Plimbări crăiese 8-9.02.2014

La sfârșitul de săptămână 8-9 februarie 2014, neputând merge la Memorialul Alexandru Brăduț Șerban (Cuxi) din diverse motive (am anuntat organizatorul că nu vin deși îmi doresc de câțiva ani și știți asta), am ales să merg cu Mihaela Puiu, Irina Alexiu și Iulian Cosmin Pobleanu la întâlnirea PNPC să vedem ce se discuta și, dacă e cazul, să înaintăm punctul de vedere CAR către administrația PNPC. 

Întâlnirea a fost un fel de bâlci românesc, Mircea Vergheleț, directorul APNPC, a expus punctul de vedere al administrației în legătură cu mai multe aspecte (opinia oficiala a APNPC este că: 1. refugiile distruse nu intră în responsabilitatea lor și nu se pot ocupa de reamenajarea refugiilor, 2. taxa de acces în parc e ceva absolut necesar, 3. accesul pe trasee nemarcate se face doar cu acceptul parcului cu anunțarea în prealabil prin mail - cu 3 zile înainte de tură, 4. nu se acceptă grupuri mari pe trasee nemarcate, 5. accesul va fi permis doar pentru traseele de cățărare - nu consideră traseele de 1A, 1B, trasee istorice ca trasee de cățărare, 6. accesul nu e permis în zona de protecție strictă - peretele vestic al pIetrei Craiului etc). Filmul întâlnirii poate fi găsit la adresa http://www.youtube.com/watch?v=w_MPY_ONpY8&feature=youtube_gdata_player. A rămas deschisă posibilitatea unor noi întâlniri de lucru. După cum vedeți pe siteul parcului http://www.pcrai.ro//files/comunicat%208%20februarie%202014.pdf, comunicatul APNPC este părtinitor. Pe 8 februarie nu a fost o întâlnire de lucru, ci doar o întâlnire informativă! Vergheleț a notat în comunicatul oficial puncte de vedere ale participanților, dar a căutat să impună reglementările stabilite de parc în opoziție cu părerile celor ce au spus ce aveau de spus. Era de asteptat ca APNPC sa fie asa de radicala si insensibila la parerile montaniarzilor deoarece trebuie să justifice banii cheltuiți din fonduri europene. În timpul întâlnirii "de lucru"/discuției informative un alpinist de la Clubul Alpin Brașov a căzut într-o tură de evaluare a pagubelor de la refugiul Castelul Crăiței. Tura a fost anuntață și acceptată de administrația PNPC. Salvamontul și colegii celui rănit au plecat mai devreme pentru intervenție. Din CAR au fost prezenți la întâlnire Tudor Georgescu, Adi Costache și Cezar Partheniu. 

După întâlnirea terminată haotic (circa 13.00) o parte din participanți au urcat la Curmătura pentru discuții ulterioare. Noi, neavând loc la Curmătura, am ales să mergem la refugiul Grind 1. Din toți care au fost la întâlnirea legată de Crai, oare a mai dormit cineva în vreun refugiu oficial în acea noapte?

Așa că la 14.00 lăsăm mașina la Botorog și pornim prin Prăpăstiile Zărneștilor spre munte. Mergem vreo două ore printre pereții Prăpăstiilor și la troiță facem stânga pe CR prin Cheile Pisicii. Pe aici sunt semne rare, zăpadă e puțină... La săritoarea mare care se ocolește pe amrcaj pe dreapta pe niște stânci, bucata ne pare prea expusă și ne găsim fiecare drumul propriu până la drumul forestier de deasupra noastră. Continuăm în grup cu povești și glume până la intersecția mare "La table" (ora 18.00) și mai departe pe BR până la refugiul Grind 1. Înainte de refugiu ne întâlnim cu un grup de 4 montaniarzi între care era și colegul de club CAR Mircea Săndulescu. Veniseră din Plaiul Foii și mergeau spre casa Folea! Am ajuns din povestire în povestire și din glumă în glumă la refugiu puțin înainte de lăsarea întunericului. Ne aranjăm în refugiu și ne apucăm de masă (foamea e mare!). După masă și râsetele de rigoare (mai puțin seriosul Cezar care era cam obosit), pe la 21.15 lăsăm cuplul Mihaela și Iulian în refugiu și pornim așa la o plimbare spre creastă. Urcăm la lumina lunii (cu un superb halou distanțat față de lună) până aproape de începutul Colților Găinii pe poteca marcată (22.00). Cam avem o mare lene în noi și o zonă cu zăpadă înghețată ne oprește elanul. Hai să ne mai plimbăm puțin prin zonă fiindcă e prea frumos afară! Povestim printre vâlcele și pe pante de zăpadă și jnepeni și ne dăm seama (cel puțin eu) că fiecare din noi trebuie să își suporte și să își depășească greșelile proprii! Foarte faine momente! Spre miezul nopții ne întoarcem la refugiu și colegii noștri mârâie un pic până ne băgăm în sacii de dormit. 

A doua zi dimineață fetele vroiau să urcăm spre Piscul Baciului și noi avem așa o lene în noi... Abia pe la 10.30 (pe lângă lene mai e și dorința de relaxare!) pornim în sus spre creastă pe Colții Găinii. Urcăm un pic pe poteca marcată și ieșim din potecă pentru a lăsa rucsacii ascunși sub niște brazi. ne străduim să nu lăsăm urme până la rucsaci ca să nu trezim bănuieli și să nu riscăm să nu mai fie la întoarcere! Urcăm susținut chiar pe linia crestei. Ba mai avem un pic de vizibilitate, ba intrăm în ceață, ba suntem pe panta de iarbă, ba suntem chiar pe buza peretelui stâncos ce coboară spre traseul marcat! Când ajungem la ultima linie de stânci, deasupra noastră este u nțap care se uită curios la noi. Ce o fi cu bezmeticii ăștia pe aici? Nu știu că e traseu nemarcat și au aprobare din partea administrației parcului :D? Ne oprim, îi facem câteva poze și atunci ne dă voie să mergem mai departe. De fapt se dă la o parte ca să ne lase să trecem. El sare în câțiva pași din fața noastră, coboară pe un tăpșan și se oprește acolo. Ok, am înțeles, mergem! Mia urcăm vreun sfert de oră până sus în Piscul Baciului. Miezul zilei ne prinde aici cu o poză de grup (singura) și coborâm "hai-hui prin Piatra Craiului" pe unde am venit fiindcă ne-a cam luat frigul. Merge repede la coborâre și recuperăm rucsacii care au stat cuminți unde i-am pus mai devreme. În mai puțin de o oră de la vârf trecem pe lângă refugiu pe un vâlcel cu zăpadă și intrăm în potecă pe cele două marcaje cunoscute BR și BA. Coborâm pe curbele de nivel cunoscute din toamnă, trecem prin defrișare și după ce facem stânga în poiana cu totem, ajungem la 13.30 la izvorul aproape secat de sub refugiul Grind 1. Nu mai oprim și în câteva minute suntem la intersecția La Table. Chiar nu ne grăbim și coborâm pe Cheile Pisicii pe unde am venit. Singura diferență față de drumul de ieri este ocolirea săritorii exact pe poteca marcată. De știam că e așa de simplu ieri, veneam tot pe aici. ne-a fost ceva teamă să nu fie treptele stâncoase cu gheață pe ele. La 15.10 suntem la mașină la Botorog, ne curățăm toate cele ca să nu murdărim nimic din mașină și pornim la drum. Inițial vroiam să mergem pe DN1 (care e liber) și chiar la intrarea în drumul de Râșnov politia ne dirijează pe culoarul Rucăr-Bran fiindcă "e coada de trei km până la DN". Mai rar am pățit așa ceva în Românica! Drumul e chiar fain și la un moment dat eu și Irina adormim alternativ unul cu capul în poala altuia. Cam pe la 21.00 ajungem in București prin Târgoviște bucuroși că am revenit în Crai și îngândurați asupra viitorului "oficial" al turelor nemarcate prin cotloanele Crăiesei.

Bine te-am revăzut, Crăiasă!