Colegi de tură: Dinu și Marlene Mititeanu, Emil Engel, Cezar Partheniu
Ar fi trebuit în we ăsta să merg cu bunii prieteni Dinu și Marlene în Parâng... Vremea prea mohorâtă i-a îndemnat spre o soluție de rezervă. Trebuie mișcare, trebuie să respirăm Munte! Mergem în Ciucaș! Stabilim împreună (eu vin cu Emil care aștepta de mult să-mi cunoască prietenii) să ne întâlnim în Cheia.
Ziua 1 - sâmbătă 9.04.2016
Eu cu Emil plecăm la 6.30 cu microbuzul din autogara IDM (București) spre Cheia, Dinu și Marlene vin cu mașina de la Cluj. Drumul curge repede, în ultima parte stând de vorbă cu fata soților Bran de la pensiunea Caty din Cheia (unde coborâsem acum aproape un an din Grohotiș). La fel de vorbăreață și de treabă ca și părinții ei! Coborâm în Cheia în centru și mai golim din punga cu banane, vorbesc cu Dinu și ieșim la DN 1A spre mănăstire. Parcă ne-am fi înțeles la oră că imediat apar Dinu și Marlene cu mașina! Încărcăm bagajele, reordonăm (zipuim ;)!) și urcăm la Muntele Roșu, bucuroși că s-a mai refăcut o parte din drum!
Parcăm în fața cabanei Muntele Roșu, ne echipăm de drum, luăm apă și pornim la drum. Pentru astăzi convenim să mergem spre vârful Ciucaș (bineînțeles cu circuitul de vârf) și mâine pe Gropșoarele-Zăganu. Drumul merge fain din poveste în poveste, din sfat în sfat, din plan în plan, din brândușă în brândușă... Aproape că nu ne dăm seama când BG ne duce la fântâna lui Nicolae Ioan și continuăm pe drumul de mașină de pe valea Berii până la golul alpin în care se află cabana Ciucaș. Nici măcar nu ne mai uităm după marcaje, am fost toți de atâtea ori pe aici!
Oare de ce Marlene s-o fi oprit într-un covor de brândușe :D? Uite un mic răspuns vedeți în imagine, restul trebuie să vi-l închipuiți ;)!
Trecem repede de cabană și urmăm marcajul BR spre vârf. Câteodată covoarele de brândușe ne țin pe loc, alteori ne opresc stâncile pentru a le imortaliza (verticalele Tigăilor sau Babele, crestele zimțate ce se lasă spre nord; pe una din ele îmi imaginez un traseu în circuit prin zone cu stâncării, limbile de zăpadă pe care le traversăm...). Într-o șa înainte de Babe facem o scurtă pauză și eu vreau să cercetez niște poteci-brâne pe stânga coloșilor (marcajul e pe dreapta). Se poate urca pe sub stânci până în potecă mai sus, urc puțin printr-o fisură între pereții de conglomerat... Ne regrupăm în poteca marcată, facem o mini-pauză foto la Babe, ajungem la ultimul vâlcel cu zăpadă pe care îl abordăm fiecare cum vrea, pe zăpadă sau pe lateralele de pământ și pietriș, mai urcăm câțiva pași și suntem în vârf. Pauză, vorbim de ale noastre (legate mai mult sau mai puțin de munte), facem o co-lecție de geografie, mâncăm puțin sau bem ceai fierbinte și în puține minute ne continuăm drumul. Vântul nu ne lasă să stăm prea mult...
Urmăm aceeași bandă roșie spre șaua Tigăilor, cu o scurtă pauză la jnepenii arși și ceva unghiuri spre Goliat, ne salutăm cu grupurile care urcă din pasul Bratocea pe culmea Bratocei și la stâlpul din șa facem stânga pe CR spre cabana Ciucaș. Încă e multă zăpadă pe poteca care coboară spre poiana Teslei!
Cam se adună nori pe deasupra noastră și chiar începe să pice ceva. Punem pelerine sau haine de ploaie și mergem mai departe: nu ne sperie pe noi o ploaie pe munte! Un alt montaniard care merge puțin mai în față chiar se echipează cu suprapantaloni și cu haină rezistentă de ploaie. Trecem peste două limbi de zăpadă, suntem fascinați de ”Ama Dablam”-ul Ciucașului sau de viroagele care coboară de sub el spre potecă, lăsăm un fost țarc de lemn (unde altă dată am văzut câțiva cai semi-sălbatici) și urcăm în șaua de după Tigăi (revenim la marcajul BR): ”Parcă am mai fost pe aici ;)!” (Dinu). Pe lângă lac coborâm spre cabană, un pic alergați de norii cenușii ce veniseră din Grohotiș și acum acoperă zona vârfului Ciucaș. Tot așa și creasta Gropșoarelor e sub nori, poate mâine ne ajută! Regrupăm la cabană și pornim spre valea Berii.
Chiar la cabană propun o variație de traseu (asta după ce dau mesaj unei bune prietene cu care am dormit acum ceva vreme chiar pe terenul orizontal din fața cabanei): hai să coborâm pe noul traseu, uite se văd stâlpi noi! Toții colegii sunt de acord și urmăm linia stâlpilor și marcajele BG. După o mică coborâre pe culmea împădurită începe o pantă pământoasă și alunecoasă în condiții de ploaie. Aduce aminte cumva de mai noul marcaj TR ce urcă în vestul Pietrei Craiului pe la refugiul Speranțelor și pe ramura de sus a Brâului Ciorânga! De ce or fi făcut marcajul pe aici?... Coborâm în valea Berii, trecem de fântâna lui Nicolae Ioan și urcăm pe același traseu la Muntele Roșu.
Mâncăm la Muntele Roșu o ciorbă și un desert, mutăm mașina spre capătul de jos al poienii (spre sud spre dealul Cucului), montăm corturile și ne bucurăm de masa de seară. Spusesem colegilor clujeni că le dăm un bulz și de fapt în limba ”lor” se numește balmoș. Acolo prin bulz se înțelege bila de mămăligă cu brânză, unt, slană, ou etc în interior și puțin coaptă, balmoșul îi așa un amestec fiert din mămăligă, brânză, unt, slană, ou etc. Admirăm apusul roșiatic și norii ce încă se joacă pe cer și pe întuneric ne retragem la somn. Dimineață plecarea e la 7.30!
Cum este foarte normal pe munte, se stabilește mereu ora de plecare în tură, nu ora de trezire! Fiecare are tipicul lui și știe cât îi ia să fie gata de drum! Noi respectăm ora și la ora stabilită închidem portbagajul mașinii cu corturile și restul bagajelor și pornim la drum. Cu o mică întârziere fiindcă avem de luat apă de la izvorul din fața cabanei (cel cu robinet). De data asta urcăm pe TR spre vârful Muntele Roșu cu ochii și mintea puțin îngândurate spre norii care acoperă creasta Gropșoarele-Zăganu. Se pare că va fi mai mult zi de respirat Munte!
Urcăm printre brândușe, ghiocei și albăstrele, regrupăm la prima șa unde era vechiul punct meteorologic, continuăm pe curbă de nivel până sub Muntele Roșu, ne îmbrăcăm de vânt și ploaie (mai mult vânt) și intrăm în marea albă. De aici începe perioada în care doar avem de mers, nu mai avem ce admira!
Urcăm printre poteci de animale până în punctul ”La răscruce” (unde potecile se intersectează în cruce la 90 de grade) și schimbăm direcția la dreapta spre Gropșoarele. Cam bate ceva vânt, e ceață rece... Mergem continuu până la cele două cutii metalice rotunde. Una e amenajată și închisă ca stație meteo automată cu panou solar, cealaltă e adăpost de salvare. Unde și stăm pentru un ceai fierbinte, ceva plăcinte și rahat (că doar venim din sudul turcesc!) și stabilim ce facem mai departe: domnul Dinu merge până pe vârful Gropșoarele sau puțin mai departe și se întoarce pe același drum la mașină și noi, restul, continuăm creasta spre Zăganu și Cheia. Urmează să ne întâlnim la ieșirea din traseu la DN 1A!
Începem coborâșul destul de înclinat și, puțin înainte de finalul pantei, Dinu se oprește și se întoarce prin ceață. Fiind singur, merge mai repede și ajunge la mașină într-un timp mai scurt decât cel de la urcare! Ne va suna de la mașină și ne va aștepta vreo 45 de minute la asfalt!
Noi continuăm traseul pe marcajul CR, trecem pe la Lanțuri și prin Poarta de Aramă și ieșim la capătul traseului marcat cu TA pe valea Pârâului Sterp. Abia aici scăpăm de ceață și mai scoatem din haine. Ne întâlnim cu niște maratoniști în antrenament și ne salutăm voioși.
Înainte de a coborî la dreapta pe CR după vârful Zăganu, Marlene propune să urcăm pe vârfulețul din față. Nu a urcat niciodată. Cum să nu o însoțesc într-un loc nou pentru mine? Stând fiecare pe câte un vârf din cele două despărțite de o mică șa, putem admira ultima parte a traseului nostru și vârful Zăganu.
Revenim la potecă, continuăm în grup complet până la primul punct de belvedere (ce bine ar fi fără cele câteva vârfuri de brad rupte, cel mai probabil pe cale naturală), pe sub pereții de sub vârful de mai devreme coborâm până în șaua următoare cu stâlp și la dreapta ne lăsăm pe curbă de nivel spre stâna Zăganu. Motiv de pauză, ceai cald, masă cu autoservire la alegere, cercetare a stânei pentru cine știe ce ture de iarnă, studierea hărții...
Continuăm prin lunga poiană cu o ultimă privire asupra stâncilor printre care am coborât, surprindem un copac masiv fulgerat/ars din interior, intrăm în pădure și ținem culmea până la întâlnirea cu BA dinspre Poiana Stânii.
Mai departe coborâm pe culmea Buzăianu și pe Piscul Turiștilor (care este mai mult un plai decât un pisc!) până jos la mașină. Suntem puțin după miezul zilei la mașină, cu 10-15 minute înainte de a începe ploaia prevăzută!
Le propusesem să mergem cu ei până la Brașov (să nu mai folosim microbuzul din Cheia) și facem așa fiindcă e mai ușor pentru toți. Parcurgem lungul drum prin pasul Bratocea, zona Babarunca, Podul Teslei și lacul Târlung, ocolim orașul Săcele pe noua centură și ne duc în Brașov la gară. Cum s-a nimerit că avem tren spre București cam la 20-25 de minute după ce am ajuns noi! Mulțumim mult și promitem să ne vedem cât de curând.
În condiții de vreme neprielnică prin cei mai mulți munți, Ciucașul a fost pentru toți alegerea perfectă pentru un we reușit!
