Bucegi 29-30.09.2012

Bucegi 29-30.09.2012

Colegi de tura: Ilinca Alexandrescu, Ioana Hagiescu, Adriana Gheorghe, Andrei Berghes, Cezar Partheniu

Pentru acest ultim sfarsit de septembrie mi-am propus sa ajung pe ultimele trasee marcate cu plecare din culoarul Rucar-Bran: valea Bangaleasca si culmea Strungulita-Bucsa-Curmatura Fiarelor-Fundatica. Traseul asta este una din propunerile pe care le fac colegilor care vor sa vina in tura. Ioana elimina alte variante/propuneri fiindca se ofera sa vina cu masina. Altfel nu este imposibil, ci doar mai greu sa ajungi din Bucuresti in zona asta, sa mergi si pe trasee lungi si sa ai timp si de drum in doar doua zile! Initial Ilinca si Ioana imi spun ca vin cu mine, fapt ce ma bucura enorm. La anuntul meu pe facebook imi raspunde imediat si Andrei Berghes, vechi coleg si prieten de drumetie cu prietena lui Adriana. Asa ca echipa pentru o masina este completa! Avem toti rucsaci maricei si facem ce facem ca sa incapa totul in masina. Cu lectiile facute (surse de apa, loc de dormit, posibilitati de retragere etc) stabilim sa ne intalnim matinal si sa pornim spre "casa".

Ziua 1 - sambata 29.09.2012

La 6.30 ne intalnim la Dristor (Ioana, Andrei, Adriana si cu mine), o luam pe Ilinca de acasa, trecem prin Pantelimon ca sa isi recupereze Ioana un polar de la parintii ei si pe autostrada A3 ajungem rapid la Ploiesti, apoi Sinaia, Busteni, Paraul Rece, Rasnov, Bran, Moeciu de Jos si Moeciu de Sus. Chiar daca suntem cu masina, distanta dintre cele doua Moeciu-ri este mare asa cum ne aduceam aminte (eu si Andrei) dintr-o tura de prin 2003-2004 cand pe 26 decembrie am ajuns de la refugiul Grind din Crai la Padina pe valea Bangaleasca pe care vom merge si acum. Si acum avem in amintiri trosnitul crengilor sub laba ursului in spatele nostru! Cam pe la 10.15 ajungem in centru si intrebam pe gazda unei pensiuni daca putem lasa masina langa gardul lor. "Lasa-ti-o chiar aici in curte pe iarba! Nu va costa nimic!" Asa da oameni! Strangem rucsacii, si colegii pornesc inainte. Eu ma uit un pic pe harta pentru orientare si recuperez repede. Asta si datorita colegilor care s-au oprit cateva minute pentru al doilea mic dejun :D!
Pana sa mergem mai departe pe CR va redau cateva versuri pentru invingatori citite pe crucea-monument din centrul localitatii:

Nu esti invins cat timp credinta

Nu ti-ai schimbat si nu ti-ai stins

Credinta iarasi te ridica

Poti fi cazut, dar nu invins!

Mergem intins vreo 4 kilometri pe asfaltul tare neplacut. Stiu bine ca pe bucatile astea de drum mai primesc (cel putin in gand) vorbe "bune", dar ce sa fac, pe aici e traseul! Dupa o ora iesim in sfarsit de pe asfalt si Adriana cu Ilinca incearca la o pensiune sa se duca la toaleta. Raspuns sec: "N-avem!" Lasa ca vine padurea! Trecem bariera si mergem pe drumul larg ce urca pe valea Bangaleasca. Dupa vreo 15 minute in stanga noastra lasam marcajul TR pe care coborasem si urcasem cu o saptamana inainte ca bonus la planul initial al turei trecute. In fata noastra incepe sa se vada, deocamdata departe, peretele vestic al Bucegilor cu muntele Grohotisu cel mai impunator.

La ora 12.00 ajungem la intersectia vailor Bucsa si Grohotisului unde se afla o veche cabana de vanatoare. Pe vreme rea poate fi folosita cu brio ca adapost. Marcajul nostru CR continua pe valea Grohotisului in fata-stanga. Pe valea Bucsa este indicata directia Bucsea-Bolboci  cu timpul 7 ore, dar nu apare nici un marcaj. Probabil din acest motiv am si neglijat culmea in planurile mele! De sus maine vom vedea ca este un marcaj triunghi rosu care parcurge culmea nordica a muntelui Bucsa. Pana la Bolboci pornind pe CR scrie ca am mai merge doar 4 ore! Urcam pe valea Grohotisului pe un drum forestier foarte prost care se termina brusc, continuam tot inainte pe fir (chiar daca un podet ne-ar indemna sa mergem la dreapta!), trecem firul apei si urcam pe toata lungimea unei poieni pline de verdeata. Stiam din tura de demult (amintita mai sus) ca aici este o cabanuta ca adapost. Dintr-o tura de prin 2009 mai stiam ca vom gasi si un foisor asemanator oarecum cu cel din Cismigiu unde canta fanfarele vara. La 13.10 trecem pe langa foisor si urcam prin poiana 10 minute pana ce dam de baza vaii Pravalelor. Aici e izvorul unde am auzit atunci trosniturile ursului!
Trecem apa si vedem in stanga pe valea Pravalelor peretele vestic. In sfarsit ni se arata in toata frumusetea lui! Urmam poteca ce merge pe piciorul din dreapta (stanga geografica a vaii) si dupa 40 de minute de urcus sustinut iesim la golul alpin la circa 1600 de metri altitudine. In spate vedem Craiasa incetosata si in dreapta noastra Gura Strungii unde avem tinta finala pentru astazi. Urcam pe linia stalpilor o diferenta de nivel de 100 de metri si ajungem in marcajul BR care vine din Simon pe Plaiul lui Lom. Chiar in fata noastra in sus vedem niste dungi rosii verticale pe stanci. Urca spre un valcel care ma inspira pentru o viitoare cercetare. Cercetare care va fi maine dimineata cu ocazia rasaritului! Deocamdata tinem acelasi marcaj CR, urcam cam jumatate din distanta spre Strunga si ne oprim putin la izvor. Taraitul de apa e o binecuvantare de care saptamana viitoare nu vom mai avea parte! Umplem vreo 3 sticle si i le lasam pe celelalte Ioanei sa le umple mai incolo. Ea e obosita si a hotarat sa ramana la refugiu. Vorbisem cu totii sa mai mergem pe ceva trasee pana la lasarea intunericului. Eu cu planurile mele indraznete vroiam sa coboram pe valea (Izvorul) Tatarului si sa urcam pe Memorial. Bine ca nu a fost cazul de Memorial ca ramaneam pe undeva pe acolo! La ora 15.00 ajungem in Gura Strungii si coboram la refugiu. Drag loc de care prinde dor si Ilinca!

Mancam de pranz pe pajistea din fata refugiului in linistea Muntelui, radem si glumim care mai de care si peste vreo ora o lasam pe Ioana sa se odihneasca si noi pornim mai departe pe traseu (16.10). Ea va cobori la un moment dat sa ia apa in sticlele lasate, va mai urca un pic spre Strungile Mici si in final ramane la refugiu sa se odihneasca. Cand vine intunericul, se ingrijoreaza putin pentru noi (pe buna dreptate!), dar nu avem cum sa o anuntam pe unde suntem fiindca lipseste semnalul GSM in zona refugiului.
Noi urcam pe Coltii Strungii pana in saua Strungulita pe curba de nivel pe care e poteca marcata cu BR. Din saua Strungulita admiram muntele Coltii Tatarului cu saua Coteanu dinaintea lui spre est si culmea Bucsa-Sfantul Ilie spre vest si apoi spre muntii Leaota (o alta tura cu aventuri cu Andrei pe vremea cand marcajele erau deficitare!).

In dreapta noastra avem muntele Tataru pe care il ocolim pe curba de nivel prin saua Coteanu pe deasupra firului serpuit al unui dintre cele mai inalte paraiase ce formeaza valea Brateiului. Exact dupa varf este un mic platou pe care un elicopter isi porneste elicea si da cateva ocoale zgomotoase muntelui.

Iesim in saua larga dintre Tataru si Deleanu si continuam pe curba de nivel pe vestul cozii muntelui Deleanu. Exact in capatul firului vaii Tatarului vedem in stanga in jos noii stalpi ai marcajului pe valea omonima. Partea proasta e ca aici nu exista stalp indicator si poti rata cu usurinta coborarea pe vale daca e vreme mai urata. Acum noi insa avem parte de soare si vreme excelenta si coboram pe linia marcajelor TG pe firul vaii si apoi pe versantul stang pana sub a doua stana.

Urc pana la stana pentru "inspectie" si ajung la concluzia ca iti trebuie ceva materiale ca sa improvizezi aici adapost. Nu vedem semnele in continuare si coboram un pic pe firul serpuit al vaii. Se strange prea mult canionul si hotarasc intoarcerea pana la ultimul semn de sub stana. Andrei vede pe delusorul din fata marcajele: "V-am spus eu ca coboram urcand!" (scuze de cacofonie). Cateva zeci de metri ne despart de zona cu ienupar si pini micuti de pe varful acestui deal. In fata gasim semnele care ne bucura. Nu si coborasul ce urmeaza! La inceput putin inclinat si prin padure si apoi cu panta mare, mult pamant si frunze alunecoase. Cine o fi avut ideea sa marcheze pe aici pesemne ca  a vrut sa faca orientare cu turistii ce vor veni. E un pic extrem pentru cei neobisnuiti cu muntele! Coboram asa cateva zeci bune de minute si abia cand vedem primii pereti de pe dreapta canionului Tatarului ne dam seama exact unde suntem: vom trece pe la pesterile pe care altadata le-am explorat  cu Andrei!

Pentru mine zona asta este "cireasa de pe tort" pentru intreaga tura! Coboram tot pe brana pe sub perete si dam de intrarile pesterilor Mica si a Ursului care sunt inchise cu grilaje pentru protectie. Eu si Andrei chiar ne bucuram ca am avut prilejul sa vedem cum arata grotele si pe interior acum ceva ani! Citez de pe panoul informativ al pesterilor: "In rezervatia naturala Cheile Tatarului la altitudinea de 1548 de metri se vad deschiderile celor doua pesteri care sunt cele mai inalte statiuni paleolitice de la noi din tara. Aici au fost descoperite urme ale prezentei umane, stramosii nostri fiind cei care le-au folosit ca adapost in perioada de retragere a gheturilor, iar in Pestera ursului au fost gasite numeroase oseminte sau chiar schelete intregi provenite de la ursul cavernelor printre care unele la surpafata ceea ce duce la presupunerea ca, acum 10.000 de ani, aici au fost ultimele adaposturi ale acestora." Mai sunt multe informatii interesante pe acest panou, si va las pe voi sa le cititi la fata locului. Noi continuam sa coboram prin padure la fel de abrupt vazand cu dezamagire cat de secat este lacul Bolboci. La un moment dat ne lasam la vale pe un grohotis, iesim pe cateva curbe prin padure si la 19.10 suntem sub barajul de protectie din partea inferioara a vaii Tatarului. Aici se termina marcajul TG si, fiind "organizator", renunt la ideea mirobolanta cu Memorialul. Vom merge pe drumul de masina pana la Padina si de aici in sus pana la refugiul Strunga. In 6 minute suntem la podul de la capatul lacului Bolboci, parcurgem Cheile Tatarului Mare, trecem pe langa Pastravarie si apoi prin cheile Coteanului, lasam in stanga vila Coteanu si baza nationala Salvamont si la ora 20.00 suntem sub cabana Padina.

Intram in cabana fiindca avem chef de o bere. Se face si de-o ciorbita si un carnacior si abia peste o ora ne urnim mai departe la lumina lunii. Incerc sa o sun pe Ioana si nu are semnal. Aproape ca nici nu aprindem frontalele pana la refugiu. Urcam pe marcaje si eu voi face doua mici iesiri pana la stana mare si pana la adapostul pentru animale de mai sus. Inca nu au plecat ciobanii de la stana si peste cateva zile isi vor parasi locul de peste vara pentru adapostul calduros din sat. Ei ne ajuta si cu gramada de caini care ne latra in disperare! Stiti cum e vorba: Cainele care latra, nu musca! E totusi neplacut sa auzi atatea latraturi in jurul tau! Raman eu in spate sa linistesc cainii si colegii merg mai in fata sa scape de ei. Trecem de cele doua adapatoare si pe marcaje ajungem aproape de ora 22.00 la refugiu. O trezim pe Ioana care e un pic suparata ca nu am anuntat-o ca mai intarziem. Nici nu aveam cum! Aprind primusul si mananca o supa in timp ce noi ne pregatim pentru somn. Undeva dupa ora 23.00 punem geana pe geana cu bucuria unei zile reusite si imi propun cu Andrei sa ne trezim pentru rasarit.

Ziua 2 - 30.09.2012

Pusesem telefonul sa sune la 6.30 si fix cand acesta da alarma (doar un mic tarait ca sa nu deranjeze prea mult colegele "de camera"!), eu si Andrei ne echipam de drum si plecam in plimbarea matinala. Urcam pe Strungile Mici pe muntele Grohotisu in lumina frontalelor si a farului de sus. De la orizont Stapanul Universului isi arata prezenta din ce in ce mai mult si aduce raze si pete rosii, portocalii si galbene pe negrul si apoi albastrul cerului. Mai facem cativa pasi, mai facem cateva poze! Si tot asa pana in saua dinaintea Coltilor Tapului intr-o plimbare fix pe linia peretilor, nu pe poteca!

Exact sub varful Coltii Tapului vedem un ciopor de capre care se pregateau sa sara "in gol" spre poiana Gutanu. Parca erau pur si simplu agatate de verticale! Si ele probabil au vrut sa vada rasaritul de aici :D!
 Fiindca tot ne atrasese ieri un valcel ce urca de la marcajul CR prin pereti, ce-ar fi sa-l incercam acum? Coboram in saua dinaintea Coltilor Tapului si vedem ca bucurie ca benzile rosii care ne starnisera ieri curiozitatea sunt si aici. Deci se poate cobori! Cred ca in viitor pe aici se va marca ceva poate si oficial drept legatura intere valea Pravalelor si muntele Coltii Tapului! Coboram pe trepte de stanca si de iarba si ne minunam cat de usoara e poteca printre zidurile vestice! Ajungem chiar deasupra crucii rosii si pe curba de nivel putin mai sus decat poteca marcata ajungem la izvor si apoi in Gura Strungii (8.20). Frumoasa inviorare!

Ilinca ne intampina cu zambetul pe buze in usa refugiului, Ioana si Adriana s-au trezit si ies din caldurica sacilor de dormit, strangem rucsacii, facem curatenie si iesim afara pentru masa de dimineata in bataia razelor lui Sorin ;)! Nu ne grabim prea mult fiindca stim ca nu avem drum foarte lung (ca timp fiindca distanta e semnificativa!). Cam pe la 10.20 facem poza de grup in fata refugiului si pornim spre Strungulita. Le propun Adrianei si lui Andrei sa urce pe Coltii Strungii fiindca panorama e mult mai frumoasa. S-au si jucat un pic pe hirnuri ca un preview la ceea ce vor vedea in Craiasa peste cateva saptamani! Ii asteptam in saua Strungulita fiindca de aici vom parasi zona principala a Bucegilor spre vest.

Deocamdata vedem doar muntii Bucsa si Dudele. Mai incolo vor aparea varfurile Piatra Alba si Sfantul Ilie (tot Bucegi) si Jugureanu si Cumparata care fac legatura cu masivul Leaota. Desi este lin, se ridica si el la 2133m si pe vreme urata poate crea mari dificultati (veteranii stiu despre ce vorbesc)!
Coboram printre curbele a ceea ce se vroia un drum auto intre zona Deleanu-Tataru si Fundata (ma doare ca a fost "taiat" muntele si sper sa ramana macar asa cum e acum!) si tinem linia crestei spre vf. Bucsa.

Ioana da ceva semne de oboseala care se dovedeste curand a fi o mare criza de bila. De asta se temea si se teme cel mai mult la turele lungi! Ne oprim pe vf. Bucsa (1848m) pentru cateva minute (cca 11.40) si vad ca in dreapta (spre nord) coboara un triunghi rosu. Ups! Asta nu era in plan! De jos (tineti minte din text) de pe valea Bucsa era doar indicator cu sageata fara marcaj pana pe vf. Bucsea (!) si apoi Bolboci. Sa nu fie cu suparare celor care au facut marcajele (Salvamont Bran, foarte muncitori oameni!): pe o sageata indicatoare in mod normal se trece capatul traseului cu marcajul respectiv, nu si unde se poate ajunge mai departe! E usor sa induci in eroare sugerand ca se urmeaza acel marcaj pana la locul final indicat pe sageata (asta in cazul in care nu exista plan de marcare/remarcare pana acolo)! Prima pauza o facem in saua Dudele care merge printre varfurile Dudele Mici (1904m) si Dudele Mari (1954m). Fiindca tot stam un pic, facem cateva poze de grup si mai admiram inca o data westwand-ul bucegean!

Ma gandesc ca e posibil ca limonada mea (zeama de lamaie diluata) sa-i fi provocat Ioanei criza de bila... simtea ea ceva ciudat de ieri deci nu e asta! Pornim mai departe si fetele sunt un pic descumpanite: eu am "pregatit" traseul si par sa nu stiu exact care e Curmatura Fiarelor unde trebuie sa ajungem! Fiecare delusor pe care trebuie sa il urcam pare o mica Golgota pentru ele! Da, recunosc ca nu m-am pregatit suficient ca sa stiu cate delusoare avem de urcat. Cand am fost acum multi ani cu Andrei nici macar nu am mai stat sa numaram dealurile. Cum nu erau marcaje, am urmat linia crestei! Asta facem si acum cand dispar semnele (pe aici nu mai sunt asa de bune si dese marcajele ca pana in Bucsa!).

Inainte de vf. Piatra Alba vedem o stana cu strunga la marginea padurii spre Valea Neagra. Deodata simtim un miros pestilentios (e corect "pestilentios" sau "pestilential"?). Pe moment nu imi dau seama ce e si privirea imi e atrasa de ceva ce pare a fi o piatra alba cu pete negre. E de fapt cadavrul unei vaci care ma forteaza sa merg inainte si sa astept colegii unde nu se mai simte mirosul! In stanga noastra (spre sud) Valea Neagra se uneste mai jos cu valea Rateiu (Ducele) ce vine din Valea Lacului si formeaza valea Brateiului pe care este in mare parte drum forestier. In dreapta inca vedem unica lama de cutit a Craiesei.

In sfarsit pot sa le dau vestea buna colegilor: de pe ultimul delusor (in treacat fie spus delusoarele astea au cam 1750-1800m altitudine) mai avem de coborat intr-o sa si apoi trecem pe sub vf. Sfantul Ilie printr-o zona incendiata spre Curmatura Fiarelor. Poate e doar impresia mea, dar Andrei mi se pare singurul nerabdator sa mergem mai departe! E exact asa cum ne stim de vreo 10 ani: mereu dornic sa mearga si sa descopere lucruri si locuri noi! Pe sub varful Sfantul Ilie trecem prin zona incendiata (nu stiu daca natural sau nu) si ma bucura ca Salvamontul (sau cine o fi fost!) a lasat bidoane cu apa sa stingi focul in cazul in care mai apare. E totusi un miros greu de arsura, mai greu decat "cimitirul" de pe muntele Cocora unde sunt defrisari recente!

Trecem rapid prin arsura si la marginea ei primesc un cadou din partea muntelui: merisoare! Sunt asa de gustoase si ma bucur de ele chiar daca Ioana imi spune ca nu e bine sa mananci chiar asa de peste tot! Coboram in Curmatura Fiarelor si facem o pauza mai mare (14.30). Ioana nu mai fusese in Leaota si acum tine neaparat macar sa puna piciorul in masiv. E cel mai simplu! Cativa pasi si gata, esti in Leaota! Curmatura Fiarelor este oficial locul in care Bucegii se despart de Leaota. Mancam cate ceva si Ioana nu mai rezista si da afara o buna parte din ce are in stomac. Ea nu a mancat prea mult, dar bila isi face de cap! Dupa o pauza de vreo jumatate de ora, la 15.15 pornim pe drum de TAF spre vf Santilia. Din Curmatura Fiarelor pentru o scurta perioada de timp vom avea marcaj dublu BR si BA (ultima vine din Leaota). Eu urmez poteca (pentru vreo 200 de metri merge mai jos de drum prin jnepenis) si pe drum ajungem in saua dinainte de vf. Santilia de unde pleaca in stanga spre vest valea Santilia si spre dreapta cativa afluenti ce formeaza mai jos valea Stancioiu. Mai trecem peste un mic varfulet impadurit si potecile se despart:  BA face stanga si coboara pe drumul de TAF spre Podu Dambovitei si BR coboara pe dreapta varfului prin padure!

Pentru inceput marcajele bune prin padure si poteca ce nu poate fi pierduta ne duce pe curba de nivel pe estul varfului Santilia si dupa vreo ora de cand am plecat din Curmatura Fiarelor dam de primul drum de TAF. Am mers destul de incet fiindca bila Ioanei nu ii da pace! Din 10 in 10 minute trebuie sa se opreasca, sa mai elimine un pic din ea si sa bea cate putin lichid. A luat la un moment dat si o pastila de bila (nefiind in domeniu spre rusinea mea nu stiu cum se numeste pastila), dar bila nu a acceptat-o deloc. Chiar daca stie de problema asta, Ioana e un pic speriata fiindca niciodata nu a mai patit-o atat de urat. O admir pentru cata vointa are sa mearga cat de repede poate! Drumul de TAF ne conduce mereu in jos pe culme, la un moment dat trecem de o statie de captare a apei si la 17.30 iesim la primele garduri ale satului Fundatica pe Sleaul Mandrului.

Facem o pauza mica pentru a gasi drumul mai departe, identific drumul principal si marcajele si vad ca de aici pleaca si un marcaj PA spre Podu Dambovitei. Nu sunt 100% sigur, dar cred ca duce prin Cheile Cheii exact in centrul Podului Dambovitei. Coboram la drumul principal unde vedem o masina fara sofer. De ar veni sa ne ajute un pic pentru Ioana! Nu gasim alta solutie decat sa mergem in stanga (vest) spre centrul satului si de acolo sa speram ca vom gasi ceva. Mergem cateva sute de metri si oprim o masina cu numar de Italia. Sunt niste localnici care ne duc pe mine si pe Ioana vreo 700-800 de metri pana la o ulita ce urca in Fundata. Vin si colegii din spate si urcam incet cei doi kilometri (in linie dreapta) pana la sosea. Cate un pic, cate un pic urcam pe ulita pana la circa 1250m altitudine intr-o sa unde pe GPS e marcat un izvor. Saua este de fapt una din marginile Fundatei si in cateva sute de metri ajungem la DN73 chiar in mijlocul Fundatei.

La sosea ma bucur sa dau de BR ce parcurge Meridionalii (sau cel putin o varianta a ei): noi venim dinspre Padina si marcajul continua spre Vf. La Om si refugiul Grind din inima Pietrei Craiului (18.40)!

Noi acum avem insa alta problema: Ioanei tot ii este rau si masina este destul de departe! Pentru Ioana solutia vine chiar de la ea: daca se intinde si sta linistita, stie ca o lasa bila. Asa ca intinde un izopren pe jos in statia de masina de langa Primarie, mananca cu totii cate ceva (multumesc mult pentru sandwich!) si eu stau la autostop! Ma oferisem sa ma duc sa iau masina din Moeciu de Sus fiindca asta era practic singura noastra sansa sa ajungem al Bucuresti. Un localnic cu caruta incearca sa ma descurajeze: "Nu te ia nimeni, nu ai nici o sansa!" De-as asculta vorbele multora in genul asta, nu as mai face mare lucru! Raman la autostop, mai incearca si Ioana (si-a mai revenit un pic) si am bafta sa opreasca un nene foarte de treaba. E din zona si merge la munca spre Sighisoara si Targu Mures in constructii pe macara. Ne luam la vorba si ii spun toata povestea noastra si in Moeciu de Jos se ofera sa ma duca pana la masina in Moeciu de Sus cu o mare rugaminte: sa ii dau ceva bani pentru plusul de benzina fiindca el si-a calcualt exact cat sa ajunga la Targu Mures. Nici o problema, doar sa schimb undeva ca nu am decat bani mari! Pana sa ajungem in Moeciu de Sus in centru, tot ma intreaba cat mai e de mers si il inteleg fiindca are drum lung de facut. Ajungem la intersectia de unde am pornit ieri, schimb niste bani la o pensiune si ii dau omului 20 de lei (a meritat din plin bunavointa si efortul!) cu multe multumiri pentru ajutorul imens! Nu stiu cum as fi ajuns altfel aici! Iau masina si in doar jumatate de ora ajung la colegii mei pe care ii luase un pic frigul (se apropie de ora 20.00). Suntem cu totii bucurosi ca am rezolvat si ca Ioana si-a revenit. De aici conduce ea pana in Bucuresti si chiar va face un efort suplimentar sa ne duca pe fiecare pana acasa. Am ajuns dupa miezul noptii in Bucuresti prin Campulung si Targoviste bucurosi ca am reusit sa ducem la bun sfarsit tot ce ne-am propus in pofida a tot ce am avut neplacut!

Multumesc mult colegilor de tura pentru intelegere (de multe ori trag de cei din grup fiindca de la inceput anunt ce vreau sa fac si presupun ca fiecare isi cunoaste capacitatea si stie in ce se baga!), cel mai mult Ioanei pentru efortul extraordinar pe care l-a facut in ciuda crizei de bila si voua pentru ca de fiecare data aveti rabdare sa cititi ce scriu eu aici!