RT Piatra Mare: Oameni prin zapada 4-5.12.2010

RT Piatra Mare: Oameni prin zapada 4-5.12.2010

Motto: "...si-am ajuns de-atata nins/niste oameni prin zapada"

Colegi de tura: Gabi Murgilas, Cezar

Ce tura superba a iesit atunci cand nu aveam nici un plan concret pentru we! Eram un pic trist fiindca vremea mohorata mi-a "stricat" placerea de a merge cu colegii din Cluj in Tara Motilor. Trebuia sa mergem pentru peisaje ce combina albul zapezii cu albastrul calm si rece al cerului. M-am bucurat nespus cand am citit dupa we ca dragii mei prieteni au fost in tura respectiva. Am cautat printre colegii de munte mai vechi ceva parteneri pentru we. Sambata se anunta vreme cu precipitatii mixte si abia duminica ninsoare (evident cu temperaturi scazute). Doar Gabi a vrut sa mearga in ambele zile de sfarsit de saptamana. Asa ca a ramas sa ne intalnim in Gara de Nord dis-de-dimineata.

Ziua 1 - sambata 4 Undrea 2010 (decembrie - inca se pastreaza amintirea sfantului Andrei)

La 5.35 ne intalnim in gara si ne luam bilete la personalul care ne duce pana in Timisul de Jos tinandu-se cu aproximatie de orele amintite in mersul trenurilor (destul de greu pentru Romania). Am ajuns doar cu 10 minute intarziere in Timisul de Jos. Aici parca suntem loviti de cuvintele unui prieten comun ("o sa va ploua toata ziua"): ploua mocaneste si ne displace total. In monom ( binom ;) ) pornim spre Dambul Morii. Eu am luat pentru siguranta pioletul si Gabi are niste bete foarte faine cu clapeta de la Black Diamond (atat de faine incat in saptamana urmatoare mi-am cumparat si eu ceva asemanator de la Mmsport). Facem o jumatate de ora pana la Dambul Morii si o mica pauza (pentru schimbare de echipament) la primul magazin de pe stanga drumului (cca 11.00). Fiindca vremea e cam neplacuta, aleg ca traseu (cu o seara inainte cu ochii pe harta) urcarea pe Familiar BR. Asa ca, fara avant prea mare, incepem sa urcam pe BR amintindu-ne de zonele neplacute din traseu (in special serpentinele ce urca pe piciorul montan deocamdata in culori triste si uscate). Simtim cum toamna ne intra umeda prin haine si cam pe la 1200 de metri altitudine trecem de pragul de zero grade (cca 12.00). Vedem acest lucru prin faptul ca ploaia se transforma in fulgi din ce in ce mai mari de zapada, semn ca vom intra in feeria iernii.

Patura alba se ingroasa incet-incet si ne bucura nespus. Asteptam de mult sa vedem Piatra Mare acoperita de "ploaia de iarna". Urcam pe BR pana ce ajungem la TA ce vine din Prapastia Ursului (12.40). De aici (unde e si una din bancutele de pe traseu), facem o serpentina la stanga si incepem sa urcam pe un larg bulevard. In 10 minute dam de stalpul indicator ce arata PA spre Pestera de Gheata si Bunloc (12.50). Noi ne continuam drumul spre cabana pe traseu clasic.

Din stanga vedem cum coboara doi montagnarzi direct prin padure. Au rucsaci mici si ne dam seama ca venisera la o tura fulger pana pe la cabana. Mai urcam inca vreo ora trecand prin poiana larga unde vine traseul BA de la Bunloc. In poiana ne intalnim cu un grup de vreo 7-8 turisti care coborau prin ceata destul de deasa. Ii salutam si ne bucuram ca avem urme pana la cabana. Imi amintesc ca intr-o tura mai veche in care am urcat pe valea Garcinului, ne-am ratacit cu 30 de metri inainte de cabana fiindca ceata ne aiurise total. La ora 13.55 trecem in stanga pe ultimul culoar de padure de sub platoul cabanei si incepem sa urcam spre cabana pe urme evidente. Cabana ni se arata in fata ochilor peste zece minute. Eu cobor pana la izvor (ii multumesc lui Dumnezeu ca inca nu e inghetat complet) si imi umplu camelbag-ul si termosul cu apa. Intram in cabana pentru un vin fiert (cabana este in renovare). In cabana niste vechi oameni de munte (probabil din SKV) tocmai terminau de mancat si se pregateau sa coboare pe Familiar pe unde si venisera. Stam vreo ora si apoi pornim mai departe verificand cele -4 grade pe termometrul exterior de la cabana. Mai urcam vreo 10 minute si ne hotaram sa ne oprim pentru noapte. Mancam cate ceva de seara si cam pe la ora 18.00 ne bagam in sacii caldurosi (Gabi are un sac nou de iarna si acum il testeaza si eu folosesc sacul vechi cu un sac interior homemade). La inceput motaim un pic pana sa adormim. Amandoi am observat un lucru: daca scoatem nasul din sac, simtit imediat frigul. Punem in saci sticlele cu apa si aparatul foto cu totul si reusim sa adormim cu o ninsoare destul de abundenta afara si cca -10 grade afara.

Ziua 2 - 5 Undrea 2010

Imi fixasem telefonul sa sune la ora 7.00 si ne-a trezit inca in intuneric. Ne cuprinde o tristete cand vedem ca gecile si pantalonii sunt burlan (cei care merg iarna stiu ce inseamna asta). Am fost inspirat sa imi pun bocancii in rucsac si nu au inghetat (am de acum ceva ani experienta din Grind II unde sireturile erau tari ca piatra dimineata si nu puteam sa le indoi la -17 grade). Inca nu suntem hotarati pe unde sa plecam fiindca peste noapte se adaugasera inca 15-20 de centimetri de zapada pufoasa. Ne incalzim niste ceai si mancam de dimineata fara o viteza prea mare. Asteptam sa se mai lumineze un pic si abia pe la 8.40 suntem gata de drum. Revenim in drumul clasic care urca spre varf si facem o pauza de orientare. Avem doua variante: mergem inainte pe traseul propus sau ne intoarcem pe unde am venit. Pentru Gabi zapada e putin cam mare si asta e motivul variantei de intoarcere. Ma ofer sa sap poteca si ii zic sa urcam pana la semnul unde se separa TA pe sub Piatra Scrisa. Vedem cum e acolo zapada si luam hotararea definitiva. In 10 minute suntem la stalp si avem o scurta pauza de orientare.
Zapada pare ok si pornim mai departe pe sub Piatra Scrisa pe TA. Nu mai facusem niciodata traseul si stiam de pe harta ca merge pe o aproximativa curba de nivel. Poteca evidenta e ascunsa sub zapada care uneori urca pana la mijlocul meu (cam pana pe la un metru). Trecem pe sub abruptul Surei de Piatra prin prima poiana in care exista riscul unor mici avalanse. Intram in padure si mergem tot inainte prin alte cateva poieni care - nu ne dau de furca prea mult - alterneaza cu un culoar "taiat" natural prin padurea de conifere. De cateva ori admiram peretii Pietrei Scrise ridicati deasupra noastra. Efortul considerabil de a sapa prin zapada de 50-100 cm imi face atat de multa placere incat parca nu imi vine sa ma opresc.
La un moment dat poteca pare sa se piarda si vad o panta cu ceva jnepeni inzapeziti ce urca in dreapta. Urc putin si ii confirm lui Gabi ca e un stalp deasupra pantei. Ajungem amandoi la stalp si vedem timpii de vara: 30 de minute pana la cabana si noi am facut aproape 1.5 ore acum. De aici incotro sa mergem prin ceata deasa? Directia sagetii ne arata ca trebuie sa urcam un pic prin zapada afanata de vantul puternic. Urcam si in 10 minute ajungem pe un picior de munte unde dam de un alt stalp de marcaj. E primul loc in care vedem razele soarelui si ne bucuram de un scurt moment de senin. Dar unde suntem? Noroc cu Gabi care are la ea o bucata de harta printata mai demult. Identificam piciorul de munte prin niste pereti stancosi pe care ii vom vedea 5 minute mai incolo. Prin senin vedem urmatorul stalp care ne confirma ca de aici coboram puternic in vale.
La stalp facem pauza de hidratare si de orientare si pornim in jos pe valea indicata de stalp si de harta. Coboram pe firul vaii si apoi intram in padurea in dreapta. Semnele sunt clare si nu avem absolut probleme de traseu (10.30).
Continuam pe sub alte stancarii si la un moment dat vedem scris pe o stanca H2O si o sageata care ne conduce mai departe in jos printr-o poiana troienita (10.50). In zece minute iesim intr-o poiana mai larga unde ne vine din dreapta CR dinspre varf. Recunosc poiana din amintirile despre aceasta zona de traseu. De aici schimbam marcajul in CR spre valea Azugii si pornim la vale scurtand cat de mult se poate prin padure (avem si TA langa CR). Incepem sa vedem urme de cervide care parca s-au plimbat in toate directiile. Ne-am dorit sa vedem si autorii urmelor proaspete (cu cel mult cateva ore inainte) si nu am avut acest noroc. Urmele ne vor conduce insa ceva timp de acum incolo (parca cerbul ar fi stiut ceva din traseu). Padurea superba e atat de linistita sub covorul alb incat mi-e mila de multe ori sa calc zapada pura si lina.
La 11.40 ajungem la stalpul de unde PA pleaca peste tunel pana in Predeal. Planul meu initial era pe aici si Gabi imi spune ca nu prea agreeaza traseul. Nu mai stie exact ce zona nu i-a placut cu alte ocazii si acum nu vrea sa mergem pe acolo. OK, schimbam traseul si mergem pe CR spre Valea Azugii. Stim amandoi ca traseul ales este lung si coboara pe un picior de munte aparent interminabil. In 10 minute ajungem in poiana stanei Pietricica unde lasam in stanga TA care pleaca spre fosta cabana Rentea. Imi propun ca undeva in viitor sa fac acest traseu de anduranta. Coboram prin poiana si in cateva minute intram intr-un puiet de brad care se deschide in fata noastra printr-o simpatica galerie albita de "praful" iernii.
Terminam poiana si intram in padurea care coboara lin pe coada sudica a Pietrei Mari. Urmele cervidelor ne intersecteaza de cateva ori poteca si ne arata pe unde trebuie sa mergem. In dreapta potecii ma impresioneaza o "ciuperca" de zapada asezata pe un pui de brad.
Placerea acestei zone e la un moment dat oprita de cateva urme ale nesimtirii umane. Cu ceva timp in urma a fost organizat pe aici un concurs de motociclete si organizatorii au lasat benzile alb-rosii legate de copaci. Rusinica! Am reusit sa desfacem 4 din cele 5 benzi prinse pe copaci si sa le luam in rucsac. O banda ramasa prea sus intr-un brad a ramas pentru a fi luata de altcineva.
Trecem de episodul asta cu niste superbe cristale de gheata formate pe frunzele brazilor.

Continuam prin padurea neprihanita pana la drumul CA care vine (probabil) tot dinspre Rentea. Strajerii brazi acoperiti de zapada ne arata ca suflul padurii este pazit cu multa sarguinta. De aici mai avem de urcat putin printre valurile de zapada si facem fiecare pas cu placerea copilului care abia a inceput sa mearga si in acelasi timp cu plictiseala unui drum parca fara sfarsit.

La 14.25 iesim in drumul care merge din valea Azugii pana in Predeal. Gabi e bucuroasa ca merge pentru prima data pe acest drum si eu il am recent in minte din tura in muntii Neamtului. De aici e floare la ureche pe un forestier care nu ne face absolut deloc probleme. Mergem vreo 20 de minute si ajungem la BR care coboara de la Susai. Soarele si vremea buna par sa fie de partea noastra si ne bucuram de cateva grade peste zero si o luminozitate extrem de buna. Trebuie sa ne grabim putin in speranta ca vom prinde personalul de la 15.12. La 15.05 realizam ca acest lucru e imposibil si incepem sa coboram pe BR spre Predeal. Eram resemnati ca trebuie sa mergem cu un accelerat spre Bucuresti. Ma uimeste ca nici macar aici pe drumul usor de Susai nu vedem urme de turisti. S-or fi speriat de ninsoarea de ieri? Coboram ca vantul si lasam in stanga si in dreapta copacii acoperiti de zapada si inca inghetati. La 15.20 suntem aproape de intrarea in Predeal si gasim si PA pe care renuntasem noi sa mai mergem. Intr-adevar imi aduc aminte ca daca am fi mers pe acest marcaj, trebuia sa coboram intr-o vale si apoi sa urcam destul de mult. Or pe zapada asta, urcatul nu e chiar asa o placere! La 15.35 iesim la prima casa din statiune si de aici cautam sa coboram pe drumul cel mai scurt pe langa Cioplea spre gara. Cam prin dreptul statiei meteo din Predeal incepem sa simtim piatra cubica care ne apasa pe talpile bocancilor. Parca era mai bine pe zapada mare! Ii dam viteza pana la gara unde ajungem la 16.20. Stiam ca avem un accelerat pe la 17.00 si auzim anuntul unui accelerat de la Satu Mare spre Bucuresti. Asa ca fug sa iau bilete si in cateva minute vine trenul. Ce la fix am ajuns si am prins si ultimele locuri in accelerat! La 16.26 plecam spre Bucuresti si la ora 19.30 (cu 30 de minute intarziere) ajungem in tristul Bucuresti inarmati cu voie buna si chef de viata pentru o noua saptamana.

Multumim Muntelui pentru toate minunile pe care a vrut sa ni le arate si pentru multe pe care ni le-a pastrat pentru ocazii ulterioare!

RT Piatra Mare - Necunoscuta de langa noi 30-31.10.2010

RT Piatra Mare - Necunoscuta de langa noi 30-31.10.2010

Colegi de tura: Andreea Ciobanu, Cezar

Ziua 1 - 30.10.2010

Ce dor ne-a adus in Piatra Mare, muntele pe care il credeam extrem de bine cunoscut? Ideea de trasee nemarcate si ca urmare putin cunoscute! Andreea nu mai iesise de ceva timp pe munte si cu cateva zile inainte, ma intreaba: ceva munte in we? A bucurat-o ideea de nemarcate si ca urmare am stabilit sa plecam cu microbuzul de 6.30 din autogara Ritmului (Bucuresti). Ne-am intilnit la autogara cu 10 minute inainte de plecare fiindca amandoi am reusit sa ne trezim mai tarziu decat ne propusesem. In fine pornim spre Brasov (6.25) cu ideea de a cobori la Dambul Morii. Am adormit amandoi bustean si ne-a trezit soferul chiar la intrarea in Bv:"Unde va las inainte de Brasov?" "Aici, aici, multumim mult!". E mai putin de ora 10.00 (ora la care trebuia sa ajunga in Bv la gara) si noi suntem langa terenurile de sport acoperite, pe iarba care are ceva bruma pe ea. Simtim temperaturile foarte apropiate de zero grade si facem doar o pauza in dreptul pensiunii "Castel" pentru echiparea cu ceva mai gros. Mergem vreo 500m pe DN pana la intrarea de la Dambul Morii unde fac doar o poza la sageata ce marcheaza superbul monument al naturii, canionul prin care vom urca in curand. Se mai incalzeste un pic si inainte de bariera de la ultimele case, ne jucam putin prin gard cu doua dulceti de catelusi care vor mangaiere continua. Lasam in stanga Drumul Familiar si urcam spre canion. Se mai incalzeste un pic si apa inghetata dispare foarte repede. Drumul extrem de cunoscut ne permite sa mai facem ceva variatii. Coboram pana la o scurta cadere de apa, preview al canionului pentru o poza a apei "continue" (spre multumirea Andreei care i-a solicitat lui Radu o poza de genul asta si nu i-a reusit) si mergem pe poteca marcata cu BG.
La un moment dat iesim din poteca si mergem pe cursul apei. Speram sa evitam un urcus si un coboras mai lungi pe care doi biciclisti le urmeaza pe langa bidivii lor. Cand iesim la poteca iarasi, ii vedem in fata tragand de coarnele cailor de fier. Trecem de un valcel amenajat cu o trecere de lemn si ajungem la 11.30 la casa de vanatoare dinainte de intrarea in Prapastia Ursilor. Acesta e intr-o stare jalnica si nu se poate sta in ea. Asteptam sa ne depaseasca un grup mare de "turisti de ocazie" in adidasi si la intrarea in canion sunt opriti de profesoara lor. "Mai incolo fiecare merge pe proprie raspundere!" Ii lasam sa se avante cu curaj fiindca stim ce urmeaza. Urcam printre ei pe scarile intunecate si printre cascadele reci si foarte frumoase. La scara mare totul merge mai incet si oricum noi nu ne grabim fiindca pana seara mai e mult! La urmatoarea cascada mai mare un pic imi aduc aminte ca acum multi ani cand mergeam cu tatal meu, nu era nimic amenajat in canion si treceam prin apa. Acum e un pasaj de ciment foarte solid.
Iesim din canion si vedem cum bravii nostri colegi de traseu se intorc. Atat a fost pentru ei interesant si pentru noi abia acum incepe :)! La 12.00 lasam in stanga traseul spre Prapastia Ursilor (TA) si noi continuam pe BR spre cabana. Eu stiam ca peste vreo suta de metri iesim din marcaj si facem dreapta. Distanta a fost un pic mai mare si am recunoscut cu usurinta drumul cu momai care urca pe un fir secundar al Sipoaiei. Imediat ne dam seama de fostul fir de apa: o saritoare spalata ne indica drumul cel bun!
Urcam prin stanga fostului fir de apa si apoi gasim momaile pe care le stiu de acum vreo trei ani. Deci suntem pe drumul cel bun! Valea e atat de salbatica incat poteca se poate pierde cu usurinta. Uneori momaia e formata dintr-o singura piatra pusa pe o buturuga! Tinem valea pe langa alte doua-trei saritori si poteca pare sa fie inca evidenta. Si mai sus se rupe firul:). Nu mai avem deloc poteca. Acum ceva ani stiam ca am iesit pe sub peretele din stanga vaii pana sub varful cel mare. Acum urcam pe muchia din stanga vazand ca tinem niste semne de separare a parcelelor forestiere (BR verticala fara benzi albe). Vedem o poteca clara ce ne duce printr-o poiana brumata si apoi facem printr-o zona cu arbusti mari si uscati (ca deh, e toamna). Tinem peretele din dreapta si urcam pe marginea unei alunecari de pamant. Zapada parca s-a presarat pe aici si ma bucur ca nu am degeaba la mine bocancii de iarna (fac trepte cu mare usurinta prin zapada si prin grohotisul de sub ea). Deasupra alunecarii facem dreapta si iesim la golul alpin, prilej pentru care facem o pauza de belvedere asupra Brasovului. Urcam pe iarba pana la vederea varfului Piatra Mare si foamea se face simtita. Parca vrem amandoi pauza. Dar mai tragem un pic in curba de nivel pana in caldarea prin care iesisem acum ceva ani. Suntem sus si e abia 15.10. Pana la inserare mai avem mult timp si putin de mers. Asa ca ramanem pe aici sa mancam si sa admiram Bucegii si Craiasa ce se ridica deasupra paturii de nori.
Ne convingem ca nu puteam urca direct spre varf datorita verticalelor ce se pravalesc spre padure fix din platoul de varf si parca nu ne mai oprim din admirat. Vedem in jurul nostru "casele" (a se citi "muntii") mentionate mai devreme si Ciucasul, Grohotisul (din povestirea anterioara), Baiului si in departare chiar Siriul si poate chiar Hasmasul unde sper sa revin in curand. Pe varf ajunge un alt bucurestean care e fericit ca a castigat pariul cu prietenii lui. Acestia spusesera ca nu ajunge pe varf. Are masina la Dambul Morii asa ca trebuie sa porneasca inapoi la vale. Noi ii spunem ca ramanem peste noapte in munte si venim abia duminica seara. "Nu vii si maine cu masina pe aici:D?", ii sugerez eu colegului de varf in gluma. Pe la 16.15 incepem spre cabana pe CR. Coboram pe langa Piatra Scrisa, minunat perete vertical spre vestul Pietrei Mari si tinem marcajul cu cateva opriri de poze.
Desi am fost pe aici de multe ori, parca niciodata nu am vazut aceasta maretie impietrita. Coboram pe un grohotis pe care il tin minte dintr-o iarna in care urcam la coltari pana pe varf si facem stanga pe langa niste placi inclinate la cca 30 de grade. Parca aduc un pic a "spatele de balena" de pe Cerb! Mai coboram prin padure pe traseul clasic si la ora 17.00 suntem la locul unde vom dormi noaptea. Ne cazam si mergem sa luam apa de la izvorasul foarte bogat de langa cabana. Mancam cate ceva de seara si la 18.00 e deja intuneric. Asa ca nu avem altceva de facut decat sa mai povestim cate ceva si cam pe la ora 20.00 adormim in caldurica sacilor de dormit.

Ziua 2 - 31.10.2010

Ne incepem ziua cu un soare ce ne incalzeste mult mai mult decat ne asteptam. Pe la 8.10 ies din sac pentru cateva poze spre astrul zilei isi spre zona ce ne inconjoara.

Pana la 8.30 imi las lanterna solara sa se incarce intr-un copac si noi ne alimentam stomacul cu ceva mancare din rucsac (sandwich-uri, branza topita, salam, ceai cald facut cu o seara inainte etc) si pornim mai departe spre Sura de Piatra. Iesim repede din traseul marcat si urcam pe muchia ce ne va duce la cetatea de piatra de deasupra cabanei. Vedem ca e un culoar despadurit fix de la cabana si ne bucuram ca suntem in aceasta liniste, putin mai sus de orice urma de civilizatie. Urcam un pic pe stanci prin dreapta masivului de piatra pana in locul unde dam de verticale. Asa ca revenim putin mai jos si pe o potecuta in dreapta ajungem la superba fereastra a Surii. Alta data de aici am urcat pana sus, acum ne multumim cu cateva poze!
Pe drumul cunoscut de ieri, urcam spre varf cu alte pauze pentru a admira niste urechi stancoase ascunse in dreapta (in sensul de urcare) grohotisului si placilor amintite mai sus.
Ne aducem aminte de salbatica zona a varfului Vanturarita unde am balaurit o singura data prin jnepenii imensi care ascundeau marcajele complet (un PR demarcat).
Urcam pana pe varf unde de data aceasta masivele nu se mai ridica deasupra paturii albe. Vedem coada Postavarului (Muchia Cheii) pe care sper sa merg vreodata integral (caci partial am fost acum ceva ani la un concurs din FRTS) si identificam muchia ce coboara spre valea Pietrei Mici. In coborare vedem niste ciuperci-babe ce ies din padure si tare suntem curiosi daca acestea au vreun nume!
Recunosc traseul dintr-o tura anterioara si coboram pe muchia din dreapta pana ce intram in padure. Trecem de un scurt pasaj impadurit si iesim intr-o poiana in mijlocul careia gasim un drob de sare pe un mare butuc. "Pentru animale", ne gandim noi! Facem o mica pauza si apoi pornim in stanga pe culoarul de padure. La un moment dat ar fi trebuit sa facem dreapta (ca sa repet un traseu mai vechi), dar cum nu am gasit intrarea respectiva, continuam pe firul vaii.
De cateva ori suntem nevoiti sa ne furisam pe sub copaci pravaliti sau sa iesim din fir datorita unor saritori de 15-20 de metri. Tinem potecile ciobanesti pe dreapta vaii pana simtim ca acestea incep sa urce cam prea mult spre muchie. Pana acum curbele de nivel ne-au tinut destul de aproape de vale prin padurea de foioase. Andreea imi spune la un moment dat sa coboram pe un valcel spre vale. Ii spun ca mai merg putin si cobor pe urmatorul fir vizibil pana la apa. Asa si fac/facem si coboram pe o panta inierbata pe vreo 40 de metri diferenta de nivel pana la cursul de apa care acum este foarte bine conturat. Nu suntem asa de convinsi ca am iesit undeva la vreo poteca marcata! Stiu insa ca orice fir de apa coboara pe partea asta spre Tamina si apoi spre Prahova si sigur ajungem jos la calea ferata. La apa ne oprim un pic sa ne racorim cu seva rece a muntilor.
Mai coboram inca zece minute si iesim la un capat de drum forestier. Eh, acum inseamna ca am iesit din lumea feerica a muntelui in lumea expansiva a oamenilor. Ce sa facem, suntem si noi parti din specia asta si trebuie sa ne readaptam la conditia noastra! Coboram pe forestier si in 5 minute iesim la liman: suntem in drumul de Tamina (BA). Ne intalnim cu trei fete care mancau ceva de pranz (ca doar e ora 13.00) si memorez in aparatul foto casuta simpatica din lemn ce se ascunde sub un perete de stanca. Coboram cand pe drumul forestier, cand pe marcaj (mai scurteaza serpentinele) pana la canionul Tamina.
Andreea nu isi aduce aminte sa fi fost prin canion si atunci hotaram sa facem o mica escala sa urcam canionul. Coboram pe sub peretele de conglomerat din dreapta canionului si asteptam sa iasa un grup din canion. Auzisem ceva galagie intre peretii apropiati si nu vroiam sa fim partasi la aceasta violare a linistii naturii.
"Daca n-ar tipa astia si n-am avea marcaje, ar fi o salbaticie perfecta!"
Urcam jumatate din canion si avem de trecut un pas prin apa. Eu urc fara grija cu bocancii de iarna si o ajut si pe Andreea sa urce (mai cu grija sa nu ude prea mult bocancii de 3 anotimpuri). O las pe ea sa finalizeze canionul pe scari si ii fac o poza in capatul de sus.
Revenim la marcajul turistic si la panoul ce anunta fenomenul natural al fisurii dintre stanci (13.45) si pornim in jos in graba pe marcaj. Recunosc ca abia am lasat-o pe Andreea sa respire si am cam alergat-o pana la DN1. Abia am putut sa vedem cateva peisaje spre coamele nordice ale Bucegilor si spre niste neplacute defrisari (unde nu taie astia ???). La 14.15 ajungem la drumul national si ne uitam un pic pe harta. Timisul de Sus pare sa fie cea mai apropiata gara. Asa ca facem stanga pe sosea si bagam un mars destul de rapid spre localitate. Intram in 7 minute in Timisul de Sus si nu ne oprim banuind ca gara este undeva mai sus (mai aproape de Predeal). La un moment dat intrebam un localnic unde e gara si ne spune ca ar trebui sa ne intoarcem (???). In fine ne intoarcem pana in prima statie de masina si ne incercam norocul la autostop (mai aveam 30 de minute pana la personal in Predeal). Avem noroc si ne ia un baiat cu masina si astfel in 10 minute ajungem in gara in Predeal (14.40). Avem timp sa ne luam bilete la personal si sa mai si asteptam trenul. Asa ca mai mancam ceva in gara si ma bate pe umar un coleg de serviciu care fusese cu un grup mai mare intr-o tura de educatie montana la Diham. N-am reusit sa mai vorbim in tren si ne-am continuat discutia abia luni dimineata la serviciu. Personalul a plecat la 15.12 din Predeal si a ajuns cam pe la ora 19.30 in Bucuresti (cu intarzierile de rigoare).

Noi ne-am bucurat pe drum de multe amintiri, de pozele facute in aceste doua zile, de peisajele salbatice si de neuitat si de promisiunile facute pentru alte trasee nemarcate prin prin Piatra Mare - necunoscuta de langa noi.