Colegi de tură: Irina Alexiu, Bogdan Mateescu (Mateo), Silviu Jauca, Dinu Mititeanu, Marlene Mititeanu, Cezar Partheniu
Primesc în ultimele zile ale săptămânii o ofertă de la Irina Alexiu și nu pot refuza tentației: nu am schiat deloc anul ăsta și merită să văd cum sunt pârtiile de la Voineasa. Așa că răspund la apel și vineri pe seară plecăm din București (Irina Alexiu, Bogdan Mateescu (Mateo), Silviu Jauca) spre Voineasa (00.30 cazare la pensiunea Giulia unde ne aștepta un prieten al lor, Andrei). Sâmbătă mergem la Vidra la pârtie (circa 30 de kilometri de la pensiune), urcăm cu gondola și de aici mergem separat. Ei coboară pe pârtie sau off-piste toată ziua (80 lei/zi transportul pe cablu), eu cu Dinu și Marlene Mittiteanu urcăm pe foci prin ceață până la capătul teleschiului (1984m). Știam că sunt și ei prin zonă și prefer schiul de tură mai mult decât cel de pârtie.
E white out și parcă nu ne trage să mergem prea mult. Cu ochii pe GPS coborâm pe creasta Latoriței până la lacul Transalpina (1934m) pe care îl ocolim și ne întoarcem la teleschi. O coborâre până aproape de capătul de jos al pârtiei și urcăm pe foci pe lângă pârtie până sus la capătul teleschiului (întâlnire cu colegii de club Voichița Bodea și Vlad Sâncrăian). La coborâre mă bucur de niște lecții/sfaturi pentru ski de la Dinu și de la Mateo. Până acum mi se părea aiurea punctatul și abia acum am înțeles și văzut ce înseamnă! Facem a doua coborâre prin white out până la stația de telescaun și apoi ușor la vale mai încerc să îmi corectez câte ceva tehnică din sfaturile lor. Dinu și Marlene mai urcă o dată cu gondola și teleschiul și eu fac a doua urcare pe schiuri (15.25-17.05) până la stația intermediară a gondolei (a doua întâlnire cu Voichi și Vlad). Prin white out și apoi până jos cobor cu destul de multe căzături (prima zi de schi după doi ani de pauză!). Mergem la cazare și până la 22.00 avem stomacul săturat și la somn (delicioase paste, Irina!).
A doua zi mă trezesc cu genunchiul stâng aproape blocat de durere (presupun că e apa la genunchi veche). Îl oblojesc un pic și nu pot sta toată ziua degeaba. Urc cu Irina și Mateo cu gondola până la stația intermediară, ei fac o coborâre și ne vom revedea sus la capătul gondolei. Eu abia mă mișc pe aici în blugi și bocanci de vară. Vroiam doar să stau puțin pe la 2000 de metri! E o vreme splendidă (zăpadă faină de 25-30 de centimetri, soare, puțin vânt, vizibilitate) și urc ușor până la capătul teleschiului. Irina și Mateo mă prind din urmă pe schiuri de tură pe creasta Latoriței. Mă depășesc și pe urmele lor cobor încet până la lac și apoi pe următorul platou intermediar. Pe drum mă ajung Voichi și Vlad și merg mai departe pe schiuri. Eu mă mișc încet (chiar citesc și re-citesc periodic sfatul "Aleargă. Dacă nu poți alerga mergi repede. Dacă nu poți merge repede mergi încet. Dar nu sta!") și îmi fixez ca țintă vârful Bora (2055m) pentru a mă întoarce la timp (la 13.00 stabilisem să ne întoarcem la mașini). La 11.45 sunt pe vârf (la 10.00 am plecat de la stația terminus a gondolei), fac câteva poze în vântul destul de puternic și nu foarte deranjant și pornesc înapoi pe urmele săpate mai devreme. În prima șa de după vârf mai întâlnesc încă doi schiori de tură cu schiuri late și după lac voi întâlni câțiva schiori cu parapanta (ski paragliding) până la stația de gondolă (coborarea e gratis). Ajung cu câteva minute mai târziu decât ora stabilită și abia pe la 14.00 pornim la drum (când ajung Irina și cu Mateo - urcasera pe schiuri pe Bora) spre pensiune și apoi spre București. Pe seară mă sună Voichi să mă întrebe de genunchi puțin înainte să ajungă la Cluj ( pentru așa colegi și prieteni sunt eu membru CAR U Cluj!).
Încă mai e zăpadă și săptămâna viitoare dacă nu se încălzește prea mult!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu