de sub stână fac puțin dreapta pe marcaj CA și apoi stângă pe după vârful împădurit din spatele cabanei (adică pe la izvor și vechea anexă, acum și ea în ruină).
La cabană nici un semn că ar fi apărut Angela. Așa că în 10 minute pornesc iarăși la drum. Cobor pe același marcaj CA până sub șaua de sub stâna de piatră, fac stânga și cobor destul de abrupt (sunt marcaje bune) până la firul Marginei Domnești. Teoretic aici începe un durm forestier, practic e ceva mai jos și pe mine acum nu mă interesează. Urc câțiva metri, dau într-un început de forestier și văd un marcaj la dreapta, E o ușoară urcare pe un drumeag și apoi în dreapta în sus pe potecă. Văd ceva salamandre, continui urcarea și ies, după ce recuperez diferența de nivel pe care o coborâsem de la cabană, la o poiană lungă. O identific pe hartă ca fiind plaiul Găvanele (teoretic era o potecă pe aici, practic pe aici va coborî Angela și mi-a zis că e un mare haos, nu există potecă), intuiesc că marcajele sunt în sus (le și găsesc în pădure) și poteca largă mă scoate apoi în poiana lungă și mare din muchia Marginea Domenască. Tot urc până aproape în capătul de sus al poienii unde drumul face tot în sus și pe un brad în partea de jos este marcajul CA pe care voi coborî mâine (acum mulți ani am mai coborât pe aici și nu erau marcaje). Acum fac dreapta pe drum pentru a urca spre Românescu. Trec printr-o poiană mai mică și ies la marginea golului alpin. Un drum larg mă tot urcă până sus pe Românescu și apoi mă duce în șaua de după vârf.
De aici cobor clasic pe drumul de culme (marcaj BA) și doar pe ultimul vârf înainte de stâna de piatră scurtez pe dreapta pe sub vârf pe niște poteci de animale. La 18.05 sunt înapoi la cabană, tot așa sunt doar eu pe aici și hotărăsc că îmi ajunge pentru astăzi. Îmi fac toate treburile de seară și adorm o dată cu lumina zilei (poate chiar un pic mai înainte de ea!).
O nouă zi. Trezirea naturală la 7.00, fără alarme. Fac ce fac și la 7.45 sunt în fața cabanei, gata de drum. Deja știu prima parte de traseu, adică drumul pe marcaj CA până în poiana mare de pe muchia Marginea Domnească. Nu mai povestesc prea multe, las ceva poze și voi continua apoi descrierea.
De aici începe deci noul. Mă aștept să bălăuresc destul de mult și am surpriza să văd multe marcaje și foarte clare prin pădurea care mă coboară pe muchia Marginea Domnească până la intersecția văilor Olanelor și Stânii, adică începutul mersului pe vale.
E destul de interesant să mergi prin jungla asta știind că nu există altă variantă! O parte din drum trebuie să găsesc poteca printre brusturi înați și după o vreme se formează un vechi drum de exploatare pe valea Vlasului. De acum este mult mai lejer...
Deja la podul unde vine valea Piscul Curii din stânga, drumul este extrem de bine conturat și cred ca ar putea merge și mașini mari. Cu siguranță mai trec pe aici mașini de lemne... Fac dreapta pe valea Vlasului pe drum și trec pe lângă câteva rânduri de pereți numai buni de cățărat și multe cascade mai mici sau mai mari. E o plăcere să te plimbi pe aici până la valea lui Coman unde fac stânga, trec de o barieră și urmez pentru câțiva kilometri un drum forestier larg.
Drumul ăsta mă scoate la capătul de sus al cătunului Cetățuia. Este multă țigănie și nu îmi fac probleme. Știu că oamenii de aici sunt foarte de treabă și foarte curioși. Mai coborâsem pe aici acum mulți ani cu Andrei Bergheș și țiganul de la prima casă întâlnită ne-a găzduit mai bine ”ca la mama acasă”. De atunci știu că sunt rudari cinstiți și muncitori. Acum chiar înainte de case stau vreo 10 minute la povești cu unul din ei, la casa cunoscută doar spun femeii din curte (cred că e fata de altă dată pe care spera să ne-o dea nouă țiganul) că vin tocmai de sus de la cabana Leaota. Pentru ei e o distanță ca de la cer la pământ și îi înțeleg. Își duc greu traiul pe aici, de ce s-ar plimba prin munți ca oamenii de la oraș :D? Mai salut și alte grupuri adunate în fața caselor (nu au garduri și curți), trec Dâmbovița pe pod, urmez drumul la stânga uimind și alți săteni cu locurile de unde vin și ies la șosea.
Până aici nu am avut semnal și acum pornesc și eu rețeaua. Îmi vin multe mesaje de la Angela și prefer să o sun. E mai direct să ne înțelegem prin voce decât prin mesaje care ajung de cele mai multe ori trunchiate sau sunt înțelese distorsionat. Surpriză! E la vreo jumătate de kilometru mai jos, puțin după intrarea spre mănăstirea Negru Vodă (Cetățeni). Dormise la cantonul Făgețel în mașină ca să mă aștepte și pe mine pentru drumul spre casă. Faină colegă! Merg la mașină și povestim spre casă aventurile pe care le-a avut fiecare (mai mult Angela decât mine, eu am avut totul calculat)!
Încă o dată mulțumesc Angela și mulțumesc Munte pentru toate surprizele plăcute oferite!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu