Scânteieri de iarnă în munţii Baiului 23-24.03.2013

Scânteieri de iarnă în munţii Baiului 23-24.03.2013

Colegi de tura: Adina Budică, Cezar Partheniu

Cu ceva vremuri în urmă Emil tot îmi spunea că vrea să coboare pe vreunul din picioarele sudice ce pleacă din culmea Petru-Orjogoaia. N-a fost să se concretizeze până acum şi în we ăsta mi-am pus în cap să fac o astfel de traversare a Baiului. Planul de acasă (şi pe GPS) e astfel: valea Azuga, valea Frumoasă, valea Unghia Mare, Vârful lui Petru, valea Prislop, culmea Baiul şi coborâre pe Zamora sau Urechea). Vom ţine cât de mult posibil traseul schiţat de acasă. Se anunţaseră că vin în tură Adina Budică şi Ciprian Teodorescu care a renunţat fiindcă se întorsese de curând din Asia şi nu vrea să mai doarmă la cort în condiții de iarnă pentru o perioadă. Deci rămânem noi doi în echipa din alte ture.

Ziua 1 - sâmbătă 23.03.2013

Ne întâlnim ca de obicei la ora 6.00 în Gara de Nord şi în tren mergem cu Ciprian Thomas şi Claudiu Păun (Doctoru'), vechi colegi de-ai mei de ture. Ei fac o tură pe schiuri de o zi pe valea Grecului şi coborâre pe la Gura Diham. În Azuga coborâm cu toţii (10.00) şi pornim în direcţii inverse: ei cu schiuri în stânga şi noi cu bocanci în dreapta (invers faţă de tendinţa normală!). Vom reuşi să mai vorbim abia săptămâna viitoare pe mail! Lăsăm Bucegii în spate şi mergem pe valea Azugii printre copacii de poveste cu crengile dublate de frig şi de zăpadă. Sunt doar -3 grade la intrarea în Azuga! Într-o jumătate de ora ieşim din Azuga şi după încă o oră vom părăsi valea Azugii pentru a ne îndrepta în urcare pe valea Frumoasă.

Până în dreptul foişorului mergem lejer fiindcă venise o maşină şi făcuse urmă. De aici însă (adică doar după vreo 800 de metri de la intrarea pe valea Frumoasă) avem de bătut potecă. Pătura albă ne lasă să înaintăm pas cu pas şi o potecă pare să ne ducă ceva mai bine pe versantul drept (stâng cum urcăm noi). Tot pare potecă bună şi urcăm pe ea. De fapt ne duce greşit şi ne trezim în faţă cu vâlcelul ce vine din vârful Unghia Mare. Clar, nu e bine! Hai să îl traversăm şi să coborâm cumva la valea Unghia Mare pe care trebuie noi să mergem! Traversăm capătul înclinat al văii şi prin pădure găsim nişte curbe de nivel ce ne coboară în Unghia Mare (14.20).

Pe vale înaintăm acum pe firul apei. Adina nu vrea să îşi ude prea mult bocancii şi nu intră în apă. În zăpadă se udă exact la fel şi o conving să meargă prin apă fiindcă e mai rapid. Valea urcă sub paşii noştri şi la un moment dat (15.00) firul apei se împarte în două. Pauză de masă! De aici vom merge pe piciorul care se ridică în dreapta noastră. Ne trebuie ceva energizant şi mâncând, mai scăpăm şi de greutatea din spate! Mâncăm şi în 10 minute pornim în sus. Urcuşul e susţinut şi mă ţin de el până la golul alpin (15.45, aproximativ 1450m altitudine). Mai facem o scurtă pauză să ne echipăm de vânt şi începem să urcăm panta ce atinge pelocuri 45 de grade. Nu ar fi cine ştie ce dacă vântul din dreapta nu ne-ar sufla cu putere. Abia reuşim să ne menţinem în bețe şi chiar pe Adina vântul o pune o dată la pământ! Ceaţa completează peisajul şi tare mă bucur că măcar vedem culmea pe care trebuie să urcăm. Şi de ar fi ceaţă să o tai cu cuţitul, GPS-ul îşi face treaba şi nu mă tem de rătăciri! Ajungem în şaua dintre vârful lui Petru şi Muntele lui Petru şi de aici trebuie să facem dreapta spre vârful Cazacu. Nu foarte mult, doar până în vârful Muntelui lui Petru căci de aici coborâm pe piciorul sudic al acestuia spre valea Prislop. E musai să coborâm să mai scăpăm de vremea asta păcătoasă! Piciorul sudic al muntelui lui Petru se găseşte între valea lui Petru şi valea Prislop. Pe Google Earth văzusem că în capătul ei ar trebui să fie o stână. Aici sau la o altă stână de pe piciorul Baiul plănuisem de acasă să campăm! 

Coborâşul este lejer şi în 15 minute suntem în curtea stânei. Adina ar vrea să punem cortul în stână. Nu e nici un loc ok pentru montat cortul în stână şi cel mai bun loc protejat de vânt este fix în faţa stânei. Pe rând tentele cortului formează căsuţa în care vom dormi peste noapte. Acum folosesc pentru prima dată ţăruşii de iarnă cumpăraţi anul trecut după tura în care cortul o luase dimineaţă la vale purtat de vânt (doar puţin mai sus de aici sub vârful Baiul Mare). Cred că sunt -8...-9 grade şi simţim la degete frigul. Ne schimbăm cu haine curate, ne băgăm în saci să-i încălzim şi facem de mâncare cald să mai pierdem din frig. Se întunecă repede şi pe la 20.00 ne băgăm la somn. Ne-a obosit ceva vântul! Adina doarme cu întreruperi datorită frigului şi eu nu am probleme în sacul de iarnă. De câteva ori îşi face loc înghesuindu-se în mine să se încălzească.

Ziua 2 - duminică 24.03.2013

Ora 7! Bună dimineața! Este foarte faină astă dimineață cu aproape -10 grade in termometre! Simțim frigul și în cort, nu numai afară! E ceva gheață pe interiorul cortului, curăț un pic ca să nu ne udăm sacii prea tare, mai moțăim puțin în saci, mâncăm câte ceva parțial înghețat, ieșim din cort și strângem toate sarsanalele băgând din când în când minile în buzunare sau în mănuși să ne încălzim. Îi așa de rece că după fiecare fermoar de la parazăpadă trebuie să îmi încălzesc minile să nu îngheț! La 8.30 suntem gata de drum.

Urmăm ruta stabilită și coborâm spre valea Prislop. Trebuie să ne găsim drumul fiindcă pe Google Map apar doar arbuști deși. Văd o linie descoperită ce se tot duce în jos spre vale. Hai pe aici că zăpada mare și frumoasă ne lasă să mergem tot în jos1 Ajungem la un fir de pârâu, ne furișăm printre pini mici și deși și până la urmă coborm pe firul apei. Adina iarăși nu prea vrea să-și ude bocancii de iarnă :D! Cobor la firul pârâiașului și pe el în jos pe sub niște copaci dărâmați și, cu grijă la plăpumile groase de zăpadă înșelătoare, ajungem la valea largă a Prislopului.

Dinainte de vale ochisem piciorul împădurit al Baiului pe care trebuie să urcăm. Chiar de la început din vale văzusem o pantă ce părea mai lejeră. Și începe cu o treaptă de aproape doi metri direct de la apă înclinată cam la 45 de grade! Urcăm ușor treapta, apoi în stânga printre copaci găsesc culoare prin care putem avansa, panta se domolește și revine repede la înclinația de mai înainte, fac trepte cât mai adânci în zăpadă/gheață afundându-mă ba până la glezne, ba până la mijloc. Nu mă las fiindcă știu că ne descurcăm amândoi pe astfel de pante! Intrăm printre copaci și aici începe și mai frumos: chiar printre copaci e aproape luciu de gheață! Noroc că s-a mai încălzit și pot săpa trepte cât să intru cu jumătate de talpă. Adina trece la un moment dat pe lângă mine: "Dar sapi trepte nu jucărie!" "Mai bine mai încet și sigur decât la echilibru instabil!" Ieșim la golul alpin la 10.45 după o oră și jumătate de înfruntat gheața înclinată (suntem la circa 1500 de metri altitudine).

De aici începe o parte foarte faină a turei. În dreapta mereu vedem culmea Petru-Orjogoaia, puțin mai în spate vedem creasta Neamțului, chiar mai în spate se arată Ciucașul, în față-dreapta e piciorul vestic al Cazacului... Așa mult îmi place aici pe culme că nici nu îmi dau seama când câtig altitudine. Norii par să iasă din creastă exact din vârful ei ca un buchet de flori dintr-o glastră... Valurile vântului se aranjează paralel pe drumul nostru... Cornișele se tot lasă pe partea nordică a crestei și îmi dau prilejul să îi arăt Adinei cum se merge iarna pe creasta cornișei (de altfel urmăm și pașii unor animăluțe ce simt mai bine cum să meargă pe cornișe)...

La miez de zi suntem pe vârful Baiul Mic la 1834 metri deasupra nivelului marei!

Facem pauză de masă fiindcă e tare soare și frumos. Bucegii au un brâu de nori la mijloc și ne bucură prin întâlnirea "face to face"!
Ne urnim după vreo 20 de minute, tăiem cornișa de sub noi și coborâm spre șaua Băiuțul pentru a urca mai apoi spre vârful cu același nume ce se ridică în fața noastră. Adina ar fi vrut să coborâm pe drumul de mașina pe la toate stânele fiindcă e mai puțină zăpadă! Așa de fapt vom vedea mai multe și mai frumoase locuri pe muchia Zamora!

La ora 13.00 lăsăm creasta în pace și căutăm coborârea fix pe linia crestei Zamora. Se vedea frumos de pe Baiul Mic, dar nu mă așteptam să fie chiar așa de frumos1 De pe culme vedem de deasupra imensa stână în grajdul căreia oile așteaptă să fie lăsate să pască prin jur. Chiar de sus din culme găsim o urmă de drum de mașină care ne coboară pe după ultima stână și intră în pădure.

Îmi aduc aminte pe drum de tura în care încercasem să ajungem aici cu schiuri fără foci și coborâm în serpentine (era tare interesant pe schiuri altă dată) până la un fost canton de observație și apoi la dreapta până ce ajungem deasupra Zamorei și a castelului Cantacuzino. De remarcat că de când am intrat în pădure ne-au însoțit niște marcaje CR! Înainte de a ajunge la primele case trecem pe sub Escapade Adventure Park, un parc de distracții suspendat și bine ascuns între copaci. Pe partea cealaltă a văii Bucegii sunt ascunși pe jumătate sub brâul ce-l văzusem mai devreme!

La 16.00 suntem în gară și mâncăm ceva până să ne vină trenul regio 3008 spre casă (17.38). Personalul merge ca melcul și suntem obișnuiți cu asta. Trecem de Ploiești cu întârziere și în Periș se oprește. Și stă, și stă! După vreo 40 de minute de așteptat nașii trec prin tot trenul și anunță că dacă cineva "se grăbește, poate urca în trenul ce vine la linia 2"! Evident că trei sferturi din tren au făcut asta și ca urmare în IR 1622 de la Cluj erau de cel puțin două ori mai mulți oameni în tren decât ar fi normal! Motivul întârzierilor ar fi cablurile furate de la stopurile CFR! Aproape de ora 22.00 ajungem în București mulțumiți de tură și cu spor pentru o nouă săptămână de "rezistență" în oraș.

În cea mai mare parte a traseului nu am avut semnal și m-am gândit la voi care ați fost sau nu (încă) prin liniștiții și totuși solicitanții munți ai Baiului. Câte mai sunt de cercetat pe aici!