Colegi de tură: Ilinca Alexandrescu, Cezar Partheniu
Cu Ilinca Alexandrescu facem un "plan pe teren" mai fain decât cel de acasă. Inițial plănuiam o traversare din Câmpina spre Vălenii de Munte cu atingerea unor obiective turistice.
Cu trenul regio matinal (6.23) în două ore suntem în Câmpina și urmăm hărțile fotografiate pe Google Maps. Din gară trecem Prahova și urcăm până în centrul localității. Drumul ne duce la biserica Sfinții Voievozi, una din cele mai vechi din Câmpina (biserica mult mai mică era singura biserică din târgul Câmpina înaintea înscăunării lui Vlad Țepes în 1476).
În spatele bisericii este Lacul Bisericii spre care găsim străduțele mici și întortocheate. Lacul este plin de pescari pe margini, are o zonă de promenadă care ne îndeamnă la leneveală. Lăsăm rucsacii pe o bancă, eu parcă nu prea am chef de mers, Ilinca pornește într-un tur al lacului în sensul acelor de ceas și cam când este pe partea cealaltă a lacului, îmi vine și mie cheful și pornesc la drum în sens invers. Ne vom întâlni pe marginea lacului!
În zen mood plecăm spre Lacul Peștelui, un batal de depozitare a resturilor de produse petroliere. E un loc care dezamăgește prin starea pe care o induce. E interesant ca efect mizer al industriei umane nepăsătoare față de mediu. Ilincăi îi aduce aminte de batalurile de pe lângă Roșia Montană unde vroiam inițial să mergem în vacanța pascală. Simt că nu vrea să stea prea mult pe acolo și eu parcă nu mă satur să merg prin bălării și să fac poze. Mergem ba printre boscheți uscați, ba pe malul de nămol cu resturi petroliere. Este un aspect trist fiindcă îți dai seama că oamenii distrug mediul și după aia se plâng că nu le e bine.
De la capătul lacului trecem pe lângă o fostă hală unde se debitează lemn pentru mici afaceri locale.
Trecem pe sub vechea cale ferată ce mergea până la Lacul Telega/Doftana/Ocnei și pe șoseaua ce duce la Telega ajungem la lacul ascuns vederii turiștilor rutieri.
Încercăm să ocolim lacul pe stânga pe sub marginile curților, trecem printre niște găini agitate și poteca se afundă în nămol sărat. Pe aici nu merge! Urcăm pe niște poteci în pădure în stânga și ajungem la o bancă de lemn în spatele curților. ne oprim pentru puțină apă și pe lângă porți ne găsim drumul care ne scoate la strada Zăpodie și la drumul spre Telega ceva mai sus de intrarea spre muzeu.
Unul din obiectivele turei este închisoarea Doftana. Citim ceva despre ea pe panoul explicativ de pe Drumul Fructelor și urcăm pe strada ce duce direct la poarta închisorii. Intrăm pe o gaură în gard (nu mai e paznic de vreo doi ani) și explorăm (vreo oră și jumătate) cam tot ce e accesibil din ruinele fostei inchisori (i se spune Bastilia românească fiindcă nici de aici - la fel ca din celebra închisoare franceză - nu a reușit să fugă nici un pușcăriaș). Ca să putem intra în clădirea principală, găsim deschisă o ușă spre sala de festivități. Prin sala în care încă se mai păstrează parchetul și un vechi birou de comandă, găsim o galerie laterală prin care ieșim ăn prima curte interioară. De aici Ilinca dă un ocol clădirii principale semirotunde și eu intru prin poarta principală. Fac un ocol pe dreapta prin sălile mari unde aveau loc instrucții, urc la etaj pe scările destul de stabile și îmi continui plimbarea. Spre etajul doi urc pe alte scări ceva mai șubrede și ajung în zona cea mai înaltă unde sunt celule mici chiar și la etajul trei. Acolo nu mă încumet să urc fiindcă sunt niște trepte semiputezite de lemn. Aparatul foto surprinde ceva unghiuri mai inedite. În ocol al clădirii mari ajung la camerele cele mai întunecate. Sunt la etajul întâi spre fațada porții principale. Camerele-carceră nu au absolut nici un geam, umezeala este foarte mare, ușile din lemn gros sunt căzute și lăsate în paragină, văd câteva preșuri (că nu pot fi numite covoare) sau împletituri de nuiele, văd chiar și bocanci sau urme de haine rupte și nu pot sta prea mult. Senzația de a trăi câteva clipe în locul în care atâția au suferit este teribilă. Pe de-o parte ești un simplu observator al obiectelor, pe de altă parte te transpui în corpurile chinuite și terorizate ale celor închiși aici! Frig, rece, întuneric, apă stătută, putregai, comenzi de bătaie și de supunere la cine știe ce tratamente inumane... Brrr! Am mai simțit și în alte locuri o pală de aer rece și fiorul chinurilor din perioada "de glorie" a inchisorii, dar aici intensitatea e maximă! Ne plimbăm separat și Ilincăi îi e tare greu pe aici. Locurile îi aduc aminte de excursiile de la Sighetul Marmației și Auschwitz. Chiar dacă au trecut ceva ani de la terorile din fiecare loc, mirosurile, imaginile, senzațiile rămân vii în cel/cea care a fost în acele locuri "de tristă amintire". Ne revedem peste ceva timp în curtea circulară din jurul clădirii principale și împărtășim puțin din impresiile personale. Nu poți vorbi prea mult despre senzațiile, teama, tristețea pe care le trăiești prin transbordarea în trecutul gri al locului.
Revenim la drumul principal, mergem până în centru la singurul giratoriu și aici facem o pauză de orientare. Vroiam să merg/em spre Vălenii de Munte și Adina ne ajută cu ceva informații despre satele și locurile prin care ar trebui să trecem. Am întors-o la serviciu când se pregătea să plece! Mulțumiri și acum pentru efort chiar dacă nu am mai ajuns în acele locuri!
Știam de un loc fain în apropiere: lacurile sărate de la ștrandul Telega! Sunt lângă muntele de sare pe care vreau să îl arăt Ilincăi și mergem pe lângă ștrand pe stânga lui. Sunt un pic trist că a dispărut un lac sărat și au apărut două lacuri cu apă dulce în schimb Urcăm pe muntele de sare care îmi dă prilejul să fac multe cadre. Deși locul îmi e cunoscut, nu mă satur să deschid/întind obiectivul atât cât este nevoie în fiecare loc pentru detalii.
Facem pauză de masă pe sare și primesc un mesaj de la verișoara mea. Nepotul meu are o casă la Telega și aranjase cu un vecin să stăm acolo. Pe moment nu mi-a convenit situația, dar am acceptat-o și s-a dovedit a fi o variantă foarte bună. Noi care eram pregătiți să dormim în cort... Așa că pe la 16.30 coborâm în centru, ne luăm câte ceva de mâncare (ouă, ardei, pâine) și mergem spre Telega Vale. Ne întâlnim cu Luigi, vecinul și prietenul comun care are grijă de casă (ne făcuse focul într-o cameră), mergem la casă, mai stăm la povești și ne lasă să ne facem de mâncare și pleacă. Aici mereu ai câte ceva de făcut pe lângă casă! Soba de teracotă dogorește, tablele îmbie la câteva partide de table turcești (duble, ghiulbahar, dame sau butoiașe) și pe la 22.00 ne retragem la somn (de voie).
A doua zi ne trezim fără ceas sau altceva "ca boierii" pe la 10.00, facem câte o omletă și ne distrăm cu niște viniluri și casete din alte vremuri (Nicu Alifantis, Rolling Stones, Baniciu, Beatles, Phoenix, Romanian Rock Hits 1998, caseta audio - Talisman, Comapct, Vama Veche, Iris, Schimbul 3, Vita de Vie, Ioan Gyuri Pascu). După 13.00 urmăm sfaturile lui Luigi pentru drumul spre Doftana și apoi spre Câmpina. Pe lângă biserica albă urcăm spre Plai pe ulițe cu case lăsate în paragină. Păcat că unele sunt chiar frumoase!
Pe poteci-văiugi folosesc și eu bețele noi (ca să nu zic că nu le-am inaugurat) și ieșim pe Plai la casele de deasupra închisorii (partea de sus a Doftanei). Faine poteci de primavară încă fără multe flori! Spre nord se vad nori cenusii deasupra munților înalți! Coborâm pe străduțe până la lacul cu trei denumiri de mai sus.
Într-un părculeț aflăm de pe un monument că Nicolae Bălcescu a venit să organizeze aici mișcarea de la 1848 cu ciocănașii și maglașii din Telega.
Trecem pe lângă vechea gară muncitorească și eu "mă provoc" să merg pe podul de cale ferată renovat în anii '30 de germani. Ilinca nu are curajul ăsta și merge pe podul auto!
După pod pe malul celălalt al lacului Peștelui urcăm pe strada omonimă până la capătul din amonte al batalului (pregătire pentru imaginea de la Geamăna pe care o dorim printre altele în scurta vacanță pascală), coborâm prin centrul orașului și inainte de tren (16.30) savurăm o prăjitură la o mica cofetărie cunoscută din altă tură. Pe seară (în București) merg singur la ultimele două filme ale festivalului "Cinema și Propaganda" de la Cinemateca Eforie (un scurt metraj animat "Raidul Păcii" și aproape tot filmul "Tudor" 1963).
Zile simple și faine pe dealuri!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu