Solo pe Clăbucetul Taurului 17.03.2013

Colegi de tură: doar eu

Sâmbătă am treabă în Bucureşti şi mă gândesc că ar trebui măcar o zi să ajung acasă pe Munte. Sunt tare nehotărât în privinţa traseului şi nu s-a arătat nimeni interesat de vreo tură. Aşa că dimineaţă înainte să ies pe uşă, îmi fixez traseul. Gândisem eu mai demult un traseu pentru schiuri de tură (bine că nu le-am luat acum că bodogăneam ceva lipsa zăpezii în prima parte a traseului): Predeal-Susai-Clăbucet Plecare-Gârbova-Clăbucetul Taurului-Azuga. Nu s-a arătat nimeni doritor (să apară în gară la ora obişnuită de plecare 6.35 sau în tren - deşi am mers cu câţiva de la Floare de Colţ Bucuresti) şi am pornit solitar în tură. La 9.45 debarc în Predeal şi pornesc spre Cioplea. Acum hotelul vechi de la 1110m altitudine se numeşte Belvedere şi şi.a păstrat aspectul de trambulină. Pe BR urc spre Susai lăsând în stânga PA spre Piatra Mare şi mai sus CR spre acelaşi masiv. Eu acum nici măcar la Susai nu îmi propun să ajung! Pe prima bucată de traseu am fost acum foarte mulţi ani cu tatăl meu şi vroiam să îmi mai amintesc câte ceva. Cu 15 minute înainte de Susai (adică înainte să urc panta finală) sau la o aproape o oră de la plecarea din gară, schimb marcajul în CA spre Clăbucet plecare. Îmi aduceam aminte că pe aici mergi ceva timp pe culme şi apoi urci o pantă finală spre Clăbucet.

În 17 minute ies din culoarul de pădure într-o poieniţă de unde văd panta finală şi capătul staţiei de telescaun de la Clăbucet plecare. Deci nu mai e aşa cum îmi aminteam eu din copilărie: o pantă prin pădure! Acum e ditamai pârtia! În 20 de minute ajung la pârtie, dau un mesaj şi încep să urc pe pârtie pe margine. Un schior în coborâre cu băiatul lui se opreşte şi mă întreabă dacă mă poate ajuta cu ceva. "Mulţumesc, doar dau un mesaj!". Râd în sinea mea când citesc ce scrie pe panoul de avertizare: "Se sancţionează accesul pe pârtiile sau traseele de schi pentru agrement fără echipament adecvat pentru practicarea schiului şi snowboardului". Şi eu acum ce fac că nu am echipament şi trebuie să urc pe pârtie că pe aici sunt semnele?

Urc pe marginea pârtiei, mă bucură tare când văd un monitor de schi-salvamontist cu doi copilaşi după el în cristiane şi alţi câţiva schiori (foarte puţini) înainte de a ajunge în vârful pârtiei la staţia de telescaun. La telescaun era şi normal să întâlnesc şi câţiva borderi nehotărâţi dacă să coboare sau nu. Ei stau la poveşti, eu urc în viteză pe lângă ei şi cu ocazia asta aflu şi eu numele pârtiei: Cocoşul! Urc pe lângă fostul hotel Clăbucet plecare şi mai departe pe TA cobor spre Gârbova.

Când ajung la grupul de mai sus, văd că o tipă se chinuie să le facă o poză celorlalţi. Mă ofer şi fac o poză întregului grup, inclusiv unor câini jucăuşi care se gudurau pe lângă ei. Pornesc mai departe în ritm rapid fiindcă nu am de ce să stau la Gârbova. Din ultima experienţă cu oamenii de aici (răceală şi afacerism) mi-a pierit cheful de a mai opri la cabana gârbovită. Doar mângâi un căţeluş în faţa cabanei (12.07) şi pornesc susţinut spre Clăbucetul Taurului. Aud din spate pe cei din grup care îmi admiră viteza. Urc fiecare treaptă a muntelui şi nici una nu mă dezamăgeşte. vazusem că sunt mai multe!

La 12.25 ajung pe vârf. Mă uit spre Bai, totul e negură. Mă uit spre Bucegi, totul e negură. Vedeam masivele doar cu ochii minţii, căci ceaţa, norii şi ninsoarea acopereau totul. Mă uit spre Neamţului, totul e negură. Mă uit în spate spre Piatra Mare şi Postăvar, totul e negură. Ştiu că nişte prieteni sunt la Piatra Mare, îi salut în gând (aşa cum făcusem şi după Cioplea înainte de a intra pe traseul marcat ceva mai devreme) şi mă aşez pe rucsăcel să mănânc. Eu am bafta (dorită?) să am mereu deasupra o fereastră de nori şi pot vedea cum bulgării cenuşii se joacă în grabă cu fulgerele albe, cu păturile ce se dau la o parte una pe alta, cu perniţele pufoase date în lături de fraţii mai mari... Mereu sunt fascinat de jocul nerepetabil al norilor! Bag pe sub mustaţă nişte caşcaval cu ardei gras şi cu pâine, liniştesc şi o eugenie, dau câteva mesaje dragilor prieteni care sunt pe Oslea şi în alte insule "dincolo de nori" şi în 20 de minute mă gândesc că e cazul să pornesc mai departe la drum. Mai ales că sunt pe teren nou pentru mine! Văd nişte urme foarte vagi şi instinctul mă conduce pe aceeaşi direcţie ca şi până acum. Cobor rapid din vârf, trec printr-o plantaţie de fag prin care îmi fac loc spre capătul de jos al piciorului de munte. De menţionat că acum sunt în afara traseului marcat. Înainte de vârf văzusem că marcajele merg pe dreapta vârfului (vest) prin pădure. După plantaţie regăsesc marcajele care vin din pădurea din dreapta mea şi continuă pe piciorul Clăbucetului în jos spre Azuga.

După 35 de minute de la plecarea de pe vârf văd pe un fag o săgeată indicatoare spre stânga. Bună de urmat că altfel aş fi mers pe culme mai departe în jos până la DN1! În 15 minute ies la primele case şi Bucegii mi se arată în dreapta. Interesantă vreme acolo sus!

Mă opresc câteva minute pe o bordură pe strada Parcului, cobor în centru pe lângă parcul central, las Sorica în stânga şi la dreapta ajung la DN1 (14.20) şi apoi la gară. Mai am puţin de aşteptat chiar şi până la primul regio (rar m-am întors cu acesta acasă) la 15.23. Cam pe la 19.00 sunt în Bucureşti încântat că am respirat încă o dată Munte (aşa cum spune bunul meu prieten Dinu Mititeanu).

După cum vedeţi şi o zi liberă se poate transforma într-o frumuseţe atunci când eşti pe Munte sau în Natură!