Ultimele poze din postarea trecută v-au ”prins” în Șaua Sugărilor. Cumva am întrerupt acolo povestea fiindcă este la jumătatea traseului între Coștila și Omu. Vorbisem cu Rebeca să facem o tură de două-trei nopți la Omu, cu ceva văi nordice, în funcție de ce ne lasă vremea!
Ziua 1 - 16.07.2025
Rebeca venise cu mașina la bariera de la Piatra Arsă și urcase pe la Babele, Sfinx și Baba Mare, pe marcajul BG spre Omu. Ca să nu mă aștepte prea mult fiindcă vremea este rece pentru iulie, a trecut de Cerdac și se dusese la izvor pentru alimentare. Mă apropii și eu cu pași repezi și calculați (normali, adică :D) pe sub Cerdac spre punctul unde ne întâlnim, ca ceasul elvețian. Tot am fost amândoi prin Elveția anul trecut!!!
Cu bucuria revederii pornim la drum spre Omu. Trecem de Șaua Obârșiei din care vedem impozantul Mecet Turcesc, apoi de ”Porumbel” și aleg varianta de iarnă pentru a urca și pe Ocolit. Mergem pe sub Găvanele și apoi urcăm în serpentine scurte și repetate până sub șaua dintre cele două vârfuri amintite. Cumva am câteva zeci de metri de potecă/zonă nisipoasă pe unde nu am fost niciodată în atâția ani de Bucegi și de Omu! Lăsăm poteca să ocolească vârful și noi urcăm direct panta piramidei vârfului. Nu este mult, doar pare datorită relativei izolări a vârfului!
Mai departe, chiar și cu puțin vânticel, e o plăcere și o formalitate (vara!) să cobori în șaua dintre Ocolit și Omu și apoi urcarea la cabană. Vorbisem cu Andrei și ne aștepta cu mâncare caldă și camera VIP ;)! Până diseară povestim și cu ei și cu vecinii de la stația meteo. Rodica ne asigură paza și protecția :D!
Nu avem apus vizibil și atunci ne retragem la somn puțin înainte să se întunece. Amândoi avem nevoie de odihnă, Rebeca după drumul lung și eu după tura de serviciu!
Ziua 2 - 17.07.2025
Avem noi planuri frumoase pentru azi, dar vremea de dimineață nu ne lasă absolut deloc. Așa că tot ne lungim la povești până puțin după ora 11.00 când mai apar ferestre prin albul de afară. E momentul să pornim. Spun lui Andrei planul nostru: coborâre pe frumoasa vale Gaura și din poiana omonimă decidem ce facem, în funcție de ce ne permite vremea. La 11.35 pornim la drum, la început prin nori, până la intersecția unde se despart drumurile de vară și de iarnă spre Mălăiești. Acolo pare să fim sub marea de nori. Este vizibilitate și asta ne dă elan la mers până în Șaua Hornurilor. Dacă până aici am avut o tonă de marcaje, de aici schimbăm la stânga doar pe CR. Planul ar fi revenirea pe Ciubotea (TG) sau Clincea (BR). Sau, dacă nu permite vremea, rămânem undeva jos, îl anunț pe Andrei și revenim mâine.
Încă mai e un pic de ceață (sau partea de jos a norilor) pe serpentinele care ne coboară în căldarea superioară a Văii Gaurei. Din față se aud ceva lătrături și sigur blănoșii o să vină la noi. Doar ne vor lătra de la nivelul colibei, nu vin la noi. Sunt ciobanii acolo cu ceva treabă. Îi salutăm de la distanță, trecem chiar prin turmă și oile abia dacă se mișcă puțin. Credeam că vor alerga, speriate de noi...
Suntem deasupra primului prag și avem chiar și câteva momente cu soare. Nesperat față de ce era dimineață! Și alte momente în care se văd fainele colțane de sub Doamnele... Am mulți ani de când am fost ultima dată pe aici și mai țin minte doar linia generală a văii. Știu că la baza pragului de sub căldarea superioară este zona cu lanțuri. Coborâm partea superioară a pragului cu atenție la fiecare pas. Cumva aștept din moment în moment lanțurile. Întâi poteca face dreapta și coboară pe un vâlcel pietros îngust. Pe aici avem câțiva pași de echilibristică. Ni se pare așa de fain fiecare pasaj... Mai coborâm un pic și dăm de hornul în care sunt lanțurile. Și aici este foarte fain chiar dacă fierul este un pic ud. În special ultimul lanț, care nu e legat în partea de jos, dă ușoare emoții. Și pasul final, de la baza lui, este un pic cam întins. Dar nu e bai! Coborâm cu grijă. La baza pragului admirăm pereții lui cu ceva brâne și brazi suspendați și chiar și o căprioară ce pare să pască pe unul din praguri. Poteca ne duce în căldarea a doua, înierbată, de unde ne mai uităm în sus, de unde am venit. Doar că ne uităm cu mintea fiindcă nu se vede până sus...
Firul uscat de apă din ultima poză coboară într-un canion pe la mijlocul căruia trece poteca noastră. Și îmi exprim dorința de a intra în canion. Până la urmă o chem și pe Rebeca pentru a simți diferența de temperatură și umiditate din canion în comparație cu ce în afara lui, la doar câtea zeci de metri. Și chiar e interesant! Revenim la potecă, caut un unghi (cam greu!) pentru a poza gaura în care cade apa mai jos de potecă și apoi prin pădure ne lăsăm în serpentine strânse până la începutul poienii Gaura. Este mare și din loc în loc cu brazi și acoperă a treia căldare, cum am coborât de sus. Imediat ce am ieșit în luminiș un indicator la dreapta ne trimite la cascada Moara Dracului. Cum să nu mergem? Hai! Ajungem pe o potecă, vom urca mai puțin sau mai mult în canionul mai larg de sub cascada de pe peretele roșiatic, caut ceva unghiuri faine pentru poze și vom reveni la stâlpul indicator pe o potecă câțiva metri mai sus de poteca de mai devreme.
Coborâm în mijlocul poienii și trebuie să luăm o decizie legat de ce facem mai departe. Deocamdată hai la stână să mâncăm ceva. Nu e nimeni aici și în schimb găsim un bolovan are pe care ne întindem și noi și picioarele descălțate pentru aerisire. Masa ne schimbă tonusul și putem gândi mai bine. O jumătate de oră de masă și puțin după ora 15.00, după ce analizăm toate opțiunile și modul în care se prezintă vremea, luăm decizia. Va fi lung! Traversăm prin șaua Polițe în Ciubotea și de acolo urcăm la Omu!
Continuăm tot pe marcajul CR pe ceea ce eu îmi aduceam aminte că este destul de scurt. Trecem de poiana de jos unde pleacă marcajul în jos spre Șimon și urmăm poteca ce urcă, prin pădure destul de deasă și plină de misterioasa ceață, spre Polițe. Cumva trecem de poienița din punctul cel mai înalt (15.44) și de șaua propriu-zisă de unde pleacă un marcaj spre mănăstirea Bran (hm, de aici nu îmi dau seama pe unde pleacă, doar de jos se poate intui!) și începe ploaia. Pfui, nu e deloc plăcut! Dar ne punem gecile impermeabile și acoperim și rucsacii și mai departe. E o ploaie măruntă care dă o ușoară indispoziție. Dar asta e, pe munte nu mergi doar pe vreme bună! Și când e mai greu se vede cine e cu adevărat om de munte și cine nu (sau mai la început!). Poteca coboară prin pădure și apoi face stânga pe un culoar ce ne duce în valea Ciubotea. Brrrr, ploaia nu ne lasă absolut deloc! La 16.40 suntem în valea Ciubotea și indicatorul ne arată 6 ore până la Omu. Vreo 4 zic că facem, dar 6 este chiar împosibil! Ce facem? Hai la deal! În vreo 15 minute ajungem la baza Salvamont Bran/Ciubotea. Este închisă și doar ne adăpostim puțin în foișor pentru o cană de ceai cald și ceva energizant. Nu mai țin minte ce am mâncat, dar cert e că am prins energie!
Puțin mai sus este o casă de vânătoare (cred!) vopsită în verde. Și ultimul stâlp indicator la deal! Este 17.11 și ploaia parcă s-a mai lăsat. Dar avem hainele ude pe noi și doar mai slăbim puțin pasul. Dacă ne-am opri nu știu cât de bine ar fi. Tot la deal, căldare după căldare. Vorbesc aici de căldări glaciare. Nu mai stăm de poze și mergem în ritm constant. Nu se vede în față la mai mult de 25-30 de metri și nu avem ce poze să facem. Nici nu îmi dau seama când ajungem în fundul căldării superioare. De fapt îmi dau seama doar câteva sute mai devreme când se domolește un pic panta și pe dreapta intuiesc piciorul pe care vom urca. Și confirmarea vine atunci când poteca face brusc dreapta și urcă constant. Picioarele și mintea știu unde suntem chiar dacă ochii nu pot confirma.
Hm, dacă până aici am fost cumva protejați fiind în vale, de sus, din picior, suntem expuși. Și sincer să fiu, cel mai frică îmi este de fulgere. O dată ajunși în picior avem câteva serpentine care ne urcă pe el. Poteca este vizibilă și solicit Rebecăi să evităm poteca cu stâlpi metalici și să mergem 15-20 de metri mai în lateral. Dacă este să lovească în vreun stâlp, să avem ceva distanță și șansă să nu ne atingă efectul electricității! Și facem întocmai și avem baftă să nu se rupă norul în care suntem. După serpentinele de rigoare facem ușor dreapta și la 19.47 ajungem la un punct foarte important. Fusesem relativ recent pe aici în tura CAR! Este vorba de stâlpul unde primim BR care vine din Țigănești. Cumva, chiar dacă nu mă pot relaxa din cauza norului în care ne aflăm, măcar știu că nu mai avem foarte mult. Poate vreo oră ținând cont că suntem uzi în totalitate și obosiți! Avem circa 1500 de metri diferență de nivel de coborâre și vreo 1400 de urcare, în doar OPT ore de mers!
Fusesem anul trecut la stâlpul vârfului Scara. Acum îl lăsăm pe stânga și începem coborârea pe poteca udă. Imediat suntem în șaua dinainte de ”căpățâna de calcar”. Mergem pe sub aceasta și urmăm poteca ce ne coboară (TG și BR) în Șaua Hornurilor. Acum putem spune că am încheiat circuitul celor două văi. Dar mai avem un pic până la Omu! Suntem amândoi obosiți și mergem pe pilot automat. Știm drumul bine și nu avem decât să mergem pas după pas, cu singura condiție să nu ne distanțăm, să ne vedem în ceață/nor! Aproximativ la ora 21.00 suntem la Omu și în sfârșit Andrei se poate odihni. A avut emoții pentru noi chiar dacă mă știe om de munte și are încredere în mine!
Mergem în cameră să ne schimbăm cu haine uscate. Avem tot ce ne trebuie inclusiv ceva papuci. Singura temere pe care nu avem cum să o rezolvăm complet sunt bocancii uzi care doar se zvântă până dimineață. Asta este, mergem cu ei așa, măcar până la mașină unde avem altă încălțăminte uscată! Vinul fiert, ceaiul fierbinte și zeama de fasole, tot așa fierbinte și cu ceapă, sunt ceea ce trebuie ca să ne revenim după ziua solicitantă fizic. Plus somnul bun care vine destul de repede!
Ziua 3 - 18.07.2025
Iarăși e o zi dimineață albă care te îndeamnă la somn și la povești. Și le împăcăm cu dragii prieteni de la Omu, toți fiind în speranța unor ferestre și a vremii mai bune. Și asta se întâmplă undeva pe la ora 13.00. Așa că ne facem bagajele și, cu o ușoară părere de rău că trebuie să plecăm, mulțumim pentru găzduire, lăsă totul curat (nu era nevoie să zic, asta este ceva absolut normal și natural!) și ne pornim la drum pe drumul de vară. Coborâm pe sub Ocolit și Găvanele și suntem însoțiți de cei doi faini căței care cumva trecuseră prin furtuna de ieri, undeva dosiți în vreun colț mai adăpostit. Parcurgem faina potecă de sub Cerdac și în Șaua Sugărilor trebuie să luăm o decizie. Eu pe aici sunt ”acasă” și, cum Rebeca vine de departe și vrea să vadă cât mai mult din Bucegi (mi se pare absolut normal), facem o variație de traseu prin locuri superbe.
Din șa urcăm pe marcajul CR spre Sfinxul Coștilei/Broască, apoi pe vârful dominat de câțiva bolovani și de ”capul de șarpe” și la curba mare a drumului ce merge la releul Coștila. Nu mai țin minte dacă mergem pe drum sau direct pe coamă, pe marcaj până la conducta de gaze a Coștilei. Cert este că după ea urmăm drumul larg cu marcaje din când în când. Trecem pe sub platoul vârfului Iadul Văii Albe, coborâm în șaua Văii Albe și apoi urcăm pe vârful Caraiman unde facem o scurtă pauză pentru poze în jurul nostru. Cum Crucea Eroilor este chiar sub noi, coborâm până la ea pentru a putea spune apoi că am atins cu picioarele acel loc.
Mno, de aici urmăm Brâna Caraimanului, una din cele mai faine poteci marcate din Bucegi. După cotul de sub vârf sunt câteva zone de unde nu se vede Crucea, în special zona cu grohotiș unde de câțiva ani sunt montate cabluri. Dar aproape că, dacă ai experiență în mersul pe munte și puțină îndemânare, nu ai nevoie de acele lanțuri. Vara, fiindcă iarna poteca este închisă. Sincer, la ce expunere este acolo, nu știu cine ar fi atât de inconștient să se bage! Până la cabana Caraiman mai avem de trecut pe lângă pintenul panoramic și apoi ultima coborâre spre cabană. Nu spun că așa de fain este poziționată cabana că bucură ochiul de fiecare dată când o vezi! Bine, nu e ușor să întreții o astfel de cabană, mai ales iarna când Florin (cabanierul) cam stă permanent la cabană. Doar din când în când mai urcă la stația de telecabină pentru aprovizionare :)!
Mno, suntem aproape de finalul turei. Inclusiv cu gând spre următoarea! Doar avem de urcat pe drumul de mașină care ajunge sub linia de telecabină și de aici spre mașină. Alegem o variantă intermediară: nici pe la Piatra Arsă, nici pe drumul dintre barieră și Babele. Și este așa de fain că pe platoul ultra-umblat poți găsi variante pe unde nu merge nimeni sau merg foarte puțini exploratori!
Schimbat hainele și bocancii cu ceva uscat și ne pornim spre următoarea destinație. Cu pauză intermediară, de dormit, într-un loc de parcare de la intrarea în Cheile Râșnoavei. Cu ceva sunete interesante noaptea și apoi zgomotul ploii care ne adoarme destul de repede...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu