Bușteni 27.02.2023

Astăzi am planificată o excursie cu clasa unei prietene de munte, profesoară de muzică, la Bușteni. Programul include un drum dus-întors la Gura Diham cu ceva educație montană și o vizită la castelul Cantacuzino. Dar cum Bușteniul ne întâmpină cu o ploaie măruntă, inversăm obiectivele. Adică pozele ce le vedeți sunt făcute la Cantacuzino unde ne-au primit cu chiu cu vai făr programare. Că doar nu era să ții tinerii în ploaie... Vizita ca vizită... Tinerii au fost încântați mai mult de locurile unde s-a filmat ”Wednesday” și de un aparat pentru făcut poze de grup... :)

S-a oprit ploaia. Hai că merge să facem puțină mișcare până la Gura Diham. Pe drum le mai povestesc tot felul de detalii legate de munte și de Bucegii dragi la poalele cărora ne plimbăm, despre urși și ce atitudine trebuie să abordăm la întâlnirea cu ei, despre ritmul de mers, despre bețe etc. Nu știm cât le-a intrat în minte, dar măcar dacă reține unul din ei vreo idee și o folosește în viitor și tot e un câștig. Masa de la Gura Diham este așteptată de toți tinerii (și de adulți, și noi suntem copii într- oarecare măsură!). Întoarcerea este mult mai anevoioasă după masă :D, și pentru tinerii abia ieșiți din perioada statică a pandemiei, și pentru adulții care nu sunt obișnuiți cu mișcarea. Mai puțin pentru unul din părinți care este militar activ :)! Fără poze de data asta fiindcă atunci când toți ochii și urechile sunt concentrate pe tine, doar de poze nu mai ai timp! 

La întoarcere, pentru variație, în loc de a merge pe strada Nestor Ureche unde este plat, vom ieși la gară pe Mărășești și Valea Albă. Ideea este faină, dar cu excepția a vreo 2-3 copii, urcarea este teroare pentru cei fără antrenament... Dar fiți fără grijă că animația din gară și din tren a compensat absolut tot. Chiar ne uitam la copii în gară cum stăteau pe jos, râdeau și jucau tot felul de jocuri, exact cum făceam noi pe vremea când nu existau telefoane mobile. Așa ne-a bucurat că regăsesc și ei aceleași distracții faine ale vârstei...

Schi de tura in Busteni 7-8.01.2012

Schi de tura in Busteni 7-8.01.2012

Prima noastra iesire pe schiuri de tura! Si (calculata pe intreaga perioada) prima tura din 2012! Cu Andreea si Alex reusim planul de cateva saptamani: sa iesim impreuna pe schiuri de tura proaspat luate! Fiindca se anunta ninsori de vineri seara (in Bucuresti ploua de rupe), pornim tarziu spre munte (9.50) si in 2 ore suntem in Busteni. Atat de animati de ideea schiului de tura, uitam sa luam apa la alegerea traseului: Zamora sau Diham/Gura Diham! Eu nu imi fac probleme fiindca aveam termosul cu ceai in rucsac! Nu mi s-a mai intamplat de mult sa fac greseala de a pleca iarna pe munte fara lichid fierbinte la mine! Pe prima varianta urcam pe langa castel si abia la intrarea pe forestier (mai sus de castelul Cantacuzino http://cezarpart.blogspot.com/2010/12/rt-busteni-un-altfel-de-munte-11.html ) punem claparii/plasticii in legaturi si pornim la deal fara foci (cca 12.20). Panta nu este mare si, cu exceptia catorva zone, nu avem probleme de alunecat inapoi. Urcam exersand fiecare pas si tinem forestierul spre stana Zamora. Eu am un ritm ceva mai alert (datorita inaltimii) si in jur de 13.30 ajungem la un canton forestier inchis. Ciugulim cate ceva intr-un intrand de sub canton si pornim mai departe in ideea de a ajunge macar la prima stana (14.00). Cu o pauza de regrupare (pe Alex il rod rau plasticii pe tibie, are mereu ambitie si nu se lasa), urc mai mereu in fata. Stabilisem ca la 16.00-16.15 sa incepem coborarea. Ma ambitionez sa ajung macar la ceva semnificativ si fix la 1400m ma uit la multimetru. E ora 16.15! Inca nu am iesit din padure, dar fixez legaturile si pornesc la vale. Imi aduc aminte cu greu sa fac cristiane si cad de cateva ori, prilej cu care imi sare si legatura dreapta si astfel invat cum se pune la loc! Continui pana la Andreea si Alex si anunt intoarcerea. Simt ceva nemultumire ca nu am iesit cel putin la gol, dar e prea tarziu si trebuie sa coboram. Eu alunec mai repede (spre dezamagirea colegilor) si reusesc sa cobor aproape fara pasi pana la cantonul amintit mai devreme (50 de minute). Astept 10 minute colegii si frigul ma indeamna sa urc spre ei inapoi (sa nu se fi intamplat ceva). Ma intalnesc repede cu ei (le-a placut coborarea chiar si in plug) si pornim la vale, nu pe unde am venit (marcaj CR) ci pe forestierul care coboara direct in Zamora. La vederea luminilor caselor (caci e deja noapte) incercam o scurtatura care se dovedeste a fi plina de pietre (in incapatanarea mea am facut ceva santuri in talpile schiurilor). La prima strada in panta Alex si Andreea renunta la mersul pe schiuri (Alex s-a si lovit intr-o cadere la genunchiul drept care ii facea probleme si inainte) si coboara cu ele in spate. Eu cobor in cristiane destul de stranse pe strada (fiind "mustrat de copii ca le stric zapada prin cristiane") pana la primul drum orizontal unde imi astept colegii. De aici continuam pe schiuri pana la podul peste Prahova si apoi iesim in DN (unde scot si eu schiurile dupa 6,5 ore pe schiuri). Obositi, facem o pauza la gara pentru un ceai si schimbarea plasticilor cu bocanci, inca una la magazin pentru cumparaturi si urcam acasa la Caminul Alpin. Atmosfera faina si cantece de munte pana la 2.30 noaptea cu cantece mai mult sau mai putin cunoscute! Ce viata vesela era atunci cand au aparut cuvintele comice ale unora din cantece! Atunci majoritatea stiau sa se bucure de orice amanunt comparativ cu perioada actuala cand totul se vrea a fi stabilit in viata! Legat de asta am vazut mai devreme un citat: "Am inteles ca nu totul poate fi planificat, ca neprevazutul are un farmec aparte pe care visatorii il inteleg si il savureaza in tacere, cu ochii hoinarind imagini ale sufletului, nu ale mintii". A doua zi nu avem ora stabilita si lenevim pana pe la ora 12.00 (e asa de bine ca nu am vrea sa iesim pe afara!) si pornim intr-o plimbare spre Gura Diham (tot pe schiuri pe PG si apoi pe albia vaii Cerbului). Urcam pe PG dintre Kalinderu si Valea Cerbului si la vale Alex si Andreea merg mai in fata. De fapt eu fac pauza fiindca ma intalnesc cu mama Irinei si mai stam un pic de vorba! La coborarea de dupa fostul izvor ma dezechilibrez si imi sare iarasi legatura dreapta. Acum stiu ce e de facut! Inainte sa ies in drumul de masina aleg o panta mai putin inclinata in locul valcelului traversat de marcaj. Panta ma duce pana inainte de drum si trag o cazatura zdravana fara probleme. Asa e la schi: hopa-mitica! Prin poieni mergem cat mai mult pe langa drum (la un moment dat trecem apa pe stanga vaii (geografica) peste apa inghetata a Cerbului) si dupa 2 ore si ceva de pasit prin zapada pulvar placuta, ajungem la cocheta cabana Gura Diham. E cabana de pantofareala, dar ne multumim cu asta acum. In jurul nostru aud ceva comentarii despre schiurile noastre de "fond" si nu le bag in seama! Intram in restaurant si la inceput nu vrem sa mancam initial mai nimic. Pana la urma alegem cate un bulz ciobanesc (insuficient pentru foamea noastra) si pornim inapoi (de data asta pe drum) spre Camin. Putin inainte de 17.00 suntem la Camin, mai stam la povesti si la 18.30 coboram la gara pentru InterRegio care ne va duce in circa 2 ore la Bucuresti. Nu mi-am luat aparatul foto fiindca nu stiam cat de greu e pe schiurile de tura si ca urmare o sa ramana o tura fara poze! Le multumesc colegilor pentru tura si sper ca vom repeta cat mai curand experienta pe dealurile/muntii "de langa casa" (expresia a dragilor clujeni)

Fain schiul de tura mai ales cand voi merge si cu piei de foca! Ce inceput bun pentru 2012!

Inca o data va doresc un inceput excelent al anului si tot asa de bine sa ne fie peste un an doi, doi si tot asa!

RT Bucegi - Valea Grecului 09.01.2011

RT Bucegi - Valea Grecului 09.01.2011

Colegi de tura: Radu Antonescu, Cezar Partheniu

Abia ce m-am intors din frumoasa tura in Leaota (http://cezarpart.blogspot.com/2011/01/rt-leaota-08012011.html) si gandul iarasi imi este spre munte! Sunt bucuros sambata seara cand vad ca mi-a trecut mare parte din raceala prin singurul medicament luat - aerul curat de munte - si imi caut colegi de tura pentru duminica. De fapt duminica e singura zi in care mi-am propus initial sa merg pe munte;). Sambata seara vorbesc cu mai multi prieteni si reusesc sa "adun" unul singur care sa mearga duminica cu mine: Radu. Vazusem de sambata dupa-amiaza ca s-au lasat negurile asupra Bucegilor si cautam o tura usurica de plimbare!

Ne intalnim la 6.00 in Gara de Nord si ne luam bilete dus-intors pana in Busteni (putin mai ieftin decat biletul intreg). In tren avem placuta surpriza sa dam de vechi si buni prieteni de la "Floare de Colt" Bucuresti. Cum si Radu mai stia pe cativa dintre ei din multele drumuri cu trenul spre valea Prahovei, ne integram imediat in grup de parca am fi venit cu ei. Printre ei e si Angela Vasilescu care, desi racita cobza, se tine de cuvant cu prezenta la AG a CAR la Caminul Alpin Roman. O rog sa imi plateasca cotizatia de membru (CAR) pentru care ii las banii de rigoare si dupa-amiaza vorbim sa vedem cum pot recupera de la ea carnetul vizat pe 2011. Ca o colega de munte adevarata, accepta sa ma ajute fara nici o problema (multumesc mult, Angela!). Tot ne luam cu vorba ba cu una, ba cu alta si cu greu ne dam seama cand se lumineaza si soarele timid isi arunca umbra de dupa nori. Am onoarea sa deschid o sticla de sampanie (a unui coleg de club) pentru a sarbatori trecerea in Noul An! E atata veselie in tren ca ne dam seama de munti abia in Busteni unde coboara Angela, Irina, doamna Coca (mama Irinei) si alti cativa colegi. Peretii bucegeni sunt acoperiti de o ceata laptoasa si doar sus parca se zareste linia unde muntele isi da mana cu cerul si cu norii. Noi hotarasem sa coboram in Azuga si sa urcam pe valea Grecului. La 10.25 coboram din tren (doar eu cu Radu) si imi desfac betele (sau cum obisnuiesc sa zic: trec pe tractiunea dubla!). Mergem cateva zeci de metri spre nord si apoi intram pe drumul forestier Valea Grecului (marcaj TG). De la inceput avem neplacerea sa dam de putina chiciura care se opreste pe parcurs. Cand sa intram pe drum, vedem ca e un mare patinoar. Asa ca pornim pe margini pe unde zapada ne lasa sa mergem fara alunecus.

Vremea mohorata nu ne lasa sa vedem nimic in fata noastra (imi povesteste Radu ca in nu-stiu-ce tura in acelasi loc le-a aratat camarazilor de atunci peisajul de iarna in sus similar cu ce vedem noi acum).
Cam pe la 11.10 vedem ca semnele ies din firul vaii si fac stanga pe o panta usurica cu o combinatie nefasta de zapada, frunze si noroi. TG urca rapid si castigam altitudine prin padurea pierduta printre crengi, pete albe de ceata si frunze de un aramiu foarte ciudat. Urmarim marcajele care ne tot urca in stanga sus fata de directia vaii. Dupa vreo 30 de minute vedem in fata un luminis. Aici e saua Grecului! Si incepe si albul complet pe care il asteptam! Acum cativa ani aici am prins o cornisa micuta si usor de ocolit (aparent incredibil la altitudinea asta scazuta). Acum e doar o ridicatura de pamant patata cu albul zapezii-cetii!!!
Ceata e prea mare si deasa ca sa incercam planul meu de rezerva: coborare pe Muchia Lunga. Abia daca vedem stalpul din sa cu sageata indicatoare ruginita. In alta tura pe aici am facut poze de grup intr-o ninsoare extrem de faina! Acum stim directia cu ochii-nchisi si pornim prin "lapte" pe poteca-brana usor acoperita de zapada (11.45). Peste vreo 10 minute se ridica pentru cateva momente ceata, prilej pentru a vedea ca noi tot coboram pe langa padure pe muchia cu o mini-partie pe linia de maxima altitudine. Un copac mare daramat ne da prilejul sa facem o mica pauza pentru cate o gura de ceai cald si cate o Eugenie. Urcam usor pe un mic varfulet care apoi ne "arunca" in jos spre Dihamul Militar (Unitatea Militara prin care am trecut cu alte ocazii) (12.30). Acum marcajul ocoleste u.m. prin stanga si iese putin dupa intrarea oficiala a Dihamului Militar fix spre stalpul din saua Grecului (12.37). Il rog pe Radu sa facem un mic ocol pana la o cabana despre care stia tatal meu ca s-ar fi construit in sa. Vedem prin ceata o "uratenie" galbena cu 3 etaje. E inchisa, dar ne starneste repulsie. Cine o fi acel colonel smecher care a obtinut autorizatie de constructie in PN Bucegi?
Ne intoarcem spre stalp si cu GPS-ul din minte (doar am facut traseul asta de zeci de ori!) intram pe TA care coboara "pe conducta" (12.45). Vremea mohorata da pauza aparatelor foto si coboram cat de direct si repede putem pe marcaj sau pe langa aceasta. Ii propun lui Radu sa coboram tot timpul pe forestier si sa iesim pe nemarcat deasupra intersectiei clasice de trasee. Evitam cateva limbi de gheata pastrate pe pamanatul noroios si niste copaci daramati ne opresc dorinta de explorare. Asa ca o luam in jos pe TA incercamd sa admiram ce se mai vede in jurul nostru.
La 13.30 suntem in capatul de sus al "pantei prostului" si in 15 mintue intram in cochetul restaurant de la "Gura Diham". Am mai povestit ceva despre Gura Diham intr-o alta plimbare recenta prin Busteni (http://cezarpart.blogspot.com/2010/12/rt-busteni-un-altfel-de-munte-11.html) si acum stam pentru niste papanasi, cascaval pane si o mamaliguta care au scopul de a ne incalzi un pic. Admir aranjamentele de pe pereti si la 15.00 pornim spre Busteni dupa ce m-am bucurat vazand cat au crescut de data trecuta catelusii cei simpatici si pufosi. In 10 minute suntem la intrarea in Valea Cerbului (BG) si scurtam curba lunga a drumului pe langa un grup de grataristi. Cu siguranta s-au uitat la noi ca la urs si sincer chiar nu ne-a pasat. Revenim in drum si, cum trebuia sa ajungem la Caminul Alpin, pornim pe PG care urca pana la Kalinderu.
Pe drum ne intalnim cu Irina si cu doamna Coca si in grup marit ajungem la Camin. Aici am bucuria de a-mi vedea dragii colegi de la CAR Cluj Universitar (Mihai si Mihaela Constantinescu, Mihnea, Mara si Serghei) si cativa colegi de la CAR Bucuresti (Vali Penes, Cristi Iacob, Daniel Sardan) care finalizeaza discutiile interne CAR. Prin Irina imi recuperez carnetul vizat si ma simt nevoit sa imi salut cu tristete colegii de club clujeni (vorba vine tristete ca rasetele se tin lant!). Trebuie sa ne despartim momentan si le promit ca ne vom vedea cat mai curand in munti (99% in Retezat peste cateva saptamani).
La 17.51 plecam cu personalul de intoarcere spre Bucuresti (asta dupa ce am vizat biletele pentru intors). Timpul trece la fel de repede ca la dus fiindca ne intregim grupul de "Flori de Colt" de dimineata. Asa ca ajungem la 21.25 in Bucuresti parca intr-o clipita! Asta e bine fiindca aerul de munte nu a avut timp sa iasa din plamani nostri insetati!

Cu bateriile incarcate pentru o noua saptamana, ma indrept spre casa cu noi amintiri frumoase si cu gandul la we ce urmeaza!!!

RT Busteni - un altfel de munte 11-12.12.2010

RT Busteni - un altfel de munte 11-12.12.2010

Inima alpinismului romanesc si a pasiunii pentru munte, Busteniul este, pe langa colosii pereti ce il strajuiesc spre vest, un munte de cultura si de frumos. Din acest motiv familia Cantacuzino si-a construit aici o resedinta de relaxare de unde zidurile masive au admirat mereu abrupturile caraimane. Astazi ne vom plimba putin prin imagini prin castelul Cantacuzino si pe valea Cerbului.

M-am bucurat nespus cand mama mea a acceptat sa mearga la munte si sa guste din izvorul de viata ce curge permanent dinspre inaltimi. Asa ca am plecat cu mama, Liliana, si cu sora mea Raluca, spre locurile unde, acum 20 de ani, parintii ne duceau pentru a ne intari sanatatea.

Cu acceleratul de 7.30 am ajuns in jurul orei 10.00 la Busteni in mijlocul vremii mohorate si cu putin viscol. Cu mercurul coborat sub linia de inghet, am inceput sa urcam pe strazile Busteniului spre Caminul Alpin, locul unde e foarta multa istorie montana adunata prin grija unor mari iubitori de natura. La Camin ne-a intampinat Dan Vasilescu, bunul meu prieten si coleg de club si ne-am incalzit putin. Cum nu era de stat in casa, am pornit la plimbare prin oras. Stiam de un loc unde nu mai ajunsesem pana acum: castelul Cantacuzino aflat pe partea estica a vaii Prahovei! Le-am propus mamei si Ralucai sa mergem acolo si au fost incantate de idee. Trecem calea ferata si urmand sagetile indicatoare, in 15 minute suntem la intrarea castelului. Castelul a fost construit in 1911 de Grigore Cantacuzino "Nababul" si a fost in ultima perioada sanatoriu al Ministerului de Interne. Mai multe detalii gasiti la www.cantacuzinocastle.ro .

Castelul are un puternic caracter arhitectonic neobrancovenesc evidentiat prin elemente specifice si unice. Va las sa vizitati castelul prin cateva poze si apoi, daca doriti, si prin prezenta dvs acolo. Pretul de vizitare este putin cam mare (20 ron), dar va asigur ca merita! Peisajele din foisorul din partea superioara a parcului sunt extraordinare si bisericuta mica din lemn arata credinta domneasca si simplitatea oricarui om ce simte Unitatea din tot ceea ce in jurul nostru si in noi.





Plecarea de la castel ne-a dat putina senzatie de foame. Asa ca am coborat in oras si am intrat pentru o pauza de mancare traditionala la restaurantul Caraiman, parte a hotelului omonim amenajata in lemn cu foarte mult gust. Plimbarea de dupa masa a ajuns pana la hotelul Silva unde acum multi ani tatal meu ne-a aratat frumusetea salbatica a vailor clasice din Bucegi. Drumul ne-a fost incalzit de un kurtos kalacs delicios si foarte mare.
Seara ne-am intors la Caminul Alpin si, dupa o bogata si vesela masa de seara, eu cu sora-mea ne-am "jucat" vreo doua ore tenis de masa pentru a nu lasa caloriile sa se adune ;).

A doua zi trezirea a fost de buna voie si totusi nu am putut sa stam in caldurica camerelor mai tarziu de ora 8.00. Am fost intampinati de niste jucause flori de gheata pe geamurile dinspre abrupt si de un senin incredibil.
"Uite norii aia; dupa amiaza se strica vremea", imi spune Irina. Mai tarziu se va confirma acest lucru prin albirea totala a cerului.
Pe la 10.30 plecam intr-o plimbare pe Cerb pana la Gura Diham. Nu ne grabim absolut deloc fiindca vrem sa simtim gustul iernii in jurul nostru.

Intram la Gura Diham si sunt placut surprins de aranjmentele foarte faine de aici. Insa gandul meu e tot sus pe creste (o discutie pe drum: "Pai, Cezar, tu nu mergi de obicei pe aici?" "Nu, pe mine ma gasesti sus pe creste!") si ies pentru a admira putin Bucsoiul care se invaluie in ceata.
La intoarcere facem un mic ocol pe niste stradute pe care putem admira Busteniul panoramic acoperit de o grea patura alba cam pe la altitudinea de 1400m (cca 14.30).
Ne luam bagajele, multumim pentru gazduire (nu inainte de a ne inregistra in caietul Caminului si de a rezolva problemele financiare - de amintit ca la Caminul Alpin Roman se pot caza doar membrii si simpatizantii Clubului Alpin Roman) si coboram in oras. Cum mai aveam ceva timp pana la tren, intram putin in biserica Domneasca de langa gara, copie in miniatura a manastirii Horezu, pentru cateva momente de apropiere fata de Dumnezeu (http://www.tourist-informator.info/ro/info-turism/busteni/timp_liber_distractie-atractii_locale-biserica_domneasca-59-busteni/).
La 16.00 ajungem in gara si peste 50 de minute ne urcam in acceleratul care ne va duce spre casa de la campie (Bucurestiul agitat si inca necuprins de alergatura sarbatorilor de Craciun). Suntem multumiti de iesirea in aerul curat de munte si reusim sa ne bucuram chiar si de inghesuiala din tren (am avut bilete fara loc si nici nu aveai un loc sa arunci un ac!).
Am ajuns acasa cu multumirea sufleteasca ca am reusit sa o scot pe mama mea din agitatia Bucurestilor si ca a reusit sa se odihneasca printre muntii care imi sunt atat de apropiati!