RT Jåttånuten 14.06.2010
Plimbarea aceasta a fost total neprevazuta si a avut darul sa ma relaxeze mai mult decat speram. Jåttånuten este varful dealului de 138m in care se afla baza centrala NATO din Norvegia si toata Europa nordica. Imi propusesem chiar din august anul trecut sa ajung pe acest varf chiar daca nu eram sigur ca pot urca pana in padurea ce ascunde cativa pereti semiverticali.
Dupa munca intensa din ultimele saptamani pentru pregatirea lucrarii de dizertatie, am reusit astazi sa am toate materialele gata. M-am zapacit in orele de predare a lucrarii si am ajuns astazi dupa ora de inchidere. Oricum deadline-ul e pe 15.06 si nu e nici o problema. Simteam ca imi explodeaza capul dupa noptile pierdute pentru lucrare si am zis ca ma plimb un pic prin padurea de langa Ullandhaug, turnul radio-TV mentionat in tura trecuta aflat pe cel mai inalt punct din Stavanger. Asa ca la 16.00 am pornit prin padure fara tinta. Chiar daca sunt foarte multe alei pe aici (vedeti tura de pe Hinnaberget), pasi m-au purtat prin padurea virgina din mijlocul orasului. Potecile si cantecul pasarilor m-au purtat parca in alta lume diferita de agitatia, stresul si aglomeratia orasului (vorba vine, aglomeratie ca Stavanger e un oras extrem de linistit fata de multe orase de acasa, sa nu mai zic de agitata Londra despre care ati citit tot in ultima perioada). O dulceata de veverita m-a oprit pe loc si m-a facut sa zambesc la frumusetea naturii pure. Manca o aluna si cand m-am apropiat la mai puti nde 2 metri de ea, a zbughit-o in sus pe copac pana pe la vreo 20 de metri. De pe o potecuta pe alta, am iesit intr-un cartier al orasului aflat intre paduri. Cred ca nu voi uita niciodata acele case: doar cu garduri vii sau fara garduri, flori in toate curtile, case aranjate cochet, liniste aproape totala, pitici sau alte statuete simpatice prin curti, mori de vant miniaturale, lumini ornamentale... Si nu vorbesc din imaginatie, asa e pe aici!!! Vad in fata Jåttånuten si ma gandesc ca nu ar strica sa incerc sa urc pe acest varf. Strazile fara trotuare si limitate de verdeata ma duc pana la biserica si cimitirul din Jåttå. Am intrat un pic in cimitir plin de respect pentru cei care au ramas aici pentru vecie. Majoritatea trecusera in alta lume intre anii '40 si '60 si porumbeii sculptati in monumente stau la capataiul acestor oameni trecuti prin multe greutati (cel putin doua razboaie mondiale). In fine, gasesc combinatii de strazi care ma duc spre varful dorit. Ultimele case isi deschid portile si ma lasa sa inaintez. Vad sub palcul de padure de pe varf ca e un gard al unitatii militare. Imi dau seama ca nu pot ajunge in varf si caut sa merg cat mai sus. Urc pe langa o scoala de echitatie si un calut ma lasa sa il mangai putin prin gard. Mai sus o cireada de vaci negre nu ma lasa sa inaintez. Vin toate spre mine in alergare (vreo 6 vaci mari si negre). Eu ma protejez cu un gard electrificat care le opreste. Ocolesc un pic zona si mai sus gasesc o alee care ocoleste varful pe stanga. Urmez poteca pana la gardul unitatii NATO. De aici urc un pic prin padure si cu vreo 50 de metri inainte de varf, ma lovesc de un gard de 2.5 metri cu trei randuri de sarma ghimpata in partea superioara. Aici trebuie sa te opresti, Cezare! Merg in dreapta pe langa gard si urc pe un fel de forestier pana la o poarta in gard blocata cu un lacat mare cu cifru. Stiu ca mai sus nu pot ajunge (18.00), ma asez 5 minute pe o piatra si admir tot Stavangerul pazit cu strasnicie de Organizatia Atlanticului de Nord. Imi stabilesc drumul de intoarcere in linie dreapta spre Madla, zona in care locuiesc eu. Vazusem ca trebuie sa trec E39 si acolo nu stiam exact ce o sa fac acolo. Am pornit la vale pe cateva drumuri de tara si am reusit sa intru pe o alee marcata pentru plimbare. In capatul ei ies exact la locul unde fusesem oprit de vacile negre mai devreme. parasesc poteca si prin iarba pana la genunchi tin linia dreapta peste vreo 3-4 terenuri cultivate pana la autostrada E39. Gasesc o pasarela de trecere si rasuflu usurat. De aici tin linia dreapta si peste terenul cultivat (cu iarba) al ultimei case, ies la Hafrsfjord, la 100 de metri de coltul sud-estic al fiordului. E exact ce vroiam fiindca de aici pornesc pe drumul 509 pe langa fiord si trec pe langa Sverd i fjell - Swords in rock - Sabiile din stanca, monument emblematic al Stavangerului pentru victoria regelui Harald Haarfagre din 872. Sunt in Madla si cateva zeci de minute ma despart de casa. Gasesc cateva strazi care ma duc pana la ora 20.00 la caminul in care voi mai sta cateva zile pana la intoarcerea in frumoasa si batjocorita noastra tara.
Din pacate nu am deloc poze din plimbarea asta fiindca, asa cum a fost si cea cu puii de caprioara, plimbarea a fost o decizie neasteptata. Sper ca cel putin cuvintele v-au "teleportat" putin in salbaticia din centrul orasului.
Se afișează postările cu eticheta Sverd i fjell. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Sverd i fjell. Afișați toate postările
miercuri, 16 iunie 2010
duminică, 28 martie 2010
RT Gjeresberget 21.03.2010
RT Gjeresberget 21.03.2010
Dupa lunga plimbare prin Oslo si Bergen, mintea mi-a adus aminte de o padure interesanta aflata in apropiere de casa. Vazusem padurea asta cand m-am plimbat pe insula Hanøy si pe micul varf Tornefjell. Padurea mi-a parut atunci dornica de strabatut cu stancariile care se ridicau pe malul fiordului Hafrsfjord si care pe alocuri ieseau din padure in mijlocul ei.
Asa ca studiez eu harta mijloacelor de transport si aflu ca ajung in zona cu autobuzul 29, singurul de pe langa casa care pana atunci imi era total necunoscut. La 14.50 iau autobuzul care ma lasa peste 10 minute in Madlasandnes fix in locul unde imi incepe explorarea. Intru prin padurea plina de jnepeni si destul de umeda si ma strecor pe poteci spre stanga pana ce ajung la o zona folosita de boarderi si de armata pentru antrenamente.
Descopar niste poteci care ma duc cat mai spre vest spre fiord si fac o pauza de cateva minute si cateva poze inainte de peretele ce coboara aproape vertical vreo 40 de metri sub mine deasupra padurii Sandnesheia.
Ma intorc in mica sa pe care am vazut-o mai devreme si caut sa urc spre punctul cel mai inalt din zona. Pana la platoul de pe varf sunt fortat sa imi gasesc trepte intr-un perete de vreo 15 metri care pare sa-mi reteze calea. Pe platoul de varf stau doar cat sa fac cateva poze si sa admir peisajul in toate directiile. Varful se numeste Gjeresberget si are cca 95m altitudine.
Dupa un mic ocol pe la alt stalp ce marcheaza un punct de altitudine maxima, ma strecor printre jnepeni si brazi in ideea de a ajunge la casele aflate putin mai jos de mine. Chiar deasupra primei case dau de un perete de vreo 10 metri inclinat la circa 70 de grade si acesta ma obliga sa il ocolesc prin dreapta. Dupa ce ies la strada principala numita Gjeresberget dupa varful omonim, fac dreapta pana la capatul ei si apoi ma indrept pe o poteca nemarcata si extrem de clara spre alt varfulet putin mai mic. In fata mea vad primii oamenii prin acea padure - doi norvegieni care iesisera cu copilul in rucsac special pt copii - la plimbarea de duminica. Poteca clara ma duce imediat pe varf (15.45) si aici am cateva surprize faine: pe peretele sud estic vad in jos cateva pitoane ce marcheaza sfarsitul unor trasee de catarat si zona dinspre sud care ma atrage prin posibilitatea de a ma aventura pe acolo.
Fac o pauza pentru un pic de ciocolata neagra si niste apa si picioarele nu stau cuminti si coboara pe treptele acelui perete. Ma tot uit in spate sa vad pe unde sunt traseele respective. Picioarele imi urmeaza directia ochilor si gasesc o brana pe care incep sa urc. Deodata brana e taiata de o ruptura in stanca. Stiu bine ca e greu sa ma intorc pe unde am venit si gasesc alte trepte pe care revin in punctul de unde am iesit din traseu mai devreme.
Pe sub perete cobor prin padurea de jnepeni si foioase cautand tot timpul locuri in care sa pot face poze cat mai panoramice. De aici urmez poteca ce ma duce la un poligon de pregatire militara. De fapt observ ca intru intr-o unitate militara prin care e interzis accesul public doar in perioadele in care se fac exercitii, perioade marcate in varf printr-un steag rosu. Zona se numeste Madlatuva.
De aici pornesc spre malurile fiordului trecand pe sub un perete folosit de asemeni pentru antrenamente militare.
Printre stanci ma strecor pe sub perete si cobor pana la apa lina a fiordului. In urmatoarea jumatate de ora tot cobor la malul apei si urc prin catarare elementara printre gigantii impietriti. Mi-au parut extrem de interesanti peretii care par sa se arunce in mare.
Padurea Håhammaren imi indruma pasii spre zona de case aflate la mare in punctul extrem al peninsulei. Aici este curioasa asocierea intre munte si mare. De fapt pentru noi e curioasa caci pentru norvegieni e ceva obisnuit. Revin printre case spre pietre (ma atrag mereu) si urc in padure pe niste scari amenajate din lemn. Panoramele imi dispar si padurea ma conduce pana la poligonul de care va spuneam mai devreme.
Trec prin poligonul de tir acum neutilizat si observ o potecuta prin padurea din stanga. Aceasta ma duce printr-o viitoare turbarie si gasesc un izvor ascuns sub o stanca destul de mare.
Balauresc pe smocurile de iarba pe care trebuie sa "sar" pentru a nu intra in apa si ajung bucuros la o poteca protejata prin paleti. Urc pe poteca si ajung la baza varfului cu trasee de catarat. Pe langa case revin la iesirea poligonului de trageri (Stavanger skytterlag) fondat in 1861 si de aici cobor pe stradute pana la malul fiordului printre campurile cultivate cu porumb si iarba pentru animale. Pe o alee foarte placuta strabat zona de case si ajung la plaja de langa Sver i fjell (Swords in rock) monumentul dedicat unirii norvegienilor din secolul IX. Inainte de acest monument fac o poza la statuia femeii de pescar care obisnuia sa mearga in picioarele goale de acasa pana la sotul ei care era la pescuit (18.15).
Ajung la linia lui 29 si vad ca am de asteptat vreo jumatate de ora pana la urmatorul autobuz. Chiar asa sa stau atata timp pentru un kilometru si jumatate de mers pe jos? Intru pe o alee pe care o stiam de cateva luni si care ma duce pe malul unui parau fix la intersectia si la complexul din Madla langa care stau in momentul de fata (asta dupa 15 minute de mers si pozat ratustele simpatice si vestitorii primaverii).
Plimbari faine si vreme asemenea!
Dupa lunga plimbare prin Oslo si Bergen, mintea mi-a adus aminte de o padure interesanta aflata in apropiere de casa. Vazusem padurea asta cand m-am plimbat pe insula Hanøy si pe micul varf Tornefjell. Padurea mi-a parut atunci dornica de strabatut cu stancariile care se ridicau pe malul fiordului Hafrsfjord si care pe alocuri ieseau din padure in mijlocul ei.
Asa ca studiez eu harta mijloacelor de transport si aflu ca ajung in zona cu autobuzul 29, singurul de pe langa casa care pana atunci imi era total necunoscut. La 14.50 iau autobuzul care ma lasa peste 10 minute in Madlasandnes fix in locul unde imi incepe explorarea. Intru prin padurea plina de jnepeni si destul de umeda si ma strecor pe poteci spre stanga pana ce ajung la o zona folosita de boarderi si de armata pentru antrenamente.
Descopar niste poteci care ma duc cat mai spre vest spre fiord si fac o pauza de cateva minute si cateva poze inainte de peretele ce coboara aproape vertical vreo 40 de metri sub mine deasupra padurii Sandnesheia.
Ma intorc in mica sa pe care am vazut-o mai devreme si caut sa urc spre punctul cel mai inalt din zona. Pana la platoul de pe varf sunt fortat sa imi gasesc trepte intr-un perete de vreo 15 metri care pare sa-mi reteze calea. Pe platoul de varf stau doar cat sa fac cateva poze si sa admir peisajul in toate directiile. Varful se numeste Gjeresberget si are cca 95m altitudine.
Dupa un mic ocol pe la alt stalp ce marcheaza un punct de altitudine maxima, ma strecor printre jnepeni si brazi in ideea de a ajunge la casele aflate putin mai jos de mine. Chiar deasupra primei case dau de un perete de vreo 10 metri inclinat la circa 70 de grade si acesta ma obliga sa il ocolesc prin dreapta. Dupa ce ies la strada principala numita Gjeresberget dupa varful omonim, fac dreapta pana la capatul ei si apoi ma indrept pe o poteca nemarcata si extrem de clara spre alt varfulet putin mai mic. In fata mea vad primii oamenii prin acea padure - doi norvegieni care iesisera cu copilul in rucsac special pt copii - la plimbarea de duminica. Poteca clara ma duce imediat pe varf (15.45) si aici am cateva surprize faine: pe peretele sud estic vad in jos cateva pitoane ce marcheaza sfarsitul unor trasee de catarat si zona dinspre sud care ma atrage prin posibilitatea de a ma aventura pe acolo.
Fac o pauza pentru un pic de ciocolata neagra si niste apa si picioarele nu stau cuminti si coboara pe treptele acelui perete. Ma tot uit in spate sa vad pe unde sunt traseele respective. Picioarele imi urmeaza directia ochilor si gasesc o brana pe care incep sa urc. Deodata brana e taiata de o ruptura in stanca. Stiu bine ca e greu sa ma intorc pe unde am venit si gasesc alte trepte pe care revin in punctul de unde am iesit din traseu mai devreme.
Pe sub perete cobor prin padurea de jnepeni si foioase cautand tot timpul locuri in care sa pot face poze cat mai panoramice. De aici urmez poteca ce ma duce la un poligon de pregatire militara. De fapt observ ca intru intr-o unitate militara prin care e interzis accesul public doar in perioadele in care se fac exercitii, perioade marcate in varf printr-un steag rosu. Zona se numeste Madlatuva.
De aici pornesc spre malurile fiordului trecand pe sub un perete folosit de asemeni pentru antrenamente militare.
Printre stanci ma strecor pe sub perete si cobor pana la apa lina a fiordului. In urmatoarea jumatate de ora tot cobor la malul apei si urc prin catarare elementara printre gigantii impietriti. Mi-au parut extrem de interesanti peretii care par sa se arunce in mare.
Padurea Håhammaren imi indruma pasii spre zona de case aflate la mare in punctul extrem al peninsulei. Aici este curioasa asocierea intre munte si mare. De fapt pentru noi e curioasa caci pentru norvegieni e ceva obisnuit. Revin printre case spre pietre (ma atrag mereu) si urc in padure pe niste scari amenajate din lemn. Panoramele imi dispar si padurea ma conduce pana la poligonul de care va spuneam mai devreme.
Trec prin poligonul de tir acum neutilizat si observ o potecuta prin padurea din stanga. Aceasta ma duce printr-o viitoare turbarie si gasesc un izvor ascuns sub o stanca destul de mare.
Balauresc pe smocurile de iarba pe care trebuie sa "sar" pentru a nu intra in apa si ajung bucuros la o poteca protejata prin paleti. Urc pe poteca si ajung la baza varfului cu trasee de catarat. Pe langa case revin la iesirea poligonului de trageri (Stavanger skytterlag) fondat in 1861 si de aici cobor pe stradute pana la malul fiordului printre campurile cultivate cu porumb si iarba pentru animale. Pe o alee foarte placuta strabat zona de case si ajung la plaja de langa Sver i fjell (Swords in rock) monumentul dedicat unirii norvegienilor din secolul IX. Inainte de acest monument fac o poza la statuia femeii de pescar care obisnuia sa mearga in picioarele goale de acasa pana la sotul ei care era la pescuit (18.15).
Ajung la linia lui 29 si vad ca am de asteptat vreo jumatate de ora pana la urmatorul autobuz. Chiar asa sa stau atata timp pentru un kilometru si jumatate de mers pe jos? Intru pe o alee pe care o stiam de cateva luni si care ma duce pe malul unui parau fix la intersectia si la complexul din Madla langa care stau in momentul de fata (asta dupa 15 minute de mers si pozat ratustele simpatice si vestitorii primaverii).
Plimbari faine si vreme asemenea!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)