Maraton Apuseni ed VI - 28.05.2016

”Voluntar de meserie” :)! De când clubul meu, CAR Cluj Universitar, organizează Maratonul Apuseni, am participat ca voluntar în organizare. Mai puțin în partea din basecamp (este o muncă imensă acolo înainte, în timpul și după probele de concurs), mai mult pe teren: voluntar pe dealul Boinic, la Bocșești, la Colțul lui Balmoș, la punctul de alimentare și dirijare ”La Răscruce”. Anul ăsta pentru a treia oară în acest ultim punct, foarte important pe traseul de maraton! Dacă de la start până aici peste Pietrele Mărunte, pe la Bocșești, prin Săgagea și pe dealul Răfăileștilor și apoi până la Finish peste dealurile Româneasa și Boinic, pe la Știolne și Zăpodie, prin văile Tisei și Vadului, traseul este acceptabil și alergabil, bucla de 10 kilometri care se face pe ”La stânci” și prin rezervația geo-botanică ”Scărița-Belioara-Șesul Craiului” este punctul cheie al traseului de maraton!

Vineri 27.05.2016 - pregătiri

Vineri dimineață ajung la Cluj, cu bunii prieteni și colegi de club Dinu și Marlene Mititeanu pornim cu mașina spre valea Arieșului și, după ce ne întâlnim cu Zoran și Dana în ultima stație înainte de intrarea pe valea Poșăgii, urcăm spre ”zona noastră de lucru”. Pentru o plimbare matinală, mă lasă la intrarea în valea Belioarei și se duc până la Săgagea (unde vor rămâne Zoran și Dana la post și Marlene șef de tronson între Bocșești și Răscruce). Eu pornesc pe cei doi kilometri spre izvorul Belioarei intrând în vorbă cu domnul Boia, localnic fain și șugubăț, trecând de uneori surplombatul Colț al lui Balmoș până la începutul traseului de ocol al Scăriței marcat cu PR. Dinu vine cu mașina până aici, ne ”echipăm” cu materiale de marcat traseul și pornim la drum.

Știm bine traseul, doar l-am mai parcurs de atâtea ori! Suntem dezamăgiți că primii 800 de metri de pe valea Răstoacei s-au schimbat atât de mult în doar cinci ani! La început era doar o vale seacă cu ceva pietriș, acum e ditamai drumul de exploatare (e adevărat că nu prea ușor de parcurs pe patru roți)! Facem dreapta pe marcajele modificate (inițial erau făcute să urce în continuare pe Răstoaca până sus spre Cornu Pietrii ratând tocmai peisajul Scăriței cu Coșul Boului, vedere de pe dealul Brădățel) și prin pădurea puternic de verde ajungem la imensa poiană a dealului Brădățel. Urmăm poteca fără pauze fiindcă trece timpul și mai avem de mers, marcăm traseul pentru mâine și iarăși avem parte de o zonă urâtă: un drum de TAF care urcă până în șaua Cornu Pietrii și aici stâlpul de marcaj dărâmat! De ce ar ține cont drujbiștii de cei care vor să descopere locurile atât de faine???

Urcăm poteca ce ne duce în serpentine pe la un loc de panoramă spre zona arsă și distrusă din rezervație. Am mai fost pe aici și nu-mi amintesc poteca. Bine zice Dinu, n-am cum să-mi amintesc chiar fiecare metru de potecă! Marcajele PR și apoi și ale noastre (pentru vreo 24 de ore!) ne conduc spre marginea rezervației Scărița-Belioara în al doilea loc panoramic! Scurtă pauză de admirat ”scena” naturii! Continuăm pe marginea abruptului pe la al treilea loc de panoramă, intrăm în rezarvația botanică Șesul Craiului unde mai sunt urme ale covorului de flori de acum câteva săptămâni (nu se poate povesti aroma ce ne înconjoară!), trecem de vechiul gard al rezervației și coborâm spre punctul ”La răscruce”. Cum nu se poate mai ”punctual”, apare Marlene dinspre Fântâna Popii după marcarea acelei zone! Sunt ca ceasul elvețian acești doi buni camarazi de munte, funcționează ca un tot unitar!

Ei coboară spre poiana ”La Măteoaie” cu colibe și izvor și apoi peste zona ”La stânci” spre Dealul Bilii pentru marcare. Eu am ajuns la post și în zonă voi fi aproximativ 24 de ore! Până să vină Ioșka cu mașina cu alimentele pentru PA, cobor spre Fântâna Popii pentru a pune acolo un sac pentru gunoi pentru paharele cu care (probabil) maratoniștii vor bea apă de la puternicul izvor! În 10 minute sunt la izvor și amenajez ”coșul de gunoi” și parcă ar fi prea repede să mă întorc la post. Continui în mers rapid pe singura zonă din traseul MA pe care nu o mai parcursesem. Îmi arătase Dinu cam pe unde iese din pădure, coboară vreo 200 de metri și apoi face dreapta spre dealul Răfăileștilor. Urmez marcajele cu gând de a mă întoarce de la punctul de schimbare a direcției fix pe culmea dealului până la drumul de mașină. Cum poteca la dreapta e tare faină și se vede o poiană câteva zeci de metri mai în față, zic să merg până acolo. Și, când ies la poiană, îi văd pe Zoran și pe Dana care marcau traseul pe curbă de nivel sub Româneasa. merg la ei și mai cobor un pic cu ei cu rugămintea de a-mi arăta această ultimă zonă de traseu necunoscută mie. Sub noi la stânga este dealul Runcu Porcului terasat și în față este dealul Răfăileștilor cu troiță și izvor cu hălaie (adăpători pentur animale). Ei coboară spre izvor (unde e punctul de control 4), eu fac dreapta pe la marginea pădurii spre Știolne. Îmi spusese Zoran că și dl Dinu a crezut că pe aici e o curbă de nivel și de fapt sunt două văi destul de adânci până la ”platoul” Știolnelor! Văd eu cum mă descurc!

Poteca mă duce prin două zone mlăștinoase și mă urcă încet în dreapta spre pădure. La un moment văd în față ceva maro care păștea. Nu putea fi decât o căprioară, un animal sălbatic pe care îmi e dat să îl văd de multe ori pe unde ajung! Îi fac o poză păscând, o a doua ridicând capul la zgomotul meu și apoi tâșnește în pădure! Mulțumesc pentru apariție!

Urmez poteca tot în urcare, intru un pic prin pădure pe partea stângă a poienii alungite și ies la un izvor pe care îl depășesc chiar pe deasupra lui. În serpentine strânse tai ultima pantă care mă duce sub drumul de mașină de pe Româneasa. Recunosc locul și de acum merg întins și totuși degajat spre Răscruce. Dacă e să apară Ioșka, doar măresc un pic pasul după el!

La 16.24 sunt la stâlpul de marcaj de ”La Răscruce” și mă pun pe așteptat. Aparent pare plictisitor să tot aștepți într-un loc și ați putea spune: aveai și o carte la tine, de ce nu ai citit? Ei bine, nu am avut timp! Ba mi-am relaxat picioarele desculț prin iarbă, ba am căutat semnal la Vodafone și la Telekom prin zonă, ba mi-am acoperit rucsacul și bocancii cu protecția de ploaie, ba am mai urcat spre Româneasa până unde îmi puteam vedea rucsacul rămas la post, ba a venit o ploaie-răpăială de vreun sfert de oră și m-am adăpostit sub unul din brazii din apropiere, ba am admirat lumina caldă de după ploaie, umbră ”aruncată” de soare pe un picior al Românesei... La una din plimbările pe drum aud mașina lui Ioșka: e 20.45, lumină și încă foarte fain! Vine exact la Răscruce, coborâm alimentele, cortul, masa și băncile, îmi povestește de drumul tare păcătos acum după ploaie și că mai are un drum de făcut la Bocșești la PA2. Acolo va rămâne și împotmolit până vine dimineață un localcnic cu tractorul de îl scoate câțiva metri din nămoale!

Întind cortul, aranjez alimentele și tot mai am de așteptat. Feri, colegul meu ”de suferință”, venise cu altcineva cu mașina și abia la ora 21.00 a început urcarea de la Izvorul Belioarei. Mai dau un chiot, mai admir culorile înserării, mai o lanternă indicatoare... La 22.30 apare din pădure fluierând vesel. Ce faină e revederea! Căutăm loc de cort bun, montăm ”castelul” adus de Feri, mâncăm de seară... Ba nu, de dimineață că e trecut de miezul nopții! Somn ușor până s-o lumina...

Sâmbătă 28.05.2016 - BIG DAY

... adică undeva pe la 5.30! Aranjăm cortul pentru concurs aproape de stâlpul de marcaj, aranjăm alimentele, masa și băncile (cu insistența lui Feri, extrem de faină de a ieși totul ”la linie”), mâncăm de dimineață și pe la 9.30 ne apar colegii de la PA3, 5: dl Dinu, Lucian și Ionelia Moisuc, Gabi Oarga și un înlocuitor al lui Mircea Coman. Re-amenajăm locul și îl pregătim pentru venirea concurenților. Care nu întârzie la apară, primul venind la 10.48, adica la mai puțin de două ore de la start! Incredibil!

De acum lucrurile se precipită și treaba merge bine: poze, concurenți în formă, concurenți obosiți, glume, voie bună, oameni mai mult sau mai puțin cunoscuți (pentru mine), colegi de club tare veseli și cu chef de alergat (să mă iertați dacă nu am fost pe fază la vreunul din voi): Geta Oltean, Diana Ciorbă, Vlad Sâncrăian, Răzvan Samoilă, Cristina Cecan, Laurențiu Vezentan, Cristi Pop, Edi Nistru, Florin Grec. 

Unii alergători vin dinspre Fântâna Popii, peste vreo oră apar și primii alergători după bucla tronsonului III...

Suntem mulți la PA, nici nu vedem vedem capul de treburi. Și toate merg bine...

Sunt câțiva alergători care au probleme și vor pleca de aici cu echipa Salvamont cu ATV-ul și apoi cu mașina de la Bocșești...

Cam la 13.00, termenul limită pentru prima trecere pe la ”Răscruce”, apar ultimii trei maratoniști care renunță la concurs și la buclă și închizătorii Cătălin Grigoriu și Serghei Suslov. Exact într-un moment când avem parte de ploaie și toți ne adunăm sub cortul punctului de alimentare. Eh, nu chiar toți că avem pelerine de ploaie! Doar câțiva voluntari printre care și eu care nu vreau să șifonez cămașa populară (ie se spune la cele îmbrăcate de femei, cămașă la bărbați!) și câțiva concurenți, restul n-au bai să stea în ploaie!

Nu durează mult și iasă iar soarele dogoritor. Prin care alergă acum maratoniștii veniți după buclă și porniți mai departe pe drumul de mașină ce ocolește Româneasa și apoi coboară la frumoasele cătune de vărat Știolne, Bocșești și apoi Zăpodie peste valea Tisei. 

Anunț la basecamp când trec ultimii concurenți să trimită pe Ioșka să strângem PA și să mergem spre Muntele Băișorii.

Doar eu merg cu Ioșka cu mașina, restul coboară spre Izvorul Belioarei și apoi cu mașina spre basecamp. Acum văd și eu ultima parte a traseului de pe spatele cailor-putere. Nu îmi aduc aminte exact pe unde am mers acum 5 ani spre punctul de pe dealul Boinic, cred că acum am parcurs exact același traseu în sens invers: Româneasa, Valea Tisei, Zăpodie, Boinic, Crucea Crencii, Valea Vadului, Skiland! Cum PA6 rămâne nestrâns, cu Ioșka vom coborî și strângem și ultimul punct de alimentare de pe traseu.

După atâta efort merităm câte o porție sănătoasă de gulaș și apoi câte o bere rece! 

Se vede oboseala adunată după o zi aparent ușoară, doar mai am să îmi găsesc un loc unde să dorm în seara asta. La sugestia unei colege de club vorbesc cu Mona Varga, faină prietenă și voi merge la ea la casa de lemn fain amenajată (pe drum ne amintim de tura la cascadele Bihariei de unde ne cunoaștem). Mult mai liniște decât în basecamp, nu mă mai întorc aici în seara asta!

Faină trupă aici, alergători, maratoniști, semi-maratoniști, un voluntar (ghiciți cine?), salvamontiști. Facem focul și apoi grătarul, colegele fac o salată imensă, mai stăm la povești după masă, muzică de munte la foc. Tare plăcut pentru toți!

Vorbesc cu Dinu pentru ora de plecare mâine dimineață fiindcă ei merg într-un loc necunoscut pentru mine și mai mult decât spectaculos. De fapt mai multe, vedeți în postarea următoare! Cum să nu merg cu ei și cu dragul Florin Bîscu (venit tocmai de la Lausanne pentru Maratonul Apuseni și pentru lumea de acasă) pe care am șansa să îl cunosc și față în față, nu doar pe internet!

Maraton Apuseni MSG Systems "Hoinari prin trecut" 2014 23-25.05.2014

Maraton Apuseni MSG Systems ediția a patra are loc în data de 24 mai 2014. Noi, CAR U Cluj, ca organizatori trebuie să fim la posturi cu mult înaintea începerii concursului propriu-zis. De fapt o dată ce s-a terminat o ediție, începe organizarea pentru ediția următoare... Din București plecăm trei colegi în CAR U Cluj și prieteni spre Sibiu și Apuseni: Alexandra Roșu, Ilinca Alexandrescu și cu mine. Ilinca nu poate veni în ziua Maratonului pe traseu fiindcă are simulare la medicină și nu e bai dacă merge cu noi până la cea mai accesibilă gară sau localitate până la Cluj. Pornim matinal din București, pe autostradă, apoi pe Dealul Negru și pe valea Oltului poveștile curg una după alta și facem o scurtă pauză de alimentare (și pentru mașină și pentru noi) la benzinăria de la barajul lacului Cozia. Urcăm pe valea Oltului, vorbim prin mesaje cu Iuliana pe care trebuie să o luăm din Sibiu (tot așa colegă în CAR și prietenă de mulți ani), o anunțăm că "Mai avem 35 de kilometri până la Sibiu", intrăm pe centura-autostradă a Sibiului și pe partea nordică a orașului intrăm de o luăm pe Iuliana de acasă. Mergem întins spre Alba Iulia și, fiindcă ratăm ieșirea pe varianta ocolitoare, traversăm orașul și ajungem în Aiud exact cu câteva minute îniante să vină autocarul de Cluj. Tot planul ăsta îl făcusem în zilele trecute cu Dinu Mititeanu, drag prieten, confrate, tată, sfătuitor și "general" al CAR U Cluj! Ilinca rămâne la autocar și noi facem stânga (drumul spre Turda merge la dreapta) spre Cheile Aiudului/Vălișoarei. Îmi aduc aminte de drum și de câteva detalii de acum trei ani când s-a organizat prima ediție a Maratonului Apuseni. Atunci venisem cu un alergător cu mașina și pe aici e drumul cel mai scurt spre Băișoara!

Trecem prin Măgina, Livezile și Poiana Aiudului și facem o prima pauză foto în Cheile Aiudului sau Vălișoarei. Fiecare dintre noi își caută unghiurile cât mai potrivite pentru câteva cadre. Eu îl găsesc pe undeva pe lângă panoul explicativ al rezervației Cheile Aiudului.

Trecem prin Vălișoara și Colțești (unde vom face pauza foto pe drumul de duminică) și vedem în dreapta Piatra Secuiului. Găsim o parcare și un drum care se apropie prin lanurile de grâu de capătul sudic al Pietrei Secuiului. "hai puțin pe drum, doar cât să găsim un unghi bun și fără stâlpi!" Trecem pe stânga de o fermă și fetele (Iuliana și Alexandra) au găsit unghiul bun. Eu încă îl mia caut până scap de stâlpii de curent și fac mai multe poze pentru panoramă. Mă mulțumesc șu cu ceva nuanțe de verde și mă întorc la ele și la mașină.

Următorul stop este puțintel mai departe în Râmetea unde doar vrem să luăm o pauză de masă. Și ne vom alege cu bere Ambrosia (cei care nu conduc) și cu niște langoși cu brânză, smântână și usturoi. Eu nu mă satur doar cu un langoș și îl mai iau și pe al doilea! Cu stomacul liniștit, mai facem câteva poze la casele vechi de pe lângă biserica ortodoxă (cum de o fi răsărit o biserică ortodoxă în mijlocul zonei maghiare catolice?), intrăm într-un magazin de suveniruri și nu mă pot abține să nu iau doi magneți de frigider pentru acasă (scrie pe ei Torocko în maghiară!).

Continuăm drumul până în Buru, facem stânga pe valea Arieșului și apoi dreapta pe al doilea drum (primul merge spre ocoliș) spre Poșaga. Exact acum când ar trebui să fiu atent la drum (fiindcă am mai fost pe aici de câteva ori și știu locurile), nu știu cum se face că ațipesc. În mod normal ar fi trebuit să vedem intersecția la care trebuie să facem dreapta pe Belioara spre izvorul Belioarei. La un moment dat Alexandra mă trezește întrebându-mă dacă e bine și mi se pare că pereții din dreapta sunt înainte de valea Belioarei. "Da, e bine, mergem până dăm de intersecție". Doar că intersecția căutată este în spate și ne trezim că am ajuns în Săgagea la casa lui tanti Sofia. "Stați că am trecut. Înapoi să căutăm intersecția". De fapt eu mă trezisem în ultima parte a Cheilor Poșăgii care este între Săgagea și valea Belioarei! La întoarcere totul îmi e atât de evident. Recunosc casele din Poșaga și facem stânga pe un podeț și drum îngust pe valea Belioarei. mergem cam trei kilometri și ajungem la Izvorul Belioarei unde vom rămâne în seara asta. E doar mașina lui Dinu sus la locul de campare!

Lăsăm și noi mașina ceva mai jos și pornim în plimbarea pe care a propus-o Dinu: dealul Brădățel. Este unul dintre cele mai frumoase locuri de pe tronsonul 3 al Maratonului Apuseni și din prima am fost de acord să merg cu fetele pe acolo în plimbare. Cunosc cu ochii-nchiși traseul și fără marcajele pe care le-a pus Dinu mai de dimineață. Urcăm pe valea seacă a Răstocii, facem dreapta pe poteca de maraton (e bine marcată ieșirea din vale!), urcăm prin pădure până la capătul de jos al Brădățelului și facem stânga prin fânețe. Pe aici nimeni nu mai cosește, colibele sunt părăsite. păcat de ele că sunt tare frumoase și parcă vor să povestească atât de multe. "Uite, vedeți în spate Coșul Boului? Îi gaura aia în stâncă. Odată a fost o peșteră și i-a căzut tavanul. La juma de zi stăpânii mei doar se uitau la lumina care cădea prin gaura de sus și știau că e amiaz. Nu mai aveau nevoie de ceas ca în timpurile astea moderne!"

Mai urcăm pe traseul Maratonului, Iuliana este un pic în față și eu și Alexandra tot pozăm în toate părțile. Ea e încantată de locuri fiindcă e prima dată pe aici, eu sunt încântat ca și cum aș fi prima dată :D! La un moment dat văd că Iuliana ne așteaptă pe o piatră. Noi mergem puțin mai pe jos și mă îndrept spre coliba a mai de sus. O văzusem altă dată când am coborât pe Brădățel și nu m-am dus să dau mâna cu ea. Acum îi e rândul. Cobor chiar la colibă la intrare, mă uit de nu-s ceva vaci în ea, mă bucur când văd cum își unește mâinile la colțuri și îi surprind în soare umerii rezistenți de lemn. Alexandra e puțin mai sus de colibă spre Scăriță, Iuliana vine spre colibă de unde ne aștepta mai devreme. Cum să nu-ți fie dragi drugii de lemn care dăinuie peste veri și ierni? Doar de-ar mai veni cineva să mai steie aci măcar câteva zile pe vară!

Ne regrupăm la colibă și nu prea ne vine să mai urcăm. Și nici să ne întoarcem pe unde am vinit :D! Apăi hai la vale că trebuie să ajungem cumva pe potecile alea în jos spre Colțul lui Balmoș. De la prima colibă coborâm la a doua și pe sub ea la un izvor și un adăpost de stână. Fetele îs mai jos și nu mai vedem poteci. Urc până la izvor și de aici văd o potecă ce merge pe curbă de nivel spre un picioruș de munte. Hai pe acolo și apoi om vedea! Urcăm pe piciorul de munte și la dreapta pe lângă pădure am ajunge la traseul Maratonului. Asta-i soluția de nu găsim alt drum. Uite un vâlcel la stânga. Coborâm pe el? No, hai! Pas cu pas altitudinea se lasă în spatele nostru și pe firul vâlcelului sec ajungem la partea de sus a unei mici poieni. Suntem puțin deasupra Izvorului Belioarei, ceva mai sus de Colțul lui Balmoș! Parcă poteca merge un pic la stânga și apoi la dreapta! "Stai așa, Iuliana, că e un unghi fain!" îi zic Iulianei și îi fac o poză sub creanga lată și orizontală a unui fag. Mai coborâm puțin la dreapta pe potecă și apoi prin livezi trecem un gard de lemn și ne lăsăm în jos până la drumul de mașină.

No că fain am coborât! Mergem la mașină, scoatem corturile și până să le ridicăm, ne apucăm să mâncăm ceva. Tare comentează șoriceii! Vine gașcă mare de prieteni, ne apucăm de povestit și râs. Încă nu știm dacă să montăm corturile sau nu. Cezar Mărgineanu zice că a vorbit cu Dinu pe drum și că ne-am întâlni aici, Ovi Guja povestește cu noi care și de toate, Mihnea vine cu duba și descărcăm tot ce trebuie pentru punctul de alimentare, montâm și apoi mutăm cortul PA-ului, montăm cortul-catedrală și corturile noastre și tot ne mirăm de ce nu mai apare Dinu. După lăsarea nopții nu pot refuza niște țuică (a se citi "faina pălincă") cu slană și ceapă. Înainte de a se întuneca Ovi și cu Cezar au început să urce spre Stânci și Răspântie. Nu știu unde s-au întâlnit cu Dinu care cobora fără lumină spre noi. Seara la masă întâi ne lămurim cu Dinu care a fost cauza atâtor tensiuni: Dinu așteptase singur în ploaie să vină mai devreme doi dintre Ovi, Cezar Mărgineanu și cu mine. Cezar înțelesese că ne vedem la Izvorul Belioarei și de aici diferențele. Cu Dinu împărțim tricourile și bufurile de voluntari, mai stăm câteva minute la povești și la somn. Alexandra și Iuliana au încercat să doarmă în același cort și până la urmă Iuliana a dormit în mașină. Să fi fost de vină răcoarea, să fi fost de vină zgomotul colegilor? M-a uimit incredibil de mult Anca, o colegă voluntară care venise să ne ajute fiind paralizată în scaun cu rotile!

Așa cum stabilisem aseară, la ora 8.00 e plecarea voluntarilor spre Răspântie. Până în 10.00 trebuie să fim acolo cu totul pregătit fiindcă vin concurenții! În echipă extinsă (domnul Dinu, Iuliana Bucurescu, Alexandra Roșu, Adela Hopartean, Andreea Surducan, Cezar Partheniu) începem urcarea spre stânci. Ne ținem de povești și de verificarea completarea marcajelor (din lipsă de materiale Dinu nu mai avusese marcaje și aseară Ovi i-a asdus o rolă de bandă de marcare). Tot povestim în urcare pe panta de sub Cireș (nu sunt cireșe anul ăsta și la data asta), trecem de u ncopac dărâmat și de o zonă cu noroi (deh, mai sunt și d-astea fiindcă e maraton montan, nu de asfalt!), traversăm poienița unde domnul Dinu a săpat anul trecut poteca (eu mai mult l-am asistat!), urcăm pe zona Stâncilor de unde admir șaua dealului Bilii și crucea îndreptată de pe acesta (la anul dacă schimbăm traseul pe dealul Bilii, acolo aș vrea să "activez"!), ajungem în poiana La Măteoaie unde lăsăm un set de pahare de unică folosință și o pungă pentru gunoi, urcăm până în mica șa de la stânga lui unde montăm o bandă pentru dirijare (anul trecut pe aici a luat-o un concurent care alerga doar cu picioarele, nu și cu capul!) și cotim la dreapta pe traseul marcat spre Scărița. Nițel mai sus barăm traseul turistic marcat și cotim la stânga spre Răscruce. Din când în când mai punem câte un marcaj pentru alergători. Traseul este foarte fain și chiar și în plimbare, nu neapărat în alergare, vă recomand să mergeți pe acolo! Pe traseu întâlnim câteva panouri foarte faine făcute de firma care s-a ocupat de marketing pentru această ediție a Maratonului. Le vedeți în imaginile de mai jos.

La 9.30 suntem la Răscruce, Ovi era în pregătiri intense la PA și glumim cu un schimb de replici privind poziționarea cortului. Cezar Mărgineanu coborâse spre punctul lui de la obârșia Belioarei Luncii. Eu îmi scot ia și îl întreb pe Dinu dacă merge să mă îmbrac cu ea. Binențeles! Și așa am ajuns eu voluntar în ie! Adevărul e că gândisem momentul de acasă :D! Cam pe la 10.00 vin primii concurenți. Chiar nu se opresc, iau apă sau energizant din mers, de fructe nici nu mai e vorba! Facem poze, notăm primii 20-25 de concurenți, renunțăm la a mai nota concurenții și ne lungim la povești. Mă mir (de fapt nu mă mai mir!) că apar oameni care mă cunosc. Eu trebuie să recunosc că la câți oameni am cunoscut pe munte, dacă cineva mă recunoaște, trebuie să îmi și spună de unde sau din ce tură. Așa are șansa de a îl/o putea localiza mai repede. Râdem, povestim, ne învârtim pe acolo ca să aibă concurenții de toate când vin. Ovi se ocupă de bidoanele de energizant, fetele de fructe, Dinu, eu și cam toți de încurajarea concurenților. Cum Ovi e și omul cu primul ajutor aici, de câteva ori niște alergători au nevoie de spray pentru întinderi musculare. Ovi e la post cu sprayul pentru alergare! Albinuțele își fac treaba tot timpul cât sunt concurenți aici. Știu că e nedrept să nu menționez câțiva foarte buni atleți, dar s-a remarcat ultimul nostru concurent, mult îndrăgitul Gheorghe Moșion, care la vârsta de 81 de ani (!) a trecut după mulți ani de la proba de semimaraton (21 km) la cea de maraton (42km!). Omul nostru are, pe lângă imaginea unui adevărat maratonist, și o voință de fier! Să mergi toată distanța unui maraton în câteva ore la vârsta asta înseamnă o performanță remarcabilă. Pentru asta chiar am convenit (organizatorii) să îi dăm o diplomă de merit. La 14.30 se termină treaba noastră aici, puțin înainte venise Josza cu mașina să ia echipamentele și alimentele rămase pentru a le duce în basecamp.

Verificăm să fie totul în regulă și patru din echipă (Iuliana, Adela, Andreea și cu mine pornim pe jos spre basecamp). Alexandra a coborât cu domnul Dinu la Izvorul Belioarei ca să recupereze mașinile. Vom urma în mare parte traseul de maraton și strângem marcajele pe ocolul drumul Românesei până la Știolne. Aici Andreea și cu Adela merg mai în față și noi rămânem la pozat. Vrem să simțim ceva din culorile și umbrele Apusenilor. Norii deocamdată se cam joacă cu noi și nu vor să ne lase nici o rază. Iuliana e puțin tristă că ar fi vrut să surprindă ceva colibe luminate de soare. Adela și Andreea coboară spre valea Tisei, noi abia ce am trecut de colibele de la Știolne și iată că niște raze de soare coboară  spre valea Mărginita. Stop! Încă puțin și vin spre noi! Ferestrele din nori sunt urmărite de șase ochi până ce ajung să lumineze asupra colibelor singuratice dintre Știolne, Bocșești și Zăpodie. Și uite cu ce ne-au încântat!

La apa Tisei doi motocicliști ne întreabă pe unde merg spre Băișoara. Iuliana le arată drumul corect. Nu mai bine le arătam invers :D? Nici nu mergem mult spre cele câteva colibe de la Zăpodie că îi vedem cu motoarele răsturnate fiindcă vruseră să urce pe un mal al drumului. "De ce nu alegeți calea cea ușoară? Noi per pedes uite ce bine mergem :D! Pe voi vă mâncă!"

Trecem de toate colibele și urcăm ușor pe drumul care ne duce pe dealul Boinic. De acum trei ani tot merg pe aici, chiar știu poteca bine și fără marcaje. Acum trei ani a fost vremea așa păcătoasă ăe dealul Boinic încât abia într-o mică pauză am reușit și eu să cobor până la colibele Zăpodie pentru câteva poze! De pe Boinic coborâm pe traseu în valea Vadului și tot vom merge separat: Adela și Andreea mai în față, Iuliana cu mine mai în spate. Până în valea Vadului ne întâlnim cu niște colegi care alergaseră la semimaraton și acum erau doar în plimbare.

Trecem apa Vadului și mergem pe drum în amonte tot pe traseul de maraton. La intersecția de sub PA5 de pe drumul de pe valea Vadului eu observ pe varianta pentru voluntari că nu sunt luate marcajele. E musai să merg să le iau! Nu trebuie să rămână deloc mizerie în urma noastră! Iuliana nu ar mai veni cu mine și urcă cu Andreea și cu Adela pe CA pe drumul care duce la cabana militară de lângă pensiunea Andreea. Eu urc la drum (unde acum doi ani erau niște stupi cu zumzăitoare!) și dau să urc să recuperez marcajele. Ceva mai sus mă întâlnesc cu Lușu și ceilalți cu care mă văzusem mai devreme. Strânseseră ei marcajele până acolo. Perfect! Mergem toși patru pe varianta pe CA pentru voluntari, mai strângem ce marcaje mai sunt, mai vorbim despre Retezat și despre ce planuri are fiecare (eu de fapt nu știu exact ce planuri am vara asta de la începutul lui august încolo și veți vedea ce frumos se mișcă lucrurile în viitorul apropiat). Din vorbă-n vorbă ajungem la unitatea militară, trecem prin fața pensiunii Andreea și pe scurtătură ajungem la capătul traseului de maraton/semimaraton exact la ultima bucată de drum. Urcăm pe drum și pensiunea Skiland (gazda noastră) ne întâmpină cu festivitatea de premiere. Mulți sportivi, multe emoții, multă bucurie, multe aplauze!

Revederi cu dragi colegi și buni prieteni, poze de grup cu alergători și voluntari, o porție dublă de cartofi prăjiți (ultimii cartofi prăjiți!), petrecere afară și în sală jos e seară folk. Cum să nu mă atragă cântecele folk care de aproape 20 de ani mă încântă pe munte. Până atunci nu realizam frumusețea și puterea lor după zile întregi de efort susținut! Acum fiecare cuvânt rezonează și aduce aminte "de locuri în care am fost și de locuri în care n-am fost". Adriana Andreica, draga noastră colegă semimaratonistă, biciclistă, montaniardă și cântăreață cu o mare sensibilitate în suflet, în voce și în fapte și cu multe alte și alte calități și Alex Păun, colegul de la București cunoscut în zonă montană drept Duracel, ne încântă seara cu tot felul de cântece de munte, folk și mai spre miezul nopții cu cântece de studenție și petrecere... Sunt destul de obosit și la ultimele cântece adorm pe o bancă în spate. Chiar și cu decibelii mulți din boxe! Ilincăi (care a reușit să vină înainte de festivitatea de premiere) i se face somn și clar nu poate să doarmă în zgomotul ăsta. Ce bine că a găsit locuri pe jos în sala de mese! Mă trezește, mergem amândoi acolo și adormim instant de îndată ce ne-au prins sacii de dormit în ei.

Anul trecut fusesem de Rusalii la Săgagea să ne bucurăm de mocanii în costume tradiționale. Și anul ăsta s-au îmbrăcat în straie de sărbătoare și câțiva colegi s-au bucurat de mocani, de poveștile, balmoșul, cântatul în frunză și veselia bunicii Anastasia. Am înțeles că s-a bucurat când a auzit de noi, bucureștenii care au fost anul trecut pe la ea. Acum aș fi vrut să mă vadă și pe mine măcar în ie (cum vine unui bucureștean călător prin munți în ie?). Timpul (cum bine spune Dinu citând din clasici "O tempore!") ne-a schimbat planurile. Fiindcă aveam drum lung la capitală, am ales să plecăm mai devreme. După micul dejun salutăm și îmbrățișăm dragii noștri frați întru munte și cu draga Dia (venită special din Elveția pentru o săptămână și ceva de tradiții și Maraton!) mergem spre București. ne lăsăm la mâna ei să ne ducă într-un loc frumos. Inițial ne propune Peștera Studenților din Colții Trascăului. Ajungem acolo și fiindcă nu am dibuit drumul cel mai rapid spre peșteră/arcadă, schimbăm destinația. Alegerea fotografei noastre profesioniste este cetatea Lita/Colțești. Fiind acasă la ea, ne duce pe drumul spre cetate cât mai aproape de ea.

Lăsăm mașina și pornim pe drum spre cetate. Dia și Alexandra au prieteni fotografi comuni și pasiune comună și se iau la vorbă cu multe și mărunte detalii. Noi, ceilalți ne prindem în culorile și în rezonanța dungilor cetății, a munților de pe lângă ea, a florilor și a câmpurilor multicolore și aromate, a micilor ferestre din zidurile vechi, a plimbărilor și explorării de relaxare, a vântului prin paiele de iarbă...

La coborâre surprind o silfidă doamnă ce își așteaptă haina de iarnă.

La umbra mașinii ciugulim un pic și pornim la drum prin fainele chei ale Vălișoarei spre Aiud și Sibiu. Masa de seară o luăm la restaurantul Kon Tiki din Sibiu (recomandare din partea Iulianei, recomand și eu mai departe!). O conducem pe Iuliana acasă și pornim cale-ntinsă pe valea Oltului spre Țara Românească. Trecem de Râmnicu Vâlcea și ne oprim pe Dealul Negru la ultimele poze cu văile aburinde. Parcă ne aduc aminte de dragii noștri munți.

Spre nord văd că roșul soarelui se gândește să fugă după nori. Las fetele și urc pe un drum lateral DN-ului până la un stupar care era aici la a doua perioadă de salcâm (fusese spre Călărași la Salcâm 1). Are vreo 200 de stupi și mă întind cu el la vorbă în timp ce pozez spre asfințit.

Cu amintiri frumoase adunate din aste trei zile coborâm spre Pitești și apoi pe autostradă ajungem în București. Alexandra ne lasă la stația de metrou Păcii, Ilinca prinde un ultim metrou spre casă și eu merg cu Dia până la o prietenă la care vorbise să stea vreo două nopți. Are foarte puține zile de stat în București și toate îs pline de muncă și de întâlniri până la plecarea spre Elveția. Îmi permit să zic că oricât de frumoasă e Elveția și toată Europa, tot colibele, dealurile Apusenilor, prietenii de-o viață și familia te fac să te simți acasă, te fac să te simți "hoinar prin trecut"!

Să fiți iubiți!