Când citești pe net (articole documentate de Ică Giurgiu: vulcani noroioși și peșteră în sare) de ceva explorări în zona deluroasă a județului Prahova și ai puțin timp la dispoziție, poți sta acasă? Nu contează că se anunță ploaie după-amiază în zonă. Explorăm ce se poate!
Traseu este, pe scurt, București - autostradă A3 - Albești-Paleologu - Urlați - Iordăcheanu - Apostolache - Sângeru - Piatra Mică - Salcia. De fapt între ultimele două sate sunt obiectivele mele. Google Maps îmi arată și alte locuri de cutreierat, la nord de Salcia spre limita dintre județele Prahova și Buzău. Deci clar mai revin cândva pe aici!
Deocamdată vreau să găsesc acei vulcani noroioși. Ies din drum la o troiță faină, parchez mașina pe un drum pietruit și de aici în căutarea punctelor despre care citisem. Sunt un pic cam greu de identificat în teren și nu mă las. Aparent ”vulcanii” ar fi lângă gospodăria unde am lăsat mașina. Se vede un tub mare, de beton, băgat în pământ și cu un capac metalic. În jurul lui e ceva nămol amestecat cu apă. Hm, doar aici să fie? Deocamdată orizontul este vizibil și până în valea Salcia și pe malurile de după ea. Coama dealurilor se acoperă încet de nori. Așa că găsesc potecile care mă coboară la terenul de fotbal și de aici văd peste apă o zonă cu murături (apă sărată, izvoare) și fântâna de lângă teren. Nu pot trece apa fiindcă e vijelioasă și noroioasă. Așa că găsesc o potecă de piatră să mă întorc spre drum. Dar nu sunt mulțumit. Nu am găsit tot ce voiam eu și despre ce citisem. Înapoi în spatele gospodăriei și acolo găsesc două fisuri cu noroi lichid în ele. Sunt un pic mai înalte decât restul zonei și despre astea cred că e vorba în articole. Dar mai zic acolo și de un alt ”vulcan noroios” mai aproape de drum. Până să ajung la el mai explorez livada cu iarbă înaltă și udă. Sper să prind unghiuri mai bune spre ruperile de versant de pe partea stângă a văii Salciei. Voi reveni apoi la asfalt, re-citesc descrierile și identific, în final, și ultimul vulcan noroios. Este cam cu un metru mai înalt decât restul terenului din jur, acoperit cu iarbă și plante rezistente la aciditatea noroiului. Și tot așa, se vede în partea de sus o fisură interesantă cu noroi lichid și ceva scurgeri care se pierd printre bolovanii de pământ și plantele înalte... În sfârșit mă pot declara mulțumit :D!
Revin la mașină, îmi curăț bocancii cât de mult se poate (când plec în astfel de explorări mereu merg cu bocancii fiindcă niciodată nu știu în ce teren ajung!) și cobor pe asfalt spre Piatra Mică. Nu mult, vreun kilometru. Aici aș putea urca cu mașina, la dreapta, pe deasupra văii Miroiului. Dar pare drum mai anevoios și decid să las mașina în drum! Am o serpentină de coborât pe asfalt (sunt de fapt la ieșirea din Salcia) și apoi ies prin livada aflată la dreapta, sub mine. Panta mă duce chiar în valea Miroiului care se prevede interesantă și înghesuită. O traversez fiindcă pe malul drept, în interiorul unui cot al apei, este depresiunea în sare unde este și peștera căutată. Pe aici, peste tot, trebuie să ai grijă fiindcă noroiul de deasupra nu se știe ce surprize îți poate oferi. Traversez ceva picioare de deal noroioase, admir malul de deasupra mea și ajung la firul de apă sărată care iese din muntele de sare. Hm, nu sunt chiar sigur că asta este peștera fiindcă intrarea ar fi, din descriere, ceva mai în aval. Dar în sare, pietriș și nămol/noroi relieful se schimbă permanent. Gust apa care este curată, spre deosebire de celelalte ape pe unde am ajuns (Salcia, Miroiu) și mă declar mulțumit că am găsit intrarea într-o grotă în sare. Dar relieful este interesant și puțin în stânga grotei este o vale abruptă. Din loc în loc se vede la suprafață sarea brută și găsesc o potecă ce mă urcă printre (cel puțin) cele trei doline în sare. Se văd diferențe de nivel spre fundul lor undeva cam pe la 7-8 metri și un fir de apă care se scurge dintr-una în alta. Interesant relieful (aici este denumirea Peștera Podului)! Mă opresc acolo unde sunt la limita siguranței și revin, după multe poze, la firul de apă sărată și mai departe la valea Miroiului.
În valea Miroiului găsesc câteva pietre cu urme de scoici în ele. Sunt super încântat! Aș vrea să explorez valea în sus, spre benga din amonte, dar e apa prea murdară și mult noroi. Îmi promit că voi reveni într-o perioadă uscată fiindcă sigur am lucruri interesante de văzut pe acolo. Urc un pic abrupt pe versantul stâng al văii, dau de iarbă până la genunchi. Tot la deal printre firele ude care imediat îmi udă total pantalonii! Dar asta chiar nu contează! Exploratorul din mine este fericit! Ies mai sus de podul betonat și după prima serpentină sunt la mașină. Hm, ce-ar fi să urc pe drum, pe deasupra văii Miroiului (cu afluent valea Sării) și să caut murătura de sus. Așa că dă-i la deal!
Cu mașina merge (e asfalt și la final puțin macadam) până deasupra obârșiei văii Sării unde trebuie să fac stânga vreo 800-900 de metri. Las mașina aici și merg pe jos printre bălți până la firul Miroiului. Hm, este cam îngust să explorez în jos. Și plin de tufe, care de care mai țepoase! Așa că găsesc poteci de capre care urcă pe deasupra firului, amonte de unde sunt eu acum. Le urmez pentru câteva sute de metri și pe stânga văd murătoare un pic amenajată și cu o găleată ruptă și întoarsă în ea! Clar, aici este! Câteva poze și caut niște poteci de capre/oi care să mă scoată, peste un tăpșan, în drum, mai sus de mașină. Chiar văd un băiat cu cizme înalte și ceva capre, tot în sus pe tăpșan. Atmosfera e apăsătoare, cere ploaie. Unde s-o duce copilul acesta? Dar vă dați seama că sărăcia îl împinge să țină caprele la păscut indiferent de vreme pentru a avea apoi de unde să ia lapte pe care să îl vândă sau să îl facă brânză. Pe câțiva lei!!! Grea trebuie să fie viața aici, la limita între sat și pădurile inter-județene!
În fine, găsesc poteci care mă scot pe o uliță adâncită în pământ. Așa se lipește noroiul de tălpile bocancilor de le dublează sau triplează greutatea! Și mai și aluneci! Dar asta nu ține mult că ies la drumul pietruit și curăț bocancii pe cât se poate! Înainte de a ajunge la mașină, pe partea stângă, este o iapă cu mânzul ei. Vin până la gard și mă lasă să îi mângâi puțin. Pe amândoi! Așa faină mi se pare comunicarea non-verbală >:D<!
Mă mai curăț o dată pe bocanci și pornesc la drum. Cu o singură oprire pe asfalt, vis-a-vis de zona cu peșterile în sare. Doar admir zona fiindcă a început ploaia și nu mai stau de poze. De aici urmez drumul spre București în direcție inversă față de cum am descurs mai sus! Chiar dacă ajung murdar acasă și am de spălat două mașini, astfel de explorări cheamă iar și iar. În cercetare prin articole și apoi pe teren!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu