Plimbări de o zi prin munții Baiului 12-13.07.2014

Plimbări prin munții Baiului 12-13.07.2014

Colegi de tură: Ana Maria (Hana) Brașoveanu, Cezar Partheniu

A fost un week-end fain alături de Ana Maria (Hana) Brașoveanu. Nu ne-am grăbit, am povestit de toate, am urmat traseul propus, ne-am bucurat de Munte!

Ziua 1 - sâmbătă 12.07.2014

Vineri seara mă sună Ana Maria dacă poate să vină în tură și dacă nu mă încurcă prea mult. Binențeles că poate să vină și nu mă poate încurca nimeni în ture lejere! Cu mare drag mergem! Fiindcă venim din direcții diferite, convenim să ne întâlnim la 9.00 în Predeal dacă reușește să vină cu primul autobuz. Sîmbătă dimineață foarte matinal primesc mesaj de la Ana Maria că a reușit să ia microbuzul de la Târgoviște la Brașov (stă în Hăbeni la 20 de kilometri de Târgoviște!). Foarte fain, mergme împreună pe plaiurile Baiului! Eu iau un interregio care în două ore (plecare târzie la 7.00 din București) mă duce în gara arcuită din Predeal. Plăcută întâlnire, un sandwich matinal (mâncasem ceva și acasă cum mi-i obiceiul și nu strică ceva energie în plus!) la restaurantul din gară și la drum. Traseul e cunoscut până la Susai de week-end-ul trecut. La pensiunea No. 107 de după Cioplea mă joc cu cățelul cuminte de acolo, povestim și nu simțim cum ajungem la intersecția cu CA spre Clăbucet Plecare.

Niște tipi din organizarea unui concurs ne avertizează să fim atenți la bikerii care coboară în viteză ("Ăștia sunt nebuni și intră în voi :D!") (săptămâna trecută a fost concurs de ciclism, acum de motoare!). Fără vreo întâlnire motorizată urcăm până la Susai.

Trecem prin curtea hotelului pe unde era vechea cabană și mergem spre capătul poienii Susai. În stânga coboară marcajul TR spre valea Azugii și apoi spre Lacul Roșu/Găvan. Acum nu avem treabă cu traseul ăsta! Cotim puțin la dreapta și coborâm pe poteca lui Ceaușescu (TA) până la poiană/tăietură tot povestind de una și alta. Parcă poteca e așa de simplă că ne lasă să zburăm peste ea :D!

La capătul poienii lăsăm în stânga poteca pietruită și continuăm în față pe BA. De aici începe noul și pentru mine! Poteca merge ușor pe culme, mai urcă, mai coboară și ne apropiem de golul Clăbucetului Azugii.

Pe partea dreaptă a culmii ieșim pe un drumeag mai larg cu un izvor temporar în mijloc. Îi timpul pentru o pauză de alimentare cu apă și energie (adică niște batoane energizante și o jumătate de sandwich). Cu puterile refăcute continuăm pe poteca largă și elegantă.

Nah că semnele dispar și auzim lătrături de câine. Sunt desigur câinii de la stâna de sub vârf! Nu apucăm să mai facem câțiva pași că suntem înconjurați de câini. Știm amândoi metoda salvatoare. Ne punem spate în spate și cu bețele ne ferim de câini. La gălăgia de afară iese băiatul de la stână (care are în concesiune muntele și acum are grijă de oi), liniștește câinii și ne așezăm la povești. Întreb de marcajele noi de pe aici și ne spune că doar pe culme (adică pe unde am venit noi) sunt ceva marcaje. Mai departe pe drumul vechi spre păstrăvărie nu e nici un marcaj. Îs doar ceva marcaje de la concursul de biciclete care coboară pe piciorul Cenușeroaiei. Pe aici ne va îndruma mai încolo. Ne povestește de aventurile recente cu urșii (un urs care chiar cu o seară înainte a luat o oaie din țarc și le-a împrăștiat pe celelalte), cu lupii (care mergeau pe lângă oi fără să le atace), de câini (fiecare cu rostul lui, în special de micul câine care e cel mai brav la strângerea oilor - după cât de prichindel este, nu te-ai aștepta să fie cel mai bun câine al lui!) și de singurătate (de o lună și o săptămână e singur fiindcă i-au fugit ajutoarele când era să urce cu oile la stână). Speră să meargă treburile ceva mai bine la anu' că de nu, vrea să se lase de ciobănie. Ne duce după stână să ne scape de câini, îi mulțumim și ne vedem de drum în jos. 

Mai fusesem pe aici într-o tură acum câțiva ani cu niște prieteni de la "Floare de Colț", București și știu direcția. Mergem prin poiana de sub stână până la capătul ei, coborâm prin pădure, traversăm un drum forestier plin de iarbă mare și continuăm până în firul Limbășelului. Aici ajungem pe potecă între un pârâu și apa mare (știam locul și o liniștesc pe Ana Maria că suntem pe drumul bun!). Ca să trecem apa (nu avem pod), urcăm vreo 50 de metri în amonte, arunc câteva pietre și rădăcini ca să fac cât de cât un loc de trecere și reușim să trecem fără să ne udăm. 

În drum e un TA neoficial care merge în sus spre Susai. Pe partea cealaltă a drumului căutăm vechiul drum spre Gârbova. Nici o șansă de marcaje! Coborâm pe valea Limbășelului pe lângă un observator de vânătoare și paralel cu cursul apei până la Păstrăvarie.

Știam pe unde urcă poteca pe piciorul Limbășel și căutăm ceva marcaje de aici în sus pe picior. Pe aici ar trebui să se termine traseul început mai devreme. E adevărat că de la Salvamont mi s-a spus că e marcat doar două treimi și cel mai probabil asta e bucata nemarcată! Ne întoarcem la păstrăvărie și coborâm pe valea Azugii spre Azuga spre DN și calea ferată. E așa de cald că parcă am fi la mare, nu la munte!

Ne e un pic de foame și ne oprim sub umbrela unui magazin. Ana Maria ia o pungă mare de pufuleți, eu niște mere și mergem spre gară să căutăm ceva cazare. Văzusem dimineață din tren niște numere de telefon afișate și îi spun Anei Maria că ar fi bine o cazare în zonă fiindcă de aici vom pleca mâine dimineață. Din prima ajungem la pensiunea "Casa Coca" și proprietarii sunt foarte simpatici și de treabă. Tanti Coca ne primește din prima ca pe niște prieteni și ne dă o cameră tare faină. Zici că nu e bună zona fiindcă se aud trenurile. Prin geamurile termopan nu se aude nimic și ca urmare somnul va fi mai mult decât perfect! Ieșim la o bere și luăm câte ceva de mâncare pentru dimineață de la un supermarket. Cât stăm la bere la masa din fața supermarketului, niște prieteni o recunosc pe Ana Maria și bucuria întâlnirii e mare. Cam după ora 20.00 ne întoarcem la pensiune, mai povestim câte și mai câte cu tanti Coca (foarte de treabă), mâncăm ceva de seară (din ce avem noi în sala de mese a pensiunii cu tacâmurile lor!) și pe la 21.00 începe somnul de voie (recuperare pentru noaptea trecută).

Ziua 2  -duminică 13.07.2014

Duminică dimineață ne trezim pe la 7.00 și vedem că afară plouă cu găleata. Ce facem? Ne trec niște gânduri de retragere... Ana Maria reușește să intre pe telefon pe internet și vedem (www.meteoblue.com) că undeva pe la 8.00 s-ar opri ploaia. No bine atunci! hai să mai așteptăm puțin! Și chiar așa a și fost! Mâncăm, strângem bagajele, mai vorbim cu tanti Coca și la 8.45 o salutăm și pornim la drum direct spre podul peste Azuga și apoi pe DN spre sud până la stația de unde se intră în traseul marcat cu TA pe piciorul Sorica. Din alte urcări pe aici eu știam că este u nmarcaj TA care urcă prin altă poiană. Se pare că traseul a fost modificat parțial pentru a fi mai plăcut! Rar vedem un vechi și vag marcaj bandă albastră-bandă albă-bandă roșie verticale (cum e steagul Franței)! Acum urcăm relativ lejer pe un drum de exploatare prin câteva mici poieni, trecem pe lângă un observator înalt (de unde se vede versantul estic al Bucegilor) și continuăm printr-un culoar printre copaci. E așa de liniștit și de plăcut că parcă te îndeamnă să stai, nu să mergi :D! 

Fiindcă abia s-a oprit ploaia, avem parte de zone cu ceață mistică și chiar înainte de ieșirea din pădure soarele se uită la noi cu un curcubeu în jur lăsând raze printre frunzele unui fag. Parcă e un înger venit special pentru noi! Uimitor moment! 

Iesim imediat din pădure și la golul vârfului Sorica am parte de ceea ce mi-am dorit: ceață la sol, văcuțe enigmatice și un drum lejer care ocolește varful pe dreapta! Fain se văd Bucegii de pe piciorușul ăsta de munte (scuze pentru poza noi-la, e singura poză de grup :D)!

Urcăm pe drumul proaspăt marcat cu TA uneori foarte mari, trecem de capătul de sus al pârtiei Sorica și facem o mică pauză la capătul gondolei. 

Mai departe urmăm drumul larg pe lângă antena de transmisiuni, Popasul Schiorilor și micul lac mâlos, urcăm pe sub Cazacu întâlnindu-ne cu un băiat cu două fete care vroiau să coboare tot pe Piscul Cainelui (ca și noi). E normal să intrăm în vorbă (uneori da, alteori doar pentru un salut!) și ne ghidăm unii după alții. Eu le explic pe unde trebuie să coboare și ne intersectăm din când în când. Pe la șaua Cazacu (unde vine CR de pe culmea Petru-Orjogoaia) ei o iau înainte, îi depășim între Băiuțul și Baiul Mic (se simte la ei nevoia de mâncare :D!), facem pauză după Baiul Mare și ne depășesc. Eu urc cu ei micul vârfuleț din față ca să le arăt pe unde e vârful Piscul Negru de unde trebuie să coboare la dreapta pe piciorul Câinelui. Ne bucurăm de panorama Văii Rele în dreapta noastră (vest), văd trei semne BR vechi (săptămâna viitoare deslușesc ce e cu ele - sunt printre puținele marcaje de pe vechea potecă de creastă!) și mergem după colegi. 

Îi lăsăm în față (ei nu mai merg pe vârful Piscul Cainelui, ci îl ocolesc pe un drumeag pe dreapta, vest) și pe urma lor coborâm pe culme. Am ținut neapărat să merg pe vârf pentru a putea uni ușor track-urile de săptămâna asta și de săptămâna viitoare (asta fiindcă traseul merge spre vârfurile Mierlelor, Răzoare, Doamnele și Tituleni și piciorul Florei spre Posada)!

Trecem printr-o cireadă de vaci strânsă de doi băieți, dau un Algocalmin și un Ibufen unuia dintre ei ca să îl lase durerea de măsea și la vale. Eu am de toate în trusa medicală, dar la cât de rar o folosesc, aproape că nici nu știu pentru ce e bună fiecare pastilă :D! Noroc cu Ana Maria care știe ce face fiecare pastiluță! Până să ne întâlnim cu vacile, am cules ceva cimbrișor care părea să miroasă foarte natural! Abia acasă când am desfăcut punga, am simțit mirosul de balegă. N-am mai păstrat plantele pentru ceai că cine știe ce pot ascunde!

Lângă pădurea de zadă suntem încolțiți de vreo 7-8 câini furioși și aplicăm metoda de ieri: spate în spate și cu bețele spre câini! Se liniștesc (nu definitiv) abia când vin ciobanii din pădure cu oile de îi calmează. Sunt de la aceeași stână cu cei cu vacile de mai sus! Continuăm coborârea pe culme pe plaiul lung până la primele poieni apropiate de pădure.

Dăm de vechi marcaje PA (am văzut și imediat sub vârf marcaje!) și prin poieni lungi ajungem la pădure. 

Vin cu noi două sinăience simpatice care nu au mai putut sta de căldură cu prietenii urcați cu ATVurile (ei vor să facă porumb copt!). Una din ele are un coș de picnic british foarte elegant! Coborâm toți patru povestind de toate, înainte de drumul de la fosta cabană Piscul Câinelui (acum e privată) ajungem din urmă pe cei trei de mai devreme ("Ce noroc pe el să fie cu două fete! Dar uite, Cezar e cu trei :D!), îi dau o fașă elastică uneia dintre ele care schioapătă de dureri din genunchi, trecem de intrarea de la cabană și pe drumul forestier auto coborâm în serpentine până la străzile asfaltate din Sinaia. 

Fetele ne sugerează de unde să ia Ana Maria o mașină până la intersecția de Târgoviște. Primesc înapoi fașa care a ajutat (tare mă bucur că am fost inspirat să o iau sâmbătă dimineață!), îi ghidez pe cei trei spre gară și apoi pe scări spre parc în sus (drumul clasic de acces de la gară spre stațiune) și găsim stația de bus. 

Apare un microbuz de Ploiești. Sus în el (17.40)! Ana Maria coboară în câteva minute la intersecția de Târgoviște (mulțumiri reciproce foarte rapide!) și are baftă de o mașină chiar până la ea în Hăbeni (îmi dă mesaj când ajunge așa cum am rugat-o), eu merg spre Ploiești (aici primesc mesajul colegei). Microbuzul intră prin Câmpina pe străduțe, face o pauza de 10 minute în care îmi iau o apă și niște sucuri cu pulpă și mergem mai departe până la Ploiești (18.55) la McDonald's-ul din Nord. Iau un taxi (10 minute) până la Ploiești Vest (scuzându-mă pentru cursa scurtă) și bilet la regio 3008 (clasic) până la București (19.31-20.53). Pe drum mai recuperez ceva din lectura articolelor din revista România Pitorească, seria primă din 1933. Metrou, baie fierbinte și somn de voie mulțumit de cele două zile foarte faine!  

Un scurt rezumat în cifre: 41.2 kilometri în două zile, 1790 metri urcat, 2170 metri coborât, 1895 metri altitudine maximă (1891 pe GPS), peisaje și oameni extraordinari!

RT Integrala Baiului 12-13.03.2011

RT Integrala Baiului 12-13.03.2011

Colegi de tura: Adina, Cezar

Ce sa facem noi we asta? E musai sa ne bucuram de we liber si de vremea faina. Tot venim cu idei si pana la urma se concretizeaza o tura in partea de sud a muntilor Baiului. Tinta noastra nu este fixata si stim doar ca vrem sa stam doua zile prin munti. Pana la urma va iesi o frumoasa "integrala a Baiului"!

Ziua 1 - sambata 12.03.2011

Ca de obicei intalnirea este fixata la ora 6.00 in Gara de Nord la casa de bilete. Ne luam bilete dus-intors si la 6.26 personalul nostru porneste spre draga vale a Prahovei. Cu viteza melcului, personalul ne lasa la ora 9.00 in Posada. Initial ne gandeam sa trecem pe la tanti Cornelia din Secaria (careia prietenul nostru Emil i-a facut o super reclama pentru primire si pentru bulzul ei special) si apoi sa incepem urcusul spre vf Piscul Cainelui. In acest scop ma uit cu o seara inainte de plecare pe www.maps.google.com la picioarele care coboara in capatul sudic al Baiului. Identific toate golurile alpine mai mici sau mai mari si imi formez in minte o imagine de ansamblu ale culmilor (mai tarziu imi voi spune in minte ca am trecut de "muchia in S" sau de al treilea picior mai ingust). Asa cum mi se intampla de multe ori cand merg in "necunoscut", la sfarsitul turei gasesc si o harta foarte detaliata pe internet!

Asadar din gara Posada urcam treptele de piatra care ne duc rapid in DN1 (trepte pe care coborasem din Secaria in alta tura http://cezarpart.blogspot.com/2011/02/rt-orjogoaia-secaria-15-16012011.html) si vedem spre nord un picior care urca spre gol alpin. Ne gandim ca directia e buna si ne indreptam spre el pe sosea. Dupa cateva sute de metri se face prima curba la stanga. Inainte de aceasta curba facem dreapta pe o ulita ce urca destul de accentuat in 2-3 serpentine stranse. Ulita se termina prin cateva vile nou-construite inaintea carora gasim o poteca ce coboara spre primul fir temporar de apa.

Coboram cu atentie pe gheata de pe poteca si la apa ne tot gandim pe unde am putea sa continuam, pe firul apei in sus sau direct pe versantul drept din fata noastra.
"Hai pe a doua varianta!"
Incepem sa urcam pe o panta infrunzita la circa 40 de grade. Pamantul cu frunze uscate aluneca putin de sub picioare si sper sa intru cat mai repede in arbustii de deasupra noastra. Curand ne bucuram de un culoar prin lastaris, culoar prin care putem sa urcam mult mai lejer! 15 minute de urcat ne aduc intr-o mica poienita prin care trece un forestier. Ca de obicei forestierele astea duc in sus spre zone mai mult sau mai putin ascunse cu taieri total neplacute. Mergem tot pe curbele forestierului pentru a evita pantele infrunzite. Eugen, prietenul Adinei se bucura si el alaturi de noi prin cuvintele pe care le aude prin telefon (ca o paranteza am avut semnal o buna parte din traseu). Urmele de tractor se pierd si dibuim o poteca ce ne scoate in circa 30 de minute intr-o mare poiana in care nu mai vedem nimic in sus in afara de peretii padurosi ai golului luminat de soare. O prelungire a poienii ne atrage si pornim in sus spre capatul ei. Bucuria e mare fiindca in poiana datorata defrisarilor vedem si braduti tineri marcati in varf pentru a fi vazuti si monitorizati. Dupa un palc de padure facem stanga si suntem nevoiti sa sarim gardul ce inconjura aceasta zona. Si iata-ne in golul alpin cu ochii atintiti spre inaltimi!
Urcam in pas vioi pana ajungem in varful Doamnele Tituleni de 1403m. Inseamna ca am ajuns la nivelul statiei intermediare de telecabina de la Sinaia! Ne bucuram sa vedem in zare ceea ce credeam ca e Piscul Cainelui! Dar tot urcand, ne vom da seama abia sus ca mai avem ceva de mers pana la Pisc (11.20)!
Tinem in continuare culmea ce ne duce spre NV catre varful Razoare (un punct important al S-ului de care spuneam mai devreme) si apoi spre nord catre varfurile Mierlei (1660m) si Vornicul (1627m) spre inaltul Pisc al Cainelui. Zona aceasta imi place foarte mult si este noua in "cariera" mea de om de munte;). Fiecare dintre noi are mereu bucuria de a vedea ceva nou pe langa locurile vechi si cunoscute! Imi amintesc ca de vreo trei ori (cel putin) mi-am propus sa ajung in aceasta zona sudica fata de piciorul Piscului Cainelui pe care am coborat mereu in Sinaia (pe langa cabana omonima ce este acum in regim privat si ca urmare poteca marcata a fost mutata PE LANGA curtea cabanei).
Prima noastra tinta, varful Piscul Cainelui de 1658m este atinsa cu cateva minute inainte de ora 14.00. Avem o foame cumplita in noi si in acelasi timp un dor de leneveala. Asa ca ne intindem la plaja si masa frugala asteptand doua grupuri de la clubul "Floare de Colt" Bucuresti sa treaca pe langa noi. Recunoastem cu placere prietenii cu care am venit de dimineata in tren si le uram drum bun spre Posada sau spre Comarnic (in functie de decizia "sefului" de grup).
Dupa vreo ora de odihna, ne hotaram sa pornim mai departe spre Baiul Mare. Asa ca la ora 15.00 ridicam ancora si mai aruncam cate o privire inapoi spre piciorul piscului pe care am stat. Umbrele si luminile se amesteca intr-un joc fantastic pe care il surprindem pe "pelicula".
In saua dinaintea varfului Draganu (1776m) intalnim un al treilea grup din Floare de Colt care ne spune ca a urcat pe valea Tufa si au facut o scurta incursiune pana pe varful de inaltime maxima. Incepem sa urcam si avem o surpriza intr-o caldare din stanga noastra: o fantana cu brat de lemn sta izolata in mijlocul zapezii! Pesemne ca aici a fost vreo stana ca altfel nu vad rostul acestei fantani! E prea mult sa coboram pana la ea si continuam urcusul pana pe varful Draganu (15.40). Undeva pe aici vad si singurul marcaj BR sters pe o piatra. Ma bucur fiindca astfel putem spune ca exista marcaje in creasta Baiului :D! Vedem ca zona ridicata la altitudinea cea mai mare are trei varfuri dispuse pe directia nord-sud si incolteste ideea de a pune cortul undeva in apropierea varfului Baiul Mare. Adina propune prima sa inainte de varf si eu continui sa merg mai departe:
"Stai sa ajungem acolo si vedem!"
Urcam cu sarg pe primul varf (1895m) si realizam ca de fapt al doilea este mai mare (16.00). Urcam si pe al doilea varf care se dovedeste a fi inaltimea maxima a crestei Baiului si a zilei (1908m). Facem cateva poze si stabilim sa punem cortul in prima sa pe care o vedem pana in cel de-al treilea varf. Coboram in graba in sa fiindca incepe sa se lase inserarea si Adina vrea sa ramana un pic aici sa contempleze culorile apusului pe deasupra orizontului bucegean. Eu o rog "sa ma lase" sa urc si pe al treilea varf pentru confirmarea altitudinii maxime. Las rucsacul si cu mana in buzunar ajung in 5 minute in punctul dorit (17.40). Fac cateva poze in toate directiile (spre vf Baiul Mare, spre vest pe piciorul ce coboara undeva in Poiana Tapului), spre nord catre varfurile Baiutul si Cazacu si lunga culme a Soricai (pe aici planuim sa coboram in ziua urmatoare pentru a incheia creasta "integrala" a Baiului).
In zari se intrevad Piatra Mare, Ciucasul si Siriul pierdut printre nori.
Ma intorc in 10 minute la Adina si admiram impreuna apusul de soare peste linia cenusie a "Kogayonului" de la vest.
Stabilim sa punem cortul in locul cel mai de jos din sa (ma gandesc la bunii prieteni Dinu si Marlene care au trecut in 2010 intr-o noapte undeva prin aceste locuri). Intindem "parasuta" galbena (va veti prinde putin mai incolo de ce am spus asa) si avem ghinionul sa nu se fixeze tarusii in zapada (prostia mea de a nu avea tarusi-pitoane de iarna ; mi-am promis ca imi voi cumpara cat mai curand!). Asa ca mutam cortul pana gasim un loc cat de cat ok si il instalam pana la 18.35. Izolam baza cortului cu zapada, intram in cort, ne schimbam cu haine uscate sa ne incalzim, topim zapada pentru ziua urmatoare (5 litri de apa in doar o ora si jumatate) si ne facem o supa calda si niste paste (pregatite de acasa). Cam in jurul orei 22.00 ne retragem la somn in bataia usoara a vantului.

Ziua 2 - duminica 13.03.2011

Noaptea trece destul de linistita pe langa noi si cele cateva adieri mai puternice nu se resimt in culcusul nostru cald. Asa ca soarele ne da trezirea dimineata aruncandu-si razele prin tenta galbena :). Chiar si asa nu poate fi foarte cald si motaim in sacii de dormit cam pana pe la ora 9.20 cand ne hotaram sa ne trezim! Nu e nici o graba fiindca stiam ca avem putin de mers in ziua asta (cateva ore) pana pe varful Cazacu si apoi pe muchia Sorica pe partie sau pe BA pana jos in DN in Azuga (pe unde avem o urcare recenta si stim bine traseul http://cezarpart.blogspot.com/2011/02/rt-orjogoaia-secaria-15-16012011.html).

Ne facem de lucru cu masa de dimineata (in cort cu usa larg deschisa sa primim caldura lui Sorin :D) si apoi iesim sa strangem cortul. Si aici distractia mare! Scotand toti tarusii cortului, nu imi dau seama ca nu mai e nimic care sa tina cortul pe pozitie si prima rafala de vant ne ia cortul pe sus ca un fulg si il duce la vale! Lasam balta stransul rucsacilor si pornim in alergare dupa cortul care zbura veselie mare spre valea baiul Mare! Avem mare noroc cu o platforma vreo 50 de metri mai jos si parasuta galbena se opreste aici ca altfel ne-am fi dus dupa cort pana jooooos mult la limita padurii! Il prind de un bat si urcam voiniceste inapoi langa rucsaci unde strangem cortul, terminam de facut bagajele (11.20) si pornim la drum.

Coboram din zona de maxima altitudine (cele trei varfuri despre care ati citit mai devreme) spre saua ce leaga Baiul Mare de Baiul Mic (1834m).
Desi ar fi fost interesant sa "tinem" traseul de iarna pe muchie, renuntam la idee si urmam drumul forestier ce parcurge creasta Baiului pe timp de vara (pe versantul vestic al varfului). Ne mai uitam putin in spate spre locul unde am campat si vedem ca din stanga noastra urca un grup pe muchia Zamora. La intalnirea cu ei ii anuntam ca e ceva vant sus si ne spun ca urca doar pana pe varful cel Mare si se intorc. Ne uram reciproc "drum bun" si pasii ne duc pana pe varful Baiutul (1826m).
In stanga avem tot timpul lunga muchie Zamora pe care sunt doua stane importante pentru cei care vor sa le foloseasca iarna pe post de adapost si vara pentru discutii cu "localnicii" si eventual ceva branza traditionala cu mamaliga :D. Ajungem curand in linia principala a muchiei cu lunguietul Postavar in fata noastra (cca 12.15).
Dupa muchie zarim varful Cazacu impunator in fata si muchia Sorica ce coboara lejer catre vest spre valea Prahovei (imi vin in minte cuvintele "Straiele de iarna te impodobesc/Prea frumoasa vale te iubesc" din cantecul Irinei Loghin "Valea Prahovei" http://www.trilulilu.ro/marcris90/c993bfd71a4399).
In saua dinaintea vf Cazacu (acolo unde in tura amintita mai sus am lasat in urma grupurile de "pantofari") vedem o coborare "alba" dincolo de varf. Ce-ar fi sa coboram pe acolo in loc sa mergem pe clasica Sorica?
Nu mai stam pe ganduri si iesim din marcajul turistic (sa zicem marcaj ca in multe locuri e sublim, dar lipseste cu desavarsire!) si urcam direct catre varful Cazacu din capatul muchiei Sorica. La ora 14.00 suntem la altitudinea maxima de 1753 m si vedem spendoarea muchiei Ceausoaia lungita sub patura alba la cateva zeci de metri diferenta de nivel sub noi. Facem 2-3 poze in spatele nostru si coboram in viteza la vale avand grija mereu sa admiram peisajul din ambele parti (in stanga noastra se afla valea Cazacu si in dreapta valea Frumoasei ce isi are obarsia in Muntele lui Petru).
In orientare ne ajuta urmele unor schori de tura care ne indica pe unde ar cam trebui sa coboram spre si prin padure.
Cu un aspect alpin in spatele nostru, ajungem la ora 15.00 la marginea padurii si ne orientam dupa santurile facute de "doagele de lemn" ale predecesorilor nostri.
Eh si acum nu avem decat sa tinem cristianele din zapada ce coboara din ce in ce mai abrupt prin padure. Nasul-busola imi spune ca trebuie sa iesim undeva la baza partiei Cazacu. Urmele nu tin cont de panta si de cateva ori alunecam pe radacinile descoperite de zapada. Ni se pare extrem de distractiv pana in momentul in care ajungem la capatul unui drum forestier unde urmele noastre fac stanga (probabil ca tin o curba de nivel si ajung undeva la mijlocul partiei). Asta e, renuntam la urme si pornim direct in jos pe pante mai mari sau mai mici.
Aproape de firul vaii (simtim asta prin zgomotul din ce in ce mai puternic al apei in curgerea ei permanenta) dam de un fel de forestier facut probabil de TAF-uri sau de tractoare de lemne. Bine ca zona nu e (inca) atat de golasa si putem sa coboram prin padure pana la apa Ceausoaiei (15.40)! Cum dimineata nu avusesem prea multa apa sa ne spalam pe fata, avem acum ocazia sa ne racorim obrajii inainte de cobori la baza galagioasa a partiei (inca 5 minute de aici pe langa marginea partiei). Pe marginea partiei sunt un fel de piste amenajate pe unde coboara copii pe un trenulet de cauciucuri mari legate cate trei-patru. Atmosfera asta de civilizatie-orasenisme nu prea ne place si cautam un loc unde sa stam linistiti sa mancam cate ceva si sa mai admiram ultimele peisaje. E imposibil sa mai ai liniste in "marea statiune de ski Azuga"! De la baza partiei Cazacu coboram pe asfalt pana la partia Sorica si punctul terminus al gondolei si trecem apa Azugii pe un pod metalic interesant. Intram in statiune pe sosea si urcam pe un tapsan in speranta catorva clipe de liniste. E prea multa mizerie aici si gasim o oaza de umbra (pauza de 30 de minute de relaxare a umerilor) la inceputul drumului forestier pe valea Azugii (pe unde ne-am intors nu o data din muntii Neamtului http://cezarpart.blogspot.com/2010/07/rt-pe-creasta-neamtului-24072010.html).
Cu bateriile incarcate pornim spre gara unde avem de asteptat o jumatate de ora pana la personalul 3006 ce ne va duce spre Bucuresti in circa 4 ore.

Cu multumire in suflet pentru parcurgerea impreuna cu noi a "integralei Baiului", va doresc sa aveti mereu parte de astfel de clipe minunate si curate!