Colegi de tură: Ilinca Alexandrescu, Adina Budica, Cezar Partheniu
Din toamna pusesem ochii pe o stână din Bucegi. E în afara traseelor marcate și pur și simplu m-a atras. Acum, chiar cu vreme cu ceață și frig, zăpadă multă și puțini doritori, m-am hotărât să merg să văd cum se doarme în stâna de pe piciorul sudic al muntelui Diham. Din cursul săptămânii îmi anunț colegii obișnuiți de tură unde vreau să dorm în we și îmi răspund la apel Ilinca și Adina. Așa că ne dăm ca punct de întâlnire obișnuit casele de bilete din Gara de Nord sâmbătă la ora 6.00.
Ziua 1 - 9.02.2013
În acest we s-a desfășurat editia a șaptea a Cupei Mondiale de Escaladă pe Gheață. Am participat ca voluntar CAR la cele două ediții anterioare fiindcă mi-a permis programul. Cum ediția din acest an s-a desfașurat joi, vineri și sâmbătă, nu am avut cum să ajut. Dar totuși nu puteam să trec prin Bușteni fără ca măcar să îmi salut colegii oganizatori. Așa că dupa ce ne lasă trenul în gară (9.30) urcăm până la pârtie la structura de viteză. Întâlnesc dragi prieteni și colegi, admirăm puțin evoluția de antrenament a băieților și puțin din proba de concurs și încerc să mai ajut și eu câte puțin așa în trecere.
Coborâm până la barieră și de aici singurul scop e să ajungem la valea Cerbului. Găsesc o potecuță ce ne urcă până la drumul forestier pe care merge marcajul PG între Funpark-ul de langă Kalinderu spre valea Cerbului. Chiar înainte de drum e o zonă de câțiva metri cu gheață care îi dă ceva emoții Ilincăi.
Drumul forestier și pădurea sunt calm de liniștite și e o mare plăcere să mai citești câte o pagină din povestea albă a Bucegilor. În fiecare an e alta! Drumul pare să coboare spre case și tăiem pe o curbă de nivel prin pădure până deasupra Căminului Alpin. De aici pe poteca marcată coborâm până la drumul spre Gura Diham depășind insulițele albe temporare de pe micul pârâiaș ce termină poteca (11.40).
În 40 de minute de mers lejer ajungem la Gura Diham, stăm vreo 10-15 minute pentru odihnă, citesc ceva informații despre PN Bucegi de pe un nou panou și pornim la deal pe BR spre Poiana Izvoarelor. La 12.45 lăsăm în dreapta TA spre Șaua Baiului și Diham și continuăm spre Izvoare. Aveam pe GPS traseul construit cu oareșce aproximație (adică știam exact locația stânei fiindă mă așteptam să avem ceață și vizibilitate spre zero), urcăm puțin spre Izvoare și când GPS-ul ne indică spre dreapta, ieșim din potecă pe piciorul Dihamului și începem să urcăm panta de 40-45 de grade. Vreo 20 de minute urcăm susținut și apoi se mai liniștește panta.
Mereu trebuie să faci un pic de efort și să treci niște dificultăți ca să intri in atmosfera de poveste. Căci de-aici începe povestea albă! De unde puțini ajung! Culoarul alb şi îngheţat ne primeşte în cotloanele lui. Copacii cu crenguţe umplute de cristale de zăpadă se dau la o parte să ne lase să pătrundem printre ele. Parcă fiecare ramura şi val alb ne invită: "Poftiţi, poftiţi!" Mergem pe linia indicată de GPS şi de culme vreo 10 minute pentru a ieşi la lunga poiană a stânei.
Îi abia ora 14.00. Graba nu e că până la stână mai avem căteva sute de metri şi aici îi ţinta noastră de astăzi. Facem pauze repetate, înaintăm prin zăpada ce ne urcă până la genunchi, mai fac câte o poză, mai urcăm un pic, mai verific GPS-ul să ştiu că e direcţia bună... "Mai avem 150 de metri până la stână!" În 25 de minute ajungem la stână dorită. Ne bucurăm de locuri, găsim camera izolată bine, facem ceva curăţenie în hotelul nostru de 5 stele.
E devreme, ne apucăm de curăţat vatra de foc, găsim nişte lemne pe sub zăpadă, le sparg şi le punem la încălzit pe lângă, topim zăpadă ca să avem cu ce ne face de mâncare, pregătim tot ce avem de masă, ne încălzim un pic cu "apă" ardelenească, ne întindem la poveşti şi vine momentul când trebuie să ne retragem la somn. Să tot fie de ora 21.30-22.00! Sting focul cu câţiva pumni mari de zăpadă şi trecem în "dormitorul regal" unde ne pregătim sacii pentru somn. Eu sunt prima dată cu noul meu sac de iarnă Nahhany Salvamont şi îi testez calităţile. Îşi merită banii şi voi avea grijă de el să îl am cât mai mulţi ani în bune condiţii de funcţionare! Nu simt pic de frig în sac şi fetele vor trage ceva cu frigul peste noapte. Spre dimineaţă îmi spun că a fost destul de frig şi că nu au putut dormi foarte mult. Eu cu sacul nou şi cu somnul meu profund nu am simţit nimic!
Ziua 2 -10.02.2013
Pe la 7.30 pusesem telefonul să sune. Planul pentru astăzi nu e bine definit şi îl vom construi pe parcurs. Singura mea problemă (veche) e că îmi îngheţaseră bocancii. Erau de seara puşi în nişte pungi şi tot au fost atinşi de temperaturile nopţii. Poate ăsta să fie singurul of cu sacul cel nou: că nu am spaţiu să pun şi bocancii pe lângă mine. În sacul de trei anotimpuri am loc, dar iarna nu se pretează la acel sac! Ieşim din sacii călduroşi la -7...-8 grade (ceaiul lăsat aseară în cană îngheţase pe jumătate!), îmi mişc un pic bocancii, îi dezgheţ suficient cât sa pot băga picioarele în ei, mâncăm ce avem de dimineaţă, strângem totul şi facem curăţenie ca să fim bine primiţi şi altă dată. În timp ce verificam să nu mai rămână nimic în urma noastră, apar pe uşa stânei doi turişti: un buştenar cu o prietenă de-a lui. Ne spune că a făcut ceva revelioane aici şi că e tare faină stâna. Povestim un pic cât se odihnesc şi ei, aflăm ca au venit în plimbare dinspre şaua Baiului şi că vor coboră în Buşteni. Noi mai avem ceva de plimbat, ne mulţumim reciproc de întâlnire şi ei pleacă pe urmele pe care am venit noi ieri. Vorba vine urme că sunt acoperite 90% de zăpada căzută peste noapte! Mai verificăm încă o dată prin stână şi la 10.30 ieşim definitiv din adăpost şi pornim la drum în sus spre CA spre Poiana Izvoarelor.
Cam după 15 minute GPS-ul îmi arată că am ajuns la poteca marcată cu CA. O găsim în stânga după "nas" şi vom merge pe ea prin pădure şi poieni până deasupra cabanei Poiana Izvoarelor. Ne hotărâsem să mergem să o salutăm pe draga mama Oara. Câteodată marcajul mai dispare printre brazii ninşi şi îngheţaţi şi căutăm fiecare semn. Mie îmi e absolut ok pe oriunde că nu am cum să mă pierd aici acasă
La 11.40 ieşim în poiana ce urcă spre Curmătura Armăsarilor. E ceaţă şi urmăm traseul ce-mi e bine întipărit în minte. Stâlp după stâlp ajungem în Curmătură şi apoi pe aceeaşi direcţie coborâm spre pădure spre partea vestică a muntelui Diham. Cu câteva minute înainte de 12.00 intrăm în marcajul PR dintre Pichet şi Diham, cabana tinereţii mele. Din faţă vine un ditamai grupul ce mersese tot aşa să o salute pe mama Oara. Schimbăm două vorbe şi mai departe pe PR în 15 minute ieşim în lunga poiană a cabanei Diham. Pe lângă gardurile noilor cabane private (care nu ştiu cât de legale sunt construite aici, cert e că nu sunt în PN Bucegi) cobrâm la Diham unde vesela mama Oara este mereu la post (12.20).
În cabană ne întâlnim cu amicii din Clubul Munţarilor Şpriţul şi cu alţi vechi prieteni, plănuiesc cu Costi (unul din ei) o tură în martie (nu va fi să fie din diverse motive) în Vânturariţa, mai stăm la poveşti de tot felul, mâncăm câte o ciorbiţă şi câteva ceaiuri de la mama Oara şi parcă nu ne mai vine să plecăm. Îmi plac nişte versuri afişate în holul de la intrare, versuri pe care nu le mai văzusem până acum.
"Te vei căţăra degeaba
Pe pereţi abrupţi şi stânci
Sufletu-ţi va fi mai rece
Dacă seara n-ai să cânţi
Vei uita ce-nseamnă munte
Dacă nu vei şti s-asculţi
Cânt de dor şi de iubire
Noaptea printre brazi cărunţi."
Cam pe la 13.20 salutăm locul drag şi pornim la drum. Vom merge pe TG pe valea Grecului spre Azuga. Urcăm până la PR, facem stânga pe TA, TG, TR, BA spre şaua Baiului şi după 20 de minute suntem lângă antenele din şa. Prin ceaţă recunosc fiecare pas de astă toamnă, mergem pe dreapta pe sub UM şi pe sub vârful Leuca Mică, trec eu mereu în faţă să sap poteca şi pe la 12.00 revenim în linia crestei după Leuca Mică la intrarea în pădure.
Iniţial mă gândisem să coborâm pe Coama Lungă, dar zăpada e prea mare şi apare posibilitatea de a nu mai ajungem la regio în timp util. Aşa că (cu scuze colegelor dacă am părut puţin autoritar în alegerea traseului) schimbăm direcţia şi coborâm pe valea Grecului. Ţinem marcajele TG, BA pe la limita pădurii pe versantul nordic al vârfului Grecului şi ieşim la 15.30 în şaua Grecului pe viscol.
Ne lăsăm cu atenţie peste locul unde se face cornişă şi coborâm în catedrala pădurii pe partea dreaptă a văii.
La 15.55 ajungem în firul văii şi în 55 de minute cu lungi pauze parcurgem firul larg al văii Grecului până la vărsarea în Prahova. Nu avem de ce să ne grăbim fiindcă trenul este după o oră şi ceva! În câteva minute suntem în gara Azuga cu ceva foame "în glandă". Desfacem tot ce mai avem la noi, ne bucurăm împreună de merinde, ne luăm bilete şi la 15.23 trenuleţul nostru clasic porneşte spre Bucureşti. Povestim, trece timpul până în Periş unde se opreşte. Şi stă, şi stă, şi stă... După vreo 40 de minute naşul ne spune că s-au furat nişte cabluri de la stopurile de pe calea ferată şi acum dau drumul la trenuri pe rând. Ca la români! Mai stam pân'ce vine primul IR şi naşul anunţă în tot trenul nostru că "cine se grăbeşte poate să urce în trenul de la linia 2". Evident că instant s-a golit regio şi toşi ne-am inghesuit în IR de pe linia vecină. Cine nu vrea să ajungă mai repede acasă? Porneşte greu şi IR şi ne duce până la Bucureşti cu circa 20 de minute întârziere. Bine că am ajuns! În tren glumim unii cu alţii ca să mai treacă timpul!
Aşa de faine au fost aste două zile pe jos prin dragii Bucegi că parcă ar fi trecut un secol de când am plecat din Bucureşti!
Pe curând până la următoarea poveste de iarnă!
frumos - poze si povestirea ca de obicei :)
RăspundețiȘtergere