Gec, prietenul din Elveția, este în România și îmi spune că ar vrea să meargă la Bâlea. Și ar mai veni o verișoară de-a lui cu noi. Bineînțeles că răspund pozitiv și iată-ne pe la 11.30 pe Transfăgărășan, după, barajul Vidraru, prin zona unde își fac apariția urșii cerșetori. Bine, nu trebuie acuzat animalul că i s-a redus din arealul natural și acum vine unde poate obține mai ușor hrana! Doar, dacă vreți să dați ceva urșilor (deși nu e recomandat fiindcă așa animalul se învață greșit și nu își mai caută hrana!), aruncați-le și stați la distanță și cu mașinile închise. Sunt animale imprevizibile!
Drumul foarte fain ne urcă în căldarea Caprei și apoi, prin serpentine largi, ne duce la peste 2000 de metri la tunelul ce trece muntele și apoi la Bâlea Lac. Da, poate acum nu ne pare cine știe ce realizare, dar atunci când a fost construit a fost un efort supra-omenesc și cu multe sacrificii. Știu, în prezent comparăm, fără să vrem cu tunelurile de prin Alpi fiindcă avem acces la ele. Dar repet, în anii 1970-1974 când a fost construit (a continuat asfaltarea până în 1980) ca urmare a evenimentelor din 1968 din Cehoslovacia, realizarea unui astfel de drum era ceva foarte important și impresionant!
După ceva gustare la Bâlea Lac Gec îmi spune că ar urca măcar până în Șaua Capra. Eu aș plusa cu circuitul cu coborârea pe la Paltinu și Șaua Doamnei, dar să le luăm pas cu pas, să vedem cum se mișcă verișoara lui. Și nu durează mult (15-20 de minute) și ne spune că nu mai poate și că ea se oprește. Ufff, și erau atâtea planuri, inclusiv în viitor prin Elveția! Dar asta e, coboară încet și o vom regăsi la Bâlea Lac. Noi îi spunem și ei și urcăm până sus în șa. Cred că mai erau 20-25 de minute sau ceva de genul ăsta. Sus se vede că încă iarna nu și-a pierdut puterea de tot și o limbă mare de zăpadă se întinde între noi și lacul Capra. Ceva poze și pauză pentru întipărirea locurilor pe retină și ne întoarcem la Bâlea Lac.
