Kozia Stena! Un nume cu care Emil m-a ”înnebunit”. Fusese de câteva ori în Ciflik și nu avusese cu cine urca pe munte. Strict o părere personală: alegerile sunt strict personale, dar dacă alegi pe cine să ai în preajmă, nu ai dreptul apoi să te plângi că nu ai cu cine să faci anumite lucruri! În fine! Îmi lăudase munții și zona Kozia Stena de parcă ar fi fost mai ceva decât Himalaya! No, a venit vremea pentru asta! Kozia Stena este un vârf și o rezervație din cele 10 (!) din Parcul Național Balcanii Centrali. Nu intru foarte mult în detalii fiindcă puteți citi în pozele de mai jos, de la începutul și finalul postării.
Ziua 1 - 27.10.2023
Așadar după nici două zile de la întoarcerea din Retezat-Făgărași, de data asta cu Lore și cu Emil pornim pe la 11.30-12.00 din București. Știm că nu avem traseul foarte lung și calculăm astfel încât să ajungem la limita de înserare. Sunasem și confirmasem pentru trei locuri rezervate la cabana Kozia Stena, pentru astăzi și mâine (site: https://hutbg.com/listing/kozia-stena-hut/)! Pe la ora 13.00 trecem vama la Ruse și apoi urmăm drumul indicat de Waze/Google Maps prin Biala, Levski, Letnitsa, Lovech, Troian, Ciflik și apoi pe valea râului Beli Osam până la cabana Khaydushka Pesen. Este închisă și asta nu e problemă! Pe harta Balcanilor Centrali concepusem acasă un traseu în circuit până la cabana Kozia Stena: urcare pe BV (bandă verde) și coborâre pe BG (bandă galbenă). În ziua intermediară singurul nostru scop este să mergem până pe vârful Kozia Stena și înapoi, pe traseul cu cabluri. Doar anticipez acum că este o zonă scurtă gen creasta Pietrei Craiului cu un cablu de asigurare pentru cine are nevoie. Mai multe povestesc la momentul respectiv.
La 16.40 ajungem și parcăm mașina, facem ceva poze, ne echipăm și peste o jumătate de oră pornim la drum. Ca ghid mi se pare absolut normal să fiu documentat măcar cu marcajele, timpii de parcurs, rezervările la cabană și, dacă se poate și diferența de nivel și dificultatea traseului. În cazul de față suntem la 1200 de metri altitudine și avem de urcat cam până la 1600-1650 metri. Cabana Kozia Stena este la 1562 metri altitudine și alături de cabana Eho (EXO) din apropiere este una din cele mai izolate cabane din Balcani. Când spun Balcani nu mă refer la toată peninsula, ci la lanțul montan Balcani sau Stara Planina!
Traseul marcat cu BV (bandă verde!) urcă prin pădurea de foioase susținut pentru câteva serpentine, apoi ajunge într-un picior de munte împădurit și de aici tot la deal pe picior. Chiar de e oră destul de târzie, eu am ceva elan fiindcă vreau să parcurg cât mai mult pe lumină și puțin pe întuneric, fiind și zonă necunoscută. Nu este problemă că am în telefon aplicația Osmand și harta Bulgariei și îmi arată poteca la metru. Dar totuși, neștiind terenul prefer să văd cât mai mult din traseu. Mai ales zona de sus merge pe o curbă de nivel printre niște stânci... Urcăm cu spor și în 20 de minute vedem că pe o săgeată scrie cabana Kozia Stena, 2 ore (Х(ижа) Козя стена, 2 часа). Scriu și cu litere slave pentru a identifica mai ușor cuvintele! Eu am aproape 20 de ani de când vin în Bulgaria și știu alfabetul și câteva cuvinte! Tot urcăm susținut prin pădure și peste o oră vedem, conform graficului, indicația cu vârful Kozia Stena, 1 oră (Bp. Козя стена, 1 часа). Acum se întunecă și reușim, în pauza scurtă, să vedem masa amenajată și panoul explicativ de la intrarea în rezervația Kozia Stena (Козя стена РЕЗЕРВАT). Este scris doar în bulgară, nu înțeleg prea multe... Și nici colegii nu par foarte interesați. Așa că mai departe la deal, cu frontalele pe cap. Eu voi aprinde lumina un pic mai sus, acum încă văd cu ochiul liber (18.40). Peste un sfert de oră ieșim în ceva poieni de unde reușesc să surprind culorile apusului. În cinci minute (adică aproape de ora 19.00) un stâlp ne arată că în față este drumul de iarnă (зимeн пътека) și în dreapta poteca de vară (Летен пътека). Poteca de iarnă merge direct în creastă, într-un vârf fără nume și apoi ajunge la dreapta spre cabană pe linia crestei. Poteca de vară, pe care o urmăm noi, mai urcă puțin prin pădure și iese într-o zonă de gol, pe sub niște stânci, sub același vârf și ajunge în prima șa aflată la est de acel vârf, la monumentul lui Petko Dachev. Noi vom ajunge la monument la 19.22 și la 19.40 suntem la cabană.
Eram așteptați și soția cabanierului, foarte simpatică, într-un amestec de bulgară și engleză (e normal să salutăm și să spunem câteva cuvinte în bulgară, imediat li se luminează fața fiindcă asta înseamnă respect pentru ei!) ne arată camera unde vom sta și utilitățile plus sala de mese pornind de la prima regulă: bocancii în dulap și fiecare ia papuci puși la dispoziție de cabană (toate mărimile). Cabana are trei nivele și disponibile 100 locuri (acum mai puține că se pregătesc de iarnă, dar tot sunt vreo 60-70 de locuri disponibile)!!! Preț super decent: 30 leva=15 euro! Suntem uimiți de imensitatea cabanei și de amabilitatea oamenilor. Ne pregătiseră focul, pături și perne. Primiți ca acasă! Plus biblioteca din hol la dispoziție! Dar majoritatea cărților sunt în bulgară! Aici, vorba lui Emil, chiar e de venit doar să citești câteva zile :D! Coborâm la sala de mese și mâncăm câte ceva (nu mai țin minte ce, dar știu că toată mâncarea bulgărească este foarte bună!) și apoi ne retragem la somn. Anunțăm planul nostru pentru mâine, fără a ști și anunța și ora. Oricum nu plecăm când se luminează, ci ceva mai târziu!
Ziua 2 - 18.10.2023
Dimineață, cam pe la 7.30 suntem pe terasă pentru poze la răsărit. E cald, chiar stăm în tricou și pantaloni scurți! Poze cu steagul Bulgariei, poze la culorile de răsărit, poze cu indicatorul mare în toate direcțiile (îmi încolțește gândul mai vechi de a parcurge toată creasta munților Stara Planina cândva - am și propus la anul tura pe site-ul CAR Cluj și am anulat-o fiindcă a fost doar un doritor pentru tura de aproximativ o lună și în plus nu știu dacă aș rezista atât pe munte, chiar și din cabană în cabană; gândul însă rămâne :D), poze la culorile de toamnă din pădurile de sub noi, poze la tablourile explicative, la sala de mese și la colțul cu jocuri de societate, hărți și altele (de admirat!) și abia după ora 10-10.15 suntem gata de drum! Să nu uit de omleta și de ceaiul foarte gustoase, plus personalul extrem de discret :)!
Urmăm celebra BR a Balcanilor. Aseară venisem pe noapte și păruse destul de expus. La câteva minute de la cabană poteca trece (mergem spre est) pe sub o zonă stâncoasă cu o poartă dublă făcută special să nu poată trece animalele. Apoi ajungem la varianta de iarnă care merge pe deasupra cabanei și trecem de monumentul menționat mai sus (10.40) și de intersecția pe unde am venit noi ieri (stâlpul nr. 56). După el se separă drumurile de vară și de iarnă și noi urmăm varianta de iarnă ce trece pe la un ”monument” din schiuri, vedem poteca de aseară sub noi, avem un mic pasaj cu cablu și ajungem pe vârful fără nume de unde poteca de iarnă coboară spre Ciflik (Чифлик) (10.52). Pauză de admirat în toate direcțiile fiindcă avem vedere panoramică (360 de grade).
Suntem la circa 1700 de metri și avem de coborât într-o șeuță și apoi de urcat în vârful secundar și apoi în vârful principal Boba (Боба) (1707m). Fiecare merge în ritmul lui pe poteca foarte evidențiată. Lore e un pic mai în spate și știu că are multe gânduri pe care le are de analizat și găsit o soluție. Ne-a și spus câte ceva și îl înțelegem. Știu că merge bine și atunci nu ne facem probleme și îl așteptăm de câte ori este nevoie. Tot timpul suntem cu ochii pe Boba și pe pereții verticali nordici ai vârfului Kozia Stena, zonă pe care o asociez cu pereții nordici ai Vânturariței, cu pereții Ocolașului Mare, cu cei ai Hășmașului sau cu cei ai Pietricicăi, partea sudică a masivului Piatra Craiului. Cumva mintea îmi zboară la unghiul verticalelor de aici, văzut dinspre valea Dâmboviței... Pe vârf regrupăm cam pe la 11.30 înainte de a merge mai departe, după schimbarea direcției de mers.
În coborârea în șaua următoare întâlnim niște alergători și alte câteva persoane cu care ne salutăm reciproc, așa cum se face pe munte. Cât ne înțelegem, cu câteva cuvinte, ne și explicăm reciproc de unde venim și până unde mergem. Așa aflăm de pasul Beklemeto și de monumentul de acolo. Îi spusese Emil de ele anterior, dar credeam că sunt mai departe. Par accesibile și încolțește gândul de a merge până acolo astăzi! Din șa se vede foarte fain zona cu cabluri și apoi zona de vârf și evident că vom merge pe acolo că e mai intrigant decât drumul de vară. Cădem de acord să ne întoarcem pe drumul de vară pentru variația traseului!
Regrupăm la capătul cablului și vom urca cu pauze pentru poze și pentru a lăsa să vină din sensul celălalt un grup mai mare. Aflăm că vor sta la Kozia Stena la cabană și ne vom bucura de companie. În plus, tot pe aici dar separat de grup, este un tip foarte interesant care va rămâne peste noapte tot la Kozia Stena și vom povesti mai mult cu el. Pe zona asta vedem în acela grup și ceva colanți interesanți :D și Lore se oferă să dea ceva indicații (obișnuința din Bucegi!) care primesc în schimb fețe zâmbitoare. E o atmosferă tare faină, de camaraderie, indiferent de limbă. Cam cu ceea ce suntem noi obișnuiți, ceea ce ni se pare normal pe munte!
Nu ne grăbim și abia la 12.30 terminăm zona cu cablu și avem un alt unghi foarte fain spre abruptul vârfului ce dă numele rezervației.
De aici urmează o coborâre mai înclinată și scurtă până într-o altă șeuță și apoi urcarea aproape de abrupt până în vârful Kozia Stena (Връх "Козя Стена") (1669m). Pauză de mesaje, ceva gustare și apă. Este tare liniște și fain!
Pe la ora 13.00 ne pornim mai departe spre pasul Beklemeto/Troian (Беклемето (Троянски проход)). Avem o coborâre ușoară până la monumentul dedicat eroilor din 1945. Nu mă chinui prea mult să citesc ce scrie. Poate aveți voi curiozitatea! Cert e că pe stâlpul următor văd un autocolant cu Kom-Emine și mai mult mă duce cu gândul la toți Balcanii... De aici traversăm șaua și urmăm la dreapta drumul de iarnă ce urcă printre ienuperi mici pe un vârf cu momâie. Alți turiști cu care ne salutăm cu prietenescul Zdraveite sau chiar Zdrasti :D! Regrupare și de pe vârf e o zonă cu stânci și apoi o coborâre mai lungă la o zonă înconjurată (pare ceva izvor sau altceva ce necesită protecție). Se vede pasul Beklemeto și Arcul Libertății de după el! După zona înconjurată cu gard se formează un drum care ne duce pe curbe de nivel (eu, fiind un pic în față, merg și pe următorul vârfuleț tot pe varianta de iarnă!) fix în pas. Vom fi la asfalt la ora 14.22, cu poze la stâlpi și indicatoare și ceva parlamentări cu un comerciant foarte vorbăreț. Mergem la monument și ne întoarcem după aceea la el.
Sunt vreo 400 de metri de asfalt până la parcarea oficială și apoi drum de macadam pe care se poate urca cu mașina. Dar noi suntem pe jos și alegem varianta directă ce ne duce, în urcare, exact la monument. Monumentul ”Arcul libertății” se află la 1630 m altitudine, are 30 de metri înălțime, a fost inaugurat în 1980 în pasul Troian, zona Goraltepe (hm, denumire turcească!) și a fost construit în memoria celor care au murit pentru Eliberarea Bulgariei. Hm, 1944! Pauză de odihnă înainte de a reveni în pasul Beklemeto.
Nu mai țin minte dacă am luat și ceva dulcețuri, dar cu siguranță am luat o jumătate de rachia, băutura lor specifică. Și ne vom bucura de ea seara, la masă! Cam pe la 16.00 pornim la drum până la zona cu gard de lemn, după ea (16.15) alegem varianta de vară ce ocolește domol primul vârf pe la dreapta (iar e o momâie faină!) pentru a ajunge în șaua de sub monumentul eroilor din 1945. Aici trecem printr-o herghelie de cai sălbatici înainte de a alege varianta de vară ce ocolește vârful pe la sud. Doar trebuie să variem cât mai mult posibil :D! Vom merge și pe sub Kozia Stena înainte de a ajunge la ultima șa înainte de Boba.
Sub zona cu lanțuri sunt mici zone stâncoase și avem prilejul să admirăm pădurile roșiatice de sub noi. Ieșim la capătul de jos al cablurilor. Da, este o ușoară diversitate chiar dacă în principiu punctele principale ale traseului sunt fix aceleași.
Ocolim și vârful Boba tot pe varianta de vară, pe curbă de nivel și, fiind potecă monotonă, privirea ne e îndreptată spre apusul feeric. Cam pe la 18.40 suntem la monumentul lui Petko Dachev și, chiar dacă pare în poze, nu este întuneric complet. Nu ne grăbim și chiar așteptăm și apariția lunii înainte de a merge spre cabană (circa 19.00). Deja în zona asta suntem ca acasă :D!
Înăuntru este tot grupul ce-l întâlnisem pe cabluri și ne așteptam să fie gălăgie. Dar de unde! Stau la mese, pe grupuri, și fie mănâncă, fie beau câte o bere, fie joacă cărți sau alte jocuri de societate. Este un zgmot de fond deloc deranjant. Ce atmosferă de munte chiar și cu 30-40 de oameni!!! La noi doar la cabanele faine mai întâlnești așa ceva!!! Ne luăm și noi de mâncare ce au la bucătărie și ne așezăm la o masă în colț. Pică tare bine masa plus câte o bere. Lângă noi era tipul interesant de care spuneam mai devreme. Intrăm în vorbă fiindcă este pasionat de munții noștri. A fost de câteva ori în Făgărași și în Retezat. Cum și noi suntem pasionați de munții noștri și ai lor, se leagă repede discuțiile. Are și un job foarte interesant: lucrează la un fel de APIA bulgărească și, prin proiecte europene, ajută comunitățile aflate în zona montană cu diverse facilități. Un aspect simpatic: Lore și Emil nu știu engleză. Ca să putem comunica eu vorbesc cu tipul în engleză și apoi traduc, de fiecare dată, camarazilor mei! Cumva vorbim și despre istoria comună, și despre cuvintele comune din limbile noastre și despre influențele comune turcești. Și ceva de fotbal, și ceva de natură și mediu... Interesantă tare seara! Cam pe la 23.00 ne retragem la somn cu toții, cei din sala de mese fiindcă a fost o zi lungă pentru toți. Și foarte frumoasă!!!
Ziua 3 - 29.10.2023
Somn bun și consistent și pe la 7.30 deja suntem afară pentru răsărit și poze. Apoi mic dejun în atmosfera extrem de sociabilă de la cabană. Cafeluțele sau ceaiul se servesc pe terasă și ai mei colegi intră în vorbă cu ceva bulgăroaice simpatice. Cu invitații să le vedem prin munții noștri, ne facem reciproc poze de grup, lăsăm totul curat în cabană, mulțumim și plătim totul cu promisiunea de a ne mai revedea cândva, fie în Bulgaria, fie în România și pe 10 fără câteva minute suntem gata de drum la indicatorul cu toate direcțiile. Pozele de rigoare înainte de a porni pe BR, de data asta spre vest, spre masivul Kamenitsa (връх Каменица (2104 м.)). Nu vom ajunge acolo ci la limita între rezervația Kozia Stena și masivul Kamenitsa vom schimba marcajul la dreapta!
Cu priviri deja melancolice spre cabană, mergem spre vest printr-o zonă stâncoasă, apoi pe linia coamei și iar ajungem în altă zonă stâncoasă, cu megaliți. Poze și priviri în toate direcțiile cu promisiunea reciprocă de a reveni pentru Eho și Kamenitsa cândva! Nu mai dau alte detalii până la schimbarea de direcție fiindcă vedeți în poze și în plus, munții se simt mai mult decât se pot povesti. Bine, un Vlahuță sau o Bucura Dumbravă sunt artiști la a pune munții în cuvinte frumoase, mult mai mult decât un inginer pasionat de munte :D!
Vă spun sincer că nu știu cum se numește vârful sub care suntem noi acum. Cert e că folosesc pauza de la stâlp și pentru alte scopuri, mai ales pentru dorința nepotului meu de a-i aduce ceva mușchi pentru un terariu. Și nu vor fi doar ”ceva”, ci o pungă întreagă :)! Revin la colegii care se bucură tare mult când mai fac câte o pauză. Trebuie să recunosc, când sunt pe munte vreau să văd și să respir cât mai mult muntele și atunci merg mult și cât se poate de repede. Asta incluzând și multele pauze de poze. Chiar, nu sunt prea multe poze :)?
Suntem pe marginea rezervației și vom coborî mai întâi pe BA și apoi vom vedea și BG. Întâi avem o trecere ca printr-un portal de stâncă, apoi un panou explicativ și o coborâre prin pădure pentru a urca spre cocoașele faine ale masivului Kașka (кашка) (1501m). Iarăși prilej de multe pauze de poze prin uscăciunea expusă a zonei de vârf!
Marcajele fac dreapta pe un plai în coborâre și ne vom opri la un panou cu hartă și mai apoi la o piramidă metalică cu săgeți și ceva panouri explicative înainte de a intra în pădure.
Într-o jumătate de oră de coborât prin pădurea roșiatică de foioase ajungem la intersecția unde primim și BA de la cabana Vasilyov. Deci avem BG și BA acum! Prin pădure de conifere și apoi de foioase ajungem la un grup de case unde găsim iarăși o hartă explicativă. Un drum de mașină și apoi o potecă în serpentine ne coboară, abrupt spre final, în valea Beli Osam. Ieșim la un șir de cascade și apoi un pod ne scoate la parcarea unde avem mașina. Poze la panourile ce descriu rezervația Kozia Stena înainte de dezechipare și pornire la drum spre casă (circa 16.00)!
Postfață :)
Citisem înainte de a face tura că limita de sud dintre teritoriile locuite de daci și cele locuite de traci ar fi culmile munților Stara Planina/Balcani. La cum este abruptul nordic al masivului Stara Planina, explicația cu limita ar fi viabilă. Deci cumva s-ar putea spune că, așa cum au fost și alte ture, aș putea spune că acum am drumețit "pe graniță". Cuvânt care, by the way, este de origine slavă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu