Făgăraș-Retezat 19-25.10.2023, Z6

Cum e pe final de octombrie (hm, în week-end-ul următor se schimbă ora) ne trezim pe la 7.00 și este încă întuneric. Așa că mai stăm un pic și peste vreo jumătate de oră suntem cu Emil la o cafea, cu ochii pe răsăritul care va fi destul de curând, de după Arpașu Mic - Buda. Cu mâna pe cană și cu ochii pe geamurile mari, panoramice, ne bucurăm de răsăritul de la altitudine. Deja vă este cunoscut că am parte de multe de răsărituri la altitudine :)!

În jurul orei 10.00 ne urnim din loc. După câteva sute de metri pe asfalt, spre sud, ajungem la marcajul CA ce ne va duce spre lacul Capra. Prin spatele clădirilor rămase în ruină ne întoarcem aproape la 180 de grade și din două serpentine suntem pe piciorul ce urcă vertiginos spre creastă. La început pe iarbă, pe pantă ușor în urcare, ajungem pe stânga stâncilor și de aici vedem că marcajele ne duc în sus pe un vâlcel înierbat. Micșorăm ritmul și la deal, pas cu pas. Cumva pot compara panta cu cea a potecii de urcă din spatele refugiului Bâlea Tunel spre creastă. Este și solicitant și fain în același timp. Ne simțim precum caprele negre din piatră în piatră și printre coame stâncoase. Nu durează foarte mult și ajungem pe un platou al piciorului unde facem o pauză de admirat sudul Făgărașilor și stânga-dreapta spre frumusețile geologice, de la Negoiu la Arpașu Mic.

Cu inimile încărcate de frumos pornim mai departe pe curba de nivel. Nu durează mult și vedem sub noi căldarea în care sunt cele două lacuri Capra și ”Căprița”. Căldarea poate fi recunoscută de la o poștă după imensul masiv Buteanu din spate și după Monumentul Alpiniștilor. Ceva detalii mai jos! Ne facem câteva poze (eu de fel nu prea fac poze cu mine, dar mă adaptez ”grupului”) și coborâm spre lacurile pe care le explorăm pe maluri, fiecare după cum dorește. Ne vom revedea la Monumentul Alpiniștilor pentru ceva masă ușoară. Monumentul a fost ridicat în 1967-1968 pentru patru alpiniști care au dispărut în avalanșa din 1963. Mai multe detalii pot fi găsite în documentele despre istoria muntelui (nu stau să prezint aici detaliat!) și monumentul este îngrijit periodic de Rodica, sora medicului Marius Aniția dispărut în acel eveniment.

Dacă ar fi după mine, probabil că aș urca pe Buteanu sau pe vârful Capra. Dar cum Lore citise de Fereastra Zmeilor și ”La trei pași de moarte” îmi spune că ar vrea să le vadă. Bine, reorganizăm! Pornim pe BR, marcajul oficial al crestei Făgărașilor. O trecere pe la Monumentul speologilor dispăruți în avalanșa din 2002 și suntem repede în piciorul sudic al Caprei. De aici avem o coborâre în serpentine în căldarea Fundul Caprei cu renumitul ”Revolver” în capăt și apoi parcurgerea potecii de sub creasta Vârtopel până sub renumita Fereastră a Zmeilor. Pauză înainte de urcarea în serpentine spre Fereastră!

 

Fereastra faină ne aștepta cuminte. Bine, nu ”anunțasem” că venim :D! Știu că poate nu pare atât de impresionantă pe cât se așteaptă unii, dar denumirea și forma ei unică au fost date de foarte mult timp, când explorarea crestei Făgărașilor chiar era explorare, nu mers pe poteci marcate ca acum. Și vă dați seama că și denumirea locului apropiat, ”La trei pași de moarte”, venea din caracterul dificil al locului, mult mai mare iarna decât vara. Fără cabluri, fără marcaje, doar cu forța mâinilor! Plus că pe zona îngustă unde bate vântul destul de des este greu și acum să îți menții poziția în condiții meteorologice mai grele! Lore vrea să vadă și locul acesta atât de renumit și mergem până la primul cablu. Am trecut locul acesta de câteva ori, inclusiv cu rucsac mare, și știu ce înseamnă. Mai ales când, după primul cablu, urmează o coborâre pe care acum este cablu și pe care prima dată am coborât-o la liber, cu rucsacul în spate, fără cablul de acum! Și eu sunt ”copil” în ale munților față de mulți veterani care parcurgeau creasta Făgărașilor IARNA! Câteva poze și ne întoarcem la Fereastra căreia îi fac câteva poze dinspre Podrăgel, cu gând la poteca asta pe care nu o parcursesem până acum. Îi va veni rândul fiindcă o doresc de mult timp!

Este 15.30, nu mai sunt foarte multe ore până la întuneric și mai avem ceva drum de întoarcere. Așa că vom urma TG în coborâre pe la refugiul de sub Fereastra Zmeilor și apoi în jos spre Transfăgărășan. Dacă suntem la asfalt chiar poate să se întunece că nu mai este bai! Vom avea un noroc foarte mare acolo. Dar vedeți mai jos despre ce e vorba. 

Până la refugiu facem maxim 15 minute. Se poate vedea forma ”diformă” a vechiului refugiu și aproape de el refugiul nou. Dacă pentru începătorii în munte pare ceva ciudat, cei cu experiență văd în pereții smulși ai vechiului refugiu metrii de zăpadă și gheață și avalanșele care mătură iarna tot ce găsesc în cale. Cei cu experiență pe munte, salvamontiștii și teoretic cei care studiază nivologia știu ce vreau eu să spun aici!

Refugiul nou este fain și curat și sper să rămână așa cât mai mult timp. Ține de calitatea oamenilor care trec sau care poposesc aici!

De la refugiu poteca face două serpentine largi prin pragul de sub refugiu și coboară la firul apei pe care apoi se lasă, pe stânga lui, până aproape de asfalt. Avem o trecere pe dreapta firului și ieșim în asfalt, mereu cu ochii spre superba vale și căldare de unde am venit. Nu se mai vede căldarea Fundul Caprei pe unde am fost mai devreme și doar creasta Vârtopel cu Fereastra Zmeilor bine ascunsă la limita dintre zona stâncoasă și partea cu iarbă de unde începe custura numită generic ”La trei pași de moarte”. Pauză de un sandwich la podețul de dinainte de asfalt!

Cum mașinile doar coboară, pornim ușor la deal spre cascada Capra. Cred că mergem 200-300 de metri și vedem prima mașină care urcă. Facem cu mâna și sunt doi străini care parcurg tot Transfăgărășanul. Nu se orientează bine și ne întreabă de Bâlea Lac. Hai că mergem și noi până acolo! Păi așa baftă să ai? Doar o singură pauză facem la cascadă fiindcă este păcat să nu o observe! La Bâlea Lac le mulțumim și ne vom mai învârti puțin pe aici înainte de a reveni prin tunel la gazda noastră. Erau și doi băieți care îl ajută pe Emil pe la treburi și cu toții ne uităm la un film de referință din cinematografia românească. Somnul ne prinde și nu mai stăm după final, oboseala simțindu-se din plin.

Două panorame din ziua de azi care ne va rămâne în minte multă vreme...