Pe Dunăre la Olteniţa 10.03.2013

Pe Dunăre la Olteniţa 10.03.2013

Colegi de tură: Ilinca Alexandrescu, Adina Budică, Alina Ionela, Eugen Ivănuş, Andrei Bergheş, Mihaela, Ana (11 luni) şi Marcel Stamate, Cezar Partheniu

Săptămâna trecută am fost la Dunăre în dreptul cetății romane Capidava. Acum vom urca un pic până în dreptul orașelor Oltenița și Turtucaia/Tutrakan. Am vrut mai mult să venim aici pentru că este un loc în care nu am fost până acum. Și par să fie câteva obiective interesante: Muzeul de Arheologie (unde este bine reprezentată civilizația Gumelnița, una dintre cele mai vechi civilizații culturale din lume, mil V î.e.n.), Turnul de apă cu Muzeul de Artă din interiorul lui, o biserică din zid din 1855 și portul turistic. La fața locului situația e alta.

La 8.10 suntem în gara Titan Sud (mai puțin Ilinca  și Andrei care vin cu trenul următor și familia Stamate care va veni mai târziu) de unde luăm trenul spre Oltenița. Linia aparține companiei particulare Trans Feroviar Calatori și costul unei călătorii până la Oltenița este de 7 lei (prețul maxim în funcție de distanță - 60 km). În comparație cu situația liniei dinainte de privatizare, acum e foarte curat, toată lumea merge cu bilet, controlorii sunt foarte amabili. Chiar de e tren de rată, condițiile sunt ok. Se compară cumva cu trenurile locale italiene (Milano-Tirano). Pe tren scrie despre o ofertă interesantă: "Vrei să mergi cu NAȘU'? TFC îți dă ocazia!" În mai puin de două ore ajungem la Oltenița, orașul unde nașul meu a fost chirurg nilte zeci de ani. Spre centru întâlnim lângă Casa de Cultură Monumentul Eroilor oltenițeni pe mijlocul bulevardului Republicii. După giratoriul din centru în dreapta intrăm pe bulevardul pietonal Argeșului.

Îmi ies în evidență Casa Creației (sediul PNL, ARD și niște birouri medicale) și o librărie/papetărie/magazin foto "Edelweiss" (oare de ce mi-a ieșit în evidență numele ăsta?).

În capătul străzii lângă parcul Oltenița se vede Turnul de Apă (închis!). Continuăm pe bd. Tineretului (eu aș fi vrut să intru cumva și în turn) și ne oprim puțin la biserica "Înălțarea Domnului" ridicată în 1937-1939, consolidată în urma cutremurului din 1977 și resfințită în 2006. Vis-a-vis de biserică se află moara Dunărea, monument istoric construit în 1913.

Stăm câteva minute în biserică şi puţin pe o bancă din faşa bisericii.O fătucă de vreo nouă anişori stătea spăşită pe bancă. Adina intră în vorbă cu ea şi fata ne spune că a fost gonită cu surorile ei de la o altă biserică pe mitov că are râie. Nu ştiu de o fi sau n-o fi adevărat, noi n-am căpătat nimic şi sincer mi se pare josnic din partea unui om al bisericii să alunge copii bolnavi. Printre învăţămintele creştine nu e printre altele şi grija faţă de cei sărmani? Măcar că am vorbit cu fata şi nu ne-am ferit de ea şi cred că am bucurat-o puţin.

Ne întoarcem la Turnul de apă fiindcă vroiam să ajungem până la Argeş. Trecem prin parcul Olteniţa unde pe un perete vedem un citat fain: "Paginile cărţilor pe care le împrumutai de la mine îţi ungeau palma ca un câine credincios". Ieşim pe bulevardul Mărăşeşti, trecem pe lângă Aqua Park şi Parcul nou (după părerea mea cam sec şi pustiu) şi ieşim din Olteniţa pe DJ 41 până la podul arcuit care trece peste Argeş. Spre SE vedem vreo doi kimetri din Argeş şi apoi acesta face o curbă la stânga unde dispare din vizor. De-am şti că mai încolo ne vom întoarce pe aici... Vedem că s- înnorat puţin şi dinspre Chirnogi pare să vină şi ceva ploaie, facem 180 de grade şi revenim în oraş. Pe bulevardul Argeşului, strada Nicolae Bălcescu şi strada Pescarilor ajungem la piaţă (cu miros de mici şi bere) şi pe Republicii ajungem imediat la biserica Sf. Nicolae. În curtea bisericii vis-a-vis de o scenă foarte patriotică e o fântână unde "Omule! Stai şi te odihneşte, bea apă şi te răcoreşte!". Ne miruim şi pornim mai departe spre muyeul de arheologie aflat pe strada Argeşului la numărul 101. Muzeul a fost înfiinţat "în anul 1957 având la bază o colecţie formată din 902 piese arheologice, care a fost donată statului de către colecţionarul de antichităţi Barbu Ionescu" (informţie luată de pe panoul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului). Degeaba e programul afişat (zilnic 9.00-17.00, luni închis) că acum e închis şi nu se ştie când se va deschide.

De aici urmăm strada Argeşului până la biserica de lemn "Sf. Gheorghe". Ajungem chiar când preotul se pregăteşte să închidă biserica şi doar Adina şi Alina apucă să intre în biserică. Eu cu Eugen citim pe un panou cum e să stai "de vorbă cu Dumnezeu", ce sfaturi să dăm, cum să ne ferim de diavol şi aflăm câte ceva despre iad. Sunt informaţii interesant explicate care merită citite de oricine, religios sau nu.

Cât stăn în curtea bisericii pentru o scurtă pauză de masă, mă sună Marcel că au ajuns (el, Mihaela şi Ana) în Olteniţa. Mă sunaseră mai devreme şi le-am spus unde suntem şi că sunt mai mult decât bineveniţi. Aşa că ne prind la masă, mai stăm de vorbă şi ne bucurăm de vioiciunea Anei. Pentru nici un an cât are, merge foarte bine, e mereu zâmbăreaţă şi curioasă. Cam tot ce o atrage, bagă în gură :D! Mă sună şi Andrei că a ajuns cu Ilinca în Olteniţa şi Marcel ne propune (fiindcă e cu maşina) să ne ducă în mai multe serii până la port unde să şi facem un mic picnic. Eu merg cu Mihaela şi Ana în prima serie, Adina, Eugen şi Alina în a doua şi au mai rămas Andrei şi Ilinca. Fiindcă marcel nu îi cunoaşte, merg eu cu el cu maşina în oraş şi îi recuperăm de la Billa. Odată adunaţi cu toţii, ciugulim câte ceva şi pornim în gaşcă mare şi viteză mică spre portul turistic.

La întoarcerea spre maşină apar nişte nori care îi pun pe gânduri pe Marcel şi pe Mihaela. Grija mare îi pentru fetiţă! Aşa că se hotărăsc să meargă acasă. Alina, Eugen şi Adina vor şi ei să meargă la Bucureşti şi vom rămâne doar trei din tot grupul mai departe (că doar nu ne-om întoarce la 14.30 în Bucureşti). Pornim pe malul Dunării în ideea de a ajunge măcar până la vărsarea Argeşului în bătrânul fluviu. Mergem pe drum şi până la o bază a unei firme de construcţii (pentru materiale extrase din Dunăre) ne ajung colegii din spate cu maşina. Credea Marcel că se poate merge mai mult. Aici ne despărţim şi noi pornim pe digul cu dale de piatră. E aşa de cald că ne arde soarele la început de martie. Ajungem la un ponton betonat de unde vedem Turtucaia pe partea cealaltă şi portul vecinilor de după Dunăre. Mergem până la Argeş şi coborâm pe nişte scări la apă chiar în punctul de vărsare. Ce sentiment interesant ai când ştii de unde pleacă un râu şi ajungi unde se varsă. La un alt nivel simţeam în ianuarie când am ajuns aproape de Schwarzwald de unde vine marea Dunăre. În minte îmi sună mereu "Valurile Dunării"...

Urcăm câteva sute de metri pe Argeş pe malul stâng, trecem pe lângă un alt ponton betonat (probabil parte din proiectul de canalizare a Argeşului) şi ajungem la un pod format din două conducte groase şi câteva cabluri. Propun să trecem podul şi pe partea cealaltă să mergem pe Argeş în sus. De aici începe partea nouă şi pentru Andrei fiindcă până aici mai fusese cu altă ocazie.

Suntem pe malul drept al Argeşului în amonte de vărsare şi urcăm prin lunca Argeşului/Dunării aproape de apă pe o mare curbă a apei. În încercarea amintită mai sus de a face Argeşul navigabil, bucla e tăiată de o încercare de port, acum rămasă ca ruină sau ca un fost templu grecesc din care au rămas doar coloanele.

 Când jungla devine prea deasă, urcăm pe malul de pământ ce apără terenurile arabile dintre Argeş şi graniţă (vedem Turtucaia pe malul celălalt al Dunării) şi mergem pe drumul forestier de pe el. Trecem pe lângă cantonul silvic nr. 1 din Chirnogi, mergem spre vest paralel cu apa şi ajungem puţin înainte de podul la care fusesem mai devreme. Intru în vorbă cu un cioban din Chirnogi (mai are de dus oile vreo trie kilometri până la el în sat, îmi spune că ar trebui să mă însor şi că e norocoasă cea care mă va lua!) care îşi ducea turma acasă şi îmi spune că tocmai ce am ocolit un mare câmp de leurdă în pădurea de la malul apei. Asta e!

Pe pod ne întoarcem (după o "cursă" între mine şi Andrei de a urca panta spre piciorul podului) pe lângă parcul Olteniţa şi pe strada Argeşului spre centru. Vis-a-vis de Casa de Cultură ne oprim la un restaurant la niste cartofi prajiţi cu brânză şi o salată de crudităţi. Plecăm la timp pentru a ajunge la gară la 18.51 pentru a lua trenul înapoi spre Bucureşti. De fapt calculasem totul ca să ne întoarcem cât mai târziu în capitală!

Altă dată vom veni aici pentru Turtucaia şi poate pentru un circuit mai lung prin Bulgaria pe la Pyce (Ruse)! Ca orăşel de câmpie, Olteniţa ne-a arătat cam tot ce înseamnă obiectiv turistic. E plăcut aşa pentru o plimbare duminicală! Le mulţumesc colegilor pentru că mi-au ales încăpăţânarea de a veni într-un oraş ce nu pare să aibe multe de oferit!