Nu știu dacă vreodată până acum am avut intenția să văd răsăritul în Văcărești. Delta Văcărești. Locul unde în regimul trecut se dorea lac pentru sporturi olimpice, construcție ce a acoperit o întreagă zonă de case. Să nu amintesc aici de mănăstirea Văcărești pe care eu nu am mai apucat-o. A fost demolată în 1986. Teoretic am prins-o în picioare, dar eram prea mic să conștientizez ce este acolo. Doar am văzut, nu mai știu dacă la Muzeul de Istorie sau la Muzeul de Artă, ceva piese care au fost recuperate după distrugerea mănăstirii. Un detaliu interesant: mama era șef de șantier și țin minte că mi-a spus că nu a putut participa la demolare! Abia prin 1986 ai mei părinți îmi deschideau ochii spre o viață cu rost! În fine!
Actuala ”deltă din oraș” este o insulă superbă de natură în mijlocul orașului. Cum este toamnă, soarele răsare în București undeva în jurul orei 7.30-7.40. Așa că ajung puțin după ora 7.00 pe digul lacului Văcărești și voi explora jumătate din el (vest și sud) până la răsărit. Se pot vedea caldele culori de toamnă înainte de răsărit și apoi și după aceea, pe celelalte două laturi ale lacului.
Spre prânz fac o plimbare prin Tineretului, parcul copilăriei mele, pentru a surprinde fainele culori de toamnă, așa cum ”cere” parcul să fac în fiecare an!
Imaginea unui tramvai nou mă duce într-un loc pe care nu l-am văzut până acum chiar dacă este la doi pași de mine. Un alt tramvai, același model, îmi va finaliza plimbarea prin zonă! Deocamdată dau să intru la biserica catolică Sf. Tereza. Cumva este aceeași ”unitate catolică” ce cuprinde și cimitirul Bellu catolic și Colegiul Romano-Catolic ”Sf. Iosif”! Până acum recunosc că nu am intrat aici știind că la unitățile de învățământ accesul este cumva restricționat din motive de securitate a elevilor. Dar aici pot intra și chiar îmi place mult că elevii au uniformă și o poartă cu bucurie. Cu siguranță biserica este parte importantă din educația lor! Din păcate biserica este închisă și pot intra doar în holul de la ușa principală. Vedeți și interiorul și am făcut poza prin grilajul care delimitează spațiul interior al bisericii de holul de intrare. Într-o poză vedeți și ceva informații legate de istoria așezământului, undeva în jurul a 90 de ani vechime!
Urmează o explorare sumară a cimitirului catolic, cu accent pe monumente faine și pe zona unde sunt înmormântate surorile decedate din institutul ”Sfânta Maria”.
Și, cum spuneam mai devreme, o altă poză cu un tramvai în probe, una cu construcția futuristă ce urmează a fi nodul inter-modal ”Eroii Revoluției” (metrou plus tramvai plus acces pietonal) și spre seară, nu mai știu din ce motiv ajungând acolo, o poză cu Dâmbovița din zona podului Izvor. Și aici ar putea fi adăugată povestea cartierului dispărut Izvor, dar asta face alt subiect separat, puțin atins în filmul
”Anul Nou care n-a fost”. Doar spun că în film este prezentată o optică corectă și oarecum limitată, potrivită pentru cei care n-au trăit acei ani. Noi, care atunci, fie eram copii, fie adulți, am avut parte de multele limitări și restricții, știm mult mai bine cum a fost fără să ne spună un film! Chiar și cu o copilărie liniștită tot nu putem uita multe...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu