Plimbari bulgaresti 22.04.2012

Plimbari bulgaresti 22.04.2012

Ieri ramasese sa vorbim pentru o plimbarica montana in functie de grupul de prieteni. Irina imi spusese de doua variante: prima ar fi in muntii Baiului cu urcare pe Piscul Cainelui si coborare pe unde o fi, singurul scop fiind poienile cu branduse de pe sus; a doua ar fi o tura de catarat si bicicleta la Basarbov! Ramane sa mai vorbim pe seara sa vedem care varianta ramane pana la final! Undeva dupa ora 21.00 vorbesc cu Laviniu (abia ajunsesera si ei acasa franti dupa multe zeci de kilometri pe bicicleta) si imi spun ca s-au hotarat la varianta bulgareasca. Ok, vin!

Duminica dimineata la 7.15 sunt la ei la bloc, mergem cu masina pana la Florin in Bragadiru si de aici vom merge mai departe cu masina lui Florin. Undeva in jurul orei 8.00 decolam spre bulgari incercand sa ne corelam cu celelalte doua masini (cu soferii Vlad si Radu, prieteni si colegi de serviciu cu Laviniu). Reusim abia inainte de granita sa mergem impreuna. La Dunare taxa de pod este extraordinar de mare (cca 27 de lei de la "hotii" romani spre cei bulgari). o platim ca nu avem ce face si ne indreptam direct spre Basarbov prin Ruse (Pyce). Ei cunosc traseul si in jurul orei 9.30 ajungem la faleza de la Basarbov. Suntem primele masini si ca urmare colegii se echipeaza si Radu cu Florin urca sa echipeze primele trasee cu manse. Cativa dintre noi incep sa urce. Laviniu si Irina sunt franti de ieri si se baga la somn si eu, sincer sa fiu, nu prea am chef de stanca! Mai mult ma manca picioarele sa balauresc prin zona. Urc pana la o grota sapata cu o mare saltea patrata in ea, revin la colegii de sub perete si ma tenteaza sa urc pe langa casele din apropierea falezei. Dupa aceea mi s-a spus ca aceste case apartin celui care a deschis majoritatea traseelor! Nu mi-am luat aparatul foto fiindca ma gandeam ca urc doar pana deasupra falezei pe unde se poate pentru doar 15-20 de minute! Dar treaba merge lejer la sandale, urc pe BV (banda verde) pana sus, ma plimb prin tot felul de arbusti teposi si tufe de liliac, ajung pe multe tancuri din partea de sus a falezei si admir colegii care urcau (e un pic diferita imaginea sa vezi de sus sau de jos cum urca!), privesc in zari o parte din canionul raului Rusenski Lom (cred ca voi mai merge pe aici si mai departe ca pare interesant!) si ma tenteaza sa merg pe deasupra falezei si sa cobor pe unde se poate spre rau si lacuri! Gasesc un drum de animale plin de urme ramase in noroi si cobor pe el prin padure (de multe ori orizontal). Drumul asta ma coboara printre arbusti pana sub a doua faleza de pe partea stanga a raului. Aici ma hotarasc sa ma intorc (trecuse mai mult de o ora din plimbarea mea de cateva minute!), gasesc niste poteci care ma coboara la un pod peste rau, il trec si fac dreapta spre lacul unde pare sa fie o colonie de pescarusi. Aici ma aventurez intr-o explorare de jungla pe partea dreapta a lacului. Liane, arbusti, noroi, pamant alunecos, pietre pe malul apei, tot pachetul! Poate pentru unii explorarile astea tin de curaj, tupeu, "nebunie", dar mie mi se par cat se poate de normale!  Trec pe un dig de pamant, intru in desisul de pe malul lacului, gasesc o poteca intortocheata care ma duce pana la al doilea dig si revin la o casa pe malul stang. Sunt neplacut surprins sa vad foarte multi pesti morti si ma gandesc ca trebuie sa fie ceva poluare ca altfel nu s-ar explica! Chiar sunt curios daca bulgarii fac in sensul asta ceva mai mult decat noi! Pe langa casa drumul ma duce pe partea dreapta a salbei de lacuri ce coboara spre zona cu falezele de catarat si spre manastire. Urmez drumul cu dale de beton si sunt surprins sa vad cateva masini care urca pe aici cu viteza destul de mare (30-40 km/ora) pentru drumul asta. La un alt dig trec pe partea stanga in incercarea de a ajunge direct la parcare la colegi. Am ghinion caci raul tulbure nu imi lasa nici o cale sa trec si digul dintre rau si lacuri e din ce in ce mai acoperit de copaci, liane si arbusti. Asa ca ma furisez pe el pana la urmatorul dig si revin pe dreapta cursului de apa pe beton pana la digul mare din dreptul falezei. Revin la colegi si Radu Diaconescu insista un pic sa urc si eu pe cel mai usor traseu (un 5+). Nu ma simt in stare si ii refuz insistentele. Colegii dezechipeaza traseele si ne retragem toti la umbra la masa. Pe un 6- o vad pe fosta mea prietena Dana cum se catara ca un paianjen. Ma bucur mult pentru ea! Dupa masa cativa colegi pleaca la plimbare cu bicicletele si noi (vreo 7) pornim in sus spre "padurea de liliac"! De fapt sunt cateva tufe albastrii ascunse printre acele arbustilor de deasupra falezei. Abia acum imi voi lua aparatul foto la mine pentru cateva poze. Eu ma "ofer" pe post de ghid caci fusesem mai devreme tot pe aici! Urcam pe BV de mai devreme si facem multe pauze de panorame deasupra falezei.

Mergem un pic spre sud pentru panorame si un strop de umbra impreuna cuIrina si Laviniu care venisera pe biciclete pe sus. Ei se hotarasc sa faca un traseu mai lung pana la manastire (pe unde "explorasem" eu mai devreme) si noi facem cale-ntoarsa spre nord. Gasim cateva drumuri pe care coboram dupa capatul falezei pana aproape de rau. Dar acum pe unde sa treci? Ca Rusenski Lom este la fel de mare, plin de mal si rapid ca peste tot prin canion! Banuiala ca inclusiv in dreptul manastirii nu avem cum sa trecem e confirmata cand ajungem pe malul de pamant ce il separa de terenurile agricole acum uscate de soare. Eu fiind "cercetas", ajung primul pe mal si vad apa care ne impiedica sa trecem. Colegii vor sa se intoarca la drumul de pamant pe langa care au putina umbra si merg pe acolo pana in dreptul primei ferme.
"E musai sa fie un pod de acces acolo!"

Eu ma bag un pic "prin balarii" pe malul de pamant si in dreptul casei/fermei gasesc podul cautat. Anunt colegii de la distanta ca aici putem trece si vad ca nu prea isi dau seama cum sa ajunga la mine.
"Merge pe langa casa pe la umbra!"
Vin cu totii cu mare veselie, trecem podul, urcam la drumul asfaltat (era si o poteca "pietonala" amenajata mai aproape de rau, dar am vazut-o cu totii prea tarziu). La 16.30 ajungem la manastire si intram un pic cu sfiala fiindca nu suntem imbracati chiar adecvat pentru manastire (ma refer la imbracamintea sport mulata pe corp!). La intrare citim ceva din istoria manastirii. Legenda spune ca in secolul XIV Basarab I a fondat manastirea si un tanar Dimitar a luat drumul manastirii. Dupa moartea sa, apele raului Rusenski Lom i-au luat ramaasitele departe si de atunci au inceput sa se intample minuni. In timpul razboiului ruso-turc din 1769 ramasitele sfantului Dimitar Basarabov au fost aduse la Bucuresti si se pastreaza la Catedrala patriarhala. Se pare ca acest sfant i-ar uni pe romani si bulgari :).
Nu avem acces la biserica propriu-zisa si fiecare se plimba pe unde vrea. Binenteles ca atractia cea mare sunt chiliile sapate in peretele canionului si urcam toti pana la ele pe scarile amenajate. Totul este extrem de turistic si poate de aceea nici nu se mai vede foarte mult esenta crestina. Unele icoane au fost furate sau depozitate spre pastrare in alte locuri si cateodata totul pare sinistru de izolat. Flacara timida a catorva lumanari insa te face sa simti detasarea locului! In pictura din mica bisericuta din piatra sunt cateva reprezentari mai "dure" care le aduc aminte colegilor de alte biserici unde pictura laicizata nu pare sa aiba deloc legatura cu credinta!

Coboram in curtea manastirii pentru a mai aduna un pic de racoare in soarele arzator si facem o pauza de regrupare inainte de plecare.
"Hai Cezar incearca si tu cativa metri pe bicicleta", imi spune Laviniu.
"Lasa pe alta data!"
Pornim spre amonte pe malul drept al salbei de lacuri pe drumul asfaltat. Irina se ofera dupa vreo suta de metri sa se intoarca pana la manastire si sa ia manusile uitate acolo de Laviniu. Gest frumos! Drumul e lejer si astfel imi completeaza curiozitatea si dorinta mea de mai devreme de a parcurge si aceasta bucla a drumului pana la faleza. In dreptul falezei si corturilor trecem iarasi peste digul de pamant larg cat sa treaca o masina, mai mergem spre aval circa 50 de metri si peste un pod metalic ajungem printre gratargii de sfarsit de saptamana la faleza si apoi la masini. Un pic de slackline si un moment de indecizie de grup duc la hotararea finala : unii vroiau sa plece mai tarziu si eventual grupati in masini altfel decat la venire, dar ramane sa plecam exact asa cum am venit! Asa ca pe la 17.00-17.30 ne urcam in masini si mergem pana acasa in Bragadiru si apoi Bucuresti cu pauza doar la granita unde trebuie sa platim taxa de pod si sa ni se verifice buletinele. Ca veni vorba de taxa de pod, hoti mai sunt romanii! Fata de 27 de lei cat am platit la venire, bulgarii ne cer doar 8-9 lei platibili in leva (4 leva) sau in euro (2 euro). Si calitatea scazuta a drumului e aceeasi si in partea bulgara a podului si in cea romaneasca! In fine trecem si ii dam bice pana in Bragadiru la Florin, in Militari la Irina si Laviniu si apoi acasa.

Chiar daca nu am catarat absolut deloc si nici nu am facut "pasi pe roti", m-am simtit extrem de bine descoperind si alte locuri decat faleza (cum bine a zis o colega: aici e mai mult decat faleza cu trasee!).
Cu multumiri Irinei si lui Laviniu pentru "cuplare" la transport, colegilor pentru voia buna si atmosferei bulgaresti linistite, deja imi fac planuri pentru mini-vacanta de 1 mai! Vom vedea ce a iesit in cateva zile!

In peretele vestic al Haghimasului Mare 25-26.02.2012

In peretele vestic al Haghimasului Mare 25-26.02.2012

Colegi de tura: Andreea, Alex, Milu, Cezar

Un week-end in care si Andreea si Alex pot sa iasa pe munte! Eu ca de obicei raspund pozitiv la ideea de a merge impreuna in tura si analizam ceva posibilitati de tura pe schiuri! Oscilam intre o traversare a Bucegilor cu dormit in saua Strunga, o plimbare pe zona sudica a platoului Bucegilor si o tura in Hasmas. Analizam variantele si ne hotaram asupra ultimei variante. E mai departe, ne costa mai mult, dar pare cea mai interesanta! Planul e de a urca pe schiuri pana la Piatra Singuratica si Poiana Alba, somn in refugiul din partea nordica a poienii si apoi vedem a doua zi pe unde coboram inapoi in Balan. Andreea vorbeste cu un prieten, Milu, din Balan sa ne ajute cu transportul de la gara Izvoru Oltului pana in Balan si invers (la intoarcere), totul e ok! si vineri seara (24.02.2012) ne urcam in IR (22.00) care ne va duce pana in gara dorita. Fiecare doarme cat de mult poate (dintre noi trei poate eu am dormit cel mai bine intinzandu-ma cat sunt de lung pe o bancheta de patru locuri!) si pe drum Andreea vorbeste cu Milu la telefon despre starea zapezii.
"E zapada mare! Eu nu ma bag la poteca pe zapada asta!" ii spune Milu Andreei. In schimb vine cu o varianta mai tehnica stiind dorul Andreei de stanca si vai alpine. Sa urcam pe o varianta a directei din peretele vestic al Haghimasului (Hasmasului) Mare. E vorba de un valcel in zig-zag-uri inghetat si inclinat undeva pe la 40-45 de grade cu o zona un pic mai dificila pitonata de Milu cu ceva timp in urma. Mai tentanta este ideea de a dormi intr-o grota situata putin mai jos de linia dintre peretele vestic si platou. Ideea de extrem ii sclipeste in ochi Andreei, dar ramane sa analizam situatia si sa hotaram in Balan ce facem. Avem ceva retineri fiindca sacul lui Alex nu tine la temperaturi joase (gen -10 grade sau mai jos cum se anunta in noaptea urmatoare) si eu nu ma simt prea comod sa urc in clapari fara coltari. Am si retineri fiindca nu mai facusem nimic de genul asta si nu stiu cum ma voi descurca. Milu ne spune ca ne face el rost de materiale (hamuri, coarda, coltari) si atunci vom vedea acasa ce varianta alegem. Initial Milu trebuia sa mearga in Crai sau in Bicaz la catarat, dar cum planurile s-au anulat, a venit cu propunerea cu valcelul care se va dovedi foarte foarte faina!
Ajungem la 3.30 in Izvoru Oltului si in cateva minute vine Milu cu Matizul in care incapem toti trei cu schiuri cu tot! Pe drum animat de discutii, Milu uita pe moment de un hop pe drum si din cauza asta i se strica directia de la masina. Sambata vorbeste cu un vecin mecanic si ii lasa masina sa vada exact ce are. E un eveniment neplacut, dar e bine ca am trecut cu totii sanatosi peste asta! Mergem la Milu acasa si pentru cateva ore ne bagam in sacii de dormit la somn. Somnul nu ne va fi suficient fiindca vom fi destul de obositi maine!

Ziua 1 - 25.02.2012, sambata

Ne trezim in jurul orei 8.00 si reusim sa ne miscam destul de incet de dimineata. Milu stie bine ce traseu avem de facut si initial el vroia cam pe la 8.00-8.30 sa plecam de acasa. Asa vom mai intarzia si zapada mare ne va ingreuna si mai mult drumul. Abia la 9.30 reusi msa iesim pe usa si sa pornim la drum. Eu sunt singurul care are clapari de tura fiindca ma gandeam ca va fi tura pe schiuri. Puteam sa imi iau si bocancii de iarna, dar cum nu am mai mers pe schiuri cu bocancii de iarna, nu am indraznit sa ii iau (au santuri pentru prinderea in legaturi!). Restul au bocanci de iarna si le va fi mult mai usor!
Din Balan cerul se vede destul de inchis pe sus si vantul pare sa dea tarcoale varfului. Cu siguranta pe platou/varf vom avea vant puternic si posibil si ceata (de ceata ii e lui Milu cel mai mult!) Avem hamuri echipate cu cateva carabe, cate un anou si cate un blocator si o coarda de 40 de metri. Ideea lui Milu era ca in locurile mai dificile sa urce el, sa asigure si noi sa urcam cu blocatoare pe coarda. Alex ia o sticla de vin rosu sa il facem (probabil fiert) seara in grota. Mergem prin Balan pana in capatul nordic si sub ghidajul lui Milu facem dreapta pe un drum ce duce pret de vreo 20 de km spre Gheorgheni. Trecem pe langa fosta fabrica miniera din Balan si Milu imi povesteste cu tristete ca pe aici totul s-a distrus si nu mai e mai nimic de munca. Cand era Milu putin mai mic (acum cativa ani!) mai era o veche hala dezafectata si cateva turnuri de pe care faceau rapeluri! Acum si acelea sunt daramate!

Aici daca nu ai un mic serviciu in vreun magazin sau nu ai masina ca sa te duci la serviciu intr-un oras apropiat (Sfantu Gheorghe, Miercurea Ciuc sau Gheorgheni), esti al nimanui! Milu e alpinist utilitar si asa isi mai gaseste de lucru prin toata tara! Singura mare bucurie pe care o ai aici este ca ai in jurul tau tot ce vrei daca iti place sa traiesti in aer  liber. Pentru schi de tura, parapanta, alpinism, trekking, boarding ai teren din plin! Daca vrei apa curata, sunt cateva izvoare in oras de unde apa este mai curata ca orice! Si pe deasupra si apartamentele sunt ieftine (10.000-15.000 euro) fiindca nu e zona solicitata! As spune chiar defavorizata!
Pacat de frumusetea locului si a caselor din lemn! Imi amintesc de casele pe langa care vom cobori diseara (inca nu ne gandim la intoarcere in aceeasi zi!), case pe care Iuliana le admirase intr-o tura mai veche (tura clasica de Hasmas la Piatra Singuratica, varful cu cea mai mare altitudine si coborare pe dupa Piatra Ascutita - Ecem si Tarcau inapoi spre Balan). De asemenea imi aduc aminte de casele vazute prin diverse muzee ale satului de la noi si din lume (Bucuresti, Sibiu, Oslo). Gandurile imi zobara in fiecare din aceste locuri si ma intorc rapid la prezent! In fond trebuie sa traim prezentul, nu sa ne afundam in problemele trecutului sau ale viitorului!

Mergem in amonte pe langa Olt pe drumul pe care la inceput vazusem un TR pe o casa din lemn si apoi vedem BA, marcaj nou despre care nici Milu nu stie nimic. Bine ca el de putine ori s-a uitat pana acum la marcajele "de langa casa" (dupa spusele lui!). Pe harta din MN (pe care o avem la noi!) TR urca pe drumul nostru, la circa 900 de metri altitudine face stanga la intersectia a doua drumuri forestiere si urca pe muntele Horvatcherte pe culmea Lunga pana in varful Arbore (Ascutit) (1567m) si mai departe prin vf Ciser (1367m) coboara in Gheorgheni. Marcajul BA nu exista si cel mai probabil duce la Trecatoarea Oltului, sa cu cateva case de vacanta din apropierea careia izvoraste Oltul.
Drumul acesta era planuit a fi asfaltat, dar s-a renuntat la proiect datorita pastrarii zonei Izvorul Muresului derept destinatie turistica si industriala.
Pe stanga drumului citesc pe un panou Vier Pfoten ca la o departare de 15 km este infiintat un centru de reabilitare a ursilor orfani. "Aceasta actiune are ca tinta cresterea puilor de ursi orfani din Romania in cinditii speciale, afara de orice contac uman in asa fel, incat reintegrarea lor in natura sa fie asigurata." (citat de pe panoul amintit). Pe drum ne intalnim cu un tractor si cativa taietori de lemne care nu au nici o problema in a fi fotografiati. Din punctul meu de vedere localnicii pot taia lemne din padure atata timp cat copacii sunt uscati si cat sunt folositi pentru uzul propriu (incalzire, mijloace de transport, case). In orice caz localnicii nu taie sute de metri cubi de lemn sau hectare intregi pentru uzul personal! De acuzat (criminali!) sunt cei care taie foarte mult si vand lemnul pentru interese financiare si afaceri de anvergura! Eu merg cu Milu un pic mai in fata si la un moment dat se separa doua drumuri. Se vor intalni dupa cateva sute de metri! Milu merge in fata si are discutii cu prietena fiindca nu a anuntat-o ca pleaca acum (of, femeile!) si eu ii astept pe colegi sa vina. Ii aud la un moment dat pe varianta de sus a drumului, ma linistesc si ne vom intregi grupul la unirea celor doua variante.
Sunt incantat de vederea Craiesei in dreapta! Craiasa? Scuze, e vorba de peretele vestic al Haghimasului Mare! Asemanarea e atat de izbitoare incat pe moment ma simt langa draga Craiasa imbracata in alb!

In acelasi loc in care am zarit "Craiasa" vad pe partea cealalta a drumului intrarea intr-o galerie partial inchisa.
"E una din galeriile din muntii astia!"
As vrea sa intru un pic in ea, dar stiu ca nu avem timp de asta si ma linistesc. Mai mergem vreun kilometru si ajungem la o zona deschisa unde vedem cateva case pe ambele parti ale drumului si un panou ce ne anunta ca aici este un teren privat al Asociatiei Composesorale Sandominic si intrarea este interzisa. Pe primul drum la dreapta (are bariera ridicata) incepem si noi sa urcam spre versantii abrupti (11.15). Doar ca acestia sunt departe si pana la ei mai avem mult de mers prin padure si prin zapada ce uneori ajunge si pana la mijloc. De obicei sunt doar 40-50 cm de zapada care ne ingreuneaza fiecare pas. Facem dreapta si incepem sa urcam spre padure (11.15).

Asa frumos este sa mergi prin zapada nebatuta de nimeni. Bine ca nu e deloc usor mai ales pentru cel care face poteca (adica in cea mai mare parte a traseului Milu!). Eu mai fac urme doar pe zone scurte ca sa il las pe Milu sa se mai odihneasca. Curbele in urcare par a fi facute de cineva pe schiuri. Sunt largi si usoare. Doar Milu stie cat efort a facut la fiecare pas! Bine ca de fapt fiecare face un efort substantial: Milu la formarea fiecarui pas, eu la adancirea pasilor (diferenta de circa 30 de kilograme intre noi se vede in scufundarea in zapada), Andreea si Alex la calcarea in fiecare pas care este cam departe pentru ei (eu si Milu suntem mai inalti decat ei si ca urmare, chiar daca nu vrem noi, pasii sunt mai largi decat ar merge ei normal!), Alex la fiecare pas la care genunchiul drept incepe sa il doara... E o durere veche si cunoscuta peste care spera sa poata trece!

Ajungem la ultimul izvor care pare sa mai iasa de sub zapada si eu cu Milu umplem cate o sticla cu apa. Eu am si termosul cu ceai cald la mine si am luat apa pentru o supa mai pe seara! Ma mai uit o data in spate spre Oltul care acum se ascunde dupa culmile impadurite printre care am urcat.

Tot urcam prin padure, aparent fara sens si abia la 12.15 ni se arata in fata maretul varf cu alveola ce se tine strans de perete. Pe dupa aceasta alveola este valcelul pe care il vom urma noi. E o imagine care iti intrerupe respiratia! Parca in sfarsit atractia stancii se hotaraste sa ne dea cate un pic din rasplata! Fie ea si la aproape doua ore distanta!

Urcam pe firul de vale pana ce acesta incepe sa faca o curba mare spre stanga. Iesim din firul principal si urc (la indicatiile lui Milu) pe ceea ce pare a fi o rariste in dreapta in padure. Dupa 50-100 de metri trebuie sa facem stanga prin padure ca sa nu ne pierdem in defrisarea ce se vede incepand in fata noastra. Asta fiindca am inaintat destul de greu pana aici si in defrisare ne-am lovi de alt pericol: crengile ascunse de sub zapada mare si pufoasa ne-ar bloca picioarele si pierdem toate sansele de a urca mai departe. Eu vad ca Alex si Andreea sunt un pic mai in spate si tot timpul caut sa ii am in unghiul de vizibilitate. La punctul in care intram in stanga in padure Milu se opreste sa ii astepte pe colegi si sa manance ceva dulce. Eu inaintez incet ca sa mai fac cativa pasi prin zapada mare. Vedem ca apar colegii din spate si urcam incet. Milu preia conducerea si mai sus facem inca o pauza sa ne regrupam. Mancam ceva dulce si pornim mai departe spre perete. Departe mai este peretele asta!!! Si panta de 30-40 de grade parca nu inceteaza sa ne dea pace. Chiar daca e prin padure! La 14.45 reusim sa iesim in ultima poiana de sub alveola. Se vede asa de frumoasa deasupra noastra si Milu imi spune ca nu a urcat niciodata pe sub ea si vrea sa ajunga pe acolo cat de curand s-o putea. Doar sa aiba cu cine merge caci toti prietenii lui din Balan s-au lasat de acest sport! Desi nu spune prea multe, vad in el o mare bucurie ca ne-a gasit pe noi cu aceeasi dorinta de a face trasee de alpinism. Ma rog eu in limita capacitatilor fizice ;)!

Milu porneste mai in fata in dreapta pe sub pereti fiindca nu mai stie exact intrarea in traseu si ii e teama ca mergand mai pe jos prin padure, sa o rateze. Iese fix sub perete si gaseste imediat intrarea. Este usor de recunoscut dupa inscriptia 138 cu rosu la baza peretelui. De aici va incepe distractia! In stanga noastra se vede varianta directa care incepe cu o saritoare de 10-15 metri. Asta este pentru alta data si deocamdata nu pentru mine! Noi vom merge pe un valcel in dreapta!

Este foarte tarziu pentru ascensiunea completa in patru oameni! Milu si cu mine ne punem hamurile si sunt ajutat sa imi strang chingile suficient cat sa fie stabil si fix hamul pe mine. Dupa 10 minute vin si Alex cu Andreea tristi ca a fost nevoie sa mergem atata timp prin padure si abia acum am ajuns la perete. Stiu cat de putin suporta Andreea sa mearga prin padure! Alex are doua probleme mari pe care nu stie cum sa le rezolve: i s-a rupt o parazapada si a trebuit sa improvizeze ceva (problema mica) si genunchii il dor destul de mult (are probleme cu tendoanele si simte de multe ori ca parca cineva ii taie genunchii din dreptul rotulei; cunosc durerea de la pungile de lichid la genunchi care imi fac si mie probleme uneori!). A avut momente in care ii venea sa tipe de durere si de suparare ca nu va mai putea sa urce. E asa de suparat ca din aceasta cauza poate strica distractia si dorinta tuturor de a ajunge pe valcel, pe varf si in grota. E agitat si nu stie ce sa faca. Primul meu impuls ma face sa zic: "Ori urcam toti, ori coboram toti!" As vrea sa fiu atat de radical si sa pot impune asta. Dar de data asta ceilalti iau o decizie mult mai buna! Andreea se uita putin pe valcel in sus si aproape ii vine sa planga fiindca nu merge in sus. A luat decizia sa coboare ea cu Alex inapoi in Balan pe urmele pe care am venit. Pentru ea este una din deciziile grele pe care trebuie sa le ia impotriva dorintei personale! Ne da cateva replici care ascund multa durere: "Cezar urca cu Milu fiindca stiu ca amandoi vreti! Noi coboram incet la vale!" Accept solutia fiindca am incredere in Milu si stiu ca va face tot posibilul sa urcam. "Aveti grija de voi la vale!"
Milu ia de la ei bucle si ce fiare mai au si eu iau (pentru o scurta perioada) coarda care ii ingreunase mult bagajul lui Alex. La 15.45 ne salutam unii pe altii si ne promitem sa ne auzim la telefon cand ajungem undeva sigur (ei jos si noi cel putin in platou). Alex si Andreea au coborat incet cu multe scancete si dureri in genunchi. De multe ori Alex s-a oprit sau a alunecat cativa metri fiindca nu se putea sprijini pe piciorul beteag. Cata durere fizica si psihica trebuie sa fi adunat in el! Ma gandesc si la Andreea care a rupt o parte din ea la intoarcerea prin padurea pe care nu o suporta! Nu stiu daca gresesc comparand suferinta asta cu cele despre care citesc in cartile editate in ultimul timp de editura Karpatia...

Urcam greu prin zapada mare si peste putin timp dam de gheata sub stratul de zapada de la suprafata. E momentul echiparii! Milu isi pune coltarii, ne legam in coarda (8-10 metri intre noi) si incepem sa urcam.
"Tine coarda intinsa mereu!" imi spune capul de coarda. Probabil ca eu nu inteleg ce vrea sa insemne asta fiindca incerc sa urc mereu fara sa las coarda pe panta de zapada si gheata. Evident ca din miscarea diferita dintre noi apar de multe ori tensiuni in coarda care il forteaza pe Milu sa se sustine cu forta. Asta va fi obositor pentru el! In plus neavand coltari, clapari imi mai aluneca din cand in cand si incerc cat mia mult sa sapt trepte in gheata. Il rog si pe Milu sa faca treptele mai largi chiar daca stiu ca atunci cand urci cu coltari nu mai adancesti prea mult treptele deoarece coltii din fata iti ofera o buna stabilitate. Urcam prima panta in stanga la distanta data de lungimea corzii dintre noi pe ruta pe care o alege Milu. E musai sa urcam chiar daca nu e plimbare pe munte ci traseu (mediu spre dificil pentru mine!) de iarna. Din cand in cand cer pauze scurte pentru respirat! Dupa primul urcus la stanga (panta de aprox 45 de grade) si apoi printre pereti la dreapta, facem pauza cateva minute pe o platforma langa un mic intrand in stanca. Mancam ceva rapid fiindca timpul ne preseaza. Si Milu stie bine cat mai avem de urcat!

Aici e o saritoare verticala de vreo 2 metri si ceva vara. Acum e panta continua de zapada! Ma uit in jos la creasta foarte fotogenica si la panta pe care o avem de urcat in continuare. 

Urcam pe langa peretele aflat in dreapta noastra si mie imi aluneca la un moment dat un clapar. Strig la Milu sa tina coarda si reusesc cu ceva prize de mana sa revin la treptele sapate de el cu cateva secunde mai devreme. Urc pana in saua din capatul pantei si Milu este deja mai in fata dupa un traverseu de cativa metri. 
"Hai, fa trepte mai mari si urca!" 
Urc cu pauze dese de respirat care il cam chinuie pe Milu. Nu am ce sa fac! De multe ori simt ca imi sare inima din piept de tare ce bate! Facem dreapta si urcam pe o panta cu gheata pe care imi aluneca de multe ori varfurile claparilor. Mereu caut stabilitatea cu mainile pe care le infig in zapada pe laterale. Functioneaza! Doar ca merg mai incet fiindca trebuie sa imi fac de fiecare data gaura sa fixez mana! Pozitia gresita departata de panta ma oboseste (sa nu uitam ca luasem rucsacii cu sac de dormit, mancare, haine uscate etc pentru a dormi in grota!). Milu ma grabeste (pe buna dreaptate!) pana la o regrupare sub o panta din smocuri de iarba inghetate la fel de inclinata. Aici e pasajul cel mai dificil. Ma dojeneste fiindca nu am pozitia buna la urcat. Ii accept morala fiindca stiu ca doar asa ma ambitioneaza si ma odihnesc un pic in timp ce el porneste mai departe.

Asigur in caraba (semicabestan) si Milu urca (precum o pisica!) cu coltarii si un piolet semitehnic. Pune o asigurare la vreo 15 m mai sus in peretele din stanga si renunta la a doua asigurare cu anou intr-un tanc in dreapta. Sa nu uitam ca Milu a echipat traseul cu pitoane! Urca direct pe panta de cca 60 de grade pana la un brau unde regrupeaza, asigura si incep sa urc. De multe ori trebuie sa ma ajute si el cu trasul fiindca imi aluneca claparii la greu. Recuperez bucla din asigurare si la ultima panta ii solicit sa ma ajute si mai mult. Ma trage cu blocatorul si ma mai imping si eu cat de mult pot. E un efort deosebit din partea amandurora! Ii multumesc in gand pentru ajutorul pe care mi-l da! Tot ma incurajeaza la fiecare pas la care ma simt instabil! Ajung si eu greu in regrupare obosit, dar mi-a placut urcarea. Milu strange echipamentul si porneste mai departe la 10-12m legati in coarda. Dupa coltul din stanga facem iarasi dreapta si se vede platoul. Cer pauze dese datorita suflului si oboselii si Milu trage de mine cat de mult poate 
"Pune si genunchii si urca! Uite cum urc eu!"
E dur, dar il inteleg ca vrea sa ajungem sus inainte sa se intunece si ma stradui cat pot sa nu ma opresc prea mult. Il sperie ceata pe care o vede venind spre el. Cam pe la 18.30 suntem amandoi sus, eu terminat de oboseala. Milu strange echipamentul si pornim la dreapta pe urmele ce ne duc la Piatra Singuratica prin padure si poieni alternante. Imi arata grota unde trebuia sa dormim, dar luasem deja decizia la finalul valcelului: Piatra Singuratica si Balan! Merg foarte greu si simt ceva basici in clapari! In ultima poiana (unde sunt cateva stane in stanga si izvorul in dreapta-fata) ma linistesc psihic: stiu foarte clar unde ma aflu. S-a si inseninat partial si e mult mai liniste. Si frig! Urcam incet spre cabana si la 20.30 intram in sala de mese. Veselie mare si caldura intre maghiarii de acolo! Oameni de treaba, ne servesc cu tuica si gulas care pica la fix si ne refac fortele! Ne intreba de unde venim si de ce avem echipamentul pe noi, se mira cand le spunem ca la ora asta coboram in Balan si ne ureaza "drum bun" la plecare! Vorbim cu Alex is Andreea si ne linistim afland ca sunt acasa in Balan. Cam pe la 21.05 incepem sa coboram pe BA. Drumul e cunoscut si doar oboseala si basicile ne fac sa ne mai oprim din cand in cand. Parca pe la mijlocul coborarii ne vine sa scoatem sacii si sa facem bivuac! Hai la drum ca ne-au inghetat toate cele! Coboram continuu si intr-o ora si 10 minute intram in Balan. Recunosc ultimele case (cele de care va spusesem mai devreme), mai bem un pic de apa cu gust de ceai si coboram spre strada principala. Se cere o bere pe care o savuram in drumul spre casa (bere Harghita). Putin dupa 23.00 ajungem acasa franti. Ne mai ia vreo ora pana sa adormim fara nici un plan maine. 

Ziua 2 - 26.02.2012, duminica

Pe la 9.00 ne trezim, mai stam la povesti, Milu ne gaseste o masina pana la gara (caci autobuzul nu circula duminica!) si pe la 16.10-16.15 ajungem la gara, putin inainte de venirea IR care ne va duce direct pana acasa (16.30 - cca 21.15). In tren ne mai jucam cu niste noduri si mai povestim de toate ca sa treaca timpul. Andreea si Alex isi promit ca vor reveni cat de curand sa faca valcelul pe care am urcat noi cu o zi inainte. 

Inca o data ii multumesc din plin lui Milu pentru rabdare si profesionalism, Andreei si lui Alex pentru decizia inteleapta de intoarcere si claparilor pentru cat m-au batut! Sper sa revin cat mai curand pe aici fiindca mai sunt o gramada de locuri noi de vazut! De la capatul valcelului nu am mai facut poze si ca urmare textul e preponderent. Va multumesc si voua pentru lectura si va doresc tuturor ture faine pe drumuri cat mai putin cunoscute!

Pestera Muierii - lectii de catarare 9-10.09.2011

Catarare la Pestera Muierii 9-10.09.2011

Primele lectii de catarare mai serioase pe stanca! Caci pana acum am mai fost pe verticale, dar doar asa in joaca sub forma unor zile de catarare. Imi aduc aminte de prima zi in care am urcat in mansa. Eram intr-o tabara in Apuseni si intr-una din zile (putinele in care am stat pe langa corturile puse in apropierea pesterii Caput) am mers pe muntele de deasupra pesterii unde organizatorii taberei speo si Cercetasii cu care am fost stiau un perete. Am catarat cu niste minime lectii si ceva emotii pe vreo 25 de metri pana la un copac de unde am coborat in mansa. Amintiri de prin anii '94-'95...Mai recent adica prin 2004-2005 am catarat de doua ori diedrul de la Cuca (Iezer-Papusa) in cadrul unei scoli de ghizi. Si de atunci doar catarare elementara care nu necesita echipament special. Desi de cativa ani am un minim de echipament (ham, casca, 2 bucle, opt), e prima data cand le folosesc pentru mine (caci acum trei ani si jumatate am imprumutat echipamentul unei prietene care s-a catarat in Cheile Feregari in timpul HCO, dar in afara concursului ;) ). Acum a venit randul sa incep si eu urcarile pe verticale!

Ocazia mi-a dat-o Gabi Colea, prieten si coleg in CAR. S-a nimerit ca amandoi sa vrem sa iesim in we si nici unul din grupul fiecaruia sa nu fie disponibil. O parte din prietenii lui Gabi au plecat pe Ace, colegii lui obisnuiti de traseu nu erau disponibili... La fel si prietenii mei nu puteau sa plece in acel we din diverse motive! Ne gasim pe internet si stabilim sa plecam vineri seara spre Pestera Muierii unde mai erau si alti colegi de la CAR (Dan Vasilescu, Cristi Iacob, Mihai si Andreea Cernat, Camelia Manea etc) si din clubul White Wolf (Dan Chiriac si alti cativa membri).
Ajungem undeva pe seara, salutam lumea de pe acolo si ne bagam la somn in cort.
A doua zi Gabi se ofera sa ma initieze in catarare in cateva trasee. Eu oricum sunt novice si in orice traseu m-ar baga Gabi, pentru mine e provocare. Dan ii propusese lui Gabi sa ma duca in Baticu (cred ca este 2B/3A sau undeva pe la 5- cu un pasaj de 6- in a doua lc) si Gabi a considerat ca putem incerca in Lola (grad propus V-). Ajungem la baza traseului si Gabi incepe sa urce, eu asigurandu-l de jos. Urca fara probleme pana la copacul unde Lola se uneste cu Calin. Asigura aici de copac si apoi coboara in mansa pe Calin (grad propus VII+). Incep si eu sa urc. In partea superioara a l.c. am un moment de retinere si stau cateva minute pe loc. Gabi imi da curaj si ajung pana sus. In fond pentru asta ai venit, Cezare, lupta! In zona in care am avut probleme imi ramane o bucla.
"Las-o acolo daca mai urci inca o data!"
"Nu mai urc"
"Atunci lasa ca o recuperez eu!"
Gabi mai urca inca o data si recupereaza bucla. Apoi coboara in rapel si strangem coarda si echipamentul si mergem la masa. Masa e asa de bogata incat ne prinde lenea de dupa masa si un somn dulce il cuprinde pe Gabi. Parca ii dau cu un par in cap cand il intreb daca mai mergem in alt traseu. Dan Chiriac e foarte de treaba si imi imprumuta niste papuci 47 caci in adidasi nu pot face absolut nimic. Pe la 16.00 plecam spre Baticu. Nu are gradul scris si pare destul de usor cel putin in prima parte. Interesant ca desi Gabi a fost de multe ori in zona, ori Baticu e prea usor, ori nu era finalizat ca nu a fost in acest traseu pana acum. Lasam rucsacelul si Gabi porneste in prima lungime cap. Ajunge la regrupare si trece vreo 5-6 metri mai sus inainte de traverseu. Regrupeaza si urc dupa el recuperand toate buclele de care va avea nevoie mai sus. Chiar pana aici la regrupare traseul e simplu (plimbare pe verticala). Acum incepe partea grea si sunt bucuros ca am prins ceva incredere in mine datorita papucilor. In a doua l.c. urmeaza un traverseu in stanga si apoi o catarare mai dificila cu un pic de surplomba. Fiind cap de coarda, Gabi urca si are si el un pic emotii (bine ca imi va spune asta doar sus!). Ajunge la capatul traseului si asigura la copac. Incep si eu urcarea cu recuperarea buclelor. Traverseul nu imi ridica probleme si trec usor de el. Urc cativa pasi si ajung la o priza de iarba la care Gabi ma atentionase sa o folosesc. Aici nu gasesc cateva prize si ma prinde un pic oboseala si teama.
"Hai ca daca nu poti te trag eu, dar trebuie sa poti."
Imi si scapa un picior la un moment dat si Gabi ma tine cu rezistenta. Dupa cateva minute de pauza imi fac singur curaj mai ales cand il aud pe Gabi de sus "Hai, impinge ca se vede capul! :D" Trec pasul mai greu si ajung la regrupare. Gata, am terminat! Ne odihnim si Gabi strange coarda. As vrea sa coboram prin padure printr-un mare ocol si Gabi se asigura ca putem cobori pe un mini-valcel direct in dreapta. O ia la vale cu grija si eu dupa el. Am picioarele ceva mai lungi si reusesc sa ating trepte ceva mai indepartate. Coborasul merge fara probleme si iesim deasupra intrarii de la pestera in zona de scoala.
"Hai du-te si recupereaza tu rucsacelul"
"Nici o problema"
Recuperez bagajul de la intrarea in traseu si ne intoarcem la cabana. Aici ne intalnim cu Cristi Iacob care vrea sa mearga la ceva trasee amenajate de el la iesirea din pestera. Asa ca pentru initiere urca cap in IXI (4-) si il urc si eu asigurat de Cristi. Gabi urca un alt traseu in dreapta lui IXI mai greu decat cel pe care am urcat eu si nu ma incumet sa merg su eu. Asa ca recuperam totul si mergem la ... unde tot Cristi urca cap fiindca stie traseul. Incerc sa urc si eu dupa el. Dupa doua bucle intru fix intr-un mic trandafir pe care Cristi imi spusese sa il ocoloesc. Deh, iarasi se vede lipsa de experienta! Trec de el pe dreapta si mai urc cativa metri pana la o priza de picior mai intinsa. Nu ma simt in siguranta in priza respectiva si zabovesc ceva timp pana gasesc alt punct de sprijin. Mai fac cativa metri si ma opresc in stanga unui mare "frigider" aflat la vreo doi metri sub top.
"Gata, cobor!"
Cobor in mansa, urca si Gabi cu probleme la aceeasi mica priza (mult mai lejer decat mine) si recuperam tot echipamentul pentru alte trasee in faleza de la iesirea pesterii. Gabi urca in Simona pana sub prima surplomba si nu gaseste prize suficiente mai departe. Cristi urca si gaseste prizele pe care le stia (fiindca el a deschis traseul) si apoi urca si Gabi din nou pana la sfarsitul traseului. Are emotii la o fata spalata deasupra primei surplombe si apoi sub a doua surplomba. Reuseste sa le urce si dupa retragere marturiseste ca e traseu chiar greu. Mie in momentul de fata mi se pare imposibil pentru mine! La un moment dat auzim o femeie strigandu-i de jos lui Gabi:
"Maica, nu-ti mai ajung drumurile pe jos de te cateri pe acolo?" Radem cu totii si Gabi porneste mai departe.
Dupa Simona ne retragem cu totii la cabana. Mai stam la povesti si la masa pana seara cand ne retragem la somn (probabil ora 23.00).
Duminica dimineata mergem pana in Novaci la un targ de haine SH. Revenim la Pestera Muierii si Gabi vrea sa intram in Cezarica. E traseul lui Cezar Vargulescu si are dificultate mult peste ce am facut eu pana acum: 4A/5+ AO (cu pasaj de 6+). Eu nu ma simt chiar increzator in mine, dar ma gandesc ca om reusi! Ajungem pe la 11.00 la intrarea in traseu. Gabi e cap de coarda si se gandeste sa cupleze niste l.c. Asa ca face primele doua l.c. dintr-o singura bucata fiindca are coarda de 64 de metri. Aceasta ajunge la fix pentru a doua regrupare. Urca prima lungime si trece cu usurinta de surplomba de dinainte de capatul ei. Tot merge coarda pana la a doua regrupare. Incep si eu sa urc si mi se pare prea vertical si greu pentru mine. Trec de primele doua bucle, le recuperez si incep sa urc spre a treia. Nu reusesc sa gasesc niste prize de picior intinse in stanga si ma blochez. Pur si simplu nu pot sa trec mai departe! Gabi nu stie ce se intampla si trage mereu de coarda! Nici nu ne auzim in pozitiile in care suntem. Noroc cu Mihai si Andreea Cernat care erau in Hornul Vanturilor si il strig pe Mihai sa ajunga cumva prin Andreea la Gabi. Andreea nu reuseste sa treaca de un pasaj si Mihai urca cap spre Gabi. Ma striga si Dan din traseul AEX pe care il amenajeaza si le spun tuturor ca nu ma mai tine sa mai urc. Cu siguranta am creat o situatie ciudata si nici nu am experienta sa stiu ce sa fac. Gabi coboara pana la prima regrupare si ii spun ca nu mai pot merge. Ma asigur cu anoul cu caraba intr-un piton de langa mine si nu am decat sa fac rapel (fiindca am suficienta coarda sub mine). Imi scapa o data optul de la ham si mi-l fixez cu bucla cu asigurare ("Ai grija, Cezareee!!!"). Cobor in rapel fara probleme si vine si Gabi dupa mine recuperand toate buclele.
"Asta e, poate data viitoare dupa ce mai faci cateva clasice!"
Merg spasit dupa Gabi spre intrarea la pestera. Din fata vin Oana, Gogo si prietenul ei care vor sa urce tot in Cezarica si inca doi colegi de la White Wolf fara echipament. Asta este! Cu Gabi sunt 4 si pot urca Cezarica in doua echipe. Asteptam sa treaca cu totii de prima surplomba (eu nu stiu cum as fi trecut de aia in momentul de fata) si ramanem doar trei. N-o sa revenim la cabana! Urcam spre valcelul deasupra caruia Dan lucreaza la AEX. Asteptam sa coboare si incepem sa urcam dupa valcel. Ne tinem dupa un coleg care a mai fost pe aici si stie bine zona. Putin dupa intrarea in valcel facem stanga si urcam pe muchia din stanga. Imi dau seama ce greu e sa mergi in adidasi cand ai de urcat trepte de iarba cu ceva expunere sub tine. In fond venisem doar pentru perete si eventual pestera. Urcam cu atentie si iesim destul de repede la muchia impadurita. Aici mergem un pic pe culme si apoi dreapta prin muuuulte tufe de mure! Visul nostru si al ursilor care facusera poteci late pe acolo! Ne indopam cu mure si urcam apoi aproape de capatul lui Cezarica printre colturi de stanca si urme de capra. Vedem cum ies pe rand Gabi si apoi Oana si ultima lungime a traseului. Sunt fericiti dupa surplomba peste care au trecut! Asteptam sa se odihneasca si sa ajunga la noi si pornim la vale. Cu exceptia Oanei, restul vor sa coboare la cabana. Ea vrea mure! Merg si eu daca e sa ii arat unde sunt si sa mai mananc si eu cateva. Si astea cateva s-au facut o ora de mure in care am strans si o sticla de 2 litri si am mancat de ne-am saturat. Murele sunt atat de mari incat unele abia intra pe gura sticlei. Il auzim pe Gabi ca ne striga suparat fiindca vroia sa plece pe la 15.00 spre casa. Ma mustreaza fiindca ii stiam programul. Il inteleg si cobor fara sa mai comentez. Ajungem la cabana, strangem si impartim echipamentul si pornim pe la 16.30 spre casa. Ajungem undeva inainte de inserare si ne promitem si alte ture in viitor (poate Coltii Morarului undeva in octombrie).

Multumesc mult, Gabi, pentru rabdare si pentru intelegere! Sper sa evoluez in viitor si sa ma descurc ceva mai bine! Felicitari tuturor pentru ce trasee ati facut si sa ne revedem cu bine!

PS: Cum aparatul foto a stat tot timpul in masina, nu am facut nici o poza in aceste doua zile :(.