Guten morgen! Chiar de noi nu vorbim limba asta în mod obișnuit, o vom auzi pentru ceva vreme! De aseară știam că este un free tour pentru care întâlnirea este la ora 10.00 în holul hostelului. Așa că mâncăm de dimineață și înainte de ora stabilită cu câteva minute suntem în hol lângă recepție. Apare o tipă foarte simpatică (sa-mi fie cu iertare că nu îi mai știu numele) care întreabă de cei care merg în free tour. Suntem doar noi doi! Aiurea! Ieșim și mai sunt vreo 4-5 turiști ca și noi în fața hostelului. Pornim cu toții spre Marienplatz de unde începe propriu-zis turul cu explicații! Ieșim în Bayerstrasse și cotim la dreapta spre centru până în Karlsplatz. Chiar când să ieșim din Bahnhofplatz ochii se îndreaptă spre o inscripție mare pe prima clădire pe dreapta: Deutche Alpenverein Sektion Munchen und Oberland! Fiind membri în Clubul Alpin Român și plăcându-ne Muntele, e ceva normal să observăm asta. pentru oamenii ”obișnuiți” nu este ceva să iasă în evidență!
Traversăm Karlsplatz printr-un pasaj subteran (Stachus Passagen care are legătură cu linia de metrou) și la ieșire avem pe stânga o scenă de lemn (probabil că a rămas de la Sărbători) și în dreapta Mc Donald's-ul. Nu e nimic special în afară de limbile în care e scrisă denumirea :D!
În față mergem pe strada pietonală Neuhauser Strasse și trecem prin Karlstor, o parte din zidul medieval care separa pe ”drumul sării” orașul vechi de Ludwigvorstadt (vorstat = suburbie) care acum este o parte din centrul Munchen-ului/Munich-ului.
Ghida noastră merge repede și abia reușesc să fac câteva poze. Pe stânga remarc ”momelile” de piatră de pe Muzeul Pescuitului, balcoanele și geamurile aranjate cu flori, pe stânga turnul Bisericii Doamnei (Frauenkirche) pe partea stângă (vom ajunge puțin mai încolo) și Primăria Nouă în piața Marienplatz (care de fapt este mai veche decât Primăria Veche).
În mijlocul pieței este Coloana Mariei ridicată în 1638 pentru a sărbători sfârșitul dominației suedeze de 30 de ani. În acel an Maximilian I a declarat-o pe Maria ca fiind patroana și protectoarea Munich-ului. Inițial a fost construită pentru Biserica Doamnei și a fost adusă aici pentru protecție. Se spune că, deși este din aur, nici un hoț nu a îndrăznit să o fure de teama de a nu aduce năpastă asupra orașului. La fiecare colț al statuii este câte un apărător-copil al orașului împotriva adversarilor: război - leu, ciumă - creatură cu cap de cocoș, foamete - dragon, erezie - șarpe.
Suntem împărțiți în grupe vorbitoare de engleză și de germană și noi suntem preluați de Peter, un simpatic neamț blond care, deși a fost mult timp în Canada, s-a întors la iubirea lui Bavaria. El de fapt ne spune detaliile de mai sus și multe altele. El, ca și ceilalți, e ghid voluntar la Sandeman's New Munich!
Până să înceapă propriu-zis turul ghidat, mai fac câteva poze în jurul pieței la Primăria Veche în care e muzeul orașului și cel al jucăriilor și la detaliile arhitecturale ale Primăriei Noi. Sunt detalii și foarte multe amănunte gotice care dau impresia de vechime. De fapt doar fațada face acest lucru, restul clădirii e construit în a doua parte a sec. XIX. Clădirea Primăriei Vechi este datată la 1310 și a fost construită lângă Talburgtor, turnul înalt cu clopot. Mai multe detalii se găsesc cu ușurință pe internet, eu chiar nu le mai țin minte pe toate. Au trecut doi ani de atunci și mi-au fost furate jurnalul și amintirile palpabile (peste câteva zile vedem ce și cum!)
Peter ne vorbește de toate și ne atenționează să fim atenți la personajele din turnul Primăriei Vechi la ora 11.00. Pe Turnul Central se poate vedea copilul-călugăr, simbolul Munich-ului. Spun așa fiindcă denumirea orașului vine de la Munch, denumirea veche a călugărului..Atracția principală a turnului cu cea este Glockenspiel (jocul clopotului) în care figurinele joacă niște scenele care reprezintă istoria Munich-ului. Nivelul de sus arată un festival și un turnir ținut în Marienplatz în 1546 cu ocazia căsătoriei ducelui Wilhelm al V-lea. Nivelul de jos arată dansul clovnilor (Schaffertanz) care celebrează sfârșitul plăgii din 1517 adusă de dragonul Wurmeck. Dragonul e omorât de un paznic al orașului cu un mic tun. Se spune că toate personajele sunt acționate manual de fiecare dată. Așa să fie?
Când începe jocul personajelor, toți suntem cu ochii sus și mai ales cu aparatele foto. Bine cu mare atenție la buzunare chiar dacă aici se întâmplă mai rar evenimente neplăcute!
După ce se termină spectacolul, intrăm în curtea Primăriei unde sunt de vânzare tot felul de vederi și ajutoare pentru copii (UNICEF). De fapt noi ne adunăm în alt colț al curții să vorbim despre simbolurile orașului. În stânga este o frumoasă reprezentare gotică a devenirii oamenilor. În colțul unde suntem noi este schițat metalic leul ca simbol al orașului.
Tot aici este și micul călugăr care a venit și a înființat mica comunitate care mai apoi a devenit Munich. Legenda spune că niște călugări au venit de la mânăstirea Schaftlarn și au fondat aici o mânăstire și o mică colonie denumită Petersbergl. Orașul este priam dată atestat în 1158 în timpul lui Henric Leul (der Lowe).
Printr-una din porțile curții mari ieșim spre Wienstrasse și apoi spre Frauenkirche. Din unghiul nostru biserica nu se vede foarte bine. Până la intrare și la cele două turnuri mari observăm pe lateral un cadran solar și aflăm legenda bisericii. Se spune că cel care a ridicat biserica nu putea în nici un fel să o mențină în picioare și diavolul a făcut un pact cu el. Diavolul îl ajută să construiască biserica în 20 de ani cu condiția de a nu avea nici o fereastră. Constructorul a reușit să ridice biserica făcându-i ferestre în așa fel încât să nu se vadă de coloane. Când diavolul a intrat în biserică a apăsat cu piciorul pe piatră și a văzut lumină fără a vedea nici o fereastră. Și-a dat seama că a fost înșelat și nu a mai avut ce face. Dar nici nu a putut intra mai mult în biserică! De atunci este urma diavolului în pardoseală.
Cert este că biserica a fost distrusă în cele două războaie mondiale și din toată construcția cele două turnuri au scăpat doar cu reparații minore, restul fiind distrusă complet. Se spune că înșiși naziștii ar fi ocolit în țintele lor cele două turnuri.
În biserică se pot remarca pe tavan simbolurile tuturor religiilor din lume, semn că biserica este un loc al reconcilierii religioase. De asemenea într-un colț se poate vedea pe un stâlp un mic călugăr simbol al orașului.
În biserică se află criptele multor membri ai dinastiei Wittelbach.
Prin spatele Bisericii ieșim printr-un pasaj spre Marienhof în spatele Primăriei Noi și pe Burgstrasse ieșim la Primăria Veche. După cum spuneam mai devreme, în Primăria Veche sunt Muzeul Orașului și cel al Jucăriilor (Spielzeugmuzseum). De ce muzeu al jucăriilor? Simplu: fiindcă toți avem un copil în noi și avem dreptul să ne bucurăm de amănunte!
Lângă Primăria Veche este statuia Julietei dăruită în 1974 de primăria Veronei, oraș cu care Munich-ul este înfrățit. În Verona se spune că dacă atingi sânul Julietei vei avea parte de iubire veșnică. Din acest motiv unul din sânii statuii este foarte lucios ;)!
Trecem strada și intrăm în Petersplatz, piațeta din jurul bisericii Peterskirche (Biserica sfântului Petru). Este biserica cea mai veche din oraș (1294) și se presupune că aici s-au adunat călugării de la începutul înființării orașului. Pe laterala bisericii se poate observa o ghiulea în zid, ca semne de amintire a distrugerii bisericii din asalturile suedeze repetate. În turnul bisericii înalt de 91 de metri se poate urca contra-cost și Peter ne ”trage” după el sugerând că avem nevoie de o pauză de odihnă.
Pe Trindermarkt și apoi pe Rosental ajungem într-un colț al pieței Viktualienmarkt unde Peter ne dă o pauză de 20 de minute. De fapt cred că și el are nevoie de mâncare și mai ales de o bere ;). Piața a pornit de la vânzarea fermierilor de legume, fructe și cărnuri. Acum poți găsi aici orice de la miere la condimente, bere, covrigi, wurst-i... În mijlocul tronează copacul lunii mai Maibaum care reprezintă orașul și tradițiile lui. În mod tradițional ”copacul” se ridică manual și este păzit de locuitorii localității pentru a nu fii furat de cei ai altei localități vecine. Se spune prin tradiție că dacă ”copacul” este furat de alții, aceștia pot cere o răscumpărare și proprietarii de drept sunt obligați să plătească. Se spune că o dată celor din Munich le-a fost furat ”copacul” și li s-a cerut ca fiecărui ”hoț” să i se asigure bere în fiecare zi pe perioada verii. Și au trebuit să se țină de cuvânt!
Fiecare ramură a ”copacului” simbolizează câte un element local. În partea de jos sunt simbolurile Bavariei, ale Munich-ului și a butoiului de bere și este precizată menținerea legii Purității Berii din 30 noiembrie 1497. Sunt reprezentate cele șapte berării din Munich. Legat de asta era o regulă respectată în trecut: cum nu existau mijloace de păstrare a berii reci, fiecare berărie producea o cantitate limitată de bere și atunci când se termina, trebuia ca altă berărie să asigure berea în continuare și tot așa până la terminarea berii. De notat că berea era băutura răcoritoare pentru verile toride! Sunt reprezentați tinerii care pleacă pentru datoria către stat, calitatea serviciilor berăriilor, bâlciurile pentru copii, dansatorii și clovnii (vă amintiți de mai sus de dansul clovnilor din Glockenspiel?), muzicanții, dansurile de societate, piețele fermierilor și hărnicia fiecărui berar. Spre vârf sunt reprezentate binecuvântarea bisericii pentru bogăția grânelor și dorința de a avea ploaie suficientă pentru producție bună.
Ne învârtim printre magazinele deschise și la ora stabilită suntem la ora de întâlnire stabilită de Peter. mai stâm câteva minute să mai vină colegii și plecăm mai departe. Mai avem câteva obiective!
La ieșirea din piață spre berăria Paulaner (bere cunoscută) reușim să ne pierdem pe străduțe și regăsim destul de repede grupul. Uite ce personaj fain am surprins în drum!
Traversăm Tal strasse cu Primăria veche în stânga și pe Hochbruckenstrasse și Ledererstrasse ajungem la Augustiner am Platzl, una din vechile berării muncheneze (1328). Doar trecem pe lângă ea cu mențiunea de a o reține și mergem puțin mai în față la berăria Hofbrauhaus.
Se spune că berăria este cea mai veche din lume din timpul familiei ducelui Bavariei Wilhelm al V-lea. Cum membrii familiei nu erau mulțumiți de berea din Munich, a hotărât să-și facă propria berărie. Așa că în 1592 a deschis berăria cu bere brună din orz. Fiul său a schimbat berea cu cea blondă produsă din grâu și mai târziu Ludwig I a permit accesul oamenilor la bere (1828), până atunci fiind accesibilă doar familiei regale. Berăria a treut prin multe schimbări și nu stau să le mai menționez aici. Vreau să vă spun câteva lucruri interesante despre berărie.
În primul rând noi intrăm prin berărie pentru ca Peter să ne arate un perete unde sunt expuse halbe cu nume pe ele. Acestea aparțin bărbaților dintr-o familie și se transmit dintr-o generație în alta. Pentru ca o familie să poată câștiga o halbă în berăria Hofbrauhaus trebuia ca un bărbat să bea o cantitate foarte mare de bere într-un timp scurt. Asta fiindcă în trecut doar bărbații erau acceptați în berărie! Cum o halbă personalizată era foarte greu de obținut, se transmiteau prin testament de la tată la fiu (și în prezent).
Mai târziu au fost acceptate și femei în berărie și ca urmare tradiția e păstrată doar pe linie masculină de la bunic la tată și apoi la fiu.
Un alt detaliu ”picant”: la începuturile berărie nu exista toaletă publică. Sub fiecare masă era un canal de scurgere și fiecare bărbat avea un canal de lemn prin care se scurgea urina sub masă. Vă dați seama că de la atâta bere nici nu se mai puteau ridica în picioare! Nu am reținut dacă s-a păstrat tradiția asta și după ce au fost acceptate femeile și cum era exact tehnica lor. Nu vă îngrijorați! În Evul Mediu nici o berărie nu avea toaletă! Probabil de la miros și de la condițiile insalubre, Hofbrauhaus a fost prima berărie care a construit toalete în curte. Erau mai întâi pentru clienții berăriei și apoi au devenit publice fiindcă și din asta se putea câștiga ceva în plus.
Berăria devenită acum restaurant este foarte elegantă cu săli mari pictate, meniu tipic bavarez și atmosferă foarte veselă. În general este ocupată complet, deci dacă vreți un loc, cel mai probabil trebuie să faceți rezervare din timp!
Ieșim din berărie foarte impresionați de ceea ce înseamnă arta și știința berii bavareze.
Trecem pe lângă cofetăria Hansel und Grettel și pe Am Kosttor strasse ieșim îm Maximilianstrasse pe care cotim la stânga până la Max-Josef Platz unde este teatrul național. De notat că la un moment dat vedem pe stânga cel mai scump ceas din lume la acel moment.
În piața Max Josef Platz avem mai multe obiective apropiate.
Primul este Opera de stat înființată în 1653 sub prințesa Henriette Adelaide de Savoya. Și-a desfășurat activitatea în mai multe locuri, dar principalul este Teatrul Național din Max Josef Platz. Teatrul Național a trecut prin mai multe etape. A fost fondat în 1810 și construcția neterminată a fost distrusă de un incendiu în 1817. În anul următor s-a deschid o altă clădire care a ars în 1823 datorită unui alt incendiu. De ce atâtea incendii care nu au putut fi stinse? Este iarăși o explicație: pentru incendiu era folosită apa de ploaie colectată pe acoperiș. Și cum incendiul a avut loc în data de 14 ianuarie, apa era înghețată! În 1825 a fost construită o altă clădire cu sistem anti-incendiu îmbunătățit și a fost distrusă abia în al doilea război mondial prin bombardament. În 1963 s-a construit al treilea teatru care are o acustică foarte bună datorită mobilierului interior din lemn.
Al treilea monument este muzeul Residenz în curtea căruia este prezentată o galerie a principalilor regi ai Bavariei. Peter ne uimește cu câte detalii ne povestește despre fiecare din ei și sincer să fiu, nu am reținut mai nimic din acele detalii.
Mai departe pe Residenzstrasse ne îndreptăm spre ultimul grup de obiective. Ultimul grup din cele ce fac parte din circuitul ghidat fiindcă apoi noi vom continua în particular!
Pe dreapta avem complexul Residenz cu lei masivi la fiecare intrare și pe stânga ne oprim înainte de Feldherrnhalle. De ce? Fiindcă aici era o placă ce marca încercarea polițiștilor de a opri naziștii lui Hitler de a înainta și a ocupa Munich-ul. Placa memorială a ”puciului de la berărie” a fost scoasă de pe zidul Feldherrnhalle.
Pe Viscardigasse (Drueckebergergasse), strada din spatele Feldherrnhalle este marcat pe piatra cubică drumul celor care evitau blocajul nazist și refuzau să salute cu mână ridicată.
Mergem în Odeonsplatz de unde se vede mai bine Feldherrnhalle. În partea dreaptă avem Theatinerkirche construită în 1663-1692 și în față marele monument al mareșalului. În Theatinerkirche vom intra puțin mai încolo și vă povestesc la vremea respectivă câte ceva. Deocamdată noi suntem între doi piloni în vârful cărora sunt călugărul-copil și leul, simbolurile orașului (v-am mai vorbit despre ele).
Feldhernhalle a fost construit în timpul regelui Ludwig I al Bavariei în anii 1841-1844 ca simbol al onorurilor aduse armatei bavareze. A fost construit de Friedriech von Gartner urmând exemplul logiei dei Lanzi din Florența. În stânga este statuia generalului Craf V. Tilly și în dreapta cea a feldmareșalului Karl Wrede. Sculptura centrală a fost adăugată în 1882 după războiul franco-prusac. Cei doi lei de pe marginile treptelor de marmură reprezintă două trăsături diferite: cel cu gura deshisă mârâie spre Residenz, semn al revoltei continue, și cel din dreapta are gura închisă pentru a asculta ce are de spus biserica (e îndreptat spre Thetinerkirche). De la noi se văd și cei doi lei de la intrarea în Residenz care păzesc cu strășnicie palatul.
Feldherrnhalle a fost locul în care marșul naziștilor lui Adolf Hitler a fost înăbușit de poliția muncheneză cu sacrificiul a patru polițiști. Ca urmare Hitler a fost arestat și condamnat pe termen lung. E vorba de ”puciul de la berărie” din 8-9 noiembrie 1923 despre care am vorbit mai sus. Peste 10 ani Hitler va prelua conducerea Germaniei și aici își va ține o parte din discursurile naziste (între cei doi lei masivi). Mai multe detali găsim aici!
Cu asta programul lui Peter s-a cam terminat. E adevărat că ne-a spus atât de multe lucruri încât merită cu prisosință câțiva euro de la fiecare. Multe informații clasice din cele de mai sus se pot găsi pe internet, dar cred că ați observat și ceva detalii ”picante” care nu se găsesc prin alte părți. Și dacă greșesc în afirmații, vă rog să mi le iertați, doar am vrut să vă spun ce am reținut și eu!
Îi mulțumim lui Peter pentru tot ce ne-a povestit, îi promitem că vom da un feedback pe pagina Sandeman când vom avea acces la internet și un pic de timp liber și de aici ne vom porni circuitul particular! Ca să luați și voi o pauză, închei această prima parte a povestirilor din Munich și cât de curând vom citi și partea a doua!
