De ieri plecasem cu mama într-un mini-concediu. Planul era să stăm câteva zile în zona Horezu și veți vedea că printr-o schimbare ad-hoc, vom face un mini-circuit interesant. Și prin obiective (unele noi pentru mama) și prin drumurile pe care nu mai fusesem niciodată! Înainte de a pleca de la cazarea din Horezu (unde ne rezervase vărul meu) luăm micul dejun în curtea amenajată cu frumoase modele locale (cu cocoșul de Horezu :) ). Și, cu energia matinală și ploaia oprită suntem gata de plimbare!
Obiectivul principal este mănăstirea Hurezi. Ajungem în vreo 4-5 kilometri la parcarea de autocare și lăsăm mașina aici. Mai fusesem acum foarte mulți ani (1999, cu ocazia eclipsei!) și nu mai știu mare lucru. Așa că o veche exploratoare și cu fiul ei pornesc la drum! Sunt atras de o poartă de lemn masivă și de un panou descriptiv. În spatele porții (deschise) este biserica ”Sfinții îngeri” datată la începutul sec. XVIII. Ca idee, pictura murală este realizată de Dimitrie Zugravul în 1757! Avem noroc să fie biserica deschisă și un preot cu un cântăreț înăuntru. Astfel putem vedea interiorul vechi și putem citi că în urma unui incendiu interiorul a ars și pictura a fost, în 1913, ”spălată de fum și igrasie, și reparate toate stricăciunile picturii”. Nu stăm prea mult și spre ieșire admirăm florile din curte și brâul mai special al bisericii.
Urcăm spre mănăstirea fortificată Hurezi. A fost construită de Constantin Brâncoveanu în 1690-1709 ca un important centru cultural al vremii. Urcăm până la fântâna de sec. XX (tot monument istoric). Mama se odihnește aici în timp ce eu vizitez locurile. De remarcat sunt clădirile anexe tot de la începutul sec. XX, zidul de incintă (1692-1697) și bolnița mănăstirii (1696-1699). ”Bolnița mănăstirească era un loc destinat îngrijirii celor suferinzi, spital, infirmerie și azil pentru bătrânii și bolnavii din mănăstiri dar și pentru mireni cu diverse afecțiuni sau chiar nevoiași. La Bolnițe erau monahi și monahii care aveau cunoștințe medicale și care le asigurau îngrijirea trupească. Biserica le oferea tămăduirea și mângâierea sufletească. De multe ori, bolnițele se ridicau în cimitire pentru slujirea celor adormiți.” (sursa:
Historia). Tot din aceeași sursă aflăm că de fapt bolnița a fost terminată în 1696 și pictura realizată între anii menționați. Mai vizitez un pic cimitirul bolniței pentru ceva unghiuri interesante înainte de a reveni la mama.
Intrăm în incinta principală înconjurată de Palatul Domnesc (1692-1697). A fost conceput ca reședință domnească și în timp a avut diferite funcțiuni, actualmente sălile principale găzduind colecția muzeală a mănăstirii. Cum e normal, prima dată intrăm în biserica principală ”Sfinții împărați Constantin și Elena” (1692-1694) cu pictură murală în stil brâncovenesc. În interior se găsește cenotaful domnitorului Constantin Brâncoveanu. Cenotaful este mormântul pregătit de domnitor chiar în timpul vieții și unde nu a ajuns niciodată!
Înainte de a ieși din incintă vizitez rapid trapeza de la 1705-1706 (locul unde mâncau toți cei din mănăstire) și mai fac câteva poze în incintă.
Când să dăm să ieșim mă întâlnesc cu o colegă ghid din tabăra ATGR Horezu. Suntem bucuroși de revedere și așteptăm să intre toți copiii din tabără (în monom!) în biserică. Vom aștepta să iasă cu toții din incintă și ne mai intersectăm un pic cu ei la magazinele de suveniruri. Cum muzeul satului e închis (cei de acolo sunt plecați și revin repede), ne vom adăposti la magazinele de suveniruri până se oprește ploaia. Și luăm și câte ceva mărunțișuri... Vom merge apoi la muzeul deschis între timp...
De aici ne îndreptăm spre Complexul Culelor din Măldărești. Pe care eu le revăzusem de curând și îi mia povestesc ceva detalii mamei, în plus față de informațiile citite pe acolo! După ce plătim cei 10 lei/persoană vizităm casa memorială I. G. Duca și apoi Cula Duca aflată în aceeași incintă. De reținut simplitatea casei memoriale, pietrele de moară și trovanții de prin curte, beciul culei Duca unde a fost fântână, pictura pe lemn de deasupra scării, găurile de pază, ușa orizontală și ”apartamentul” reginei Maria (îi plăcea mereu să vină aici!) simplu și cu gust și, nu în cele din urmă, expoziția culelor și covoarele oltenești expuse lângă sobele cu arhitectură practică mai specială.
Ne mai plimbăm puțin prin curte pentru câteva poze și am vrea să mergem și la cula Greceanu. Necazul e că ne plouă destul de mult și renunțăm la cula Greceanu. Mie îmi pare interesantă mai ales dacă îți deschide muzeografa ușa principală (cu cheia de 200 de ani!) și vizitezi toate nivelurile culei. Dar asta cu altă ocazie!
Vorbim cu vărul meu și rămâne să ne vedem pe seară la... Sinaia! Așa că ne pornim la drum și doar înainte de Râmnicu Vâlcea vreau să mergem până la casa memorială ”Nicolae Bălcescu” din satul omonim. Urcăm până la ea și avem surpriza să fie închisă și în șantier! Sperăm să se deschidă cât de curând!
Traversăm Dealul Negru cu o pauză de masă la restaurantul Traffic (mâncare foarte bună și domnișoara de acolo ne ajută și să încărcăm creditul pe cartela unei prietene a mamei, încărcare la aparat automat!) și din autostradă GPS-ul ne duce prin niște sate puțin cunoscute și pe o superbitate de drum până în Târgoviște. Nu aș putea spune exact pe unde am mers, cert e că ne-a plăcut drumul sugerat foarte mult. Din Târgoviște ieșim prin Aninoasa, Pucioasa, Moroeni și apoi pe drumul spre Sinaia. E prima dată când parcurg zona dintre Moroeni și Cota 1000, o zonă care mult timp trece printre case țigănești. Pare târg aici (și nu pare interesant să oprești!)! De la Cota 1000 avem de urmat serpentinele care nu fac prea bine la stomac. Dar e ok și pe seară ajungem la verii noștri la Sinaia unde vom avea o seară foarte faină și liniștită, cu multă voie bună!
