Varful Reinaknuten imi atrasese atentia inca din august anul trecut cand cam ajuns prima data la Preikestolen. Ii remarcasem inaltimea mult mai mare decat a muntilor din apropierea orasului Stavanger: 787m. La momentul respectiv era mult mai inalt decat tot ceea ce speram sa fac eu pe aici. Pe langa inaltime, muntele m-a atras si prin faptul ca isi arunca verticalele mai mult de 700 de metri pana in apele lacului alungit Tysdalsvatnet. Lacul acesta face parte dintr-o intreaga salba de lacuri ce se desfasoara pe un fost fiord care se deschide la mare cu orasul Tau.
Cu cateva zile inainte imi cumparasem prima harta in Norvegia. Este o harta 1:50.000 foarte buna care descrie zona centrata pe Lysefjord, fiord pe care va voi plimba timp de cateva zile in tura urmatoare.
Ca niciodata, ma trezesc extrem de devreme pentru plecarile mele de prin Norvegia. Ora 7.00 ma prinde in picioare in pregatiri de drum. Mananc ceva, imi pun in rucsac apa, haina de ploaie (desi se prevedea vreme foarte buna), cateva mere, 2 iaurturi, o conserva de peste si harta. Cam pe ora 8.10 ajung in centru si ma indrept spre port de unde voi lua feribotul spre Tau. Am de asteptat vreo jumatate de ora si ma uit prin port la programele vaselor spre diferite directii. La 8.40 feribotul isi inchide gura de balena care a infulecat cateva zeci de masini si circa 200 de persoane si porneste spre marea Peninsula Scandinavica. In 40 de minute ajungem in Tau (42 NOK) si debarcam in portul aflat langa o veche fabrica mare si alba.
De aici imi fac eu socoteala ca am vreo 8 km pana in localitatea Bjørheimsbygda, localitatea de unde incepe traseul meu de urcat. Cum nu gasesc nici o masina care sa mearga in aceeasi directie, pornesc pe jos pe strada principala pana la intersectia drumului meu si a celui spre Jørpeland si Preikestolen. Soseaua nr 13 merge in continuare pe stanga sirului de lacuri si curand incep sa vad varful pe care vroiam sa ajung astazi. Se afla pe partea dreapta a vaii si domina valea prin verticalele lui. Pe stanga incep sa apara muntii de 300-400 de metri. Inca pe stanga sunt urme de padure si peretii nu par sa fie rupti de fostul ghetar care a sapat acest fiord semi-secat.
Dupa vreo 4 km de mers am bafta si opreste o pereche de turisti cu o masina. El era francez si ea nemtoaica. Fusesera cu un we inainte pe Reinaknuten si acum vroiau Preikestolen. Au ratat drumul si am cautat cu totii varinta prin Bjørmheimsbygda spre Jørpeland. La iesirea din localitate, ne-am intors si i-am rugat sa ma lase intr-o parcare. Ei au zis ca se intorc pana in Tau si apoi fac stanga spre Preikestolen Hytta. Le-am multumit si am mers vreo 500 de metri spre est prin localitate identificand pe harta exact unde sunt. La 10.30 ajung la drumul care urca spre Jørpeland si pe care ar fi trebuit sa maerga prietenii cu masina. Pornesc pe drumul care imi creeaza la inceput un pic indoieli. Pentru un drum bun pe harta pietrele de pe drum dadeau de dorit. In curand se face asfalt si am iarasi bafta cu un norvegian care stia zona si care mergea in Jørpeland acum. Vazuse Reinaknuten de cateva ori pana acum si stia unde e intrarea in traseu desi nu fusese niciodata pe varf. Asa ca la 10.45 ma lasa la drumul secundar care urca spre parcarea de unde incepe marcajul propriu zis.
Ii multumesc ajutorului norvegian si cobor putin pe drum pana la un rau care marcheaza o curba mare a drumului. Urmez drumul forestier la dreapta si apoi 90 de grade la stanga si urc spre parcare pret de vreo 2 km. In fata incep sa vad Skjørbu, primul varf pe care voi urca, si pe dreapta isi inalta pantele inierbate Gramsfjellet pana la 505m.
Uite ca la 11.00 sunt in parcare si incep sa urc spre varful dorit. Parea imposibil azi dimineata ca in atat de putine ore sa fiu aici! M-a bucurat nespus ora si mi-a dat prilejul sa vad mai multe locuri decat sunt pe traseul marcat. Urc pe marcajul care imi arata 2 ore pana pe Reinaknuten. Gresesc putin traseul si trec printre niste case de vacanta. Revin imediat in traseu si imi continui urcusul pe platoul aflat la 400 de metri. In 10 minute sunt la baza varfului Skjørbu. Ma hotarasc sa ies din traseu si sa incep sa urc pe placile ce ma duc pe acest varf. De cateva ori am de trecut niste praguri stancoase ce se prabusesc in stanga mea spre padurile de jos. E extrordinar sa simti asa diferente de nivel in perioade asa de scurta. 20 de minute de urcus sustinut ma duc pe varful aflat la Skjørbu aflat la 561m deasupra marii.
Aici vad pentru prima data maretia fiordului. Peretii de pe partea cealalta sunt aproape verticali si drumul care ii traverseaza pare ca un firicel de apa care se strecoara printre niste giganti de piatra. De pe varf pornesc direct spre saua in care se afla o casa, sa-platou care ma desparte de varful urmator. La inceput merg pe nemarcat pe unde mi se pare mie mai direct. La un moment dat vad un punct rosu. Mai sa fie, inseamna ca aici a fost marcat odata!!! Oricum acel marcaj e unic si imi urmez directia spre saua din dreapta aflata intre Krossen si Litlekrossen. In sa (12.00) vad o alta superbitate de munte spre sud. Este vorba de Tibergfjellet care urca pana la 708m. Ma gandesc initial sa incerc mai tarziu sa urc pe el. Timpul insa nu imi va permite acest lucru si nu voi regreta.
Din sa continui sa urc spre peretele din stanga. Semnele imi ghideaza pasii si depasesc o bunica cu nepotul care urcau si ei pe acelasi varf. Muchia pietroasa imi da prilej de cateva poze si continui pana intr-o sa aflata la circa 660 de metri. Aici mi se deschide o imagine suberba. Parca taurile din Retezat s-au mutat aici si inaltimea sa, varful se cocoata deasupra lacului! Ocolesc lacurile pe partea dreapta urmand marcajele si inainte sa incep sa urc pe curba de nivel de sub varf. Panta e destul de accentuata si plina de un grohotis imens. La capatul lui vad indicator spre Krossen in stanga pe la altitudinea de 680 de metri. Aud in spate vocile unui grup de vreo 5 norvegieni care urcau voiosi dupa mine. Im momentul de fata ei erau sub grohotis si isi alimentau sticlele de jumatate cu apa. Eu pornesc in stanga pe alte placi imense care ma duc pana la ora 12.30 pe varful Krossen ridicat la 718 metri. Fac cateva poze la momaia de pe varf si pornesc in continuare prin jnepeni si stanci imense spre saua urmatoare.
Imi continui drumul printre stanci, jnepeni si cateva pete de zapada spre saua aflata mai jos de 600 de metri in fundul careia strajuiesc cateva laculete micute ce formeaza Reinaknutentjørnane (lacurile Reinaknuten). Acum imi aduc aminte ca si Musala din Rila are Musala Ezera aruncate intr-o caldare de sub varf. La un moment dat am aceeasi surpriza placuta de mai devreme sa gasesc un marcaj solitar pe acolo. Cobor spre poteca clara si in 20 de minute sunt in saua de unde incepe urcusul final spre Reinaknuten. In stanga am masivul Reinaknuten si in dreapta se inalta Ternefjellet pana la 772 de metri. Ma gandesc ca as putea sa urc pe varful initial si de aici sa fac un circuit pe Ternefjellet.
Incep sa urc in forta pe panta clara ce ma indruma spre varf. Un grohotis imi aduce aminte ca orice varf se atinge cu destul efort. Ma bucur ca sunt aici si continui cu mici pauze pentru cateva poze. Ajung intr-o mica sa unde pentru vreo 20 de metri poteca e la acelasi nivel. Apoi continui in stanga sa urc printre placi cautand in spate imagini cat mai bune ale lui Ternefjellet. Imi plac extrem de mult dungile de zapada care il brazda din varf si pana in lacurile ce ma separa de acest masiv. La 13.10 ajung la marea momaie de pe varf (Reinaknuten V). Uite ca e miezul zilei si am ajuns unde mi-am propus. Ma simt excelent si nu ma satur privind la fiordul semi-secat care se afla la peste 700 de metri sub mine. Ma asez sub protectia momaii si imi desfac conserva de peste, un iaurt, putina paine si termin ospatul cu doua mere mari si rosii. Intre timp a venit si grupul de norvegieni cu care schimb doua vorbe si aud ca au planuri faine pentru we urmatoare si anume niste varfuri care acolo par la distanta mare, dar care se face rapid cu masina. Vine si bunica cu nepotul si se aseaza pe niste placi un pic sub momaie admirand peisajul. Eu imi termin masa si studiez harta. Imi stabilesc aproape instantaneu traseul, imi strang rucsacul si pornesc spre varful secundar numit Reinaknuten E (15.50, dupa o jumatate de ora de stat pe varf).
Cele doua varfuri sunt separate de o sa aflata la 720 de metri ce se termina in stanga spre fiord printr-un valcel ingust mult mai rau si mai greu decat multe padini ale Craiesei. De fapt valcelul asta este un canion cu pereti verticali aflati la cca 10-15 metri unul de celalalt. Pragurile pline de zapada ma lasa sa estimez doar partial caderile de pe firul valcelului. Sunt uimit de frumusetea peretilor si cobor pana pe ultima treapta accesibila pentru cateva poze din "interior" (14.05).
De la valcel incep sa urc pe muchia cea mai inalta cautand sa ma indrept cat mai repede spre Reinaknuten E marcat de o momaie in sudul acestei muchii.
Imi fac socoteala si vad ca mai am doar vreo 90 de pozitii disponibile in aparat si nu vroiam sa sterg nimic pe teren. Acasa e parca altceva sa stergi dupa ce ai verificat ca ai totul in calculator! Asa ca pozele o sa fie mai putine de acum incolo. De la momaie planul facut pe varf continua cu o coborare pe pantele mai line spre saua estica de la capatul masivelor Reinaknuten si Ternefjellet. Incep sa imi croiesc poteca si de cateva ori sunt nevoit sa ma strecor prin trepte stancoase. Uneori platosa muntelui pare sa nu ma lase sa trec, dar imediat imi arata cate un mic valcel sau fisura prin care pot sa cobor. La 14.30 ajung in saua aflata putin peste 620 de metri. Rasuflu usurat ca am ajuns aici fara probleme si admir peretii pe care i-am coborat si apoi pe cei pe care ii voi urca.
Evaluarea de pe harta imi indica faptul ca trebuie sa tin linia crestei in sus. Asta si fac si ma avant printre stancile imense care par niste caramizi diforme aruncate intr-un zid de cetate gigantica. Urc pana la 747m in zona inalta a varfului. Aceasta se numeste in norvegiana heia si punctul se numeste in consecinta Terneheia. Peretii nu incetinesc sa se pravaleasca asupra salbei de lacuri aflate acum intre mine si Reinaknuten. Dupa punctul aparent cel mai inalt urmeaza o treapta de vreo 20 de metri cu pereti verticali si cu valcele acoperite de zapada. Gasesc cateva placi si brane fara zapada care ma coboara sub acesti pereti. In sud vad un lac semi inghetat care marcheaza inca urmele iernii (de fapt acum o saptamana sau doua a nins aici). Pozele zboara din aparat si ma trezesc ca mai am doar vreo 60 disponibile si destul timp inainte. Continui ascendent spre cel mai inalt varf si la 15.00 sunt langa momaia, moara de vant si panoul solar din varf (772m). Vantul bate asa de tare ca nu ma lasa sa stau si ma adapostesc sub o treapta sub varf.
Cobor vreo doua trepte sub varf si in stanga vad un valcel care pare sa coboare spre valea Langabergdalen. In capatul de sus al valcelului ma asez in fund si mananc un mar in lipsa apei (cred ca mai aveam mai putin de juma de litru). Ma hotarasc sa cobor prin valcel si apoi pe vale printre copaci pana la zona cea mai de jos aflata la nivelul lacului sau putin peste acesta. Valcelul ma elibereaza in 5 minute si ma lasa sa admir verticalele din stanga si din dreapta. Eu imi continui drumul pe grohotis in jos si pe la ora 16.00 ma uit inapoi spre masivul stancos din care am coborat. Un fel de adio, ramas bun!!!
La capatul lacului gasesc un izvor care coboara cu viteza dintre stanci si copaci umezi si fragili. Imi umplu sticla cu apa si gasesc un vechi marcaj spre Reinaknuten si Liarvatnet. Intr-adevar vad si pe harta o poteca demarcata care ma duce pe langa lac pana inainte de Gramsfjellet. Urmez marcajele care inca se mai vad si poteca ce se regenereaza cu greu de sub pasii "stresanti" ai oamenilor. Drumul ma duce pe sub abruptul lui Litlekrossen si apoi ma scoate intr-o zona mlastinoasa. Dupa lacurile pe care le vad in fata imi dau seama ca ma aflu la baza vf Skjørbu si in curand dau de marcajul spre acest varf. Vad cum grupul de norvegieni o ia inaintea mea spre masini. Imi doream totusi sa merg cu cineva cu masina pe acei destui km seci. Asa ca am grabit un pic pasul si la 17.00 am ajuns in parcare.
Aveam doua sanse de masina: grupul de norvegieni si bunica cu nepotul putin autist. A doua varianta e cea care se indeplineste si imi spun ca ma pot duce pana in Tau la feribot fiindca ei stau foarte aproape de feribot. Superb, mai bine nu se putea!!! O iau pe alt drum ca sa imi arate niste peisaje cu adevarat inedite: pasuni si lacuri ascunse cu maiestrie printre munti. Asa ca mergem in sud spre Jørpeland si apoi dreapta prin Fjellsbakkane. Soferita ocoleste un lac inainte de Hellandsheia si apoi prin Heia coboara in drumul 13 dinspre Jørpeland spre Tau. In circa 30 de minute suntem in Tau la feribot si peste un sfert de ora ma imbarc fericit spre casa. Aceleasi 42 de coroane le platesc pana in Stavanger si sunt chiar fericit ca am facut o tura asa de faina cu atat de putini bani (in total cca 40 de lei dus-intors). Cam pe la 19.00 ajung acasa inca fascinat de locurile in care am fost.
Sunt bucuros de reusite si sansele nesperate la masini si ma pregatesc sufleteste pentru marea tura ce urmeaza sa vina peste cateva zile. Aceasta si multe altele in episodul urmator :) !!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu