Știți că de fiecare dată am un motiv pentru călătorie. Și iese mult mai mult și mai complex decât acel obiectiv. Acum motivul este simplu; mănăstirea Sf. Elena de la Mare, aflată puțin mai la sud de Costinești!
Ziua 1 - 15.06.2025
Abia venit din Ardeal și nu stau decât o noapte în București. Indiferent ce zic alții, am o viață și dacă îmi permit condițiile să o trăiesc și să o completez mereu cu ceva nou, de ce nu? O cafeluță în Gara de Nord și cu un tren privat pornesc la drum spre mare: Dunărea, Dobrogea, Constanța, Costinești.
Am ani buni și mulți de când nu am mai fost în Costinești (peste 20!) și deocamdată nu mă atrage. Așa că de la gară merg vreo sută de metri spe mare și apoi fac dreapta pe strada Studențească. Ies la partea mică a lacului, la monumentul cu numele localității. Golful mic este separat printr-un dig de lacul mare și sunt locuri de legătură cu podețe. După lac continui printr-o zonă cu copaci până la halta Costinești Tabără și ies din localitate pe strada Mănăstirii paralelă cu calea ferată și cu strada Islazului. E un drum drept, cu mici trotuare cu piatră cubică. La o gaură în piatra cubică mă împiedic în vârful sandalelor și cad în genunchi. Mă ridic, nu am nimic și continui căutând un sens la ce s-a întâmplat. Bine, primul sens îmi este dat de bidonul cu apă care mi-a sărit de pe rucsăcel: să am mereu grijă de rezerva de apă, oriunde aș fi! Urmez strada până în dreptul Golfului Francezului și fac stânga spre el. Mi-a trecut de tot șocul loviturii la genunchi! În intersecția de unde se coboară spre golf/plaja La cioci fac drepata pe drumul cel mai apropiat de faleză. E soare, drum de macadam și din când în când cât o tufă de maci roșii. Așa cum se cuvine pe litoral! Trec pe lângă ceva blocuri neterminate și câteva case particulare, ajung la un teren arat pe care îl ocolesc pe stânga și în dreptul mănăstirii dorite e o coborâre la plajă. După ce vizitez biserica. Pentru asta nu pot merge prin complexul balnear și trebuie să merg pe o alee paralelă cu zidul mănăstirii până în strada omonimă și apoi să intru în curte. Oricum a fost mult mai odihnitor decât să merg pe stradă, în plin soare.
Întâi intru în troița de la intrare sfințită de IPS Teodosie în 2011 sub păstorirea maicii starețe Cipriana Negoescu și a preotului Teoctist Oprea. Interesante și mai inedite ambele nume! Intru apoi în curtea mănăstirii pline de flori și aștept să se termine slujba din biserica ce pare foarte mică. Pe interior însă pare mult mai mare. Asist de afară la finalul slujbei, mai ales la explicațiile preotului date ca de la om la om. Ideea pe care am reținut-o e că din când în când e bine să mai și dăruim!
După slujbă cei mai mulți pleacă și am cumva spațiu să observ faina biserică pe interior.
”Înfiinţarea Mânăstirii ,,Sfânta Elena de la Mare” a fost hotărâtă în anul 1921 sub numele de Mânăstirea Tatlageac, în localitatea 23 August (Domniţa Elena pe atunci). Construcţia sa începe însă abia în anul 1929 în prezenţa Principesei Elena, cea care a donat terenul pentru ridicarea mânăstirii. Ca urmare a atacurilor piratereşti asupra măicuţelor, se decide înlocuirea acestora cu călugări. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române hotărăşte desfiinţarea mânăstirii la data de 3 octombrie 1950. Paraclisul a fost demontat și transportat la Schitul ,,Sfântul Pantelimon” din Techirghiol. Nu departe de acest loc, în anul 1996, se pune piatra de temelie a noului aşezământ monahal, în prezenţa unui sobor de preoţi şi a Înalt Prea Sfinţitului Lucian, care la data de 21 mai 1998 sfinţeşte biserica cu hramul ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”.
Mânăstirea ,,Sfânta Elena de la Mare” oferă cazare şi masă pelerinilor pe timpul verii, iar din anul 2015 se va înfiinţa şi un centru medical de recuperare, proiect realizat cu fonduri europene. Acesta va pune la dispoziţie cincisprezece camere de tratament.”
(Sursa: https://merg.in/costinesti/de-vizitat/monumente/manastirea-sfanta-elena-de-la-mare-3526.html)
Acest scurt istoric m-a îndemnat să vin aici! Dacă atmosfera din biserică mi se pare calmă, afară voi avea două experiențe foarte diferite. În timp ce eram la pangar (ușa e deschisă, cu o plasă cu linii de plastic!) aud afară câțiva oameni care vorbeau cu un localnic mai sărac. Îl știau de cerșetor. El se tot ruga să primească ceva și îl dojeneau. Tânărul tot insista pe bunătatea religioasă și pe vizitele recente făcute aici și până la urmă a primit ceva. Și a doua experiență: vine la mine o măicuță și mă întreabă dacă primesc de pomană o sticlă de iaurt. Spun ”Bogdaproste” și mă gândesc în sinea mea: de unde să știe că am nevoie de hidratare? Este tare binevenită și voi bea din ea treptat, până diseară! Mai stau un pic la umbra copacilor și ies din curte și apoi spre plajă exact pe unde am venit mai devreme. Cu câteva poze la complexul balnear aflat între curtea mănăstirii și mare.
Mai am încă un obiectiv stabilit de acasă și apoi ar urma întoarcerea la o gară. Sau... Cine știe? Cobor la plajă și absorb cu toate simțurile marea: vederea, mirosurile, vântul, foșnetul valurilor. Bine ai venit la mare! Câteva poze și fac dreapta, spre sud. Din când în când mă mai opresc pentru poze. Dar prea multe detalii nu am ce să dau. Decât că merg spre sud pe plaja îngustă. După 20 de minute ajung la celebra scară (este foarte fotogenică, în special de sus, cum apare în multe poze și descrieri pe net, din compleul ”Faleza 23”). Dar eu doar îi fac de jos câteva poze și continui mai departe pe plaja Miuța. Ceva mai încolo caut să urc la grota din faleză și mă opresc la câțiva metri sub ea fiindcă alunec cu sandalele. Și de aici tot meeeers până la plaja Pescăruș!
Câteva sute de metri mai în față este un buncăr fain. Sau or fi două construcții? O parte, scufundată îm nisip are doar platforma de beton la suprafață. A doua construcție, deasupra malului, pare un punct de observație. Mă așez puțin pe betonul de jos, printre tufe de maci, îmi pun tricoul pe mine fiindcă bate soarele foarte tare și nu vreau să fac insolație și anunț acasă că rămân în seara asta la mare.
Deja sunt pe plaja 23 August pe care o recunosc dintr-o altă vizită. Dar merg înainte lăsând pe dreapta halta Pescăruș și în vreo 800-900 de metri văd pe dreapta buncărul suspendat. Îl recunosc chiar dacă data trecută venisem aici pe întuneric. Ajung imediat, după colț, la digul de protecție inexistent pe hartă și după el, pe dreapta, este cherhanaua Împăratul Romanilor. Are culorile tipice Dobrogei, alb și albastru. După cherhana fac dreapta la calea ferată unde este halta Pescăruș. Caut pe net de trenuri și îmi dau seama că este folosită foarte rar și doar pentru trenuri de marfă. Așa că revin pe plaja George și apoi Copahavana. La digul următor este un alt buncăr scufundat în nisip și apoi plaja largă și o mică zonă mai îngustă mă scot, pe o alee betonată, la Asterios Beach, o amenajare ce pare a fi din altă lume, ceva arăbesc. Următoarea zonă cu umbreluțe multe este amenajarea din fața complexului hotelier Belvedere - Phoenicia - Panoramic - Egreta. Strada Faleza Olimp devenită Scriitorilor mă scoate de la malul mării prin spatele hotelului Meduza.
Până în strada principală văd câțiva oameni ”obișnuiți” care se plimbă relaxat pe stradă. Doar așa se vine în mod obișnuit la mare, nu ca Cezar care străbate toate plajele :D! Stânga pe strada Trandafirilor, ca principală și apoi dreapta pe strada lată, dublă, care mă duce spre Neptun Haltă. La curba din capăt, care face stânga, eu continui în față pentru a ajunge la calea ferată. Până să vină trenul povestesc cu două doamne simpatice prietene. Una este în vizită și alta este localnică și doar a însoțit la tren. Vom povesti de toate până ajung în gara Costinești. End point pentru drumul meu de fier, astăzi.
Cazarea mea, Casa Cinderella, este pe strada Liliacului din Schitu. Este zona din Costinești de pe partea vestică a căii ferate, interior continental față de cea studențească, comercială. Schitu este zona localnicilor în schimb ce Costinești e zona tinerilor. Bine, acum am senzația că s-a ”manelizat” mult față de cum știam eu de peste 20 de ani. Și cum era cunoscut Costineștiul ca un fel de stațiune rebelă, liberă de restricții. Nu de prejudecăți fiindcă pentru asta Vama Veche era în top. Nici acolo sau la 2 mai nu mai e ce era altă dată! Hm, vorbesc ca un moșuleț :). Dar dacă am trăit și vremuri mai libere și mai faine, cu mai puțină tehnologie și mai multă interacțiune umană, am cu ce face comparație. Bine, nu pot fi ipocrit fiindcă și eu folosesc telefonul foarte mult. Vreau eu să cred că nu mă folosește el pe mine și încă este pentru mine un instrument. M-aș descurca și fără și fac asta de multe ori. Un exemplu sunt gazdele pentru care telefonul e doar o metodă de plată și promovare. Din prima m-am simțit ca în familie chiar dacă nu am interacțioant prea mult. Îmi spusese gazda că mai e un grup sus, la etaj, dacă vreau să povestesc cu ei. Poate pe seară. Acum vreau să îmi împrospătez amintirile din Costinești! Camera e pentru două persoane și probabil se așteptau să mai vin cu cineva. Dar voi reveni singur pe seară fiindcă explorările astea (și eu!) sunt mai greu de acceptat și făcut în doi. Sunt conștient de asta!
Mă întorc la zona gării, pe strada Tineretului merg spre centru și pe lângă clădirea circulară Club Imperio ies la plajă. Hm, nu mai îmi amintesc mai nimic din tabăra de prin 2001 sau 2002. Bine, sunt încă la început de sezon, dar nu văd atmosfera studențească. Fac dreapta pe la portul cu multe bărci care cheamă la diverse ture, las restaurantul Albert în stânga și terasa 10 steaguri și merg până la podul ce face legătura lacului Costinești cu marea. Ceva poze cu Obeliscul clasic de aici și îmi dau seama că zona studențească (cazările) sunt ceva mai departe, după Obelisc. Deci de-asta nu mai recunosc. Bine, atunci aveam alte ”scopuri în viață”, nu explorarea atât de întinsă ca acum. Am reținut restaurantul și terasa de mai sus fiindcă îmi cam e foame și trebuie să găsesc un loc unde să mănânc. Revin pe plajă, trec de ele, de discoteca Mega și de restaurantul La bunica și mă voi opri la restaurantul rustic Poienița. Este și spațiu larg și fain amenajat, și personal extrem de drăguț, și masa foarte bună. Sper să nu vă facă poftă ce vedeți mai jos. Dacă vă tentează, știți unde să mergeți!
Ca să schimb traseul (diversitatea atât de obsedantă pentru exploratorul din mine), ies de la plajă pe strada Mării și apoi pe Tineretului, până la gară. Găsisem un bancomat să mai scot niște bani fiindcă mereu este de preferat să ai cash la tine! Notez ora la care trebuie să fiu mâine la gară pentru planul dorit. Deocamdată spun aici doar gara Eforie Sud! Traversez calea ferată și continui pe strada Principală din Schitu. Am cazarea bine localizată, intru într-un magazin și îmi iau câte ceva pentru seară și dimineață și apoi pe strada Iasomiei ajung la cazare.
Gazda mă cheamă în curte, în spate, după ce mă aranjez în cameră. Modern s-ar zice ”refreshuiesc” :D! Fac un duș și merg la ei. Este cu niște prieteni ardeleni care au venit câteva zile în vizită. Sunt atât de faini încât mă simt instantaneu în familie. Povești, glume, ironii... Așa cum este normal, fără absolut nimic negativ! Așa da gazdă. Îi recomand cu toată inima! Târziu, spre 23.00 mă retrag la somn fiindcă am mâine plan de mișcare lung. Pentru gazdă pare imposibil planul meu: încercarea de a ocoli, pe jos, lacul Techirghiol! Ups, am spus surpriza de mâine! Nu e bai fiindcă oricum este ceva mai rar și explorarea este plăcută.
Ziua 2 - 16.06.2025
Dimineață mă trezesc relaxat și odihnit și de aseară sunt invitat de gazdă la cafea. Mulțumesc, chiar că nu aș mai pleca la cât de bine sunt tratat. Dar călătorului îi stă bine cu drumul. Promit să mai vin pe aici când mai ajung în Costinești. Cine citește ce scriu eu pe aici mă știe că inclusiv eu îmi pot oferi explorări inedite, cum este aceasta, oricând. Deci poate fi la anu' sau peste mulți ani!
Pe la 8.00 pornesc din loc și în 10 minute sunt la gară. Cum abia la 8.46 am tren, mai am vreme de o mică plimbare întru amintire. Asta înseamnă pe aceeași strada și apoi aleea Studențească, pe la golful mic, parte din lacul Costinești. Să îmi rămână în minte și Obeliscul și monumentul pe care scrie Costinești. Revin la peron pe o stradă în trepte și fac 25 de minute până la gara Eforie Sud. E interesant că aici calea ferată este în curbă!
Zonă și gară unde nu am fost niciodată! Ies din gară, fac stânga pe (logic) strada Gării care mă duce la strada principală în dreptul băilor reci cu nămol. Reclame faine și complex ce pare desprins din epoca apusă în '89. Dar, cel mai probabil, efectul nămolului este la fel de bun ca și atunci. Adică lacul nu s-a schimbat după evoluția socială și politică a țării. Puțin îi pasă apei de humanoizii care trăiesc pe lângă ea. Cum e natura în general, și lacul Techirghiol își duce ”viața” mai departe în ritmul propriu, chiar și afectat de om! Pe stânga, ceva mai încolo, este un fain magazin numit ”Dă-ți cu reveneală”. Sună bine cuvintele, mai ales pentru cei care sunt pierduți doar în digital! Și mai în față este patiseria Kosovari de unde îmi iau niște plăcinte foarte gustoase și o sticlă de suc înainte de a porni la durm, prin soare. Pe bulevardul Nicolae Titulescu cu spațiu verde pe mijloc se poate observa minaretul geamiei Eforie Sud. Imediat fac dreapta pe strada Serei care mă duce pe drumul de pe malul lacului.
După ultimele case pe dreapta ies la prima plajă de la lacul Techirghiol. Cumva nu e amenajată acum destul și îi face cumva intrarea în lumea uscată din jurul lacului. Sunt cunoscute nămolurile sărate foarte bune pentru multe afecțiuni. Dar voi povesti puțin despre asta în... Techirghiol!
De aici lacul și atmosfera mai mult se simte decât se poate exprima în poze. Aerul specific, soarele arzător, drumul de beton care ”apasă” talpa la fiecare pas. Chiar este ceva plăcut. Senzații pe care doar aici, în combinația completă, le poți întâlni! Voi face o pauză mai mare în zona turnului radio-tv Tuzla de pe una din peninsulele lacului, cea principală care separă zona de ”litoral”, apropiată de mare prin istmul dintre Eforie Sud și Eforie Nord, de zona ”continentală” în care se simte un climat ușor diferit, uscat, fără influența mării.
De aici m-aș putea întoarce. Dar experiența și harta îmi spun că pot continua. Așa că merg mai departe chiar dacă pare foarte greu sau chiar imposibil pentru cei mai mulți. Ca glumă (sau nu) spun că sunt ca zodie scorpion, ultima zi. Și asta este o caracteristică a scorpionilor: ceea ce pentru alții este imposibil pentru scorpion devine provocare! Și după orice provocare depășită devii mai tare psihic și cu atât mai mult știi că poți și nimic nu te poate trage înapoi. Cel mult problemele de sănătate sau urgențele foarte mari pot amâna acea provocare!
Deci drumul de pământ (la releu se termină betonul) merge paralel cu toate curbele malului lacului, uneori aproape de apa sărată, alteori la câteva zeci de metri, prin câmp. Și găsești multe lucruri faine: zone cu nisip sau cu stânci, mai înalte sau mai joase, unele acoperite de sare și altele de un strat ruginiu de oxizi, tractoare la arat, cabine/containere cu ponton, zone drepte sau cu curbe dese, gânduri mai mult sau mai puțin îndepărtate de moment, mers mai rapid sau pauze de admirat... Ușor, ușor, chiar prin soare și cu consum de apă constant, ajung la primul baraj pe care trec pe partea cealaltă. Drumul pe baraj are stuf pe ambele părți și la capăt se poate vedea supapa metalică de control a apei. Am văzut de-astea multe și știu cum sunt (inclusiv la ecluzele de la parcul Herăstrău din București). Nu mă interesează acum partea tehnică și după baraj fac dreapta pe drumul de pământ ce merge pe malul stâng. Spun asta fiindcă, indiferent cât de (aparent) izolat ar fi lacul, scurgerea lină este spre mare.
Și pe malul stâng surprizele apar una după alta: cai superbi solitari sau în pereche, mai mult sau mai puțin curioși, o coborâre la apă pentru ascultat și privit valurile, cu stat relaxat pe un cauciuc și mâncat napolitane, zone uscate și bucuria fdrumului prin ceva tufișuri care dau senzația de răcoare (prorpiu-zs nici măcar nu fac umbră pe drum!). Grădina botanică marchează cumva intrarea în Techirghiol. La prima stradă/asfalt două doamne mă întreabă dacă este mai încolo vreo plajă și cum este apa. Prefer să le zic că sunt ceva zone, dar nu știu cât de adâncă este apa. De preferat să meargă la locurile amenajate. Nah că am ajuns să îmi manifest calificarea de ghid de turism (printre altele cu specializarea ”montan”) la malul lacului Techirghiol. Pentru toată lumea, indiferent unde ești, trebuie ținut cont de ”siguranță înainte de toate”. Chiar dacă alții nu respectă asta, măcar că tu ai respectat și în fața legii și a lui Dumnezeu te prezinți cu demnitate!
Panoul de mai jos dă toate detaliile despre Techirghiol. Nu mai e nevoie să mai transcriu de cine știe unde :)!
Din ce scrie aici mi se pare evident că trebuie să găsesc statuia cu bătrânul olog Techir și cu măgarul său, Dacă altă dată întrebam pe cineva, acum Google Maps spune tot! Ceva pauze în fața complexului balnear, pe lângă parc și la draga amenajată în centru, cu ceva panouri foarte faine și găsesc un lucru interesant. Evident că mă îndrept într-acolo!
Este vorba de mănăstirea Sfânta Maria sau ”Adormirea Maici Domnului”!
O dată că aici este o biserică veche, de lemn, adusă în 1951 de la Peleș. Este construită în sec. XVIII în jud. Mureș, a fost mutată de Carol al II-lea în 1934 la Pelișor și apoi la Stâna Regală, a rămas în paragină și patriarhul Iustinian a adus-o și a restaurat-o la Techirghiol.
Și al doilea lucru important: aici este mormântul arhimandritului Arsenie Papacioc, un nume de calibru în învățămintele sufletești românești. Se găsesc sute sau mii de pagini despre el. Este un nume prea mare ca să pot rezuma aici în câteva cuvinte. Doar puțin de pe site-ul doxologia.ro:
”Arhimandritul Arsenie Papacioc, unul dintre cei mai cunoscuți și iubiți duhovnici din țară, s-a născut în 1914. S-a călugărit de tânăr, la Mănăstirea Sihăstria. A fost egumen la Mănăstirea Slatina, de unde a fost arestat şi dus la Suceava. După ani de detenţie, în 1976, a ajuns la Mănăstirea „Sfânta Maria” – Techirghiol, pe care a păstorit-o până în dimineața zilei de marți, 19 iulie 2011, când s-a mutat la Domnul.”
Alături este mormântul stavroforei Semfora Gafton, om de suflet al locului. Uite cum a ajuns la Techirghiol:
”La Techirghiol tot pe post de ghid am venit. Dar şi cu rolul de conducătoare. Am fost patru maici la început. Era în anul 1968. Clădirea în care ne găsim acum (corpul de chilii de pe latura de miazănoapte a bisericii mănăstirii) nu exista atunci. Erau nişte clădiri cu proptele, aşa cum se văd acum în muzeul mănăstirii. Decretul era în vigoare. Cu toate acestea, prima generaţie de maici care au fost călugărite aici eu le-am primit. Cu toate opreliştile, cu restricţii, dictatură comunistă, lumea era credincioasă, bisericile erau pline. Tineretul, băieţi, fete, pleca la mănăstire. Exista vocaţie. Şi maica Antonia, care are liceul pedagogic, a făcut parte din prima generaţie. Nu am ţinut cont de decret. Noi am primit pe cele care voiau să vină la noi pentru viaţă în Hristos.”
De citit întreaga ei viață, foarte interesantă: https://ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/documentar/destinul-unei-vocatii-stareta-semfora-gafton-36541.html.
Și tot în apropiere este statuia și izvorul sfântului Pantelimon.
Bisericuța veche, de lemn, este foarte răcoroasă și primitoare. Este o binecuvântare în această zi toridă. Vă las să vedeși pozele și poate vă închipuiți liniștea și mirosul de aici. Colț de Rai!
Cu bucuria găsirii mormântului lui Arsenie Papacioc mai merg puțin pe strada Ovidiu și apoi dreapta în coborâre pe bulevardul Victoriei care mă coboară la lac. Îmi este tare foame și iau o șaorma sau ceva asemănător plus un ayran de la Urfa Döner. Este renumit pentru cele mai bune șaorme din zonă. Mănânc rar așa ceva și atunci nu este o așa mare bombă calorică. Adică este, dar e un caz ”izolat”!
Statuia lui Techir și apoi intrarea pe pontonul ”Ancora” (datorită formei!) mă duc apoi la stânga pe aleea paralelă cu ceva plajă mai puțin amenajată. Continu apoi pe la plaja oficială unde sunt mulți turiști nămoliți cu ”aurul negru” din lac. Trec de simpatica cherhana Zarguzon și ajung, paralel cu malul lacului, la plaja ”La nudiști”. Probabil din decență aleea nu merge pe acolo, ci iese în drumul asfaltat.
În Eforie strada devine ”23 August” și fac dreapta pe strada Dunării care mă duce fix deasupra gării Eforie Nord. Urc pe pod, pe drumul principal și merg la stânga până la Lidl să îmi iau câte ceva pentru drum. În special iaurturi/sana și sucuri, esențiale pentru hidratare. Chiar la ieșirea din magazin voi sta pe bordură să beau unul din iaurturi. Aproape de mine mai sunt și ceva muncitori și ei au sticle de bere în loc de iaurt :D! Dar nah, fiecare este cu nevoile și cu alegerile lui. Nu am de unde ști cât au muncit oamenii astăzi! La gară ajung la 17.25 și am aproape două ore de așteptat până la trenul de București. Nu e bai: stau jos și la umbră!
Din tren doar poze cu podul Anghel Saligny și cu apusul. Și în rest reflecții legate de zilele astea două pe malul mării...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu