Se afișează postările cu eticheta Bucur. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Bucur. Afișați toate postările

duminică, 23 august 2026

Bucur, Radu Vodă 10.06.2026

De fiecare dată, plecând de la clinica unde fac fizioterapie, aleg un alt drum spre casă, mai direct sau mai ocolit. De fapt merg pe acolo pe unde are nevoie sufletul... Acum mă apropii de mănăstirea Radu Vodă și simt nevoia să intru. Ca de obicei, chiar dacă am ajuns de mai multe ori în același loc, de fiecare dată văd sau simt altceva. Bine, asta e un pic mai greu când mai mergi și cu alte persoane și ești concentrat să le arăți lucurile și locurile faine. Și nu poți blama dacă e optica diferită. Doar că îți dorești ca și ceilalți să vadă bucuria pe care o vezi tu. Dincolo de moaștele din biserică, înaintez pentru prima dată puțin spre altar și astfel aflu despre anii 1568-1577 de ridicare a bisericii și despre mormintele și energia lui Radu Vodă și mai ales a patriarhului Justinian Marina care îmi inspiră aceeași căldură părintească pe care am simțit-o și în patriarhul Teoctist. Pentru mine blândețea se vede în chip înainte de a auzi câteva cuvinte. La fel am simțit și în chipul papei Ioan Paul al II-lea, în vremea lui... Pozele spun mai multe, cu invitația să mergeți la mănăstirea Radu Vodă atunci când simțiți chemarea!





























Dâmbovița, Bucur, Sf.Nicolae Broșteni, Flower Fest Dr. Taberei 05.06.2026

După programul de la fizioterapie (da, nu povestesc despre asta, dar chiar mai este nevoie câteodată) îmi fac plimbarea zilnică prin apropiere. Îmi spusese zilele trecute o prietenă despre mirosul teilor de pe bd. Unirii. Deci hai pe malul Dâmboviței până la podul de la Mărășești, cu dese opriri pentru diverse unghiuri. Dacă vrei să vezi partea frumoasă, să știi că încă mai este chiar în mijlocul orașului... Vedeți mai jos biserica Bucur și localul Le Moulin din apropiere după plăcuta plimbare fix pe malul râului central din capitală. 





























După ce trec bulevardul Mărășești, în drum spre casă, mă opresc puțin la biserica Sf. Nicolae (Broșteni). Mai fusesem aici și acum caut și observ alte detalii. Doar ca idee a numelui: Sf. Nicolae amintit este cel care s-a străduit și a introdus creștinismul în Japonia!!! Și Broșteni este vechiul nume al mahalalei în care ne aflăm. Bine, acum e cartier elegant, dar acum circa un secol peste tot erau în București mahalale, cu case, ulițe și mai multă natură decât acum... Dincolo de detaliile specifice unei biserici observ o troiță de lemn legată de un subiect controversat. În apropiere a avut loc incendiul de la Colectiv și atunci se plângea lumea că Biserica nu a avut cuvânt de spus. Nu știu alte substraturi, dar troița este ridicată aici întru amintirea victimelor de la Colectiv!!! Știu, pot apărea critici, dar indiferent de ce credeau cei care au fost acolo, biserica pare să îi vadă ca pe copii ai lui Dumnezeu, așa cum ne consideră pe toți. ”Despre partea închinării, însă, Doamne, să ne ierți...” Hm, acum mă gândesc prima dată că în ”Scrisoarea III” Eminescu a încercat să surprindă esența ortodoxiei aparent acoperită într-o discuție/rugăminte între Mircea și Baiazid. Poate este de fapt o rugăciune către Însuși Dumnezeu (nu Baiazid): ”... mila Măriei Tale!”














Câteva ore pe acasă și apoi vizită la familia cu care ieșim seara în parc la Flower Fest (Drumul Taberei). Adică atunci când nu mai este atât de cald ca în timpul zilei (pentru ei).