De mulți ani auzisem de Avenul de sub Grind/Avenul de sub Colți Grindului ca fiind cea mai adâncă peșteră din țară. Văzusem și câteva filme din care știam că nu se poate coborî în peșteră fără echipament. Dar aș fi (fost) mulțumit să ajung la intrarea ei... Punctul cel mai de jos este la -769 de metri de la intrare! Pe verticală! Adică vă dați seama cam despre ce peșteră e vorba... Acum am liber și se nimerește să aibă și Emil liber. Aș fi mers și singur dar parcă e mai bine să mai fie cineva... Și el are nevoie de munte ca și mine și se potrivește să pornim la drum!
Din Zărnești luăm un taxi până la parcarea din amonte de Fântâna lui Botorog. Luăm telefonul taximetristului pentru întoarcere fiindcă nu știm pe unde vom coborî. Planul nostru include și o porțiune de creastă...
De la Botorog intrăm prin Prăpăstiile Zărneștilor, superbele chei pe care le-am străbătut de nenumărate ori. Bine, nu chiar nenumărate! De câteva zeci de ori doar! De fiecare dată sunt încântat de falezele cu multe trasee de alpinism. Chiar la canton avem onoarea să ne întâlnim cu colegul Alexandru Păun, președintele Clubului Alpin Român. Era cu un alt coleg de club (din secția Brașov) la cățărat, după o zi întreagă în care piatra le scosese toată forța din mâini. Nu atât de mult încât strângerea lui de mână să se simtă ca o menghină! Emil e onorat de întâlnire! Mai departe, la intrarea în Cheile Pisicii (CR) îl recunoaște pe Hermann Kurmes. Fiind amândoi de origine germană, legătura se încheagă imediat. Schimbăm câteva vorbe discret și Emil îi promite că la coborâre vom merge pe la el să stăm de vorbă. Bucuroși și de această întâlnire!
Urmăm marcajele spre Poiana Vlădușca și intersecția ”La table”. Aici avem surpriza unor ”garduri electrice” pe care le trecem cu grijă. Ciobanii/văcarii ne spun că nu e curent. Doar au pus sârmele ca să se sperie vacile să nu treacă! Mergem la izvorul cunoscut de unde ne umplem sticlele înainte să urcăm spre refugiul Grind. Cam asta este ținta noastră pe ziua de azi! Ne bucură foarte mult că zona defrișată de deasupra poienii cu totem s-a împădurit. Acum poteca este foarte plăcută!!! Chiar și zonele din pădure cu alunecări de pământ sunt plăcute! Se cam simte oboseala la Emil, mai ales când ieșim la golul în care se află refugiu. Dar nu ne grăbim! Urcăm încet :)!
La refugiu găsim un tip ambițios care plecase din Sinaia de două zile cu gând să ajungă cel puțin până la Valea Oltului, dacă nu până la Herculane! O zi mersese un prieten cu el și acum a rămas singur! Povestim una-alta, ne spune că soția îi va aduce un rucsac cu alimente și haine curate pe traseu, unde va avea nevoie. Îi aduce rucsacul la o șosea unde poate veni cu mașina! Ultimele povești și ne băgăm la somn.
A doua zi prietenul nostru plecase cu noaptea în cap fiindcă voia să treacă de Rudărita, poate chiar să ajungă la refugiul de după vârful Comisu. Îi spusesem de refugiul nou pe care l-am văzut anul trecut în tura CAR din Făgărași.
Ne trezim noi pe la 7.30 și nu avem deloc grabă. Așa că abia la 9.20 avem rucsacii în spate. Planul nostru este să explorăm zona pentru a găsi Avenul dorit și apoi să urcăm în creastă, eventual să parcurgem și Nordica sau Sudica pentru a dormi la capătul uneia dintre ele.
În prima parte a zilei (cam până pe la 14.30) explorăm zona după indicațiile vagi pe care le-am găsit pe net sau le-am primit de la prieteni. Este suficient să ai ceva puncte de orientare și simț al explorării. Cert e că găsim, după ceva cercetări, intrarea în Aven. Că tot e acum la modă cuvântul ”aventură”: este format din cuvintele ”aven” și ”tură” :)! Intrarea îmi confirmă ceea ce citisem: nu se poate intra decât cu asigurare și pe lateral! Mă simt atât de bine că am ajuns aici, la una din extremele României! Puteți căuta pe internet filmări din aven, din multele explorări speologice!!! De bucurie sun acasă și dau câteva mesaje celor dragi înainte de a porni la drum înapoi spre zona refugiului Grind.
Alegem un alt traseu care ne este presărat cu multe pâlcuri de iarbă în pantă. Sunt obositoare pentru amândoi, mai ales pentru Emil care nu are bocancii nici măcar semi-rigizi! Mie îmi place enorm alegerea făcută (nu simt iarba fiindcă mă mișc mai ușor cu compasul mare!)! Mai ales că avem parte de câteva minunate Leontopodium alpinum, Dianthus callizonus și Dianthus spiculifolius!
Renunțasem la a mai urca în creastă fiindcă se adunaseră nori negri când mai aveam puțin de urcat. Ajungem la refugiul Grind și Emil are nevoie de o pauză să relaxeze picioarele. Îi spun că fac o mică explorare fără rucsac. Merg la crucea construită în amintirea celor care au luptat în Piatra Craiului împotriva sistemului comunist impus cu forța în 1947 și în amintirea duhovnicului Arsenie Papacioc care a fost și primar al Zărneștilor (Anghel Papacioc) înainte de a pleca cu un grup de militanți legionari în munți. Peste 2-4 ani s-a retras din politică fiindcă nu i-a fost acceptată ideea că ”Mişcarea Legionară să nu mai fie suprapusă peste învăţătura creştină.” (sursa: Jurnal Spiritual). Trec apoi pe lângă fundația vechii Case Grind și fac câteva poze spre adâncurile împădurite ale Văii Cheii de sub Grind. Revin la Emil și pornim mai departe la drum.
Emil are o prietenă în Măgura și vrea să mergem la ea (ne va și găzdui peste noapte). OK, doar nu mergem acasă când mai avem libere! Mai bine stăm cât mai mult în natură!
Așa că vom coborî spre poiana cu totem și îl căutăm presupunând cu dezamăgire că a fost ars pe foc. De fapt a căzut fiindcă i-a putrezit baza!
Trecem pe la izvor și apoi de la intersecția ”La table” facem dreapta pe CR spre Șaua Joaca și partea de sus a satului Peștera. Sunt locuri atât de frumoase că nu cred că mă voi plictisi vreodată de ele! În S-ul drumului de după Joaca suntem uimiți de forța cu care apa a distrus drumul și a adus foarte mulți bolovani... Facem o pauză la umbră chiar deasupra panoului informativ de deasupra ultimelor case pentru a ne trage puțin sufletul. Nu mai avem mult până la destinație!
Urmăm rarele marcaje BR care ne duc pe sub pădure spre Măgura. Peisajul confirmă ceea ce se spune despre zonă: Elveția românească! Doar că avem atâtea zone superbe, puțin cunoscute! Doar să amintesc de cătunele de prin Apuseni și de peisajele superbe de pe Via Transilvanica pe care recent doi buni prieteni au parcurs 365 de kilometri (nu am avut ocazia să merg pe Via Transilvanica)!
Intrăm în Măgura și mergem pe drumul prăfuit. În alte dăți pe aici era liniște și nu erau atâtea mașini. Și-au făcut mulți vile și vin cu mașini puternice... Îmi pare rău că se strică zona... Ne oprim pentru o bere la magazinul din colț, apare prietena lui Emil și cu ea vom merge la cazare. Seara decurge fain, cu povești între oameni iubitori de munte!
De dimineață mulțumim gazdei, mergem la pensiunea Villa Hermani și stăm de vorbă cu Herman Kurmes. Omul se scuză că nu poate sta mai mult cu noi fiindcă are clienți. E foarte ok! Vorbim puțin și la subiect, exact cât trebuie și în stil pur german! Un om foarte fain!
De la el mergem pe drum spre Botorog, nu înainte de a mai face câteva poze locurilor epice. E foarte adevărat că doar din exterior pare așa frumos. Altfel e foarte mult de muncă fiindcă o casă cu curte trebuie întreținută!
Coborâm pe drumul de mașină sau pe poteca marcată cu BR și de la Botorog continuăm pe drum spre Zărnești. E bine în timpul săptămânii că sunt mult mai puține mașini decât în weekend! Mergem țintă spre gară, cu pauză doar la niște langoși :)! La fix avem tren spre Brașov (ne întâlnim cu un tip cu care venisem în tren și la venire spre ”Casă” și ne povestim fiecare traseul și impresiile). Și în Brașov nu stăm prea mult fiindcă un tren privat ne va duce spre București (circa 19.00).
Chiar de a fost un pic obositor pe căldură, faptul că am descoperit acel loc superb, peisajele de vis și ”statul” în Munte au făcut ca tura să fie de vis! Cu mulțumiri lui Emil pentru companie vă mulțumesc și vouă că ați citit până aici și că ați mers virtual prin frumusețile Crăiesei!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu