Se afișează postările cu eticheta Saariselkä. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Saariselkä. Afișați toate postările

luni, 1 iunie 2026

Saariselkä - Zürich 30.12.2025

Hm, e ziua zborului. Am cursa abia la ora 18.00 cu schimbare în Zürich. Sincer să fiu am ceva emoții fiindcă am doar 40 de minute între zboruri și nu știu dacă am timp de transfer. Dar vedem asta la momentul respectiv! 

Undeva cam la ora 9.00 suntem amândoi gata de drum. Lăsasem curat în cameră și fiecare își ia sacul cu lenjerie. Eu o voi preda la sediu și Istvan o ia pe a lui pentru încă o noapte la Raahenmaja. Merg cu el până acolo și deocamdată e liniște. Lumea doarme încă. Vedem unde va dormi diseară, facem câte o cafea și până să pornesc la drum vin Janne cu Aaro cu mașina să vadă dacă și-a găsit cazare. Mai povestim un pic și apoi ei își văd de treburi. Rămmâne să vorbim pentru la anu'. Îmi manifestasem dorința de a veni și amândoi spun că sunt binevenit. Știu ce fel de treabă fac! Mai povestesc un pic cu Istvan și cu Tamara care abia se trezise. Îi salut cu drag și cu bucuria sezonului petrecut împreună și merg la sediu să las lenjeria. Cam pe la ora 11.00 iau autobuzul (14 euro, plată cu cardul) și în aproape o oră sunt la aeroport. E miez de zi și mă mai învârt puțin cu Stoyan sau solo. De fapt cam stăm unul de pază la bagaje și celălalt mai face ceva mișcare. Avem același zbor și după aia legături separate. Așa că mergem la avion și ne pregătim de zbor. Fiecare cu gândurile lui după ce terecem de toate formalitățile și suntem în avion.


















Bye, bye, Laponia! Zborul nocturn durează patru ore și am, așa cum spuneam, ceva emoții în Zürich. Ne este anunțată poarta de transfer și alerg spre ea. Dar aeroportul este mare și ajung cu cinci minute după ce s-a închis poarta și mai e doar o angajată de la aeroport acolo. Mă întreb oare ce se întâmplă cu bagajul mare. Dar acum am esențialul la mine. Cu hainele alea fie ce-o fi. Mai pot lua altele, mereu!



Dar eu ce fac acum? Doamna îmi explică unde este Transfer Office. Să mă duc acolo și îmi rezervă ei alt zbor. Este destul de aproape și le explic situația. Așa îmi plac oamenii ăștia: foarte calm îmi spun că nu este nici o problemă. Îmi rezervă la zborul următor spre București. Doar că acesta este în ziua următoare la ora 12.15. Da, este ok pentru mine! Primesc ok și bilet pentru zbor și tot ei îmi plătesc, pe banii Swiss Air, cazare în seara asta la hotelul The Circle aproape de aeroport. Asta e :D! Am parte de o noapte în Zürich gratis. 

Ies din aeroport, trec linia de tramvai și intru în complexul The Circle. Este ca un mic oraș cu absolut tot ce trebuie. Sunt obosit și urmăresc săgețile care mă duc la hotelul Hyatt Place. Pfuuui, este un șoc să vii din ”satul” Saariselkä direct aici. Bine, nu e problemă de adaptare fiindcă și pe acasă am de a face cu mult artificial, dar deja aici este împins peste limită (mă simțeam mult mai bine în nord, în semi-sălbăticie, în Natură!). Asta e, trebuie să mă adaptez la bine! Stoyan îmi scrie la un moment dat pe Telegram să ne vedem în aeroport, dar nu îi răspund. Fără răutate, are uneori niște idei atât de crețe că vrei liniște în loc de prezența lui. Tolerez eu multe, dar... Vom vorbi mai peste câteva zile și el a rămas în aeroport fiindcă are zbor undeva dimineață. Dar nici nu îmi pot permite să îi spun de cameră și să îl invit chiar dacă am fost colegi. Onoarea la hotel nu poate fi pătată mai ales că totul este înregistrat peste tot. 

Merg la recepția care coincide cu restaurantul. Doamna înțelege situația cu zborul și îmi spune că îmi face înregistrarea în timp ce eu comand de mâncare. Întrebasem eu de masă și se închide curând bucătăria. Așa că voi mânca un sandwich și beau o bere. E timpul să mă relaxez și să mă bucur de moment. Costă, chiar nu mă interesează! Savurez berea, plătesc și mă retrag la duș și somn (și ce bună e plapuma mare și pufoasă!). Dar vă dați seama că deja mi-am făcut pentru mâine dimineață un plan de explorare, prin zonă, înainte de a merge la aeroport pentru zbor. Ce este important e că voi ajunge în București înainte de Anul Nou.






Fac o greșeală care mă va costa ceva. Am uitat roaming-ul pe Vodafone și ca urmare, folosind Google Maps și dând acasă telefon să explic situația. Îmi va veni o factură mult mai mare decât de obicei. Dacă aveam inspirația să trec datele pe Digi aș fi avut un cost infim... Dar ăsta să fie baiul pentru câteva ore în Zürich, Elveția. I-am scris unui prieten care lociește undeva lângă Zürich și e cam târziu să ne vedem. Rămâne pentru altă dată!

Aurorapolku 28.12.2025

Zi de totală relaxare și recuperare. Bine, pentru mine mereu se găsește motiv de ieșit pe afară. Fie și doar să duc gunoiul...





Revin și am câteva ore de relaxare. Caut/căutăm să nu îl împiedicăm pe Samuele că își face bagajul. Azi pleacă. Ca o ultimă surpriză a iernii, pe unul din butucii ce formează exteriorul cabanei vine, aproape de geam, o veveriță roșiatică. Și acele câteva secunde de apariție schimbă starea noastră.

Prea am stat în casă. Ies pe la 18.00 puțin, cu gând stabilit. Istvan are nevoie de timp pentru el și poate mâine, dacă e starea necesară, reușim să facem o tură pe schiuri. Eu aș mai vrea măcar câțiva kilometri de mișcare. Vedem mâine! Deocamdată merg la intrarea în parcul național și de aici trec apa pentru a intra în traseul de 2.1 kilometri, în circuit, Aurorapolku. Merge prin pădure și trece pe la cabana Aurora de unde se pot vedea luminile nordului, în anumite condiții. Acum este înnorat, dar chef de mișcare este. Așa că urc spre cabană și urmez apoi circuitul în sensul invers acelor de ceasornic. Știți că îl mai parcursesem pe jumătăți, cea de jos sau cea de sus și acum vreau să îl parcurg cu totul. Ce înseamnă 2.1 kilometri pentru mine? O reală și simplă plimbare!































După podul de lemn unde e simbolul parcului național m-aș putea duce acasă. Dar hai să fac stânga pe o potecă plată să văd unde duce. Bănuiesc că undeva pe la ”podul triunghiular”. Și așa este! Poteca e feerică: e o liniște totală, lună plină și milioane de ”steluțe” care lucesc pe zăpadă. De câteva ori mă opresc doar ca să mă încadrez cât mai mult în natura ”stillness”! 









Și de aici, după mai bine de o lună prin zonă, este o simplă formalitate să merg pe lângă complexul Porakka și apoi la dreapta spre casă. O altă zi relaxantă, foarte faină! Uf, îmi doresc să fie așa pentru toată lumea, dar ține de fiecare din noi să ne facem zilele plăcute prin optica personală. Unii, mai ales cei care au nevoie de socializare, fie și puțină, sunt triști că suntem din ce în ce mai puțini din grup. De pe 26 au plecat mulți. Cred că mai suntem vreo 10 din 50... Acum fiecare își știe programul. Important este să trăim fiecare zi la maximum! Cine știe dacă și când voi mai ajunge aici, deși am în plan și anul viitor pentru o perioadă mai scurtă. Vom vedea...