Ceahlău - un colț de rai 2-3.02.2013

Ceahlău - un colț de rai 2-3.02.2013

Colegi de tură: Eva Veress, Anca Ardelean, Adela Cadar, Adriana Moca, Adriana Ioniță (Ari), Stelian Peștean (Ștelică), Ștefan Tamași (Stef), Titus Hen, Răzvan Samoilă, Rareș Pop, Cezar Partheniu

Abia întors din lungi peregrinări europene, nu mai rămăsesem cu prea multe resurse financiare. În schimb aveam un mare dor de munții noștri pe care săptămâna trecută i-am revăzut doar în trecere prin valea Prahovei. Și-mi era dor să o revăd și pe Ari... Și-mi era dor și de colegii de club... Marți Ștef vine cu o propunere pe grupul de discuții: să mergem în Ceahlău! Deocamdată sunt trei: Ștef, Adriana și Rareș care vor să meargă, se alătură Ștelică și pe rând toți cei pe care i-ați citit mai sus. Eu cred că am cel mai mult de mers (București-Bacău-Bicaz-Izvorul Muntelui). Distanța chiar contează puțin când e vorba să-ți vezi prietenii dragi! Caut variante de drum și cea mai buna opiune o găsesc cu Ari: merg cu microbuz DLS până în Bacău, stau câteva ore la Ari și împreună mergem cu trenul până în Bicaz. De aici Eva se oferă să ne ia cu mașina până la Izvorul Muntelui unde urmează să ne întâlnim cu toții.

Ziua 0 - 1.02.2013

Abia găsesc autogara DLS vineri pe seară la timp ca să mă urc în microbuz. Autogara e aproape de piața Matache și de o altă autogară bucureșteană. La 18.00 fără câteva minute ajung la autogară și la microbuz, șoferul mai așteaptă câteva minute, ne taie bilete și la drum! Urcase pe un scaun o tipă care plătise dus-întors pentru o altă prietenă care i s-a alăturat de la Obor. Le fac loc ca să poată vorbi in liniște ca fetele (să nu mai stea cu capul răsucit) și pe drum reușesc să mai ațipesc câte puțin. Pauză de drum de vreo jumătate de oră ne mai înviorează și în jurul orei anunțate (23.15) ajung în Bacău. Identificasem dinainte blocul unde stă Ari și pornesc pe jos pe bulevardul Unirii până în parcul Trandafirilor în fața statuii lui Ștefan. Conform regulilor heraldicii, calul lui Ștefan are un picior din față ridicat, semn că a murit datorită unei răni din lupta sau a fost ucis mișeleste. În fața statuii mă întâlnesc cu mereu vesela și zâmbareața Ari. Mergem acasă, mai stăm puțin la povești și cam în jurul orei 1.30 ne culcăm pentru vreo doua ore și ceva. E nevoie și de un pic de somn pentru ziua ce va urma!

Ziua 1 - 2.02.2013

Pe la 4.00 fără ceva ne trezim, mai facem ce mai facem prin casă, se face 4.10 și în 9 minute ne pleacă trenul. Ari sună la un taxi să vină lângă parc, ne urcăm în el și ajungem la gară cu două minute după plecarea trenului. Ce ne facem că e singurul tren? Hai cu taxiul mai departe până la prima gara la care putem prinde trenul. La Buhuși tocmai ce a trecut trenul pe lângă noi. Mai departe! Abia la Roznov ajungem cu 10 minute înaintea trenului. Adica jumătate din distanța de la Bacău la Bicaz cu taxiul! Cam pe la 5.15 ajungem în gară, casa de bilete deschide la 6.30 și ne urcam în tren. Mi s-a părut un program tare ciudat la casa de bilete: 6.30-10.30 si 14.30-18.30. Cu siguranță că programul e justificat de trenurile care opresc aici! În mod normal (și așa mi se pare ok) trebuia ca nașul să ne taxeze la prețul de la casa de bilete. Doar că nici măcar nu a mai intrat în compartimentul nostru. La 6.35 suntem în gara Bicaz. Cât a trecut de când am fost aici ultima dată... Îmi amintesc că acum 10 ani cam în aceeași perioadă am ajuns aici într-o gașcă de vreo 20 de prieteni și un coleg din Piatra Neamț aranjase să mergem cu un microbuz până la Izvorul Muntelui. Țineam minte alt peisaj la ieșirea din gară. În 2004 am mai fost pe aici în turul țării cu autostopul și știu că abia ce am ajuns aici undeva seara și am pus cortul pe marginea drumului. Eram doar eu cu Andrei Bergheș și abia așteptam să urcăm spre Toaca după vreo săptămână de aventuri prin nordul Moldovei. Acum suntem doar noi doi (eu și Ari) și trebuie să ghicim direcția. Nu e foarte greu fiindcă avem de mers în același sens în sus pe Bistrița până la intersecția cu Bicazul. Pornim de la gară spre vest, în câteva minute ne oprim pentru un suc la o benzinărie și apoi pe stânga recunosc locul unde am dormit cu cortul în 2004. Continuăm pe șoseaua principală, lăsăm în stânga drumul spre Cheile Bicazului și continuăm spre barajul Izvorul Muntelui. În jurul orei 7.00 vorbesc uc Eva și îmi spune că e în drum spre noi, ne întâlnim și tustrei ajungem la Izvorul Muntelui la cabană. Colegii care au venit cu Eva abia s-au trezit, mai moțăim și noi un pic și după ce se adună toata trupa (10.00), pornim pe BA pe Lutul Roșu spre Dochia.

După cum vedeți traseul educativ urcă pe Lutul Roșu și coboară pe Jgheabul cu Hotar. Panourile informative de pe parcursul traseului povestesc despre pădure și despre complexitatea ei și imediat fac legătura cu "Poveștile pădurii" din Buila. Mai dăm de gheață, mai urcăm pe zăpadă, mai facem câte o pauză de povestiri sau de cercetări pe hartă și la 12.40 ajungem la panoul care ne indică Polița cu crini. Pe aici Titus îi dusese în toamnă pe câțiva colegi de club printre care și Ștef (Titus nu e acum cu noi și va urca pe noapte mai târziu). Ari e obosită și ar vrea să mergem direct la cabană, eu îmi exprim pentru ea această dorință și cum majoritatea vrea să mergem pe Polițe, facem un ocoliș de circa o ora prin polițe. Pe placa de intrare in Polițe sunt menționate următoarele informații: altitudine 1447m, coordonate GPS N 46 57 726, E 25 57 858. Aparatul meu GPS îmi arată doar cu câteva miimi diferență! Coborâm prin pădure câteva zeci de metri pe unde știa Ștef că ar fi polițele, ne blocăm pe un picior de munte, ne întoarcem și facem la stânga (cum urcăm) pe o semi-potecă explorată de Ștelică. După câteva poieni pe curbă de nivel vedem în stânga pereții Ocolașului, în față cabana Dochia și puțin în dreapta Detunatele.

Revenim în poteca marcată, continuăm urcarea, mai facem câte o pauză mică pentru o poză și ajungem repede sub Detunate (1655m).

Urmăm poteca în stânga prin pădure, ieșim la marginea golului alpin sub capătul de sus al Cetățuii și de aici știu că mai avem 25-30 de minute până la cabană. Îmi aduc aminte ca acum 10 ani de aici am făcut vreo 40 de minute până la cabană fiindcă era zăpada extrem de mare. Chiar la ieșirea din pădure le spun colegilor cam cât am făcut atunci. Îmi pare rău acum că mi-am speriat colegii de tură cu timpul ăsta aşa de mare! Eu cu Ari rămânem un pic pe loc să punem buffurile pe faţă fiindcă bate ceva vânt de sus. Zăpada este lejeră şi urcăm fără probleme până la cabană (circa 16.00). Eva ne face o poză de grup (ea lipseşte din poză fiind autoarea ei!) şi intrăm în cabană. Primul pas pe care îl facem e să ne luăm în primire locurile în camera de 18 paturi. Ne schimbăm cu haine uscate şi coborâm în sala de mese. E ceva fum şi unora nu ne face plăcere, găsim o masă unde se simte mai puţin fumul, desfacem tot ce avem de mâncare şi întindem masa mare. Distracţia e animată de nişte "apă de Ardeal". După masă continuăm tot aici cu un joc Saboteur. Unii ştiam jocul, alţii învaţă acum! Cheful se întinde rapid în noapte şi după lăsarea întunericului. Pentru vreo oră Ari se duce să mai recupereze ceva din orele de nesomn. După ora 21.00 avem surpriza la care oarecum ne aşteptam: pe uşa cabanei intră Titus şi îl primim cu braţele deschise şi cu masa pusă. Acum îl cunosc şi eu în sfârşit deşi de pe net ne ştim de mult timp! Urcase cu maşina până mai sus de cabana Izvorul Muntelui şi de acolo pe jos. Pentru el poteca asta e ca şi acasă! Mănâncă şi el ceva şi se încălzeşte şi schimbăm jocul cu un whist la care participăm cu toţii. Nici nu simţim când ajungem la jocurile de 8 şi înapoi la cele de 1 cu cartea pe frunte! Fiecare are noroc aşa cum vin cărţile. Aproape de miezul nopţii ne retragem pe rând la somn. Trezirea e matinală pentru răsăritul de peste lacul Izvorul Muntelui.

Ziua 2 - 3.02.2013

Dimineaţă Titus e primul care iese din cabană la răsăritul soarelui (puţin înainte de ora 7.00). Ştelică e şi el harnic ca şi alţi câţiva colegi. Eu îs mai leneş şi abia la 7.30 ies în faţa cabanei. Văd de ce insistaseră colegii cu trezirea matinală! Ochii roşii ai răsăritului mi se arată şi mie şi vestesc o zi extraordinară. Ne aşteptăm să avem o vreme mai cu probleme şi de fapt va fi un vis "ca după sufletul omului".

Cum îmi e obiceiul (am fost blamat pentru asta în trecut), în câteva minute dispar fiindcă vreau să revăd un loc simplu și apropiat: schitul Dochia! Îi spun Adrianei (Ari) că vreau să mă duc un pic până la schit și vine cu mine. Coborâm spre schit admirând piramida vârfului Toaca, intrăm pentru câteva momente în schit pentru o clipă mai aproape de Dumnezeu. Și în schit și pe lângă el suntem ceva mai aproape de Absolut. Un enoriaș ne spune că slujba este în clădirea nouă și dacă vrem să păarticipăm și noi, să mergem acolo. Îi mulțumim și ne întoarcem la cabană unde unii colegi încă mai urmăreau soarele ridicându-se pe pânza albastră printre unduiri albicioase.

Mâncăm de dimineață, strângem bagajele, facem curățenie prin cameră și la 8.30 suntem în față cabanei pregatiți pentru poza de grup. Niște cuți se bagă și el în grup, ne "tragem în chip" și în câteva minute pornim la drum.

Urcăm în șaua de deasupra cabanei și mergem pe curbă de nivel pe deasupra schitului Dochia. Cine vrea poate să coboare până la schit. Valurile înghețate, jnepenii ascunși sub căciuli albe, soarele ce își face cu greu loc printre nori, cheful de mers și visele îndreptate spre toate zările pun stăpânire pe noi. La crucea de deasupra schitului facem o scurtă pauză foto pentru un strop de credință și următoarea pauză mai mare e la Piatra Înlăcrimată.

Alte câteva valuri ne poarta pe CR până în capătul de sus al Jgheabului lui Vodă unde mai facem o pauză înainte de coborârea pe versantul stâng al jgheabului. Aici era o brână care ne putea da emoții dacă era ceva gheață. Pentru asta unii din noi au avut colțarii pregătiți. Nu a fost nevoie și am trecut ușurați de zona riscantă.

Destul de matinal (doar 9.30) pentru locurile astea! Suntem în șaua de deasupra Pălăriei (1743m) unde vine brâna Ocolașului Mare. Ce fain o fost pe aici altă dată! Lăsăm rucsacii și mergem până pe pintenul de deasupra Pălăriei. Titus face aici o lecție de geografie cu poienile spre care ne îndreptăm: Schitenilor, Stănile, Văratec, Maicilor. Spre nord se văd vag îndepărtații Rodnei, Rarăul și Giumalăul. Spre vest vedem abruptul Ocolașului Mare.

Revenim la rucsaci și cu ei în spate coborăm prin pădure pe BA până în șaua de sub Pălărie. Dacă mergi pe potecă e ok și nu te afunzi, dacă mergi pe lângă potecă intri până la mijloc în zăpadă. Testat :D! Titus ne arată punctul cel mai bun de unde se vede Pălăria, fiecare se duce să o admire (și nu e pălăria vreunei domnișoare elegante depe bulevard!) și continuăm apoi pe drumul forestier care ne duce până în poiana Schitenilor unde zăpada pare să își ia zborul spre alte meleaguri. Se încălzește din ce în ce mai mult și parcă simțim o adiere de grade pozitive. Ciugulim câte puțin și vom porni mai departe pe PR prin pădure spre poiana Văratec.

În spatele nostru ne păzește Turnul lui Budu și îl lăsăm liniștit. Noi mai avem de mers! Din poiana Văratec pleacă un marcaj CA spre comuna Tasca prin Neagra. Pe stânga Titus ne arată brânele prin care anul trecut condusese câțiva colegi de club (printre care și Ștef care a prins atâta drag de Olimpul Moldovei).

Trecem prin poiana Maicilor pe la 12.30 și primim din stânga marcajul CA (care vine dintre Clăile lui Miron pe care le-am ocolit ca să evitam niște culoare riscante) și noi intrăm pe mereu doritul marcaj BR. Se încălzește, începe să plouă mărunt și nu ne mai place. Deh, asta e vremea de toamnă și de primăvară! Mofturoasă! Fiecare coboară în ritmul lui, povestim de toate (de pasiuni, de ceea ce ne liniștește, de treburi de club, de viață, de filosofie) și ajungem la 13.20 la curbele drumului auto. Mașina lui Titus e ceva mai sus pe drum, coborâm cu toții la Izvorul Muntelui și Eva se oferă să îl ducă pe Titus până sus să își recupereze mașina. Super de treabă și săritoare! Până să facă ei "operațiunea Mașina", noi ne schimbăm cu haine uscate, intrăm în cabană, Ari îi arată și îi explică lui Ștelică modul de a-și pune corect fașa la genunchi (a făcut de curând un curs în acest sens), mâncăm câte o ciorbiță ceva și e momentul să pornim spre căși. Pentru ei totul e rezolvat că nu sunt mașinile pline. Pentru mine și Ari e mai complicat. Niciodată când ai prieteni dragi lângă tine! Luăm ce mai aveam prin mașina Evei, îmi dă calendarele MA atât de așteptate, ne salutăm și mulțumim reciproc pentru tură și pornim cu Titus până în Piatra Neamț. Îi mulțumim și lui tare pentru ajutor, în autogară nu găsim o mașină spre Bacău și vom merge cu trenul la 16.03 preț de o oră și jumătate. Aici suntem acasă (casa temporară a lui Ari), mergem cu taxiul întâi la autogara massaro și ni se răspunde cu acreală că nu sunt cursele anunțate pe internet (18.30) și că oricum nici la următoarea cursă nu sunt locuri. Ca urmare a acrelii și răspunsurilor seci și nesuferite, am făcut o reclamație la OPC Bacău și am avut surpriza pozitivă să primesc răspuns că s-a luat în considerație reclamația și că se lucrează pentru remedierea problemelor. Mergem să mâncăm ceva în oraș (asta fiindcă nu mai avem timp de gătit acasă), mai trecem câteva minute pe acasă și cu un taxi ajungem la gară la trenul IC ce mă va duce spre București în timp util pentru a prinde o mașină de noapte spre casă. În București e urât și plouă li gândul mi-a rămas tot spre frumosul Ceahlău? Oare când voi mai reveni?