Ca și ieri, în jurul orei 8.00 pornim la drum și peste mai puțin de o oră suntem în Poiana Pelegii, echipați de drum. Cum vremea e faină și astăzi, am ales urcarea pe valea Pelegii și apoi continuare pe unul din vârfurile de 2500 și de acolo mai vedem. Avem la noi doar bagaj de o zi deci urmează să ne întoarcem la mașină cumva. Hm, pe valea Pelegii nu țin minte să fi mers vreodată deși este foarte accesibilă. Coborâm la podul care trece peste Peleaga. Ceva mai jos se unește cu Bucura și formează Lăpușnicul Mare. Apoi urcăm mica diferență de nivel până în Poiana Pelegii unde lăsăm pe stânga refugiul Salvamont. Cumva marcajele PA ne duc la dreapta și curând ieșim prin pajiști lungi și aerisite. Pe stânga avem imensul munte ce culminează în vârful Peleaga și pe dreapta lunga coamă Păpușa - Custura Păpușii - Custura. Este una din marile linii ce formează imaginarul desen al Retezatului pe orice hartă!
Urcușul este fain și aproape nici nu simțim când ajungem la stâna de sub pragul lacului Ghimpele. Ceva pauză de poze și de cercetat stâna înainte de a urca susținut pragul căldării glaciare în care se află superbul lac (2122m). Hm, suntem destul de sus și așa ne place!
Până sus în șaua Pelegii mai avem puțin și după noi vor mai veni două grupuri plus vreo două care coboară de pe Peleaga. Suntem la 2285 metri altitudine, cam cum este la Baba Mare în Bucegi. Așa că aici ne simțim ca acasă. Ceva poze și priviri spre Peleaga, Colții Pelegii, Retezatul din spate și un pic din Vârful Mare, apoi pietrișul de pe Păpușa și lunga creastă spre Custura terminată apoi la dreapta cu coborârea spre Plaiul Mic. Este prea frumos ca să scurtăm ziua. Știu că va fi solicitant și, chiar dacă Lore nu știe zona, propun ca traseu Păpușa - Custura - Plaiul Mic și întoarcere la mașină. Va fi lung și cu siguranță de neuitat. Știu că doar din Păpușa avem o coborâre solicitantă și în rest sunt sus-jos-uri multiple. Așa că ne pornim la deal pas cu pas, cu ceva pauze de admirat și de pozat până la intersecția de sub vârf de unde BR coboară spre Porțile Închise. Alte gânduri de revenire pe aici, cu alte ocazii... Cu un curcubeu văzut în spatele tăurilor din Valea Rea (uf, alte imaginări de trasee și pe aici!) la 13.10 suntem pe Păpușa. Trebuie să avem răbdare fiindcă sunt destui care vor poză de vârf. Sunt și un grup de alergători cu care ne întâlnisem în șaua Pelegii, sunt și alte grupuri doritoare de imortalizare. Dar nici unul nu are de gând să meargă mai departe spre Porțile Închise sau spre Custura Păpușii. Ba da, parcă ar mai fi un grup care întâi caută un loc adăpostit de vânt ca să mănânce de prânz. La fel ca și noi!
Terminăm masa și treecem pe lângă acel grup puțin mai numeros. o mică șeuță și apoi urmează coborârea pe circa 200 de metri de nivel. Când mergi la vale și ești atent la fiecare pas, nu se simte așa de mult. Bine, tot secretul este să nu te grăbești fiindcă atunci încheieturile sunt foarte solicitate. Dacă mergi într-un ritm calculat și constant chiar este perfect. Bine, spun eu care am făcut multe coborâri în viteză în viața mea din simplul motiv că nu am estimat bine timpul de coborâre și riscam să pierd ultimul mijloc de transport spre casă! Jos, în Spintecătura Păpușii facem o pauză de regrupare și puțină odihnă și ne uităm în spate. E un fel de sperietoare tot coborâșul ăsta! Bine că am luat decizia de dimineaț să urcăm pe vale și să coborâm pe aici că altfel ar fi fost mai greu psihic! Așa gândisem inițial... Urcăm pe Custura Păpușii și apoi coborârea mai lungă și ceva mai domoală spre Șaua Custurii. Abia aici ne prinde din urmă grupul de pe vârf și vom merge cu toții relativ compact. Asta după ceva poze și sfaturi. Voiau să coboare direct de aici în valea Pelegii pe ceva nemarcat și cumva hotărârea mea i-a determinat să vină și pe Custura. Urcăm ușor în Fereastra Custurii de unde se văd tăurile Custurii. Parcă anul trecut sau acum doi ani avusesem intenția să ajungem la ele dinspre Stâna de Râu și ne-a oprit ora prea târzie... Ultimul urcuș prin vânt și ajungem pe vârful Custura (2457m) în 55 de minute din Șaua Custurii. Nu putem sta decât pentru câteva poze și pentru admirat lunga creastă ce pornește la est spre Petroșani. Eu parcă văd cu ochii minții viitoarea tură pe aici și trebuie să revin repede după colegii care începuseră coborârea pentru a se feri de vânt (16.00).
Obișnuiesc să zic că la final de traseu, cum este acum, totul devine o formalitate. Dar mai ales acum trebuie să fim atenți la fiecare pas fiindcă se instalează oboseala! Așa că ne ia o oră și jumătate să ajungem în șaua Plaiul Mic pe unde mai fusesem și ieri. Eu chiar nu mă grăbesc și vreau să adun pe retină cât mai multe imagini. Și în memoria telefonului, desigur! Colegii coboară ceva mai repede spre mașini și noi vom merge mai încet fiindcă acum nu mai avem stresul ajungerii la Stănuleți. Nivea Blacky (mașina mea) ne așteaptă cuminte! Vom mai și mânca ceva înainte de a porni motorul... (circa 18.30).
Ca final vă las una din cele mai faine panorame care se pot face în Carpații noștri:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu