RT Jåttånuten 14.06.2010
Plimbarea aceasta a fost total neprevazuta si a avut darul sa ma relaxeze mai mult decat speram. Jåttånuten este varful dealului de 138m in care se afla baza centrala NATO din Norvegia si toata Europa nordica. Imi propusesem chiar din august anul trecut sa ajung pe acest varf chiar daca nu eram sigur ca pot urca pana in padurea ce ascunde cativa pereti semiverticali.
Dupa munca intensa din ultimele saptamani pentru pregatirea lucrarii de dizertatie, am reusit astazi sa am toate materialele gata. M-am zapacit in orele de predare a lucrarii si am ajuns astazi dupa ora de inchidere. Oricum deadline-ul e pe 15.06 si nu e nici o problema. Simteam ca imi explodeaza capul dupa noptile pierdute pentru lucrare si am zis ca ma plimb un pic prin padurea de langa Ullandhaug, turnul radio-TV mentionat in tura trecuta aflat pe cel mai inalt punct din Stavanger. Asa ca la 16.00 am pornit prin padure fara tinta. Chiar daca sunt foarte multe alei pe aici (vedeti tura de pe Hinnaberget), pasi m-au purtat prin padurea virgina din mijlocul orasului. Potecile si cantecul pasarilor m-au purtat parca in alta lume diferita de agitatia, stresul si aglomeratia orasului (vorba vine, aglomeratie ca Stavanger e un oras extrem de linistit fata de multe orase de acasa, sa nu mai zic de agitata Londra despre care ati citit tot in ultima perioada). O dulceata de veverita m-a oprit pe loc si m-a facut sa zambesc la frumusetea naturii pure. Manca o aluna si cand m-am apropiat la mai puti nde 2 metri de ea, a zbughit-o in sus pe copac pana pe la vreo 20 de metri. De pe o potecuta pe alta, am iesit intr-un cartier al orasului aflat intre paduri. Cred ca nu voi uita niciodata acele case: doar cu garduri vii sau fara garduri, flori in toate curtile, case aranjate cochet, liniste aproape totala, pitici sau alte statuete simpatice prin curti, mori de vant miniaturale, lumini ornamentale... Si nu vorbesc din imaginatie, asa e pe aici!!! Vad in fata Jåttånuten si ma gandesc ca nu ar strica sa incerc sa urc pe acest varf. Strazile fara trotuare si limitate de verdeata ma duc pana la biserica si cimitirul din Jåttå. Am intrat un pic in cimitir plin de respect pentru cei care au ramas aici pentru vecie. Majoritatea trecusera in alta lume intre anii '40 si '60 si porumbeii sculptati in monumente stau la capataiul acestor oameni trecuti prin multe greutati (cel putin doua razboaie mondiale). In fine, gasesc combinatii de strazi care ma duc spre varful dorit. Ultimele case isi deschid portile si ma lasa sa inaintez. Vad sub palcul de padure de pe varf ca e un gard al unitatii militare. Imi dau seama ca nu pot ajunge in varf si caut sa merg cat mai sus. Urc pe langa o scoala de echitatie si un calut ma lasa sa il mangai putin prin gard. Mai sus o cireada de vaci negre nu ma lasa sa inaintez. Vin toate spre mine in alergare (vreo 6 vaci mari si negre). Eu ma protejez cu un gard electrificat care le opreste. Ocolesc un pic zona si mai sus gasesc o alee care ocoleste varful pe stanga. Urmez poteca pana la gardul unitatii NATO. De aici urc un pic prin padure si cu vreo 50 de metri inainte de varf, ma lovesc de un gard de 2.5 metri cu trei randuri de sarma ghimpata in partea superioara. Aici trebuie sa te opresti, Cezare! Merg in dreapta pe langa gard si urc pe un fel de forestier pana la o poarta in gard blocata cu un lacat mare cu cifru. Stiu ca mai sus nu pot ajunge (18.00), ma asez 5 minute pe o piatra si admir tot Stavangerul pazit cu strasnicie de Organizatia Atlanticului de Nord. Imi stabilesc drumul de intoarcere in linie dreapta spre Madla, zona in care locuiesc eu. Vazusem ca trebuie sa trec E39 si acolo nu stiam exact ce o sa fac acolo. Am pornit la vale pe cateva drumuri de tara si am reusit sa intru pe o alee marcata pentru plimbare. In capatul ei ies exact la locul unde fusesem oprit de vacile negre mai devreme. parasesc poteca si prin iarba pana la genunchi tin linia dreapta peste vreo 3-4 terenuri cultivate pana la autostrada E39. Gasesc o pasarela de trecere si rasuflu usurat. De aici tin linia dreapta si peste terenul cultivat (cu iarba) al ultimei case, ies la Hafrsfjord, la 100 de metri de coltul sud-estic al fiordului. E exact ce vroiam fiindca de aici pornesc pe drumul 509 pe langa fiord si trec pe langa Sverd i fjell - Swords in rock - Sabiile din stanca, monument emblematic al Stavangerului pentru victoria regelui Harald Haarfagre din 872. Sunt in Madla si cateva zeci de minute ma despart de casa. Gasesc cateva strazi care ma duc pana la ora 20.00 la caminul in care voi mai sta cateva zile pana la intoarcerea in frumoasa si batjocorita noastra tara.
Din pacate nu am deloc poze din plimbarea asta fiindca, asa cum a fost si cea cu puii de caprioara, plimbarea a fost o decizie neasteptata. Sper ca cel putin cuvintele v-au "teleportat" putin in salbaticia din centrul orasului.
miercuri, 16 iunie 2010
luni, 14 iunie 2010
RT Åmøy 06.06.2010
RT Åmøy 06.06.2010
Ultimele saptamani am avut foarte mult de lucru si ca urmare plimbarile au fost ceva mai scurte. Sambata anterioara acestei excursii a fost ploioasa si ca urmare nu am plecat nicaieri. Duminica am reusit sa ma scol destul de tarziu si cu masa si alte amanunte nesemnificative am ajuns sa ratez chiar si autobuzul de la ora 14.00 spre insulele din nordul peninsulei Stavanger. Am prins urmatorul autrobuz cu o ora mai tarziu si la 15.35 eram pe insula Sokn aflata dupa primul tunel sapat sub nivelul marii sub fiordul Byfjorden (233m sub nivelul marii). Stiu ca v-am tot stresat cu informatia asta, dar mi se pare extraordinar sa sapi tunele de 4-6 km in loc sa faci poduri peste fiorduri (intr-adevar norvegienii se gandesc la mediu). De aici fac o poza la o harta sumara a insulelor si pornesc spre Åmøy, o insulita ingusta si lunga de vreo 6 km pe care pusesem ochii din tura pe insula Rennesøy din ianuarie.
Insula Åmøy (citit OMEOI) e legata de Sokn printr-un pod supranivelat.
Cum era de asteptat, mi-am croit drumul pe cele mai inalte varfuri de pe insula. Aici inaltime inseamna cam 80-90m. Dupa trecerea podului am facut stanga pe malul insulei la inceput pe stancile care se pierd in mare si apoi printr-o salbaticie de padure destul de scurta, padure ce m-a urcat pana pe la 35m altitudine. Verdeata cruda e unica si cred ca imi va aminti toata viata de Norvegia.
Odata ajuns in "varf", vad ca era si un valcel mai usor decat stancaraia ascunsa din padure, dar sincer parca e mai placut asa. In varf vad o piatra interesanta. Era ca un fel de foaie gigantica impietrita. Miscarile tectonice se reflecta aici perfect in zecile de curbe pe care le fac straturile captate de timp in aproape toate rocile. Vad "tinta" urmatoare, un varf impadurit ceva mai inalt aflat spre sudul insulei. Traversez drumul principal uitandu-ma in urma la niste vaci care manifestasera o tendinta de a veni spre mine si scap sarind gardul electrificat ce nu le lasa sa iasa din pasune. Pe partea cealalta a drumului gasesc o poarta prin care trec si iata-ma iarasi in explorare. Rupturile de panta fac ca padurea intunecata sa ma absoarba cu totul. Copacii parca ma ajuta sa inaintez si imi arata drumul prin necunoscut.
Stancile care se ridica cel mai sus sunt inconjurate de o turma de oi speriate. Imediat ce ma vad, o zbughesc la fuga care incotro. De parca le-as face ceva!!! Ma invart cu aparatul foto in toate directiile si ma incanta imaginea intregului cap nordic al peninsulei Stavanger. Turnul Ullandhaug se impune in tot peisajul. Vazand ca nu pot sa ma inteleg cu oitele, cobor pe placile stancoase spre marginea padurii spre limita in care oile au voie sa pasca. Aici sar gardul electrificat de protectie si din greseala ating cu pantalonii firul electric. M-a tremurat un pic si m-a facut sa trec astfel de garduri cu mai mare bagare de seama.
Dupa gard ma afund intr-o padure ce are multe pasaje spre verticala. Le evit gasind cateva brane si apoi o vaiuga ce ma coboara la casele din mijlocul insulei (16.30). Peste tot vad urme de oi si vaci, principala ocupatie a norvegienilor din zona inainte de 1969, an ce marcheaza descoperirea petrolului in Marea Nordului.
Merg pana la giratoriul central al insulei si ma indrept spre Varaberget, urmatorul munticel spre est. Ies prin pasunea strajuita de cateva oi si vreo 5 vaci care se uita amenintator la mine si ma fac sa le ocolesc putin. Ce o fi curiozitatea asta? Urc pasunea de pe o brana pe alta si in cateva minute ma trezesc in punctul cel mai inalt. Deh, nici nu putea fi prea mult de mers.
De pe varf cobor printre niste stanci de cateva ori mai mari decat mine si mai sar cateva garduri tinand directia est spre ultimul varf. Seile dintre aceste varfuri sunt de fapt terenuri agricole unde principala planta crescuta e iarba pentru animale. Reusesc fara voia mea sa sperii o turma de oite ce se adapostisera la umbra si in cateva minute ajung pe Søreberget, punctul de cotitura a insulei.
De aici vad restul insulei: o fasie cultivata foarte joasa urmata de o padurice ma inalta ce are pe stanga si pe dreapta doua mici insulite, atasamente ale insulei mari. Imi propun sa merg intai pe cea din dreapta si apoi pe cea din stanga.
Cobor spre nord printre alte oi extrem de speriate si intru printr-un mic canion intr-o padure deasa ce sper sa ma scoata la mal. Intr-adevar in 5 minute sunt pe malul estic al insulei si pot sa imi urmez planul mai departe.
Urmez strict malul apei profitand de Allmannenretten (dreptul oricarei persoane de a trece prin proprietati private pe malul apei si pe munte). Singurul lucru mai impresionant sunt cateva lebede ascunse in iarba care la vederea mea isi iau zborul.
Vad un platou stancos si urc pe el gasind cateva brane. Planul meu era ca de pe acest platou sa ajung la padurea din nord. Pe platou vad o turma de vaci cu blana foarte lunga si coarnele lungi de vreo 40-50 de cm. Incerc sa le evit coborand spre padure si am surpriza sa vad o afundatura neagra intre stanca pe care ma aflu si padure. Planul meu se naruie si cobor tot la malul apei ca sa pot merge mai departe. In linistea de acolo aud in spatele meu un tropait de cireada: vacile veneau alergand spre mine. Ce aveti cu mine??? Se opresc dupa ce trec un gard tot asa electrificat. Salvarea mea si problema lor!
De aici imi urmez drumul linistit pana la insulita din dreapta care e legata de insula mama printr-un podet destul de fragil. Insulita este aproape in totalitate din piatra vizibila ce se afunda in mare sub forma unor limbi alungite.
Ma intorc la fragilul podet (18.15) si imi fac socoteala ca e destul de tarziu. Inca mai speram sa vad si insulita din stanga limbii mari de pamant ce m-a adus aici. Asa ca in loc sa urmez drumul asfaltat, ma bag in balarii printre case in speranta de a ajunge cat mai repede in vest. Balariile de care spun sunt de fapt o padure destul de deasa pe alocuri cu placi stancoase si jnepeni cunoscuti de voi din alte poze.
La 18.30 ajung la scoala si la asfaltul principal. Urc un pic in stanga si la primul drum de tara, fac dreapta indreptandu-ma direct spre insulita plina de jnepeni. Pana in acest drum observ de la departare o caprioara la marginea padurii. Pana sa fac eu o poza-doua, a si fugit in padure. Trec lanurile catorva localnici si o alta turma speriata imi deschide calea spre insula. Trecerea istmica e abia sensibila si formata din cateva pietre care se acopera la flux. Insulita e plina de jnepeni si singura casa inchisa acum este un hambar pentru barci. De aici am ocazia sa vad abrupturile insulei Rennesøy despre care am mentionat mai sus.
E ora 19.00 si eu inca sunt pe insulita. Ma intorc repede la pietrele ce ma duc la insula mare Åmøy si de aici fac dreapta pe malul vestic al insulei. Dintr-un camp cultivat in altul ma indrept in graba spre giratoriul central despre care ati citit mai sus. Binenteles ca toate oile pe langa care trec se uita cu mirare sau cu curiozitate la mine. Nici urma de caini ca la noi si calmul pare la el acasa si in localnici, si in animalele lor. Parca totul ar merge cu incetinitorul, dar munca se face constant! Si aici padurile au mici panouri de descriere a diverselor aspecte ale naturii si astfel vad niste detalii despre veverite, detalii ce ar impresiona mai mult "copiii" in domeniul ecologiei. M-as lungi prea mult in amanunte mai ales ca textele sunt in norvegiana si am inteles anumite lucruri mai mult din context decat din cuvintele exacte. In fine trec de aceasta padure si in curand ies la un asfalt care ma va duce la drumul principal. Cred ca venise ora de muls ca toate turmele se indreptau spre mine cand ma vedeau pe langa gardul lor!
La ora 20.00 ies la asfaltul principal si imi doresc sa ma ia vreo masina fiindca altfel trebuia sa platesc biletul la autobuz pana in Randaberg cel putin (abonamentul meu nu ma lasa sa merg pe distante asa mari in mod legal). Nu merg 5 minute si vad ca opreste prima masina. Mergeau spre casa in Stavanger si accepta cu bucurie sa ma ia pana in oras (20.15). Asa ca mult inainte sa se insereze, reusesc sa mananc de seara si sa ma bucur de amintirile acelei frumoase zile (cum spune un bun prieten, a treia calatorie din orice tura).
Ma pregatesc pentru o noua saptamana de pregatire intensa a lucrarii de dizertatie si abia astept sa finalizez acest ultim efort.
Norvegia e o tara superba si nu e pacat ca e locuita ;)!!!
Ultimele saptamani am avut foarte mult de lucru si ca urmare plimbarile au fost ceva mai scurte. Sambata anterioara acestei excursii a fost ploioasa si ca urmare nu am plecat nicaieri. Duminica am reusit sa ma scol destul de tarziu si cu masa si alte amanunte nesemnificative am ajuns sa ratez chiar si autobuzul de la ora 14.00 spre insulele din nordul peninsulei Stavanger. Am prins urmatorul autrobuz cu o ora mai tarziu si la 15.35 eram pe insula Sokn aflata dupa primul tunel sapat sub nivelul marii sub fiordul Byfjorden (233m sub nivelul marii). Stiu ca v-am tot stresat cu informatia asta, dar mi se pare extraordinar sa sapi tunele de 4-6 km in loc sa faci poduri peste fiorduri (intr-adevar norvegienii se gandesc la mediu). De aici fac o poza la o harta sumara a insulelor si pornesc spre Åmøy, o insulita ingusta si lunga de vreo 6 km pe care pusesem ochii din tura pe insula Rennesøy din ianuarie.
Insula Åmøy (citit OMEOI) e legata de Sokn printr-un pod supranivelat.
Cum era de asteptat, mi-am croit drumul pe cele mai inalte varfuri de pe insula. Aici inaltime inseamna cam 80-90m. Dupa trecerea podului am facut stanga pe malul insulei la inceput pe stancile care se pierd in mare si apoi printr-o salbaticie de padure destul de scurta, padure ce m-a urcat pana pe la 35m altitudine. Verdeata cruda e unica si cred ca imi va aminti toata viata de Norvegia.
Odata ajuns in "varf", vad ca era si un valcel mai usor decat stancaraia ascunsa din padure, dar sincer parca e mai placut asa. In varf vad o piatra interesanta. Era ca un fel de foaie gigantica impietrita. Miscarile tectonice se reflecta aici perfect in zecile de curbe pe care le fac straturile captate de timp in aproape toate rocile. Vad "tinta" urmatoare, un varf impadurit ceva mai inalt aflat spre sudul insulei. Traversez drumul principal uitandu-ma in urma la niste vaci care manifestasera o tendinta de a veni spre mine si scap sarind gardul electrificat ce nu le lasa sa iasa din pasune. Pe partea cealalta a drumului gasesc o poarta prin care trec si iata-ma iarasi in explorare. Rupturile de panta fac ca padurea intunecata sa ma absoarba cu totul. Copacii parca ma ajuta sa inaintez si imi arata drumul prin necunoscut.
Stancile care se ridica cel mai sus sunt inconjurate de o turma de oi speriate. Imediat ce ma vad, o zbughesc la fuga care incotro. De parca le-as face ceva!!! Ma invart cu aparatul foto in toate directiile si ma incanta imaginea intregului cap nordic al peninsulei Stavanger. Turnul Ullandhaug se impune in tot peisajul. Vazand ca nu pot sa ma inteleg cu oitele, cobor pe placile stancoase spre marginea padurii spre limita in care oile au voie sa pasca. Aici sar gardul electrificat de protectie si din greseala ating cu pantalonii firul electric. M-a tremurat un pic si m-a facut sa trec astfel de garduri cu mai mare bagare de seama.
Dupa gard ma afund intr-o padure ce are multe pasaje spre verticala. Le evit gasind cateva brane si apoi o vaiuga ce ma coboara la casele din mijlocul insulei (16.30). Peste tot vad urme de oi si vaci, principala ocupatie a norvegienilor din zona inainte de 1969, an ce marcheaza descoperirea petrolului in Marea Nordului.
Merg pana la giratoriul central al insulei si ma indrept spre Varaberget, urmatorul munticel spre est. Ies prin pasunea strajuita de cateva oi si vreo 5 vaci care se uita amenintator la mine si ma fac sa le ocolesc putin. Ce o fi curiozitatea asta? Urc pasunea de pe o brana pe alta si in cateva minute ma trezesc in punctul cel mai inalt. Deh, nici nu putea fi prea mult de mers.
De pe varf cobor printre niste stanci de cateva ori mai mari decat mine si mai sar cateva garduri tinand directia est spre ultimul varf. Seile dintre aceste varfuri sunt de fapt terenuri agricole unde principala planta crescuta e iarba pentru animale. Reusesc fara voia mea sa sperii o turma de oite ce se adapostisera la umbra si in cateva minute ajung pe Søreberget, punctul de cotitura a insulei.
De aici vad restul insulei: o fasie cultivata foarte joasa urmata de o padurice ma inalta ce are pe stanga si pe dreapta doua mici insulite, atasamente ale insulei mari. Imi propun sa merg intai pe cea din dreapta si apoi pe cea din stanga.
Cobor spre nord printre alte oi extrem de speriate si intru printr-un mic canion intr-o padure deasa ce sper sa ma scoata la mal. Intr-adevar in 5 minute sunt pe malul estic al insulei si pot sa imi urmez planul mai departe.
Urmez strict malul apei profitand de Allmannenretten (dreptul oricarei persoane de a trece prin proprietati private pe malul apei si pe munte). Singurul lucru mai impresionant sunt cateva lebede ascunse in iarba care la vederea mea isi iau zborul.
Vad un platou stancos si urc pe el gasind cateva brane. Planul meu era ca de pe acest platou sa ajung la padurea din nord. Pe platou vad o turma de vaci cu blana foarte lunga si coarnele lungi de vreo 40-50 de cm. Incerc sa le evit coborand spre padure si am surpriza sa vad o afundatura neagra intre stanca pe care ma aflu si padure. Planul meu se naruie si cobor tot la malul apei ca sa pot merge mai departe. In linistea de acolo aud in spatele meu un tropait de cireada: vacile veneau alergand spre mine. Ce aveti cu mine??? Se opresc dupa ce trec un gard tot asa electrificat. Salvarea mea si problema lor!
De aici imi urmez drumul linistit pana la insulita din dreapta care e legata de insula mama printr-un podet destul de fragil. Insulita este aproape in totalitate din piatra vizibila ce se afunda in mare sub forma unor limbi alungite.
Ma intorc la fragilul podet (18.15) si imi fac socoteala ca e destul de tarziu. Inca mai speram sa vad si insulita din stanga limbii mari de pamant ce m-a adus aici. Asa ca in loc sa urmez drumul asfaltat, ma bag in balarii printre case in speranta de a ajunge cat mai repede in vest. Balariile de care spun sunt de fapt o padure destul de deasa pe alocuri cu placi stancoase si jnepeni cunoscuti de voi din alte poze.
La 18.30 ajung la scoala si la asfaltul principal. Urc un pic in stanga si la primul drum de tara, fac dreapta indreptandu-ma direct spre insulita plina de jnepeni. Pana in acest drum observ de la departare o caprioara la marginea padurii. Pana sa fac eu o poza-doua, a si fugit in padure. Trec lanurile catorva localnici si o alta turma speriata imi deschide calea spre insula. Trecerea istmica e abia sensibila si formata din cateva pietre care se acopera la flux. Insulita e plina de jnepeni si singura casa inchisa acum este un hambar pentru barci. De aici am ocazia sa vad abrupturile insulei Rennesøy despre care am mentionat mai sus.
E ora 19.00 si eu inca sunt pe insulita. Ma intorc repede la pietrele ce ma duc la insula mare Åmøy si de aici fac dreapta pe malul vestic al insulei. Dintr-un camp cultivat in altul ma indrept in graba spre giratoriul central despre care ati citit mai sus. Binenteles ca toate oile pe langa care trec se uita cu mirare sau cu curiozitate la mine. Nici urma de caini ca la noi si calmul pare la el acasa si in localnici, si in animalele lor. Parca totul ar merge cu incetinitorul, dar munca se face constant! Si aici padurile au mici panouri de descriere a diverselor aspecte ale naturii si astfel vad niste detalii despre veverite, detalii ce ar impresiona mai mult "copiii" in domeniul ecologiei. M-as lungi prea mult in amanunte mai ales ca textele sunt in norvegiana si am inteles anumite lucruri mai mult din context decat din cuvintele exacte. In fine trec de aceasta padure si in curand ies la un asfalt care ma va duce la drumul principal. Cred ca venise ora de muls ca toate turmele se indreptau spre mine cand ma vedeau pe langa gardul lor!
La ora 20.00 ies la asfaltul principal si imi doresc sa ma ia vreo masina fiindca altfel trebuia sa platesc biletul la autobuz pana in Randaberg cel putin (abonamentul meu nu ma lasa sa merg pe distante asa mari in mod legal). Nu merg 5 minute si vad ca opreste prima masina. Mergeau spre casa in Stavanger si accepta cu bucurie sa ma ia pana in oras (20.15). Asa ca mult inainte sa se insereze, reusesc sa mananc de seara si sa ma bucur de amintirile acelei frumoase zile (cum spune un bun prieten, a treia calatorie din orice tura).
Ma pregatesc pentru o noua saptamana de pregatire intensa a lucrarii de dizertatie si abia astept sa finalizez acest ultim efort.
Norvegia e o tara superba si nu e pacat ca e locuita ;)!!!
marți, 8 iunie 2010
La plimbare prin Londra 26.05-01.06.2010 - 6
La plimbare prin Londra 26.05-01.06.2010 - 6
Aceasta ultima zi in Marea Britanie a fost mult mai scurta decat celelalte fiindca la ora 16.00 mi-am propus sa plec spre aeroport pentru intoarcerea in linistita si frumoasa Norvegie. Avand doar dimineata la dispozitie, matusa mea m-a sfatuit sa vad castelul si orasul Windsor, una din resedintele familiei regale. Regulamentul regal precizeaza ca regina si suita se afla la resedinta unde e arborat steagul. Si din prima zi si pana acum pesemne ca steagul e arborat la Buckingham Palace, din moment ce aici am putut vizita foarte mult din castel. Interdictia de a face poze in interiorul cladirilor face ca doar peisajele exterioare sa apara mai jos. Va asigur ca fiecare metru patrat din castel merita vizitat.
Ca elemente principale ale castelului pot insira cateva aici: zidurile de aparare, St George's Chapel, Apartamentele regale, Dolly's House, curtea interioara si toate panoramele asupra Tamisei. Multe obiective au audio guiding free si poti sa stai cat de mult vrei in anumite puncte fara sa depinzi de un ghid sau de un grup.
Pe partea cealalta a Tamisei este micul orasel Eton pe care l-am vazut in graba incercand sa vizitez colegiul Eton. Fiindca turul de vizitare incepuse cu 20 de minute inainte sa ajung eu, am renuntat la colegiu fiind putin gonit si de ploaia care nu inceta sa cada (ploaia mocaneasca deasa pe care o stiti cu totii din munti).
La sfarsit o sa vedeti si cateva poze din timpul zborului spre "casa".
Aceasta ultima zi in Marea Britanie a fost mult mai scurta decat celelalte fiindca la ora 16.00 mi-am propus sa plec spre aeroport pentru intoarcerea in linistita si frumoasa Norvegie. Avand doar dimineata la dispozitie, matusa mea m-a sfatuit sa vad castelul si orasul Windsor, una din resedintele familiei regale. Regulamentul regal precizeaza ca regina si suita se afla la resedinta unde e arborat steagul. Si din prima zi si pana acum pesemne ca steagul e arborat la Buckingham Palace, din moment ce aici am putut vizita foarte mult din castel. Interdictia de a face poze in interiorul cladirilor face ca doar peisajele exterioare sa apara mai jos. Va asigur ca fiecare metru patrat din castel merita vizitat.
Ca elemente principale ale castelului pot insira cateva aici: zidurile de aparare, St George's Chapel, Apartamentele regale, Dolly's House, curtea interioara si toate panoramele asupra Tamisei. Multe obiective au audio guiding free si poti sa stai cat de mult vrei in anumite puncte fara sa depinzi de un ghid sau de un grup.
Pe partea cealalta a Tamisei este micul orasel Eton pe care l-am vazut in graba incercand sa vizitez colegiul Eton. Fiindca turul de vizitare incepuse cu 20 de minute inainte sa ajung eu, am renuntat la colegiu fiind putin gonit si de ploaia care nu inceta sa cada (ploaia mocaneasca deasa pe care o stiti cu totii din munti).
La sfarsit o sa vedeti si cateva poze din timpul zborului spre "casa".
luni, 7 iunie 2010
La plimbare prin Londra 26.05-01.06.2010 - 5
La plimbare prin Londra 26.05-01.06 - 5
Ziua aceasta am dedicat-o oraselului universitar Oxford. Ca de obicei am reusit in goana sa observ si putin sa simt atmosfera unui complex universitar de prestigiu. Orasul are ca emblema cateva zeci de colegii vechi de 70 pana la 900 de ani. Majoritatea colegiilor sunt un fel de castele cu gradina interioara mare, capela proprie (o capela din acestea e foarte mare si a devenit catedrala), atmosfera studenteasca se simte la tot pasul, orasul e animat si agitatia este permanenta. In ciuda acestui lucru in gradini, in capele, in biblioteci este o liniste deplina si te poti transmuta imediat in orice univers superior vrei. Orasul este impartit in asa zisa parte universitara si partea mai moderna. Nu exista o separare clara intre aceste zone si seriozitatea colegiilor se combina armonios cu pub-urile englezesti (am si mancat intr-un pub ca sa simt atmosfera britanica), magazinele moderne, librariile (aici cred ca e cea mai mare biblioteca din lume - peste 160.000 de volume pe 5 etaje), terasele, strazile aglomerate si alte "modernitati". Exista autocare care fac circuitul turistic al Oxfordului (cred ca am uitat sa va spun ca si in Londra sunt aceste open bus pentru turisti). Ashmolean Museum este un fel de British Museum la o scara mai mica (dar nu foarte mult ;) ). Aici era o expozitie temporara cu obiecte istorice de mare valoare de pe toata lungimea Dunarii (inclusiv de la noi). Cum expozitia costa si noi avem cunostinta de ce valori avem (sau ar trebui), am renuntat la aceasta expozitie.
Orasul este aglomerat si cu toate astea extrem de interesant si frumos prin vechiul si noul combinate cu extrem de multa eleganta.
Ziua aceasta am dedicat-o oraselului universitar Oxford. Ca de obicei am reusit in goana sa observ si putin sa simt atmosfera unui complex universitar de prestigiu. Orasul are ca emblema cateva zeci de colegii vechi de 70 pana la 900 de ani. Majoritatea colegiilor sunt un fel de castele cu gradina interioara mare, capela proprie (o capela din acestea e foarte mare si a devenit catedrala), atmosfera studenteasca se simte la tot pasul, orasul e animat si agitatia este permanenta. In ciuda acestui lucru in gradini, in capele, in biblioteci este o liniste deplina si te poti transmuta imediat in orice univers superior vrei. Orasul este impartit in asa zisa parte universitara si partea mai moderna. Nu exista o separare clara intre aceste zone si seriozitatea colegiilor se combina armonios cu pub-urile englezesti (am si mancat intr-un pub ca sa simt atmosfera britanica), magazinele moderne, librariile (aici cred ca e cea mai mare biblioteca din lume - peste 160.000 de volume pe 5 etaje), terasele, strazile aglomerate si alte "modernitati". Exista autocare care fac circuitul turistic al Oxfordului (cred ca am uitat sa va spun ca si in Londra sunt aceste open bus pentru turisti). Ashmolean Museum este un fel de British Museum la o scara mai mica (dar nu foarte mult ;) ). Aici era o expozitie temporara cu obiecte istorice de mare valoare de pe toata lungimea Dunarii (inclusiv de la noi). Cum expozitia costa si noi avem cunostinta de ce valori avem (sau ar trebui), am renuntat la aceasta expozitie.
Orasul este aglomerat si cu toate astea extrem de interesant si frumos prin vechiul si noul combinate cu extrem de multa eleganta.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)