Vorbisem cu Denisa N. să mergem câteva zile în Hășmaș. Chiar de joi să avem destule zile pe munte... A făcut ea rezervare pentru amândoi la cabana Piatra Singuratică (Egyesko) de joi până duminică. Mai ales sâmbătă seară e aglomerat că vine un grup mare din București... Nu contează atâta timp cât avem locurile noastre...
Ziua 0+1 joi, vineri, 15-16.03
Plecăm amândoi cu trenuri de joi seară/noapte (eu din București, ea din Cluj) în așa fel încât să nu ne așteptăm prea mult. Eu ajung ceva mai devreme în Gheorgheni și aștept câteva ore (n-ar fi bai pentru mine, doar că gara nu e încălzită și cam trebuie să mă mișc mai tot timpul). Urc în trenul cu care vine Denisa și coborâm amândoi la stația Izvoru Oltului. Ieșim din gară, facem dreapta, după vreun kilometru trecem calea ferată și șoseaua și ne punem pe autostop. Avem noroc și în vreo 10 minute ne ia un băiat care ne duce fix până la intrarea în traseul marcat cu BA (intrarea este după biserică). Nu vrea să îi dăm bani, știe cum este să ai nevoie de ajutor. Îi mulțumim și pornim la drum. După câteva sute de metri facem stânga pe potecă după o primă zonă cu gheață (o trecem ușor, fără colțari). Și de aici dă-i la deal ușor, nu ne grăbește nimeni...
Cum vremea și zăpada nu se arată prea de ajutor, vrem totuși să urcăm pe Piatra Singuratică. Coborâseră doi băieți și ne-au zis că nu se poate chiar până sus. Încercăm și vedem cât se poate... Sunt ceva urme până la panta de sub stânci și aici ne ajunge și ne depășește o familie. Urcă haotic, fără un minim de asigurare. E treaba lor, doar că la coborâre le vom explica cum trebuie coborât (cu fața la zăpadă, cu asigurarea poziției fiecărui picior) pentru siguranță. Și noi urcăm până în prima șa și de aici ar fi trebuit să coborâm într-un vâlcel și apoi să urcăm pe cablu. Nu acum când totul e înghețat și cablul nu se vede absolut deloc! Plus că e o pantă așa mare sub noi... Fără coardă eu nu mă încumet... Coborâm înapoi la cabană și seara ne vom ocupa cu focul și masa. Cabanierul ne-a arătat unde sunt lemne și topor și ne-a făcut el primul foc. De restul va trebui să ne ocupăm noi. Și va fi de lucru...
E practic prima zi pe munte, nu de urcare. Fiindcă nu sunt prea multe urme, alegem traseul pe BR spre Piatra Ascuțită/Ecsem/Hășmașul Mic. Pentru asta chiar de la cabană pornim la stânga pe BR pe sub Piatra Singuratică. Undeva sub ea trecem pe deasupra unui frumos canion (vara o fi altfel, acum dacă intri în canion, nu știu cum mai ieși!), ocolim Piatra Singuratică și eu cam merg în față să fac urme. Pentru Denisa e un pic incomod fiindcă eu având pasul mare, fac urme depărtate și încerc să fac pași cât mai mici. Aș vrea să ocolesc Piatra Singuratică pe deasupra stânii, poate altă dată.
Acum facem dreapta de deasupra stânii, urcăm prin zăpadă mare și pe serpentine (trebuie să intuim drumul, uneori nu se vede) până într-o șa unde facem dreapta printr-o poiană lungă. După ea se văd rar marcajele și doar intuim pe unde ar trebui să fie. Nu mai știu care din noi pierde o rozetă de la un băț și nu o vom mai găsi la întoarcere... Urcăm printre brazi intuind poteca (rar mai apare câte un semn BR - nu mai urcă pe sub vârf, ci direct pe vârf!) și ajungem la golul alpin. Începe un vânticel care ne tot îndeamnă să mergem... Urcăm pe platou până la marginea abruptului și apoi până sus la crucea ce marchează vârful. Are lanțurile pline de gheață și multe verticale sub ea. Facem ceva poze mai de aproape sau mai de la distanță și ne întoarcem apoi pe același drum spre cabană... Și la întoarcere aș fi vrut să ocolesc Piatra Singuratică și Denisa e prea obosită pentru asta...
La căldurică e cu totul altceva... Parcă și mâncarea intră altfel. A venit și grupul din București și ne lungim toți la povești și jocuri de cabană. Cum nu mai e apă, iau tot ce înseamnă recipient și cobor 10 minute până la izvor (un pic mai jos de intersecția BA cu TR). La întoarcere cei din grup îmi spun că era un izvor și mai aproape și îi invit să mi-l arate. Nu știu exact unde este. Da, e într-adevăr în spatele cabanei la câteva minute. Doar că acum e un metru de zăpadă peste el :)! Și țeava de apă din spatele cabanei e înghețată... E distracție mare și fiecare se bagă la somn după cum vrea. Mâine cam toți am vrea să mergem pe Hăghimașul Mare.
Ne distrăm încercând să construim un iglu din bulgări și va rămâne de construit la nivelul acoperișului...
Trupa pleacă ceva mai devreme spre vârf, noi suntem mai leneși/comozi/chiar nu ne grăbim. Pornim la vreun ceas după ei, pe BR întâi în jos sub cabană până în prima șa de după Piatra Singuratică și apoi tot în sus, mai întâi pe o pantă ascendentă pe la stânga la marginea pădurii, apoi printr-un culoar de pădure și iarăși la stânga pe o platformă de sub vârf (mereu în urcare). Poteca face dreapta pe un alt culoar între brazi, mergem pe el până când vedem urmele la stânga. Aici ar trebui să fie un stâlp ca punct de orientare și îl vom găsi la întoarcere. Aaaa, pe panta ascendentă ne întâlnim cu grupul care se întoarcea deja de pe vârf! La stânga mergem pe urmele lor (e potecă nemarcată, ei au mers garantat după GPS) și tot urcăm, de multe ori cu zăpada până la genunchi sau chiar până la mijloc. Nici nu ne dăm seama când ajungem pe platoul vârfului. Mai avem câțiva pași și suntem la piramida de lemn la 1792 metri altitudine. Parcă e o atmosferă polară, nu alta. Cred că sunt -12...-13 grade! Stăm doar câteva minute și înapoi pe același drum (știți că de obicei nu fac asta, dar acum e cel mai sigur)!
Facem trei pauze foto, una pe platforma de sub vârf, alta puțin mai jos înainte să intrăm în al doilea culoar de pădure și a treia înainte să facem dreapta pe sub Piatra Singuratică spre cabană. Aici mai găsim pe câțiva din grupul mare, restul porniseră la vale. Curând vom rămâne doar noi în cabană și va coborî și cabanierul. Rămâne cabana a noastră...
Ne ocupăm de foc și de masă. Avem nevoie de lemn și de căldură peste noapte, așa că tăiem destule lemne...
Suntem doar noi doi și, cum nu avem program fix, ne hotărâm să mai stăm și noaptea asta aici, la cabană. Vremea nu e prea încurajatoare și propun doar o mică plimbare de câteva ore până în punctul ”La Pândă” și la Moara Dracului. Teoretic e un circuit marcat cu CA ce merge până sub abrupturile Hășmașului Mic. Nu mergem pe prima potecă aflată la 5 minute mai jos de cabană, ci o căutăm pe a doua undeva între izvor și poteca ce merge pe marginea pârâului (BA de la început). După vreo jumătate de oră de căutări o găsim și e slab marcată. Suficient cât să o vedem și să urcăm pe piciorul de munte spre intersecția cu poteca cealaltă, clară. De aici mai urcăm puțin, urmăm poteca la dreapta și dăm de o alunecare de teren. Ar părea ceva la dreapta pe sub alunecare și nu vrem să credem asta.
Așa că urcăm la stânga pe lângă alunecare și apoi tot prin pădure. Nu găsim nimic. Oricum dacă ne plictisim, ne întoarcem. Avem ”casa” aproape! După vreo 10 minute după ce se termină alunecarea de teren ieșim la lumină (adică afară din pădure). Suntem pe grohotișul numit Moara Dracului. Deasupra noastră în stânga urcă pereții Hășmașului Mic. Cică pe aici ar fi și ceva trasee de cățărat... Noi facem cumva dreapta tăind panta. Înainte testasem zăpada și nu e pericol de avalanșă. Se văd uneori pietrele din grohotiș și știm cum să ne oprim (cu bețele). Sap fiecare urmă (noi tot mergem pe sub perete, pe la mijlocul pantei, spre sud) cu grijă și e destul de obositor. Mai ales că am 90 de kilograme de tras, nu 50 ca Denisa :D! Sunt câțiva pași pe lângă stânci ce necesită ceva atenție, tot mai facem pauze foto și ne oprim când vedem că nu mai avem unde înainta prea mult (adică undeva la trei brazi drepți, ieșiți din linia pădurii). Hotărâm întoarcerea și coborâm cu grijă la pădure (eu aleg varianta cu fața la zăpadă până la copaci, Denisa coboară cei 10-15 metri pe călcâie).
Mai coborâm puțin printre copaci și dăm de un marcaj CA. E bine, am intrat pe marcaj! La stânga e tentant să urcăm un pintem de munte după o șa. Și urcăm pe marcaje destul de abrupt până la o margine stâncoasă pe care o ocolim încă 15-20 de metri mai sus. Suntem în locul ”La pândă”. Se vede fain și panoramic de aici. Probabil de asta îi zice așa... Coborâm apoi tot la marcaje și mai jos dăm zona sălbatică a Pădurii Bete.
Vă redau povestea pădurii bete de pe un panou al parcului național Cheile Bicazului-Hășmaș.
”Odinioară, demult, aici trăia o preafrumoasă zână, pe nume Tarko, cu cele două fete ale sale, Mureș și Olt. Fetele se certau foarte des și se înfruntau pentru orice, având firi foarte diferite. Mureș era liniștită și cumpătată, iar Olt avea o fire repezită și aprigă. În acest loc minunat, pe povârnișul muntelui Ecsem, a avut loc ultima gâlceavă, dintre cele două fete, care a fost atât de cruntă încât de atunci natura păstrează amintirea și urmele confruntării. Energiile magice eliberate s-au lovit de munte și codru, provocând o alunecare de teren, o bucată de ”Pădure beată” unde până și falnicii brazi arată ca și cum ar fi chercheliți. Cearta a pornit deoarece fetele s-au înțeles să plece în lume și să-și caute tatăl surghiunit la Marea Neagră de împăratul zânelor, dar nu se puteau înțelege asupra direcției pe care să pornească la drum. Cunoscându-și fetele și certurile dintre ele, zâna, mama lor, vrând să le vină în ajutor s-a hotărât să le prefacă pe cele două surori în râuri nemuritoare deoarece credea că sub această înfățișare, ajutându-se una pe cealaltă, puteau parcurge cu mai multă siguranță drumul greu spre Marea Neagră, prin munții și codrii neprimitori sau întinsurile nesfârșite întâlnite în cale.
Dar abia părăsiseră casa părintească, chiar și sub această înfățișare, surorile au și început să se certe și să se învrăjbească. Astfel sfidând sfaturile mamei s-au despărțit. Mureșul a pornit spre nord, iar Oltul cel ambițios spre sud. Mureșul a curs lin prin câmpii și a cerut ajutorul Tisei blonde și a Dunării bătrâne pentru a ajunge la Marea Neagră. Oltul învolburat și iute s-a apucat nebunește de drum, ajungând la Turnul Roșu obosită și epuizată. Tocmai când nu știa ce să mai facă, cu sufletul întristat și era pe punctul de a renunța a auzit chemarea Mureșului venind dinspre Dunăre pe aripile vântului. Cu un ultim efort s-a dus până la sora sa, s-au îmbrățișat cu drag și unde Dunărea se împreunează cu Marea Neagră au apucat să-și vadă tatăl, dar până să-i vorbească au fost înghițite de valurile înspumate ale mării.”
Regăsim marcajele și zona de sub alunecarea de teren, coborâm la intersecție și facem dreapta pe zăpada fără urme până sub cabana Piatra Singuratică.
Ne schimbăm și urmăm ritualul deja clasic: căldură, lemne în sobă, mâncare... Chiar ne bucurăm de ceva apă caldă (încălzită pe sobă) și ne permitem un câte ”un duș cald” în miez de iarnă.
Peste noapte (de fapt ca și în celelalte nopți) s-au mai pus 10-15 centimetri de zăpadă. În fiecare zi câte puțin...
Ziua 6 marți 20.03
Facem curățenie (e normal să lași un loc cel puțin la fel de curat cum l-ai găsit) în sala de mese și în cameră și, când suntem gata, încuiem, punem cheia unde stabilisem cu cabanierul și coborâm la vale. Denisa știa pe un prieten din Bălan, Milu, și vorbise cu el să ne vedem la coborâre. Am dedus amândoi că ne știm de ceva vreme, mai precis din 2012! El ne sugerase să coborâm pe TR pe vâlcel și să ne vedem la drum jos. A avut niște accidente și conduce cu destulă greutate (momentan!) mașina.
Așa că noi pornim la vale mai întâi pe marcaj comun BA și TR și apoi pe TR tot la vale. Eu cu colțarii merg ceva mai repede, Denisa mai încet și cu grijă nițel mai în spate. Nu e bai, din când în când regrupăm. Culoarul de pădure e foarte fain și ne scoate într-o poiană cu câteva colibe. Milu ne spusese că putem coborî de aici direct la vale și eu am găsit un drumeag ce trece stânga peste firul apei și apoi coboară printre case până jos la valea Oltului. Aici ne vom întâlni cu Milu, mergem la un ceai și o poveste în centru și apoi ne duce până la gară. Avem puțin de așteptat, nu avem tren și mergem de încercăm un autostop. Avem noroc cu un microbuz care ne duce până în Gheorgheni, mergem undeva spre centru să mâncăm ceva și să ne mai luăm pentru tren și apoi fiecare are tren spre casă (de data asta eu mai devreme, Denisa la vreo oră și jumătate după mine).
Ce amintiri frumoase ne-am făcut zilele astea!
PS: Eu din greșeală resetez telefonul și pierd toate pozele. Cu bunăvoința Denisei vedeți pezele de mai sus :).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu