București 28.07.2025

 

București 13.06.2024

 

De la Tallinn la Rīga/From Tallinn to Rīga 05.01.2018

Cum vă spuneam, puțin înainte de miezul zilei am autocar TOKS (din concernul Eurolines) spre Rīga. Vreau să mai văd doar biserica ortodoxă Sf. Nicolae aflată la doi pași de ”casă”. Predau patul (de obicei se spune ”predau camera”) și cu salutările de rigoare pornesc la drum. Și cu cei doi rucsaci, unul în față și unul în spate! Lângă Linnamuuseum/Muzeul orașului vedeți biserica dorită în care, timid și diferit față de ceilalți, parcă primesc binecuvântarea pentru drum. Cuvintele sunt în rusă, sensul îl înțelegi fără să cunoști limba! Ies din orașul vechi spre port și pe strada Ahtri fac dreapta spre autogară.

As I was telling you, I have a bus TOKS to Rīga a few minutes before midday (from Eurolines group). I only want to see the St. Nicholas orthodox church near by my "home". I leave the bed (ussually we say "leave the room") and with all the greetings start my way. With the back and the front packs! Near Linnamuuseum/City Museum you can see the church where, shy and different from others, I feel like receiving the blessing for my way. The words are in russian, you understand the meaning without the language! I get out of old city to the harbour and on Ahtri street I turn right to the bus station.

Pe dreapta (vis a vis de muzeul de arhitectură) se vede un complex de magazine nou amenajat dintr-o veche fabrică. Google maps spune ceva de Tantsupeomuuseum/Muzeul celebrării dansului... Îmi place cum e amenajat pe aici (deși un pic artificial) și trec de un rând de melci de beton colorați. Să-mi fie cu iertare asocierea, în serile trecute văzusem astfel de bariere auto pe străzile din orașul vechi și mi se părea că seamănă cu niște rahați imenși de câini! Ca să schimb traseul, merg tot înainte pe strada Tuukri până la biserica metodistă estoniană pe care acum o văd/vedem dintr-un alt unghi :)!

On the right (opposite to architecture museum) we see a shop complex made in an old factory. Google Maps says about Tantsupeomuuseum/Dance celebration museum... I like the arrangement here (a little artificial though) and I pass a line of concrete colored snails. Forgive my association, in the last evening I saw this kind of traffic barriers on the streets in old city and they looked like huge dog shits :)! For changing the route, I continue on Tuukri street to estonian methodist church which I/we can see from a different angle :)!

Intru în cartierul Kadriorg plin de case acoperite cu lemn, foarte frumoase și liniștite. Aproape fiecare din ele cere să fie pozată! Printre ele dau de muzeul Jaan Poska, unul din fondatorii națiunii estoniene. Din 1904 până în 1917 avansează de la membru al Consiliului orășenesc din Tallinn până la primar al orașului, în 1917 devine comisar guvernamental al Estoniei și în 1919-1920 lider al delegației estoniene în timpul discuțiilor de pace cu Rusia Sovietică. Mai multe informații puteți citi pe site-ul muzeului, eu doar am văzut asta de afară. 

I enter Kadriorg neighborhood with wooden, beautiful and quiet houses. Almost each of them asks to be pictured! Among them I find Jaan Poska museum, Jaan being one of the founders of estonian nation. From 1904 to 1917 he advances from member of Tallinn City Council to Mayor, in 1917 he becomes Governamental Commisioner of Estonia and in 1919-1920 leader of estonian delegation during peace talks with Soviet Russia. You can read more on the museum's site, I saw this info from outside.

La 11.20 sunt la autogară la peron, văd că autocarul merge până la Varșovia (ehe, peste vreo săptămână ajung acolo!), doar mi se verifică biletul și cartea de identitate (este cursă internațională) și îmi pot alege eu locul. Bineînțeles că îmi aleg unul din locurile cu spațiu mai mare pentru picioare, de după ușa din mijloc. Avem wifi și prize gratis! 

At 11.20 I reach the bus station and the platform, I see that the bus goes to Warsaw (well, I'll be there in about a week!), they check my ticket and the ID card (it is an international trip) and I can choose the place. Of course I choose one of the places with larger feet place, after the middle door. We have wifi and plugs for free!

La început autocarul iese spre Tartu, ceea ce mie îmi pare altă direcție. Recunosc, printre altele am luat de la centrul turistic și o hartă a Estoniei și nu am studiat-o prea mult. Doar acolo la centru mă bătuse un gând să merg și în Tartu (al doilea oraș ca mărime, puternic centru universitar) și tot ce am găsit de cazare era cam scump... Autocarul face cumva și iese din oraș printr-un cartier cu case de lemn cu grădini largi, verzi și greu îți dai seama când ai intrat în pădure. Mai sunt case, mai sunt păduri. Mi-au părut ceva mai multe defrișări decât în Finlanda și totuși e multă pădure și aici. Tot uitându-mă pe geam, timpul trece și mă trezesc după o oră și jumătate (am trecut doar prin câteva mici localități) că intrăm într-un orășel ceva mai mare. Facem la un giratoriu stânga, apoi după vreun kilometru dreapta și oprim în centru. Nu e o stație propriu-zisă, e de fapt o veche gară acoperită cu lemn. Suntem în Pärnu!

First the bus goes to Tartu which looks like a different direction. I recognize, I took a estonian map from the touristic center and didn't study it too much. Only at the center I had in mind to go to Tartu too (the second city as size, strong universitary center) and all acccomodations were expensive... The bus goes out of the city through a wooden houses neighborhood with large and green gardens and you hardly see when you are in the forest. There are houses, there are forests... More deforestations than in Finland and still a lot of trees... While looking on the window the time passes and I find myself after 1.5 hours (passing just a few localities) entering in a bigger city. We turn left at a roundabout, then right after one kilometer and we stop in the center. There's no special bus station, it is an old railway wooden station. We are in Pärnu!

Pärnu, capitala de vară a Estoniei, este o foarte cunoscută stațiune de vară aflată la vărsarea râului Pärnu în golful omonim. Primele băi cu noroi au fost construite aici la începutul sec. XIX şi atrag şi acum clientelă înternaţională pentru terapii ca masaj cu noroi, hidroterapie şi inhalări. Zona Pärnu are 242 de kilometri de coastă și atrage prin plaja fină cu nisip alb din oraș. În centrul orașului pot fi găsite chiar Poarta Tallinnului (construită în 1690) și Turnul Roșu rămas din citadela de sec. XV. Orașul găzduiește multe evenimente culturale ca festivale de operă, expoziția de nuduri sau festivalul de film antropologic.

Mi-a ieși în ochi o mică locomotivă cu vagonet pentru cărbuni. Locomotiva marchează 110 ani de la deschiderea stației feroviare Pärnu. La 5 octombrie 1896 a avut loc ceremonia de deschidere a primului tren de alimentare pe linie îngustă între Pärnu și Valga (125 de kilometri). Pe 6 octombrie la ora 12.00 a plecat primul tren spre Valga în aplauzele publicului. Parcă vorbim de trenurile din Vestul Sălbatic :D! Într-un an linia a fost extinsă până la Viljandi și până în 1900 până la Tallinn. Viljandi este o altă posibilă destinație estoniană fiind în apropierea cunoscutului parc național Soomaa! În 1923 liniile au fost naționalizate și până în 1939 s-au extins până la 909 kilometri! În 1944 clădirea stației de tren a fost distrusă de bombardamentul sovietic și în 1960 stația de pasageri a fost transferată pe strada Pikk unde se poate vedea și astăzi o parte din peron! Stația de pasageri este înlocuită cu actuala stație de autobuz. Depoul de motoare și clădirile adăpostesc acum un centru comercial. În timpul perioadei sovietice liniile au fost desființate (1968-1975). Ultimul tren de la Pärnu la Ikla a mers în 1972.

Mai fac câteva poze prin micul centru (avem doar 20 de minute pauză deci nu pot pleca prea departe) și pornim la drum pe pe malul golfului Riga. Observați scrierea diferită: este vorba de caligrafia engleză și letonă!

Pärnu, the summer estonian capital, is a well-known summer resort at the mouth  of Pärnu river in the homonym bay. The first mud baths were built here at the beginning of XIX century and they still attract international clients for mud massage therapy, hydrotherapy and inhalations. Pärnu county has 242 kilometers of coastline and attracts with the fine white sand beach in the city. In the center of the city one can see Tallinn Gate (nuilt in 1690) and Red Tower from the XV century citadel. The city hosts cultural events like opera festivals, nude art expositions or anthropologic film festival.

I was flashed by a small coal train engine. The engine marks 110 year from the opening of the railway station of Pärnu. On October 5, 1896 was the opening ceremony of the first narrow gauge feeder between Pärnu and Valga (125 kilometers). On October 6, 12.00 p.m. the first train left to Valga in the cheers of the crowd. We are like talking about Far West :D! In one year the line was extended to Viljandi and until 1900 to Tallinn. Viljandi is another possible estonian destination in the vicinity of the Soomaa national park! In 1923 the lines were nationalised and until 1939 they had 909 kilometers! In 1944 the building of the railway station was bombed by soviets and in 1960 the passenger station was transferred to Pikk street where we can see even today a part of the platform! The passenger station is replaced with the today bus station. The engine depot and the building host a commercial center. During the soviet time the lines were removed (1968-1975). The last train went from Pärnu to Ikla in 1972.

After a few pictures around (we have 20 minutes break and I can't walk to far) we continue our way on the shore of Riga bay. You notice the different english and latvian writtings!

Ce este Ikla? Ultima localitate din Estonia în drumul spre Rīga. Până aici drumul este foarte constant, aproape plat și mai tot timpul prin pădure. După ce trecem granița (marcată doar printr-un panou informativ) după o mică plajă vizibilă, singura diferență a drumului este apariția mai multor dealuri și pante. Trecerea prin Salacrīva mă asigură că acum suntem în Letonia (Google Maps pe telefon). Când nu ai prea multe lucruri de făcut, una din ele (dacă nu poți dormi) este să urmărești pe hartă cam pe unde ai ajuns!

What is Ikla? The last estonian locality on the way to Rīga. Until here the road is constant, almost flat and in the forests. After the border (marked by an info panel after a visible beach) the only difference is the appearance of more hills and slopes. The pass through Salacrīva assures me of being in Latvia (Google Maps on the phone). When you don't have to many things to do, one of them (when you can't sleep) is to follow on the map where you are!

Se adună norii și începe ploaia și îmi vine în minte titlul ”Riga Crypto și lapona Enigel” de Ion Barbu/Dan Barbilian. Nu rețin să o fi citit, o caut pe net și v-o redau și aici. E lungă, citiți-o ca să înțelegeți ce vreau să spun mai încolo.

The clouds gather, the rain starts and a title comes into my mind: ”Riga Crypto and lappish Enigel” of Ion Barbu/Dan Barbilian. I don't remember about reading it before, I search it on the net and give it to you here (no translation in english in the lines). It is long, read it to understand what I want to tell you later.

Menestrel trist, mai aburit

Ca vinul vechi ciocnit la nuntă, 

De cuscrul mare dăruit

Cu pungi, panglici, beteli cu funtă, 

Mult îndărătnic menestrel, 

Un cântec larg tot mai încearcă, 

Zi-mi de lapona Enigel

Şi Crypto, regele-ciupearcă! 

- Nuntaş fruntaş! 

Ospăţul tău limba mi-a fript-o, 

Dar, cântecul, tot zice-l-aş, 

Cu Enigel şi riga Crypto. 

- Zi-l menestrel! 

Cu foc l-ai zis acum o vară; 

Azi zi-mi-l strâns, încetinel, 

La spartul nunţii, în cămară. 

Des cercetat de pădureţi

În pat de râu şi-n humă unsă, 

Împărăţea peste bureţi

Crai Crypto, inimă ascunsă, 

La vecinic tron, de rouă parcă! 

Dar printre ei bârfeau bureţii 

De-o vrăjitoare mânătarcă, 

De la fântâna tinereţii. 

Şi răi ghioci şi toporaşi

Din gropi ieşeau să-l ocărască, 

Sterp îl făceau şi nărăvaş, 

Că nu voia să înflorească. 

În ţări de gheaţă urgisită, 

Pe-acelaşi timp trăia cu el, 

Laponă mică, liniştită, 

Cu piei, pre nume Enigel. 

De la iernat, la păşunat, 

În noul an, să-şi ducă renii, 

Prin aer ud, tot mai la sud, 

Ea poposi pe muşchiul crud 

La Crypto, mirele poienii. 

Pe trei covoare de răcoare 

Lin adormi, torcând verdeaţă: 

Când lângă sân, un rigă spân, 

Cu eunucul lui bătrân, 

Veni s-o-mbie, cu dulceaţă:

- Enigel, Enigel, 

Ţi-am adus dulceaţă, iacă. 

Uite fragi, ţie dragi, 

Ia-i şi toarnă-i în puiacă. 

- Rigă spân, de la sân, 

Mulţumesc Dumitale. 

Eu mă duc să culeg

Fragii fragezi, mai la vale. 

-Enigel, Enigel, 

Scade noaptea, ies lumine, 

Dacă pleci să culegi, 

Începi, rogu-te, cu mine. 

-Te-aş culege, rigă blând... 

Zorile încep să joace

Şi eşti umed şi plăpând:

Teamă mi-e, te frângi curând, 

Lasă. - Aşteaptă de te coace. 

-Să mă coc, Enigel, 

Mult aş vrea, dar vezi, de soare, 

Visuri sute, de măcel, 

Mă despart. E roşu, mare, 

Pete are fel de fel;

Lasă-l, uită-l, Enigel, 

În somn fraged şi răcoare. 

- Rigă Crypto, rigă Crypto, 

Ca o lamă de blestem

Vorba-n inimă-ai înfipt-o! 

Eu de umbră mult mă tem, 

Că dacă-n iarnă sunt făcută, 

Şi ursul alb mi-e vărul drept, 

Din umbra deasă, desfăcută, 

Mă-nchin la soarele-nţelept. 

La lămpi de gheaţă, supt zăpezi, 

Tot polul meu un vis visează. 

Greu taler scump cu margini verzi 

De aur, visu-i cercetează. 

Mă-nchin la soarele-nţelept, 

Că sufletu-i fântână-n piept, 

Şi roata albă mi-e stăpână, 

Ce zace-n sufletul-fântână. 

La soare, roata se măreşte;

La umbră, numai carnea creşte 

Şi somn e carnea, se dezumflă, 

Dar vânt şi umbră iar o umflă... 

Frumos vorbi şi subţirel 

Lapona dreaptă, Enigel, 

Dar timpul, vezi, nu adăsta, 

Iar soarele acuma sta

Svârlit în sus, ca un inel. 

- Plângi, preacuminte Enigel! 

Lui Crypto, regele-ciupearcă. 

Lumina iute cum să-i placă? 

El se desface uşurel

De Enigel, 

De partea umbrei moi, să treacă... 

Dar soarele, aprins inel, 

Se oglindi adânc în el;

De zece ori, fără sfială, 

Se oglindi în pielea-i cheală. 

Şi sucul dulce înăcreşte! 

Ascunsa-i inimă plesneşte, 

Spre zece vii peceţi de semn, 

Venin şi roşu untdelemn 

Mustesc din funduri de blestem;

Că-i greu mult soare să îndure 

Ciupearcă crudă de pădure, 

Că sufletul nu e fântână 

Decât la om, fiară bătrână, 

Iar la făptură mai firavă 

Pahar e gândul, cu otravă, 

Ca la nebunul rigă Crypto, 

Ce focul inima i-a fript-o, 

De a rămas să rătăcească 

Cu altă faţă, mai crăiască:

Cu Laurul-Balaurul, 

Să toarne-n lume aurul, 

Să-l toace, gol la drum să iasă, 

Cu măsălariţa-mireasă, 

Să-i ţie de împărăteasă.

No, acum înțelegeți cum mă simțeam eu? Din frigul lapon am coborât aproape 1500 de kilometri. Mă obișnuisem să nu văd pământ sau apă dezghețată, mă obișnuisem ca totul să fie alb și rece, mă obișnuisem să nu văd soarele și acum, aici în sud, mă ”lovește” ploaia și umezeala, mă ”lovește” toată umiditatea continentală sau, mă rog, aflată la marginea pământului spre mare... Chiar mă întreb dacă Dan Barbilian, matematicianul poet ce și-a schimbat numele în Ion Barbu, a călătorit prin nordul Europei sau doar și-a imaginat toate acestea?

Well, you understand how I feel? From the lappish cold I came down about 1500 kilometers. I was used not to see ground or unfrozen water, I was used with everything white and cold, I was not used to see the sun and now, here, in south, the rain and wet "hits" me, the continental or seaside humidity "hits" me... I am wondering if Dan Barbilian, the mathematician and poet who changed the name in Ion Barbu, travelled to the north of Europe or just imagined all this?

---------

Intrăm în Rīga și autogara este aproape de râul Daugava, lângă gară și Piața Veche (Rīgas centrāltirgus) (care seamănă cu un hambar de avion). Plouă, cobor din autocar, îmi iau rucsacul și intru în autogară. Plouă și stau un pic să mă orientez. Cum autogara este un loc internațional, sunt multe hărți și mă orientez repede. De fapt și de pe Google Maps văzusem că trebuie să merg pe Satekles iela, apoi Marijas iela și apoi Aleksandra Čaka iela până la numărul 32. Nu mă concentrez la altceva decât la drum. 

E un pic stranie schimbarea. Din Tallinn-ul pe care l-ați văzut în descrierile anterioare să dai într-un fel de București murdar și ploios, cu același amestec de ”acasă” de restaurante și magazine în clădiri vechi, cam cu aceleași prețuri, aici în euro... Mi se pare că am ajuns în România prea repede... Și încă asta nu e totul! 

Ajung la numărul 32, sun la interfonul special, știu că trebuie să urc la etajul 5 și acolo voi găsi hostelul. Este o clădire veche, care uneori chiar miroase a mucegai, oamenii par foarte speriați și izolați... Urc și văd un brad și ceva culori la o ușă: aici este! Sun, intru și mă primește un tânăr musculos cu un maieu pe el. Hmmm! ”Spune-mi tu, nu e ciudat?” Vorbește cu mine în engleză, atât cât știe, îmi spune că banii sunt luați de pe card deja, nu trebuie să mai plătesc, îmi prezintă hostelul și camera în care stau și toate condițiile. Parcă mă mai destind un pic. În fond ăsta e locul, aici am de trăit/dormit două nopți. Am doi colegi de cameră și o colegă ce are perdele trase în jurul patului (e un pic bolnavă, mâine seară va veni o prietenă și o va lua la spital). Doar unul din ei, Nikalai, vorbește ceva engleză, în rest aici se vorbește doar rusește. Așa că aflu câte ceva de la el și ne mai destindem. În vreo oră deja umblu în papuci și în șort, mă simt acasă! 

Pentru colegii din Finlanda vedeți mai jos câteva steaguri din cameră. Acum sunt chiar convins că oamenii sunt binevoitori, fac tot ce e posibil ca oamenii să se simtă bine!

We enter in Rīga and the bus station is close to Daugava river, near the train station and the Old Market (Rīgas centrāltirgus) (like a plane depot). It rains, I go out of the bus, take my packs and enter the bus station. It rains and I stay for a few minutes to orientate. As the bus station is international, there are a lot of maps here. I saw on Google Maps that I have to walk on Satekles iela, then Marijas iela and then Aleksandra Čaka iela to number 32. I only focus my way.

The change is weird. From the last descriptions of Tallinn to enter a kind of dirty and rainy Bucharest, with the same ”home” mix of restaurants and shops in old buildings, the same prices, in euro here... I am too fast in Romania... And there's more to come!

At number 32 I call the special interphone, I know that I have to go up to 5th floor and I will find the hostel. It is and old building, there is mold smell, the people look very scared and isolated... I go up and see a pine tree and some colors: this is it! I ring, enter and a muscled guy with a shirt on him welcomes me. Hmmmm! "You tell me, isn't it weird?" He talks to me in english, as much as he knows, tells me that the money are taken from the card, I don't have to pay more, he presents the hostel and the room I will stay in and all conditions. I am more relaxed now. Well, I have to live/sleep here for two nights. I have two roommates men and one woman with curtains around ther bed (she is a little sick and a friend will come and take her tomorrow evening to a hospital). Only one of them, Nikalai, speaks english, the rest only russian. I find some info from him and we relax. In about one hour I walk around in slippers and shorts, I feel like home!

You can see some flags from my room for the colleagues from Finland. Now I am convinced that the people are kindly, they make everything possible for clients to feel good!

Rodnei-Suhard 24-27.06.2017 (partea II)

Ziua 3 - luni 26.06.2017

Spuneam că ieri am coborât la lacul Lala Mică pentru campare, la sfatul colegului meu Lușu. A fost foarte bine că nu m-a udat prea rău ploaia. Cum nu am nici o grabă, mă trezesc puțin după ce se luminează, îmi mai ocup timpul cu diverse lucruri, colegii de ”camping” plecaseră, strâng toate câte am pe aici, iau apă și la 9.45 sunt gata de drum. Acum se vede altfel lacul luminat de soare... Alături de multele panouri explicative cu flora și fauna locului. Încă nu am priceput de ce îi spune ”poteca caprei negre”... 

Revin la marcajul PA și cobor lejer pe el având în stânga firul Lalei care uneori trece prin mai vechi limbi de zăpadă.

Pe traseul meu sunt tot felul de panouri informative despre floră și faună și țin să le pozez pe toate. Cobor peste pragul glaciar și mi se deschide larga vale Lala cu lacul Lala Mare nițel mai jos de mine. Și acolo e un panou informativ și o turmă de câteva sute de oi cu câini și cu cioban. Din acest ultim motiv nu îmi fac griji! Câini vor lătra puțin când mă apropii de capre și de oi, asta după ce am coborât printre alte capre la care dulăii nici nu s-au sinchisit.

Schimb cu ciobanul câteva vorbe (colegul lui e mai sus, mână oile cu cățeaua de întors!) și îmi spune că aici pericolele cele mai mari pentru animale sunt lupul și râsul. Așa sus? Da, râsul, în vorbele lui, e aproape cât un câine și nu are jenă să rupă beregata oii și să o tragă după el. Nu are idee pe unde e poteca ce ajunge în Șaua Găjei, mai jos de Ineuț. Observăm amândoi șaua și conchidem că trebuie să fie pe undeva prin jnepeni. Le urez ”zi faină” și mai departe la drum. 

Poteca e vizibilă printre jnepeni și îmi tot apar semne cu roșu ale unei capre negre stilizate. Aha, deci e un traseu turistic, ecologic! Urc, urc printre jnepeni, văd căzăturile din valea Lalei, apoi se mărește puțin panta printre alte panouri informative și printre molizi și, după un urcuș pământos, ajung în Șaua Găjei/Găjii/Găgei (1789m). E printre puținele locuri în care altitudinea de pe hartă coincide cu cea de pe teren :D! Las rucsacul pe banca de lemn, scot ceva rapid de mâncare pe masă și mă uit pe panourile descriptive de aici. Și în spate spre poteca cu jnepeni care vine de pe Ineuț și căldările glaciare din valea Lalei. În partea cealaltă a Ineuțului este valea Gajei care se varsă în Someșul Mare și a cărei căldare urcă tot așa peste 2000 de metri în culmea Ineuț-Roșu și apoi coboară spre Șanț, undeva la începutul munților Bârgăului. 

De aici urmează o coborâre luuungă pe drum de mașină până în pasul Rotunda. În 10 minute mă lămuresc ce e cu traseul turistic pe un panou informativ (Șaua Găjei-Ineuț-Ineu-Lala Mică-Lala Mare-Șaua Găjei), mai întâlnesc niște cehi și îi ghidez în engleză să campeze la Lala Mică (ei mă întrebau de cabana Ineu!!!) și tot la vale. Se vede largul pas Rotunda, intuiesc unde este cabana Croitor unde proprietarul este prieten și gazdă bună în turele colegilor mei și mai am niște serpentine până la pas. Salut câțiva turiști la plimbare în teniși și șoferul clujean al unei mașini de teren mă întreabă de bujor/smârdar/rhododendron. Știa că e sub Ineu sau pe versantului Ineuțului dinspre Lala Mică și îi spun că de la vârful Gărgălău nu am mai văzut. Totuși vor urca cu mașina cât se poate. Îi sfătuiesc mai degrabă să meargă cu mașina până la poiana sau tăul Știol și de acolo să urce pe Gărgălău la bujor... Tai serpentinele și ajung fix la marginea unei stâni. Mă latră un câine și apoi tot va veni după mine spre stână. Ciobanul cu mai mulți băieți sunt la muls și mă întreabă de țigări. Nu am, ce să le fac... Cred că dacă fumam, nu veneam eu pe jos tocmai din pasul Șetref/Romuli... Mai urc pe marcaje și pe drum printre molizi, cobor apoi pe lângă niște izvoare și dau de un cioban cu băiatul și cu multe vaci. Multe sunt liniștite, dar îs două nebune de se duc prin pădure de nu le mai dai de urmă. ”Ce știu ele, eu cobor și le iau prin ocol...” Ne despărțim printre povestiri în pasul Rotunda (1277m), eu urmând mai departe să intru în munții Suhardului...

Schimb harta și cer sfaturi despre izvoare la un nene care are cabană aici în pas în drumul meu. Mă liniștește că sunt două izvoare aici înainte de stâne și apoi nu mai e nimic până sus la vârful Omu. Eu îi spun de lacul Icoana, îmi spune că știe de el și nu a ajuns până acolo... Mai urc un pic și văd cabana Croitor. Mă gândesc să salut din partea colegilor de club și sunt doar doi băieți de 8-9 ani. Cei mari sunt plecați cu mașina să coboare niște turiști în sat. Îmi arată unde e robinetul, beau un bidon de apă rece și îl umplu pe al doilea pentru drum. Le mulțumesc și în sus spre stâne pe drumul forestier...

Drumul urcă în serpentine, printre stâne, până la o cabană cu panou solar, face dreapta în alte serpentine până când crește panta printre molizi... Stau de vorbă cu un băiat de la oi care, tot așa, îmi spune că nu mai sunt stâne mai sus... Urc o pantă mai abruptă pe drum și apoi tot pe plaiuri ajung în zona vârfului Cociorbii și drumul mă duce printre vaci și pe la marginea pădurii spre dreapta pentru a se face mai larg. Sub mine văd că se deschide o șa largă și o stână mare și lungă. Cobor spre șa, trec printre cai și vine un băiat la mine. ”Să vă duc, nenea, mai încolo să nu vă muște câinii!” Aflu că ei au doar vaci, nu și cai și nu reușesc să îi gonească spre Rotunda de unde au venit... Îi mulțumesc și mai departe mai cobor puțin până într-o șa unde mai văd o stână fără oameni mai jos de mine și drumul începe să urce spre stânga. E normal să facă așa, trebuie să ajung pe culmea din față și apoi la stânga spre vârful Omu. Drumul urcă în serpentine largi panta și mă cam topește soarele. Bine ar fi acum niște umbră care se lasă doar spre crestele Rodnei de unde vin eu (se văd bine peste valea Someșului Mare). Când cred că am ajuns aproape de vârf (se ridică maiestuos vreo două sute și ceva de metri mai sus de restul masivului), văd că drumul merge pe curbă de nivel pe sub el. Asta e, nu mai urc pe vârf, sunt mulțumit că l-am văzut (doar zona vârfului are grohotiș suit până la 1932 de metri altitudine maximă). Drumul merge pe sub vârf și am bucuria de a da de un izvor mare cu vălău din care îmi liniștesc setea întocmai cum beau animalele. Trec de un izvor protejat cu garduri de sârmă și urc în piciorul sudic al vârfului Omu. Răspântie de drumuri și încă mai am rare marcaje BR! Mă opresc să studiez harta, văd că aici ar trebui să fie cabana pastorală Omu și că marcajul BR de pe hartă face stânga după piciorul Omului (cum am venit eu) și apoi dreapta pe un picior cu vegetație.

De aici în direcția mea de mers dispare BR și apare BA, marcaj pe care îl voi urma până aproape de Vatra Dornei. La nelămurirea mea privind schimbarea culorii, domnul Dinu îmi explică faptul că BR transcarpatică traversează munții Bârgăului pentru a intra apoi spre munții Bistriței. Bun, eu am înțeles asta și înseamnă că harta mea, autor Ion Popescu-Argeșel nu ține cont de BR trans-carpatică! Culmea care coboară în fața mea ajunge în pasul Suhard și, probabil, marcajele BR merg mai departe în munții Bârgăului. De notat că pe hartă apar trei vârfuri Suhard, unul înainte de pasul Suhard (1415m), Suhardul Mare după pas (1326m) și Suhard (1297m) spre vârful Poiana Ciungi! Urmez așadar BA care urcă printre jnepeni și apoi merge pe partea dreaptă printr-un culoar. E foarte cald, fac ceva pauze la umbra jnepenilor și mai beau puțină apă pentru a continua mai departe.

Ajung printre jnepeni pe vârful Pietrele Roșii (1773m) unde este un diedru topografic, cobor într-o șa cu iarbă în smocuri, intru prin pădure și merg pe sub vârful Diecilor (1631m) prin pădure (văd urme de urși prin noroiul de pe potecă). Se cam împute vremea în față, se adună nori negri și presimt că va urma o ploaie zdravănă. Este ora 18.00 când cobor în Șaua Diecilor (1400m) deasupra căreia sunt niște stânci marcate pe hartă și o urmă de stână. Începe ploaia mai serioasă și cobor pe drum mai jos, în șa, unde văd că este o cabană pastorală. Mă plouă și tare bine ar fi să mă adăpostesc și eventual să am cum dormi acolo. Chiar așa se întâmplă, cabana este folosită de ciobani și destul de curată, are vălaie cu apă aproape, are zăvor, yală și cheie pusă în cui (cei care citiți asta și veți ajunge vreodată prin locurile astea, ar fi bine să lăsați locul cel puțin la fel de curat cum l-ați găsit și ușa închisă. Cabana e un dar al oamenilor pentru oameni și trebuie păstrată ca atare!). Mă hotărăsc să stau aici peste noapte, mai ales că se rup norii în jurul meu și nu se vede mare lucru pe geam. 

Îmi fac de mâncare, îmi pregătesc culcușul și cam după vreo oră se oprește ploaia. Urc pe muntele Rotunda din spatele cabanei (1461m), văd stâna sub mine, mă întorc în șa, fac  câteva poze cu aburii de după ploaie și cu apusul, merg în direcția indicată de săgeți și de hartă pentru a-mi confirma că mâine dimineață voi merge pe acolo și revin la cabană. Mă latră câinii la întoarcere, îi potolește ciobanul care ieșise a treia oară cu oile la păscut, până la apus, îi spun toate ce și cum am mers, se minunează și pleacă mai departe la oi și în sus spre șa. Mai primesc vizita a patru vaci curioase și le gonesc cu lovituri în lemnul terasei de la intrare. Așa că mă pot retrage liniștit la somn și reușesc să adorm după ce se întunecă. Ce va fi mâine?

Ziua 4 - marți 27.06.2017

Cum m-am obișnuit, pe la 6.30-7.00 sunt în picioare, strâng toate și puțin după 8.15 sunt cu rucsacul în spate și gata de drum. Doar iau apă curată și rece de la vălaie și merg în direcția verificată aseară. La următoarele vălaie înainte de a intra în pădure este un grup de cai foarte faini și curați care doar se uită la curiosul patruped cocoșat ce trece pe lângă ei ;)!

Intru prin pădure într-o lume de vis și drumul larg cu marcaje BA mă duce prin umbre, prin ceață, prin umezeala dimineții, prin razele de soare care uneori răzbat printre ramuri, pe un urcuș al drumului în trecere a culmii de pe dreapta pe stânga, printre molizi falnici... La 9.15, adică la aproape o oră de urcat susținut (am energie matinală) ies la golul alpin la frumosul lac Icoana. E loc fain de cort, e și aici o cabană-adăpost (un cioban mai încolo va numi zona asta Preluca și îmi va spune că îl cunoaște pe ciobanul ăl bătrân de la Șaua Diecilor, ăl de are un picior bolnav!). Era fain să pun cortul aici de nu era ploaia de aseară. Așa am beneficiat și de loc de somn uscat, și de un apus superb, și de vorbe cu ciobanii... Mult mai bine!

Acum sunt în golul alpin de la 1500 de metri și voi merge muuult prin el până sub vârful Fărăoane/ Faraoane. 

Pe sub stâncării ajung în zona muntelui Șveițaria (1562m) unde gardul de lemn mă duce spre o zonă cu cai și stânele de pe piciorul Văcăriei. Trec gardul pe stânga, urmez drumul care mă urcă ocolind o turmă de oi, cobor sub lătratul câinilor în șaua dinainte de vârful Bâtca Târșului (1548m) și mă opresc la vorbă cu un bărbat care are grijă de vaci. Foarte simplu intră în vorbă cu mine: ”Nu ai văzut o iapă pe acolo sus pe munte? Pleacă de nebună și toată ziua trebuie să alerg după ea.” Îmi povestește de toate greutățile pe care le au ei la stâna privată din zona Recele, vorbim de tot felul de fonduri europene și de modernizarea pe munte, de banii puțini pe care îi primesc cei care toată vara aleargă după oi sau după vaci (ei au doar vaci), înțeleg de la el sensul gardurilor electrice de peste culme care separă pământurile stânelor (”Țiganii când vin la afine trec și pe partea ailaltă!”) și mergem împreună spre stâna lui. Îmi spune că aici era vorba să pună asfalt și măcar că au reparat drumul și acum poți merge cu mașina că altfel greu se mai descurcau... El coboară la stână și eu merg mai departe pe curbă de nivel spre stâna următoare. Doar în curbă mă opresc la un vălău, beau și îmi împrospătez rezerva de apă și trec pe la cealaltă stână mare și amenajată. Un copil mă ghidează printre lătrăturile câinilor la mănăstire și de acolo în jos spre Vatra Dornei.

Mănăstirea Sfânta Cruce e din lemn și are poarta tot așa din lemn și pot intra prin ea. Biserica e închisă, nu văd semne de om și după o pauză de câteva minute la umbra bisericii pornesc mai departe. Citind harta, îmi dau seama că marcajul PR coboară de la mănăstire pe drum pe Plaiul Suhardului în Iacobeni. Și eu nu vreau asta, vreau să merg prin zona muntelui Oușoru!

Așa că urc pe lângă gardul mănăstirii și tai panta pentru a ajunge sub vârful Fărăoane/Faraoane pe marcajul BA. Pe curbe de nivel urc într-o șa (tot văd adunături de pietre în gropi, nu știu ce or fi) și de aici începe ultima lungă coborâre. 

Mai precis urmez drumul la dreapta pe sub panta muntelui, apoi cotesc stânga prin pădure, trec de o barieră de lemn și urc în șaua de după muntele Tarnița. De aici se vede forma rotundă a Oușorului...

Cobor pe plai spre vârful Iacob (1322m) și doar las să mă latre câinii de la stâna din stânga. Văd că marcajele mele fac dreapta spre Oușoru (de fapt este muntele Livada, 1463m, Oușoru este în capătul sudic al muntelui) și mă liniștesc doar când văd o săgeată care indică la stânga înainte de vârf. Parcă nu aș urca așa direct prin pădure...

Fac o pauză pentru cercetarea hărții, câteva guri de apă și câteva smochine și desculțarea și relaxarea picioarelor pe iarbă. Drumul mă duce, așa cum bănuiam și după marcaje, pe sub masivul Livada-Oușoru și după el face stânga. Am parte de drum larg cu căzături multe deasupra mea pe pantă (nu e frișare sau tăietură) și pădurea mă conduce într-o poiană largă cu ceva oi și câteva stâne lângă care e un stâlp indicator: Vatra Dornei BA 2 ore, Dorna Cândreni CA 1 oră, vârful Oușoru TA 1 oră. Lasă vârful, Cezare, cine știe de ce mai dai în drum! La stână mă întâmpină fainul cioban Vasile Moroșan care mă invită la niște caș și urdă. Da' cum nu! E acolo cu cei doi nepoți ai lui care au venit de jos din Dorna (îmi spusese Lușu să zic Dorna că așa știu oamenii de aici, nu Vatra cum suntem tentați să scurtăm în Muntenia). Scot ultimele guri de pălincă și ne tot luăm la povești. Îmi spune că a fost pe Preluca și știe de stâna din Dieci, are rude plecate pe afară... Mă servește cu caș și cu urdă (”Cumpăr, normal, să duc acasă brânză de la mama ei din Dorna :D!”), îmi dă să beau o cană de jintiță și una de smântână (copiii întind într-o farfurie cu pâine în smântână, sunt șmecheruți și tare simpatici, caută să se ferească de muncă și când zice bunicul de treabă, nu au ce face și se duc să strângă vacile sau să aducă lemne la spart)... Vasile îmi mai povestește despre certurile pe care le are cu vecina cu brânza fiindcă el le dă concurenților care vin zilele următoare să urce pe Oușoru caș și urdă și ea nu le dă... Unul din băieți vine cu mine o vreme printre case și se oprește la ultimul gard, la pădure, fiindcă nu vrea să se rătăcească! Ce cuminte! Când e să plece, vin părinții cu caii din Dorna Cândrenilor și coboară cu ei. Oameni frumoși!

Drumul merge prin pădure, urcă la 1226m și apoi coboară pe culmea Runcului alternativ prin pădure și prin zone defrișate. Cel mai probabil marcajele coboară undeva la stânga fiindcă eu reușesc să le pierd când văd primele case din valea Dornei. Cred că acolo este Vatra Dornei și cobor până la o stână unde doi câini mă latră vioi. De fapt este păcăleală că am coborât prea la dreapta și sunt între Dorna Cândrenilor și Roșu. Asta e! 

Urmez drumul pe sub stână, face dreapta tot în coborâre, las pe stânga o plantație deasă de molid și pe lângă gardul ei tot cobor la stânga. Se adâncește o vale în plantație și văd niște mistreți care vin din interior, se curentează în gardul electric și fug speriați înapoi. La mine nu au cum ajunge! Mai cobor pe drum pe lângă niște vile în construcție și drumul mă conduce în coborâre continuă spre apa Dornei. Tot o văd în stânga sub mine și nu văd pod. Așa că merg înainte pe sub pereți de stâncă tăiați special pentru drum. În următorul luminiș drumul intră printre garduri, las o poartă de lemn pe dreapta și la stânga ies la șosea în amonte de podul auto/de cale ferată (17.50, lângă popasul Podu' Alunului). Am intrat în civilizație!

Merg vreo 500 de metri și pe dreapta văd o benzinărie Socar. Nu contează ce firmă este, au apă rece! Iau o sticlă de doi litri pe care o beau pe jumătate și o sticlă de 1.5 litri de Icetea pe care o golesc (deși e de la frigider) și întreb de microbuz până în Dorna. 

”Chiar de aici de la intrarea în benzinărie! Vezi că e gara alături, poate ai tren!” 

”Mulțumesc!”

Am tren prea târziu și nu mai am prea multă vreme de stat în stațiune. Am noroc și o angajată CFR îmi arată de unde iau microbuzul și chiar vine în câteva minute. Plătesc câțiva lei și mă duce cei patru kilometri până în centru. Îmi dau seama că e o nebunie ce ziceam eu: să merg pe jos! Probabil mă termina căldura cu rucsacul mare și mers prin soare! 

Așa merg la gară, îmi iau bilet la trenul de noapte IR 1654 spre București (21.15, plecare din Vatra Dornei Băi h.) și am vreme să mă plimb puțin prin centru după un schnitzel foarte gustos, o bere și un papanaș cu cremă de vanilie, mai bun chiar decât cei de la Piatra Arsă. N-am ce face, primesc locul I la papanași!

Spre apus (20.45) merg spre gară la trenul spre București.

Văd pe telefon că vom trece prin pasul și tunelul Mestecăniș lung de 1647 metri. E un tunel drept, în două pante, care mă ține treaz. Gările până la Mestecăniș trec repede și aici trenul se odihnește puțin înainte de a intra în tunel. Un pic de istorie a tunelului se poate citi aici.

Și cu acest loc ”văzut” (e vorba mai mult de mulțumirea sufletească a unui împătimit de multe lucruri și în general de nou!) mă culc până, hăt, spre dimineață. În Suceava se umple compartimentul și abia după aceea vom putea dormi toți în voie cam până aproape de Ploiești. Cum e și normal la noi, chiar înainte de Chitila trenul se oprește. S-a stricat locomotiva și trebuie să așteptăm alta! Unii se urcă pe proprie răspundere în personalele care trec pe lângă noi, alții rămân în vagoane... Singurul motiv pe care îl văd acum pentru grabă este pierderea unui avion sau a unui serviciu sau a vreunei întâlniri foarte importante. Altfel... Ajungem cam cu 100 de minute întârziere în București. Ceva normal în țărișoara noastră...

Acasă îmi trece oboseala și încep să revăd poze și să îmi adun amintirile din Făgărașii Nordului. Parțial seamănă cu Alpii Transilvaniei. Vorba unui coleg de club: Făgărașii îs unici. Și inegalabili, adaug eu! 

Alte două grupe de munți, alte frumuseți... Fiecare munte are frumusețea lui, precum are și fiecare om! Spre deosebire de oameni, munții își arată frumusețea oricui se apropie de ei, nu se tem și nu sunt egoiști unul față de celălalt...

Mulțumiri colegilor și Munților și să ne revedem cât mai curând!